Neuronu' Hormonal

Author: Neuronu/Hormonu

  • Pour que tu m’aimes encore (seria lecții de viață de unde nu te aștepți)

    Nu pot afirma că sunt fană înfocată a ultra faimoasei Celine Dion, adică aș putea, însă ar fi o afirmație cu foarte puțin adevăr. Cam ca suplimentele alimentare și conținutul lor de substanță activă (așa se zice?). Această melodie se situează de mulți, mulți ani în topul meu 10 aș zice. Când îmi place o melodie mult, ca în acest caz, încerc să descifrez versurile și mesajul. Aici am avut o mare problemă pentru că ascultarea mea activă, adică străduindu-mă cu adevărat să înțeleg cuvintele au eșuat de fiecare dată cu succes. Pentru context: eu am făcut muuuultă franceză la viața mea, cam din clasa a IV-a până la master inclusiv. Fără întrerupere. Deci am ceva bagaj de cunoștințe, chiar dacă n-am mai folosit de muuultăăăă vreme franceza. Pe cale de consecință (urăsc expresia asta, dar no, am o dispoziție ciudată) să nu înțeleg mare brânză din tot cântecul mi-a adus un procentaj ridicat de frustrare. Cam spre 99%. M-am gândit eu cu gândurile mele că oi fi surzit și mai mult sau nefiind expusă de multă vreme la francais nu pricep oralul, dar sigur când voi citi mă voi lumina precum Târgul de Crăciun de la Craiova. Zis și executat și cât ai zice Mon Dieu! eșuat. Îi drept că am mai prins câte ceva când am citit, dar am fost în continuare deeeepaaarteeee cum e L.A de Vaslui. Așa că o fo musai să caut o traducere. O TRADUCERE, după 100 de ani de franceză. Quelle horreur! Abia apoi am priceput cu adevărat despre ce este melodia asta. În apărarea slabă a lu eu, reamintesc completului de judecată formată de psihicul meu degrabă denigrator spre subsemnata că Celine cu accent ascutit pe primul e s-a născut, a crescut și și-a format abilitățile lingvistice în Quebec, Canada. Degeaba, dar eu am încercat.

    Acestea fiind zise, să revenim la franceza noastră de baltă. Am făcut eu cercetările ca să vă fie vouă ușor. Ia veniți mai aproape.

    Videoul cu versurile în franceză: https://www.youtube.com/watch?v=wje9miHeV5g

    Traducerea: https://lyricstranslate.com/ro/pour-que-tu-m039aimes-encore-ca-tu-sa-ma-iubesti-din-nou.html

    Remarcați ce traducere frumoasă și poetică în limba lu Eminescu. Chapeau! Cu toată frumusețea versurilor mă tem că ce zice Celine se poziționează în coloana AȘA DA, dar pe negativ. Di ce? Simplu: căci cine te iubește și te apreciază, te iubește și te apreciază și cine nu, nu, indiferent ce faci tu. Iar această artistă de excepție pare dispusă să facă cam multe pentru cineva a cărui foc pentru ea s-a transformat în cenușă demult răcită. Citiți asta data viitoare când vă gândiți să vă efortați să recuceriți foști. Mai bine mereți la cursuri de noduri pescărești. Ar fi mai folositor și mai distractiv.

    Cu plăcere!

