Neuronu' Hormonal

Author: Neuronu/Hormonu

  • Gânduri după o noapte albă

    După 20 de ani (amu am 25) știm cu toții că ne schimbăm radical: mai un trosc la șăle, avem schemă de suplimente pe toate oglinzile din casă ca să nu uităm să le luăm, ora 22 este noua oră 24 sau chiar 1 am și pot continua o vreme. Aseară m-am dat tânără adolescentă și am ieșit în oraș de unde am intrat doar dupa ora 1. Dar nu asta este epicentrul postului de azi, acest preambul este doar o avertizare că sunt șanse să fiu și mai puțin înțeleasă decât de obicei și nu doar de aia că sunt un geniu pustiu. Pe undeva se ascunde și modestia, dar lipsa de somn a pus-o pe ignore. Să revenim la perorația originală și originară. (te-am dat pe spate, este?). Nu sunt o fashionistă, am declarat asta în multe rânduri, dar îmi place să-mi placă ce văd în oglindă. Elocvent și șocant, știu. În toți anii ăștia de când am descoperit că există și altceva pe lumea asta decât blugi și adidași (cam de prin timpul facultății) am dat peste multe țoale: țoale care păreau faine, dar de care mi s-a luat rapid, țoale care erau drăguțe, însă mi-am schimbat gustul sau am intrat în altă fază, țoalele de „când o să mai slăbesc”, alea care s-au rupt, descusut după două purtări…ai prins ideea. Dacă nu, du-te joacă un pic de baseball. (get it??) Uneori însă, venea țoala aia pe care am purtat-o până s-a făcut fâșii, la propriu sau a făcut-o mă-ta cârpă de praf și am făcut o criză de nervi cât o zi de post. Nu s-a întâmplat niciodată partea asta ultimă, este doar o situație ipotetică, evident. Am și acum astfel de lucruri, de 15+ ani, unele arată deplorabil după atâția ani de purtat și spălat. Un exemplu concret, ca să nu ziceți că aiurez fără nici o bază, am o pereche de pantaloni scurți de nici nu mai țin minte când, sunt la propriu rupți în zone crepusculare (ca norocu că au ceva dublură ca să nu mă expun), dar tot îi port. Uneori, chiar și cu alți oameni în jur. Vă dau cuvântul meu de sărăntoacă ruptă-n c…ontul bancar că am și alte perechi de pantaloni scurți, mult mai noi, faine, care îmi plac și așa DAR NICIUNA, stimat cititor inexistent, ABSOLUT NICIUNA nu atinge nivelul de fericire și confort care să se apropie de ce simt când port această simplă piesă de îmbrăcăminte. Pur și simplu. Nu am o explicație și sincer mi se rupe cusătura dacă egzistă. Tot pur și simplu. Recent am constat că rupturile s-au mărit considerabil și iau în considerare să-i duc la o croitorie să-i repare cumva. Nu, eu nu țin ac în mână, „decât” pix, dar știu să împung cu el ca și cum ar fi ac. Mai am și alte exemple: rochii la care țin mult și sunt demult la vârsta pensionării, fuste etc. Vă doresc din tot sufletul să aveți și voi așa ceva, aduce mult la calitatea vieții chiar dacă poate nu pare. Și acum lovitura de grație din concluzie: Îmi doresc și vă doresc un partener precum pantalonii mei scurți adică pe cineva la care nu ați vrea să renunțați niciodată chiar dacă nu mai are pătrățelele de odinioară. Nu v-ați așteptat la asta, amirite? Neuronu și hormonu puși pe metafore

