Neuronu' Hormonal

Author: Neuronu/Hormonu

  • To be 25. Again.

    Dintr-un motiv care se încăpățânează să nu mi se arate m-am atașat de numărul 25. Nu pe stilul nou, adică așa cum „atașezi” un excel la un e-mail, ci pe ăla vechi, adică am prins drag de el. Prin urmare și anul ăsta o ard tăt pe 25. Poate la anu’ a fi diferit sau poate nu. Nu vreau să fiu morbidă, dar știm cu toții cum se gată filmul ăsta, e același „happy end” pentru toată lumea indiferent că ești femeie, bărbat, neutru, capră, alb, verde, înalt sau mai puțin înalt, aristocrați sau pielea de pe … mănușă. Sigur că toți vrem să fim imortali, putred de bogați, inteligenți până la Pluto și înapoi, frumoși ca niște zei și zeițe (sunt de modă veche, influensării ăștia tineri mi se par urâți), dar adevărul este că suntem, până la un punct. Imortali prin urmași, bogați material și/sau sufletește, frumoși la trup și/sau suflet, deștepți în zilele bune sau în domeniile aferente… Realitatea necosmetizată și fără filtre este că toți ne-am străduit și am vrut să fie bine ca să nu fie rău. Eu, personal, îmi doresc să trec în iarna vieții mele cu sentimentul că am vrut, am muncit, m-am străduit, am respirat pentru a fi mai bună și am trăit, mai simplu spus. Restul, după cum zice înțelept o vorbă ardelenească, a fi cumva. Hormonu și neuronu pă filosofeală

  • Prea Mercur, prea retrograd

    Unele zile par rupte dintr-un scenariu scris și regizat de Mercur retrograd însuși, adică totul pare să meargă anapoda și ajungi să simți rezistența unui întreg sistem solar susținut de toate celelalte sisteme din univers. Indiferent cât insiști sau cât efort depui algoritmul din spatele matricei zice un caragialesc VICEVERSA. Toți am trăit astfel de zile așa că nu zic nimic nou, sunt convinsă. Nici nu mă cred deosebită, nici victima „veții”, asta este traiectoria mortalilor. Și atunci care-i șpilul? Păi să vedeți surpriză surprinzătoare care m-a surprins! O astfel de zi îți lasă așa o lehamite și niște neuroni uciși cu bestialitate, în unele cazuri extreme chiar cu o profundă indispoziție care te obligă să meri acasă să stai tătă ziua pe canapea cu berea-n mână uitându-te tâmp la Diva. (Vă rog să remarcați că am evitat cu diligență cuvântul „depresie”!) În schimb, am râs bine cu o prietenă la telefon de „eșecurile” mele, m-am dus acasă și mi-am văzut de zi. Nu știu cum se petrec lucrurile la voi, dar la mine sigur nu este un obicei sau o rutină, ca să fiu pă trend. Așa că a fost cu siguranță o surpriză bună și-mi arată că se poate și la eu. Doar că am nevoie de spațiul necesar, spațiul psihic și emoțional, desigur. Zile glazurate cu cacao cu siguranță că vor mai fi, sper doar să fie cu o reacție din asta din partea subsemnatei. Ceea ce vă doresc și vouă! N și H plăcut surprinși

  • Principiul FNL

    Toate lecțiile de valoare pe care le-am primit de la veață (=viață+probele și testele primite) au venit din senin, din întâmplare sau din contexte amuzante. Cel puțin așa le-am perceput eu, probabil că o logică există, doar că nu mi s-a arătat mie. Am botezat toate aceste comori „pere mălăiețe”, nu este chiar un nume potrivit, dar mie îmi place așa că va trebui să trăiți cu asta. În cazul de față a fost ultima variantă, o mică glumă care s-a transformat precum broasca în Făt-Frumos și a dat naștere unui principiu de viață și a unui post cu care vă chinuiesc în această frumoasă zi de caniculă. Ca să pricepeți, acest principiu este un obiectiv, o dorință și nu neapărat realitate pentru că veață. Voi presupune că ați priceput și nu trebuie să elaborez căci caniculă că doar n-o să zic lene. Nu vă mai țin în suspensie, sunt mai multe șanse să fiți într-o mașină încercând să evitați gropile decât în suspans, de aia suspensie.

    Principiul FNL înseamnă să te străduiești să trăiești Frumos, Natural și Liber. Recunoașteți că v-a lovit la coarda sensilă, sintagma asta sună cu siguranță a motivațională de Fb. Hai recunoașteți, promit că nu mai zic la nimeni, 2 prieteni maxim și nu vor zice numai la alți 200. Să le luăm pe rând:

    Frumos, adică respectuos și curat față de ce ne înconjoară: ceilalți, natura etc. Greu, huh? Pe o scară de la 1 la 10, aș zice 15.

    Natural, adică ținând cont de ritmul tău natural, al corpului și minții tale, dar și al lumii. Și asta aș categorisi-o ca fiind tot simplă.

    Liber, asta-i cireașa de pe un tort greu de înghițit. Adică în conformitate cu dorințele, crezul, principiile, visurile și planurile tale. Respectând legea, bunul simț și regula 1. Dacă nu v-am dat ippon, atunci am scris degeaba.

    Obiectivele, planurile și utopiile sunt repere, sunt marcaje după care ne ghidăm ca să știm în acestă existență, mai ales pentru cei aflați în viață la etapa ”what the fuck is this?” de unde am pornit, cum stăm și când nu vom ajunge niciodată unde ne-am propus. Nu, nu e greșeală, doar optimismul cuiva aflat la etapa mai sus menționată.

