Nu, nu voi face cronică de film, nu astăzi, cel puțin. Întâmplarea neîntâmplătoare face că astăzi și neuronu și hormonu sunt pe nostalgie și pe cel mai periculos și mai alunecos tip de teren : pe o mlaștină minată cu whatifs and whynots. Da, știu am dat-o pe romgleză, dar din ceva motiv care-mi scapă, să zic că dansez cu scenarii SeFe despre chestii care n-au fost să fie când tu totuși ți-ai dorit atât de mult și ți se înnoadă sinapsele încercând să înțelegi motivele și substraturile. Oh wait…nevermind. Nu sunt reprezentanta tuturor frumuseților feminine (da, am avut chef de o mică aliterație), pot însă să vă fac partași la iluziile mele iluzorii (yes, I did it again) legate de titlu, cu sfoara triplu împletită. Cosânzenismul meu arată cam așa: o căsută plină de flori, înauntru și afară, copaci, gard viu de iederă și caprifoi, animăluțe peste care este șef un animal biped cu care să împart bunele și minus bunele, râsete, dileme, cu care să ne sprijinim reciproc când Mercur retrograd își cere drepturile. Mă îndoiesc atât de tare că vreo femeie pe lumea asta vrea să fie „o feministă extremistă, puternic impregranată de vibeul masculin” încât cocoșatul de la Notre Dame ar fi model de coloană dreaptă la propriu și la figurat. Toate avem visul nostru care însă uneori rămâne doar vis, iar când începe săptămâna din nou ne trezim dis de dimineață, oftăm, ne pregătim și ne îmbărbătăm pentru încă 7 zile de muncă, fugă și luptă pentru o existență mai simplă care va veni sau nu…
Neuronu si hormonu pe nostalgie periculoasă…
Leave a comment