  • Nedumerire

    Această dilemă pe care urmeză s-o supun neatenției voastre nu are absolut nici o bază reală în viața personală, doar am prins, așa, din zbor. Românii sunt pudici până la punctul maxim de ipocrizie. Adică subiecte precum…partidele de șah pasionale cu cineva cu care ai toate materiile de bază în comun: limba (nu, nu mă refer la română, caută în imaginație), fizica, chimia, biologia sunt tabu absolut pentru că, evident, nimeni, niciodata nu și-a dorit așa ceva și nici nu a auzit printre prieteni, vecini, rude etc. că ar avea așa hobbiuri. Acestea fiind așternute și vi s-au ridicat sprâncenele a confuzie aș dori să declar scopul și durata vizitei. Sper că sunteți așezați căci următoarele cuvinte vă vor ridica sprâncenele până se vor întâlni cu neuronii. Sunt total confuză de ce unii și alții, nu noi, evident, alții pe care nu-i cunoaștem și cu care nu avem nimic în comun, fac afirmații de genul: uite și la ăsta/asta ce nefe…ricit/ă. Sensul care sunt sigură că vă scapă este că persoana în cauză duce lipsă de ….pace interioară și face acest lucru cunoscut tuturor celor care au ghinionul să se intersecteze cu susnumitul/a. Și acum intră în scenă marea mea nedumerire: de ce lipsa unei nevoi biologice și psihologice (șah și companie) inerente aplicației cu care venim preinstalați duce la comentarii de genul: Uită-te și la ăsta ce d8&*)_c, clar e nefericit. După mintea mea, cineva aflat în această situație ar trebui să stârnească empatie, dorința aprigă de a-l ajuta și adunarea de urgență a comisiei de intervenție formată din apropiați. O astfel de situație ar trebui trată cu omenie și fiecare ar trebui să-și amintească că noi toți merităm partide de șah toride. Dacă ne-am dori, dar am stabilit că nu ne dorim. Neuronu și hormonu care doresc tuturor fericire.

  • Prețul modernității

    Am început recent o carte care se numește Psihologia banilor. Titlul mi se pare cam pompos, în realitate sunt sfaturi foarte bune cu privire la câștigarea banilor, gestionarea lor și modul cum un om poate să piardă totul într-o clipită, iar un altul să-și tripleze averea, în condiții similare. Aici intervin, evident, mai mulți factori printre care comportamenul uman sau psihologia, ca să ne apropiem de numele cărții. Citind această carte care, de altfel, mi se pare foarte bună și nu doar în ce privește partea financiară, am realizat că astăzi am ajuns să învățăm lucruri pe care le știe orice om sau oamă săriți de primele adolescențe din expriențe sau auzite de la înaintași. Am senzația acută, activată de această carte și nu numai, că astăzi sau în era modernă, civilizată și puternic tehnologizată dăm bani pe cărți, cursuri, traineri etc ca să aflăm că focul arde, de exemplu. Sunt curioasă dacă mai sunt persoane care cred sau simt asta, dar cum știu că toate sutele mele de cititori sunt prea ocupați pentru discuții de genul, voi face un sondaj printre apropiați. Un feedback (pentru că modernitate) îl am deja, dar am nevoie de mai multe ca să-mi formez o idee. Până atunci, citesc cartea și mustesc în propriile idei și păreri. Hormonu și neuronu pă filosofeală de colțu blocului.

  • Până nu se răcește cafeaua…

    Aceasta este cea de-a doua carte care a râs în nas credinței mele despre mine însămi că nu sunt superficială, că văd dedesubturile blabla. Nici aici, nici la Un bărbat pe nume Ove, n-am văzut nica. Dar să le luăm pe rând. Cartea asta nu-i despre cafea sau nu-i doar despre cafea ci despre oameni, relațiile dintre ei, incapacitatea lor de a se exprima în fața celor dragi. Eu am crezut că-i un SF despre călătoria în timp… Am fost destul de aproape, zic eu. Cam la fel de aproape cum e Tokio de Turnu Măgurele. Stilul nipon în care se construiește subtil și cu piese de puzzle micuțe lecția uriașă te face să o judeci rapid și s-o categorisești greșit. În realitate, romanul are o profunzime remarcabilă țesută din mai multe povești de viață și relații ce se intersectează într-o cafenea retro. Aroma inițială (get it?) puternică de SF m-a pus pe cărări greșite, ducându-mă așa într-o zonă de plictis…totuși am zis s-o gat dacă tot am început-o, plus eram curioasă ce se întâmplă cu protagoniștii. Nu vreau să dau prea multe detalii pentru că obiectivele sunt : să vă vina pofta să citiți și apoi să citiți cartea asta. În ce ordine vreți voi. Voi mai spune doar atât: ar fi frumos dacă nu ne-am mai chinui unii pe alții din cauză că nu verbalizăm ce credem, ce simțim. În relațiile cu cei dragi, zic, nu pe FB despre politică, horoscop și reptilieni. În concluzie, citește mai mult ca să înveți, ca să-ți reamintești lecții învățate și uitate, citește ca să știi să scri (da, e intenționat) și să ai cuvinte potrivite în vocabular cu care să-ți construiești relațiile și poveștile. Citește. Neuronu și hormonu care rup cultura în doi.