    Neuronu și hormonu pă serviciu în folosul comunității feminine

  • Ce vor femeile

    Nu, nu voi face cronică de film, nu astăzi, cel puțin. Întâmplarea neîntâmplătoare face că astăzi și neuronu și hormonu sunt pe nostalgie și pe cel mai periculos și mai alunecos tip de teren : pe o mlaștină minată cu whatifs and whynots. Da, știu am dat-o pe romgleză, dar din ceva motiv care-mi scapă, să zic că dansez cu scenarii SeFe despre chestii care n-au fost să fie când tu totuși ți-ai dorit atât de mult și ți se înnoadă sinapsele încercând să înțelegi motivele și substraturile. Oh wait…nevermind. Nu sunt reprezentanta tuturor frumuseților feminine (da, am avut chef de o mică aliterație), pot însă să vă fac partași la iluziile mele iluzorii (yes, I did it again) legate de titlu, cu sfoara triplu împletită. Cosânzenismul meu arată cam așa: o căsută plină de flori, înauntru și afară, copaci, gard viu de iederă și caprifoi, animăluțe peste care este șef un animal biped cu care să împart bunele și minus bunele, râsete, dileme, cu care să ne sprijinim reciproc când Mercur retrograd își cere drepturile. Mă îndoiesc atât de tare că vreo femeie pe lumea asta vrea să fie „o feministă extremistă, puternic impregranată de vibeul masculin” încât cocoșatul de la Notre Dame ar fi model de coloană dreaptă la propriu și la figurat. Toate avem visul nostru care însă uneori rămâne doar vis, iar când începe săptămâna din nou ne trezim dis de dimineață, oftăm, ne pregătim și ne îmbărbătăm pentru încă 7 zile de muncă, fugă și luptă pentru o existență mai simplă care va veni sau nu…

    Neuronu si hormonu pe nostalgie periculoasă…

  • Despre productivitate…

    Mulți guru/influensări/antrenori pe emoții etc vând ieftin ca braga tot felul de soluții și rețete minune care te fac mai eficient și mai productiv ca un roboțel pe supradoză de energizante. Înaite să apelați la ei luați-vă 3 minuțele să citiți acest post. În primul, este gratis, în al doilea este (sper) amuzant și ideal ar fi, adică aș în al 19lea cer dacă ar fi și folositor. Aceste trei stări de fapt mi se par idealul cel mai ideal (alertă de licență poetică). Toate idele ce le voi înșira cu măestrie în continuare sunt din tolba și experiența proprie, trăite de mine ca femeie medie din toate punctele de vedere adică nici Einstein, nici Naomi Campbell, nici Jeff Bezos, și cu siguranță nu o combinație între ele. Mai scurt și mai simplu, om simplu de oraș cu viață și obicei pur mundane. Eu pe acest principiu mă ghidez : experiență și înțelepciune din viața de zi cu zi împachetate în umor că norii negri se adună oricum. Bun, acum că am decorat scena în acord cu tema și specificul dorit, să intrăm în pită. Din aia cu maia, caldă. Axioma științifică asupra căreia au căzut de acord chiar și cercetătorii britanici grăiește, după cum urmează: creierul uman, și probabil că nu doar ăla uman,caută ÎNTODEAUNA cea mai scurtă cale de la A la B, unde A și B pot fi Bali și Iași, cum să stai mai mult pe Netflix cu berea favorită, cum să te spetești mai puțin făcând x sau y, cum să slăbești mâncând tot ce-ți doreşti și când vrei, fără nici un efort și lista este practic nelimitată. Așa am găsit soluții și așa am evoluat până am ajuns în punctul mirific de astăzi în care poți trăi confortabil fără să-și miști dosul prea mult doar să ai biștari și tehnologie. Pe firul logic al argumentelor enumerate atât de plastic mai sus, aceeași chestie se întâmplă și cu această mult ridicată și adulată productivitate care ce să vezi, din cauză că implică efort indiferent de orice tip, se lasă curtată, însă nu și cucerită așa de ușor. Pentru cei cu sinapsele implicate în alte procese momentan, adică e grele. Iată de ce nu vine din simplu fapt că ai multe de fapt și trebuie să le faci. Nu funcționează căci intră în scenă mulți factori fizico-emoționalo- hormonalo-economic- etc, adică ceea ce numesc eu veață. Deci primul răspuns la o chestie nouă sau care solicită un oareșce efort va fi cum să șuntăm, pur și simplu. Biologia noastră așa funcționează și/sau psihologia. În unele cazuri, acest instinct ne salva viața, acum ne ușurează existența și aplicată fără discernământ ne face leneși și în căutare de scurtături pentru care vom plăti pe altă parte. Se plătește fără excepție și dacă suntem dispuși să plătim fără să ne miorlăm atunci perfect. Altfel, muncește pentru ce vrei și da, va fi greu. Ce surpriză! Clar până aici? Bun, și acum ajungem și la creșterea productivității. Vă ajut io, vă dau secretul productivității și pe gratis! Secretul, pe scurt: Nike, just do it! Mai pe sărăkie neuronală așa :

    N-ai chef de sală? Ce nasol! du-te!

    N-ai chef să faci speli rufe? Ce porcărie! Spală rufe!

    Ai de plătit facturi? Dublu nasolie! Bagă mare!

    Cred că tiparul se conturează destul de ușor, ideea din spate se traduce așa: mintea și emoțiile se vor împotrivi în majoritatea cazurilor, alegerea va fi întotdeauna a ta. Așa cum să fii curajos nu înseamnă să nu-ți fie frică, să fii productiv nu înseamnă că nu vei chiuli pe alocuri, că nu te vei împotmoli, că nu-ți iei o zi liberă pe ici pe colo, dar tot le faci. Nu există drum liniar, „decât” sinuos.

    Cu plăcere!

    Neuronu și hormonu pă coucereală psiho-emoțională.

  • Cultul sofisticatului…

    Cafeaua are loc de cinste în viața mea, este una din marile mele plăceri. Nu mă trezește, nu mă energizează, îmi place că-i fierbinte, aromată și amară. Simplă ca mine: fără lapte, fără zahăr, neagră și amară. Și totuși, această simplitate a devenit foarte complicată, iar comandatul unei cafele s-a transformat într-o corvoadă. O cerere banală „Aș dori o cafea simplă, neagră” se dezlănțuie într-un interogatoriu demn de cel mai bun agent natural SRI, femeia. Lungă, scurtă? grasă, slabă? espresso, americano? spumă, fără spumă? lapte de vacă, de crocodil, de pătrunjel? În acel moment de avalanșă verbală, de anchetă soră cu o conversație la DIICOT se pot întâmpla două lucruri: dacă ai o zi bună, încerci să explici cu mai mult sau mai puțin succes, dacă ai o zi bună, dar pe negativ, accepți orice numa să nu-l/n-o mai auzi cum terfelește clipa ta de bucurie și liniște în brațele unei cafele bune. Indiferent de care zi bună ai, oricum o ia la vale mai ceva ca o alunecare de teren după defrișări masive. Și uite așa simplitatea devine o chestiune de interes pentru cercetătorii britanici când tu ai vrut doar o am(ă)râ(tă) de cafea. Maria Popovici o zice mai bine ca mine și cu mai mult umor, bineînțeles. Recomand. https://www.youtube.com/watch?v=1d_-qcrowxU&t=639s

    Hormonu și neuronu neînteleși

  • Sărăkia este scumpă

    Sărăcia și sărăkia sunt concepte diferite conform sinapselor aparținând subsemnatei care sunt eu. (Da, pleonasm!) sǎrǎcia înseamnă un context economico-culturalo-educațional deficitar, în timp ce sǎrǎkia se poziționează ca fiind un trend vândut drept economie pecuniară pentru cei care nu au sau nu doresc sǎ cheltuiascǎ mai mult. Cum am ajuns eu așa deșteaptă? Sau la această concluzie? Petrecând o bucată bunicică pe drumuri și prin aeroporturi. La finalul unei delegații eram mereu surprinsă de cât de mult am cheltuit pe lucruri simple și banale, mai exact apǎ și mâncare. Nu vorbesc de Evian și nici de icre negre, evident. Minimul zilnic pentru mine înseamnă 2 litri și 2 mese normale, nu ronțǎialǎ. Mai puțin de atât aduce consecințe care au nevoie de o sǎptǎmânǎ sau 2 sǎ se re-echilibreze. Da, sunt o gingașă și o delicatǎ, aşa am fost construitǎ. La 12.50 lei jumătatea de apă și peste 100 lei o lingură de piure cu ceva carne dubioasă faceți un calcul la o delegație de weekend cu aprox 10 ore de drum pe sens. Eu n-am destule degete sǎ adun. Pe scurt, scump și de proastǎ calitate. Asta e sǎrǎkia din ecuație, ailantǎ parte a integralei aduce apă gratis la cișmele amenajate în aeroport, culmea în țǎri unde deșertul s-a instalat ca rege sau apă îmbuteliată la liber la hotel și business lounge. Sǎ nu uitǎm de haleu cǎ noi, românii, suntem cam fomiști, indiferent de statut. Am avut surpriza să primesc în ultima delegație mai multǎ mâncare de cât am putut duce. Dada, șoc, am refuzat mâncare inclusă pentru simplu motiv că nu mi-era foame. Plus că am avut acces la business lounge fără să plătesc. Probabil că pentru unii sǎ cǎlǎtoreascǎ cu acces restrictiv la apă și mâncare înseamnă doar intermitent fasting. Mǎ bucur pentru ei, eu risc o vizită la prietenii mei de la Urgențe. Nu, nu exagerez, din păcate. În acest context, cred că este de așteptat un grad de stres când sunt pe drum. O să ziceți: păi, e delegație ce atâta caz? Ca principiu nu-mi place să cheltuiesc aiurea și în plus pânǎ sǎ-i primesc înapoi sunt de la mine din buzunar. În altă dezordine de idei, am primit mâncare simplă care avea chiar și gust. De-a dreptul bun, tolerată ok de stomacul meu ultra fițos. O să ridicați poate din sprâncene la partea cu business lounge. Salt oferă acest beneficiu celor cu card de fondator si rulaj de la 1000 lei pe lună. Nu mă plǎtește nimeni pentru asta, numa zic. Ca în viață, treaba este mai complexă și cu mai multe aspecte, eu am ales “decât “ două.