  • Epifanie

    Acesta este unul dintre cuvintele mele favorite, in primul rand pentru ca este sofisticat si io par cultivata si apoi pentru ca atunci cand se intampla inseamna ca am mai descoperit ceva despre aceasta persoana dusa cu vaca cu care ma cert, ma iubesc, ma urasc etc. Acuma, un pic ma enerveaza ca toate aceste descoperiri epocale pentru mine si absolut lipsite de interes pentru altii se petrec cand traiesti chestii, adica ai experiente, cum ar fi. Asa s-a infaptuit si amu aceasta viziune despre mine. Probabil ca este perfect normala, dar stii cum e, cand ti se intampla tie nu poate fi decat unica si profunda caci este vorba despre tine. Contextul necesar ar fi acesta: eu nu cred si nu incurajez trendul acesta care circula in diferite bule si anume faptul ca femeilor le este mai bine singure ca sunt puternice, independente si se descurca. Nu ma scuipati, sunt de acord cu ultima parte, dar in nici o circumstanta de-a lungul existentei noastre ca specie n-am fost vreodata mai bine singuri. NICIODATA. Nu stiu daca ati inteles ca m-am exprimat “umpic” neclar. Sa mai incerc o data. Cercetatorii britanici au descoperit ZERO instante in care omul a fost mai bine de unul singur vreodata in cei nu stiu cati anisori de cand existam noi. Asa ca e simplu sa demonstrezi ca aceasta ipoteza cu statul de una singura ar fi solutia problemelor feminine are fundamente care dau cu minus. Sau a celor masculine, dar eu le dau cu muierile ca aia stiu mai bine ca asa ma situez eu in prezent. Exista totusi un moment pe care eu il voi numi stiintific etapa “Toti barbatii este porci”. Reprezentantii genului cu siguranta ca ma vor scuipa, dar am noroc: ma indoiesc ca am cititori masculi. Evident ca este o generalizare nerealista, nedreapta si ofensatoare pentru ei. Curat ghinion nenorocos! Imi pare rau, sa zicem ca sunt chit cu ai mai barbati dintre masculi care “crede” ca toate femeile sunt materialiste, profita de ei si alte miaunaturi din astea din categoria “victima fara aparare manipulata cu cruzime”. Ok? Aceasta etapa mai sus mentionata vine de obicei dupa o relatie incheiata mai putin armonios asa cum se intampla foarte rar in viata reala caci toti suntem inteligenti, intelepti, pacifisti etc. Cam in 99% din cazuri, deci neglijabil. Cred ca este destul de intuitiv (ca sa fiu iar sofisticata) ce inseamna mai exact toata aiureala asta, dar simt imperios nevoia (v-am dat pe spate, este?) sa detaliez. Rolurile se impart cam asa: Gigel o ia pe aratura in relatie cu Marcica, ea se ofenseaza, se isterizeaza si il lasa. Ramasa singura, aude pasarelele, simte soarele, totul este liniste si atunci se naste o idee: de ce sa ma mai complic cu stresul, efortul si consumul de timp, suflet si corp cand poate fi asa mereu? Si Maricica din mine adauga: chiar asa! Cam in acest punct banuiesc ca se afla toata suflarea feminina care se bate cu pumnul in chept ca vor sa fie singure tata viata caci este minunat. Sau sunt asa de traumatizate de experientele trecute ca nu vor sa mai riste niciodata, dar asta este deja de domeniul terapiei, domeniu pe care nu-l stapanesc. Dada, sunt romanca care nu are opinie ferma despre ce nu stie. Intelepciunea mea milenara zice sa trecem pur si simplu prin aceasta etapa cu gratie si dand in gropi, adica sa traim mai usor zis si vedem ce-a fi pe partea ailanta. Alt Gigel, probabil. Da, sunt optimista ce pot sa zic. Si m-am urcat pe piedestalul meu de atot judecatoare si va pupez de la inaltime.