    Concluzia? Sǎrǎkia este scumpă și dǎunǎtoare unora sau cum vine vorba aia românească: sunt prea sǎracǎ și cu probleme de sǎnǎtate ca sǎ fiu și sǎrǎkie. Cum? Nu zice nimeni asta? Numa io? Fie și așa.

    Hormanu si neuronu hidratați, fără fomisme fizice și emoționale, doar obosiți.

  • Cercetătoarea britanică

    Orice curiozitate, dilemă, interes, problemă de orice fel am „atacat-o” în același fel: cercetare. Citit, ascultat, întrebat apropiații despre experiențelor lor etc. Am mai menționat asta, de altfel. Dacă adaugi asta la faptul că eu sunt destul de rațională așa în zilele mele bune, pentru o femeie hormonală, evident, pui de niște proiecte foarte interesante. Apropiații mei s-au obișnuit cu întrebări dintre cele mai ciudate și preocupările mele…interesante. Interesul meu pentru relațiile interpersonale și cu precădere cele de cuplu s-a manifestat fix identic. M-am gândit eu cu mintea mea de femeie că dacă vreau o relație reușită, și voiam, atunci ar fi cazul să mă pun pe cercetat să știu cum să-mi cresc șansele. And so I did. Nu multă vreme, doar vreo 20 de anișori așa, aproximativ, da cine numără?! Toate chestiile aveau sens, interese comune, aceleași principii de viață, simț al umorului asemănător sau cel puțin să nu trebuiască să explic 20 de minute o glumă și tot așa. În plus, am condimentat eu, așa de la mine, cu să fie mai în vârstă pentru maturitate, experiență, înțelepciune. Înarmată cu atâta știință am purces la căutat partenerul perfect. Da, știu, mă mulțumesc cu puțin. Ce să vezi și să nu crezi, toată munca mea asiduă de cercetătoare britanică veritabilă mi-a adus mult succes la….cercetat. Și cam atât. Mai mult de atât am văzut în jurul meu cupluri FERICITE care nu bifează nici jumate din toate alea. Dacă i-ai vedea separat ai zice că-s din filme total opuse. Și totuși, au căsnicii funcționale, sunt apropiați și conectați. Coroborând asta (da, îmi place cuvântul ăsta, mă face să mă simt deșteaptă) cu restul am ajuns la concluzii vesele.

    În acest context, într-una din aventurile mele pe coclauri ajung cu colegii de drum fix la….subiectul ăsta. Bineînțeles că m-am lăudat cu talentele mele de copoi neobosit, dar și eșecul mai răsunător ca tunetul unei vijelii soră cu uraganul. Și cum cântam eu ca un canar care și-a pierdut vocea și ritmul despre toate astea închei cu un glorios: și acum cu cine votez?! Moment în care primesc răspunsul elegant, înțelept și pe un ton cu savoare: te potolești. A venit ca o bere rece după plimbare în natură pe 30 de grade cu mai multe plusuri. Mai ales că fix la asta mă gândeam și eu, ce muncă inutilă și cât eșec glorios! Să mai zică cineva că nu există influentă divină!