  • Reginele

    Axiomă: femeile s-au născut regine. Pur și simplu. Ce înseamnă asta? Înseamnă că au puteri și PUTERE (nu pare, dar „e” diferite) să facă atât de multe, pentru ele și pentru ceilalți. Să creeze viață, cămine, să educe viitori oameni cu O mare și/sau să facă cariere, să inventeze machiajul fără machiaj, să se reinventeze de câte ori vor sau simt ele nevoia…Lista e lungă. Repet femeile sunt regine, au trăit, supraviețuit și înflorit în timpuri dintre cele mai restrictive și mai negre și au ieșit ca pe catwalk la capătul celălalt. Dreptul de a vota încă nu are 100 de ani, să nu uităm asta. Printre altele. Cu toate aceste, avem multe momente când uităm cât de albastru ne este sângele, ce talente și calificări avem și ne dăm coroana de bună voie și nesilite de nimeni. Cred că sunt puține femeile de pe această planetă suprapopulată, aflate la cel puțin a doua adolescență, care să jure cu mâna pe perechea ei favorită de papuci cu toc cui/teniși/ghete cu ținte/crocși că nu au renunțat la coroana lor ”ca să fie bine și să nu fie rău”. Aici se autoinclude și subsemnata. Și ce să vezi și să nu crezi? N-a fost bine și a fost rău. Diferite grade de rău, dar rău. Adică situații în care au renunțat la ceva, au tăcut, au acceptat ce nu era de acceptat și lista continuă până la cer. Compromisul, în diferitele contexte ale vieții este cât se poate de natural, însă cheia succesului și fericirii se ascunde în limite, hotare, decizii grele, dar instaurate ca și cum ar depinde bunăstarea ta de asta, căci așa și e. Am găsit-o? Nu știu, înclin să cred că nu, o vreau? cu siguranță, continuu s-o caut? ca ceasu. Deci dragi regine, să ținem de coroana noastră cu toată ființa căci o viață netrăită în acord cu noi mi se pare mai rea ca o viață scurtă. Da, pare dur, dar cred în ceea ce zic.

    H si N pă afirmații grele.

  • Furia relaţiei decedate

    Ăsta ar trebui să fie un sindrom precum sindromul femeii hormonale, sindromul ‘acelei perioade din lună’, sindromul ‘femeii masculine’ şi alte prostii pe care le aruncă unii pentru că e mai simplu decât să înţelegi ce se întâmplă. Care sunt simptomele? Contextul fiecărei relaţii este diferit, oamenii sunt diferiţi, prin urmare şi simptomele se manifestă într-o paletă largă de culori. Eu cred cu tărie (un cognac bun, de exemplu) că poţi vorbi din poziţia expertului doar dacă ai trecut prin delicatesa turcească în cauză cu limitările că un proces poate fi asemănător pentru oameni, dar niciodată identic. Despre ce perorez? Să vă explic: acest post va ‘face sens’ pentru cele care au trecut printr-o relaţie eşuată (sau mai multe) în care partenerul/partenera descoperă după 1 an (perioada variază, desigur) că tot ce aprecia/îi plăcea sau nu avea nici o obiecţie devine drapel roşu (red flag) care te face incompatibilă cu el/ea/ei. Declar pentru clarificare că eu sunt genul de persoană ‘ce-i în guşă şi-n căpușă’. Orice altă abordare mi se pare contraproductivă şi în dezavantajul ambelor părţi, indiferent de natura relaţiei. Sigur că asta nu înseamnă să te comporţi urât când nu-ţi place ceva sau cineva, doar te retragi şi meri să baţi la altă uşă. Sau aştepţi să arunce cineva o pietricică în geamul tău. Dar mă contrariază cel mai maxim (eşti pe fază?) când zâna/zânul se trezeşte după o vreme în care a văzut şi a auzit CLAR cine, cum şi ce eşti şi îi PLĂCEA sau cel puţin nu-l/o deranja că eşti ‘perfect/ă, că trebuie doar să schimbi tot ce şi cine eşti’. Mie-mi dă cu 404. Unde intră în scenă furia? Păi e ‘simplu’, e un melanj copleşitor de ‘ce pul..pa mea vrei de la mine, nu ştii cine sunt?’ cu ‘de ce mă-tasea broaştei am acceptat să mă trateze ca şi cum totul era în neregulă cu mine chiar şi temporar’ cu topping de ‘MIE NIMENI NICIODATĂ N-O SĂ-MI IA SOARELE’ (citat de la Maria Popovici)