    Hormonu si neuronu cu idei inutile și destinate eșecului răsunător.

  • Renunțare

    Eu ca augustă persoană sunt din fire activă, implicată, în miezul trebilor. Am crezut cu forța unei găuri negre că în viață munca și a fi doamnă sunt secretul unei vieți armonioase și implinite din toate punctele de vedere. Muncești, ești serios și îți vezi de treabă, vei fi apreciat și ți se vor deschide ușile. Muncești, vei fi confortabil financiar, nu neapărat bogat, dar confortabil. Muncești la relațiile tale, la cele care contează, evident, ești domn/doamnă și lași loc de bună ziua pe unde treci, vei trăi în armonie cu majoritatea persoanelor din viața ta chiar dacă nu ai neapărat cu toată lumea ceva în comun sau nu ai chimie sau ce o fi. Trăiești considerând că respectul vine respectând, bunătatea vine din bunătate și așa mai departe. Da, știu am fost, sunt și probabil voi fi o idealistă și o naivă. Însă mă străduiesc să învăț și să mă adaptez. Și cu acest prelundiu lung am ajuns la ce vreau să zic de fapt. La cruda mea vârstă și la experiența de veață de până acum toate dovezile duc la aceeași concluzie: sunt drăguță, dar naivă și ruptă de realitate. Partea de ”nici poveste” din scenariul meu a adus mult disconfort, pedalat aiurea în cerc la mansardă, justificări inutile și reflexul de a încerca să fac și mai bine. Nu cred că-i cazul să detaliez cât a contat asta. Am obosit și la vârsta mea înseamnă că mi se adâncesc ridurile, pleoapele se lasă și mai mult și nu-s singure, mai au și alți prieteni. Prin urmare, sensul acestei atitudini de care am ținut cu dinții devine nu doar nefolositoare, dar și dăunătoare și nesustenabilă ținând cont că mă îndrept spre etapa vieții mele cu dinți ținuți noaptea pe noptieră, într-un pahar. Nu mă văd altfel decât activă și transpirând pentru proiectele importante pentru mine, apreciind compania de calitate câtă este, păstrând-mi „domnia” cu limitele de rigoare. Așa cum i-am zis recent unei prietene vreau ca pe urna mea să scrie: s-a străduit, săraca… Să renunț nu-i o opțiune pentru felul meu de a fi, dar îmi doresc să întorc spatele când proiectul în derulare moare fără să simt nevoia de a rămâne loială doar pentru că asta zice o voce din capul meu că-i important. Obiectivul cel mai important rămâne în continuare să părăsesc incinta fără să mă justific și fără grija că voi fi pusă pe rotisor și perpelită cu judecăți și bârfe colorate și originale. Concluzia soră cu deci și cu final se revelează astfel: mă voi opri doar când voi avea ce-mi doresc sau când mă vor pune în urnă. Contează să câștig muncind asa cum contează să pierd luptând, nu plângându-mi de milă.

    Hormonu și neuronu pe autoîmbărbătare sau pe spekăreală automotivațională

  • Perspectiva

    Noi, umanii, acest amestec uimitor de carne, sânge, neuroni și sentimente, avem un cod in programul originar care țipă cam așe: problemele, dilemele, necazurile mele sunt cele mai grele și mai dificile!! Această axiomă ne încurajează să deschidem porțile dramei, frământărilor ,tristețurilor și ne oferă scuza legitimă de a exagera cu…sucul de verdețuri. Cum? Nu face nimeni asta? Ok, numa eu atunci.