    Hormonu şi Neuronu furibunzi

  • Ghici ghicitoarea mea…

    Șoferia a fost unul dintre cele mai grele chestii pe care le-am învățat vreodată la momentul de atunci (2020). Azi, deja am fumat chestii mult mai grele, însă atunci părea un Everest de necucerit. Nu pot să afirm că mă consider azi un șofer experimentat, dar am ceva km la bord făcuți prin țară și da, sunt cu siguranță mai confortabilă la volan. Să zicem că mă descurc și dacă fac o blonzitudine îmi cer scuze. Cam ca în viață… Unii prieteni zic că sunt un șofer bun, atent, alții zic că nu m-ar lăsa să conduc nici dacă ar fi morți de beți… Mi s-a spus de asemenea că sunt o volanistă agersivă și că apăs prea tare accelerația. Eu consider că mă adaptez la trafic, la condițiile de drum și la ziua pe care o am. Și acum vin în fața publicului meu manelist, adică fără număr, și întreb : Cine sunt eu? Despre ce este vorba în acest post? H and N cu tâlc

  • Prințesa și Făt Frumos

    Încheiem seria irealităților vândute pe social media și de unii terapeuți de cuplu cu trăsăturile ce trebuie musai bifate de un Adam și o Eva, modele noi și perfecte. Subliniez „unii” și reamintesc pentru cei mai noi pe aici că dramatizarea și caricaturizarea situațiilor enumerate au rolul de a condimenta ipostazele portretizate și de a evidenția comicul și ridicolul. Dragă I.L. Caragiale, sper că ești mândru. Dacă nu, sunt eu pentru amândoi, de renunțat la scris nu renunț oricum. 1. Fiecare, la rândul lui, este lingura pentru ciorba celuilalt și niciodată furculița. Da, mi-e foame, nu, nu este vorba despre mâncare. 2. Ea este el și viceversa în minte, suflet și corp. Nici gemenii monozigoți nu sunt așa acordați/sincronizați unul la/cu celălalt. 3. Această armonie perfect utopică face compromisul redundant și la fel de util precum SPF la Londra. 4. Simultan și concomitent (da, îți testez atenția și gramatica) această contopire absolută lasă tot spațiul unei găuri negre individului individualist. Mai complicat spus, în acest cuplu tradițional și obișnuit, dar și un obiectiv pentru orice adult normal și perfect, perfect normal și normal perfect, cei doi sunt atât jumătăți ale aceleași felii de salam cât și doi individizi compleți și complet fericiți și perfecți. Deci, câtă vreme aspirăm la perfecțiune lucrurile nu pot fi decât perfecte și mai ales, lesne. Io una, zic că vreu un bărbat implicat, înțelegător și dispus să ofere o partidă strașnică de…șah după o repriză aprigă de „armonie”. Hormonu și neuronu perfect iritați de perfecțiunea perfectă din toate cele.

  • Prințesa

    Așa cum am promis săptămânatrecută, astăzi voi enumera calitățile pe care le caută un bărbat la aleasa inimii, sufletului, casei, buzunarului și corpului său. Să nu mai pierdem din timpul de dat pe Fb și să purcedem. 1. Zâmbește în orice împrejurare

    2. Își păstrează corpul de adolescentină tătă viața, dar gătește de parcă ar fi chef

    3. Nu ridică niciodată tonul, este caldă și iubitoare etern

    4. Este independentă, adică nu-ți ia din timpul de bere cu băieții pentru prostii de genul cumpărături pentru casă, ajutor prin casă, cu mașina etc.

    5. Te lasă pe tine să fii bărbatul, stâlpul, factorul de decizie, nu deschide nici un borcan de zacuscă fără tine că tu ești „forța”.

    6. De ziua ei, o duci la meciul Steaua – Dinamo pe stadion unde înjurați cot la cot și mâncați semințe în tribune, iar la final îți mulțumește emoționată pentru cadou.

    7. Este zână 24/7.

    8. Nu-ți cere niciodată nimic doar așteaptă un semn de la tine că ai nevoie de ea ca să intre în scenă, în rest este dicretă și te lasă să trăiești și tu un pic.

    9. Este mereu atentă să nu ți se gate berea.

    10. Nu pune niciodată la îndoială nimic din ce spui.

    Trezește-te că e timpul să meri la lucru, visul femeilor!

    Hormonul și neuronul echilibrat