    Într-un astfel de moment plin de milă pentru toate nedreptățile planetei care mă trăgeau în jos mai rău decât greutățile de 3 kile cu care mă lupt la antrenament a venit apelul de la un prieten care trecea printr-un moment nasol. Nasol= integritatea fizică îi fusese lezată și risca să nu mai poată munci niciodată. În acel moment am făcut shiftul de la mine la el mai repede decât prinde Ferrari 100. Nu mă pricep la mașini și nici nu mă pasionează, dar la cât de scumpă știu că este, mă gândesc că tre să fie rapidă. Mi se spune că nu culoarea primează, cum credeam io. Am deraiat un pic, ca de obicei, dar nu-i bai, îmi revin. După ce a trecut criza, prietenul își va reveni, Slavă Autorității Supreme, a venit și realizarea că că problemele universului care mă puseseră pe fundul mării se disipaseră mai ceva ca o mahmureală cruntă tratată cu zeamă de varză de calitate. Cum ar fi oare ca data viitoare când mi se inundă carafa cu vin de proastă calitate să folosesc această tehnică pentru a mai deșerta din ea. Împreună cu o altă tehnică pe care am „furat-o” de la meditație: recunoștința. Poate că unii dintre voi veți zice: serios? abia amu ți-ai dat seama? Să zicem că teoria o știam, dar doar această sperietură m-a făcut s-o interiorizez. Bineînțeles că va fi greu s-o încorporez ozonperț în loc de plângere de milă, dar mă voi stădui. Dacă voi sunteți mai avansați, chapeau pour vous! Eu încă n-am coborât din copacul gestionării deficitare a emoțiilor, dar am mari speranțe pentru mine.

    Hormonu și neuronu pă educație

  • Paleta publicitară TV din România

    Pentru cei sunt obosiți după o zi grea de Solitaire la birou: reclamele românești care ne luminează pauzele publicitare de la Insula Iubirii și alte emisiuni culturale. Am elaborat cu altă ocazia câtă calitate și educație se află în spatele fiecărei emisiuni TV și nici o urmă de țățărie și de ușa cortului. Consider mai reconfortant decât reclama la Nestea (https://www.youtube.com/watch?v=T8qLwH7ElF0) că regăsim același tipar și la reclame. Orice psiholog cu licența luată dupe YouTube îți va zice că materia cenușie umană oricât de rarefiată iubește tiparele, dar și un pasionat de-ale dezvoltării personale antrenat pe Insta. Ca să nu ne tragem de păr și să ne scuipăm pentru un motiv fals (am încredere că găsim noi altceva), cred și în psihologie/terapie și în dezvoltare personală. Dar să nu deraiem…și mai rău, ar fi păcat să facem concurență CFR-ului. Consum limitat TV, doar câteva posturi cu seriale polițiste, SF și filme romantice pe care le urmăresc în timp ce gătesc, citesc, mă joc, scriu la blog…ați prins ideea. În timpul acestui proces plin de meandre sinuoase (licență poetică!) am prins și superbele reclame românești. N-o să vă răpesc din timpul de cercetat social media cu o listă interminabilă. Am ales „decât” 2: cea mai nașpa și cea mai faină. Să înceapă bâlciul. Cea mai reprezentativă reclamă pentru cuplurile de vârstă medie spre pensionare din România este cea pentru ceva medicament pentru răul de mașină. (https://www.youtube.com/watch?v=uRNWNloefak). Conversația tipică, matură pentru orice cuplu căsătorit de mult timp: femeia arțăgoasă, pusă pe ceartă care îl acuză cu delicatețe pe soț de diverse, în acest caz că nu știe să șofeze. Cu siguranță acesta este secretul unei căsnicii fericite, armonioase și de lungă durată. Ca să nu mai menționez lecția cu care plecăm din această reclamă: gestionarea unei situații oarecare, fără importanță, cu maturitate, calm și înțelegere. Felicitări celor din spatele acestui spot, are toate ingredientele unei reclame care să se lipească de neuronu și sufletu privitorului la TV: umor și educație, favoritele mele! Mă țin de cuvânt și vorbesc doar despre asta, dar nu pot să nu menționez și reclamele la clinica Sante și grătărescu. Capuri de operă! La polul opus, se situează o reclamă veche, clasică care eu cred că este absolut genială și pe care de altfel v-am mai făcut-o cunoscută și cu altă ocazie: clipul cu prăjitura Măgura. (https://www.youtube.com/watch?v=f6heDzZAy3E) E tot cu dinamica femei-bărbați, dar se află la ani-lumină de multe dintre chestiile care rulează pe ecranele noastre: e amuzantă și folosește stereotipurile foarte fain. Deci, dacă mă aude cineva, luați acest videoclip ca exemplu. Ceva mai recent care mi-a plăcut a fost clipul de la Igienol, la fel, amuzant, incluziv, isteț făcut. Băgați un ochi și acolo, dacă v-am trezit interesul. De mult timp îmi doream să ating acest subiect care probabil că nu interesează pe nimeni, însă eu am o chestie cu asta, o afinitate? un interes? nu știu, dar dacă vrei să mă convingi să încerc una sau alta fă-o cu talent. Nu-mi insulta singurul neuron cu prostii de 2 lei. Know what I am saying? Hormonu si neuronu cu probleme capitale

  • A fi sau a nu fi singură…

    Am eu o glumă veche în repertoriu (adică alea de le repet pentru că nu-s foarte originală și pentru că muzul, ca și prințul, mă ocolește) care sună cam așa: când am început să șofez, în 2020, mi-am pus numărul de telefon în parbriz cu speranța că dade-dade m-a suna careva să mă cheme la cafea. Știți câte telefoane am primit în acești 6 anișori? Fix și egzact 1 și anume de la un domn de la Apă sau cum s-o fi chemând instituția ca să-mi zică că Giselle (mașina) șade pe o gură de canal pe care trebuie s-o inspecteze ei… Romantic, așa-i? Ce vreau să zic, de fapt? Că lucrurile nu mai sunt „ca pe vremea mea” și că trendul ăsta idiot de polarizare în jurul a două poziții contrare a ajuns inclusiv pă zona de romantism. Nici nu contează care sunt pozițiile, ideea este că ne-am pus pe război, femei vs bărbați, căci așa vom găsi echilibrul și fericirea. Fac un mic intermezzo ca să menționez că n-am nimic cu alte „nații” eu vorbesc doar despre ce știu, adică femei și bărbați. Sigur că aș prefera că fac un post despre 69, dar nu poziția asta îmi strică freza, ci aia în care aruncăm cu diverse unii în alții și atunci găsim de cuviință să concluzionăm că mai bine singuri. Cu secreta dorință de a da peste un meet cute de se înverzește și Sandra Brown. Și acum adevăratul motiv pentru care am deschis această cutie cu viermi: REFULAREA! Ce frustrează augusta mea personă (de aia că-s născută în august)? Înțeleg că vremile s-au schimbat și așa, dar totuși pentru ăștia de am aniversat cei 25 de ani cel puțin o dată, nu putem să rămânem pe procedura de altădată? Adică: la Gigel îi place de Maricica, o cheamă la căminul cultural la horă. Zice da, bucurie mare, de acolo se descurcă ei. Zice nu, se întristrează 10 minute, după care o invită pe Gicuța. Da, știu șocant de old-fashioned, nu tu stalking pe social media, nu tu strategii demne de Ministerul Apărării pentru cucerirea lui Gigel/Maricica, căci amu toți suntem egali și facem ce și cum vrem. Așa și este, suntem „foarte” egali, dar totuși nu putem păstra eleganță în dansul păunului? Am primit deja răspunsul: NU, fă, că nu mai trăim in 1960, amu facem Netflix and chill. Apoi, dat fiind că vorbim, cel puțin în teorie, de oameni maturi, n-o putem face the mature way: ne vedem, discutăm, ne punem pe celebra masă de pe Fb și Insta ce avem și concluzionăm unde stăm: prieteni, prieteni cu beneficii, relație serioasă etc. ? Nu, fă, că amu suntem oameni maturi, dar cu TRAUME care ne dau dreptul să călcăm cu bocancii orice limite pune ălaltu. Căci trauma este carte jolly jocker care ne dă liber să ne luăm orice vrem noi. Ok, am înțeles. Mulțumesc, acum totul s-a luminat mai ceva ca un refletor la concert Lorendana Groza în paiete care reflectă orbitor. Acum că pricep vă mulțumesc pentru participare și pentru că nu m-a sunat nimeni. Așa să rămână!

    Neuronu și hormonu cu penele răvășite