    V-am dat de mestecat? Nu? Ok, să fim FNL și nici să nu realizăm!

    Neuronu și hormonu agitați.

  • Cum ajuţi o femeie independentă/feministă pe energie masculină

    Recunoaşteţi că vă roade această întrebare mai ceva ca misterul piramidelor. Your secret is safe with me. Şi nu doar atât, am chiar şi răspunsul. Astăzi este, deci, ziua voastră de mare noroc. Căscaţi ochii, citiţi de mai multe ori, dacă consideraţi necesar. Iaca: ajutaţi-o CÂND şi cu CE are nevoie. Revoluţionar, aşa-i? În realitate, e simplu şi “face” şi sens. În primul rând, fiind vorba de această specie ciudată de femeie, ea o să ceară ajutor (acelea care o fac!) în ultimă instanţă, adică după s-a gândit, a încercat, a eşuat etc. Deci, ajunge să te tragă de mânecă după ce vede că e greu de una singură. Ce înseamnă asta mai exact? Nu cere ajutor în secunda doi pentru că nu are chef sau mai ştiu eu ce alt motiv şi mai ales, cere cu greu pentru că s-a obişnuit să se descurce. Capisci? Bun. Apoi, lucrurile fiind gândite, deducem (ca să nu zic ştim) că are deja o idee destul de clară despre ce are nevoie, cum are nevoie, când etc. Mă mai urmăriţi sau aţi adormit? Voi presupune că puteţi citi şi în somn. Să exemplificăm pentru simplificare: tu, de bună credinţă, cu cele mai bune şi pure intenţii îi oferi cea mai faină şi scumpă furculiţă Gu%ci aurită şi cu jvarovschi. Te aştepţi la o recunoştinţă eternă presărată cu osanale profunde, dar când colo ce să vezi? Îţi mulţumeşte şi-ţi spune că ei îi trebe lingură pentru că e greu să mânci ciorba cu furculiţa. În concluzie, aş zice că-i destul de clar. Acum, evident că sunt nuanţe şi situaţii, oameni şi contexte, dar ca ” axiomă generală” cam aici s-ar reduce. Dacă începeţi de aici şi construiţi pe firul vostru epic io zic că foarte curând ….inspiraţi profund, apoi expiraţi în 8 timpi….o să înţelegeţi şi o să colaboraţi cum n-ai crezut vreodată că o femeie încăpăţânată şi masculină o poate face. Încearcă şi vezi ce iese.

  • Gânduri după o noapte albă

    După 20 de ani (amu am 25) știm cu toții că ne schimbăm radical: mai un trosc la șăle, avem schemă de suplimente pe toate oglinzile din casă ca să nu uităm să le luăm, ora 22 este noua oră 24 sau chiar 1 am și pot continua o vreme. Aseară m-am dat tânără adolescentă și am ieșit în oraș de unde am intrat doar dupa ora 1. Dar nu asta este epicentrul postului de azi, acest preambul este doar o avertizare că sunt șanse să fiu și mai puțin înțeleasă decât de obicei și nu doar de aia că sunt un geniu pustiu. Pe undeva se ascunde și modestia, dar lipsa de somn a pus-o pe ignore. Să revenim la perorația originală și originară. (te-am dat pe spate, este?). Nu sunt o fashionistă, am declarat asta în multe rânduri, dar îmi place să-mi placă ce văd în oglindă. Elocvent și șocant, știu. În toți anii ăștia de când am descoperit că există și altceva pe lumea asta decât blugi și adidași (cam de prin timpul facultății) am dat peste multe țoale: țoale care păreau faine, dar de care mi s-a luat rapid, țoale care erau drăguțe, însă mi-am schimbat gustul sau am intrat în altă fază, țoalele de „când o să mai slăbesc”, alea care s-au rupt, descusut după două purtări…ai prins ideea. Dacă nu, du-te joacă un pic de baseball. (get it??) Uneori însă, venea țoala aia pe care am purtat-o până s-a făcut fâșii, la propriu sau a făcut-o mă-ta cârpă de praf și am făcut o criză de nervi cât o zi de post. Nu s-a întâmplat niciodată partea asta ultimă, este doar o situație ipotetică, evident. Am și acum astfel de lucruri, de 15+ ani, unele arată deplorabil după atâția ani de purtat și spălat. Un exemplu concret, ca să nu ziceți că aiurez fără nici o bază, am o pereche de pantaloni scurți de nici nu mai țin minte când, sunt la propriu rupți în zone crepusculare (ca norocu că au ceva dublură ca să nu mă expun), dar tot îi port. Uneori, chiar și cu alți oameni în jur. Vă dau cuvântul meu de sărăntoacă ruptă-n c…ontul bancar că am și alte perechi de pantaloni scurți, mult mai noi, faine, care îmi plac și așa DAR NICIUNA, stimat cititor inexistent, ABSOLUT NICIUNA nu atinge nivelul de fericire și confort care să se apropie de ce simt când port această simplă piesă de îmbrăcăminte. Pur și simplu. Nu am o explicație și sincer mi se rupe cusătura dacă egzistă. Tot pur și simplu. Recent am constat că rupturile s-au mărit considerabil și iau în considerare să-i duc la o croitorie să-i repare cumva. Nu, eu nu țin ac în mână, „decât” pix, dar știu să împung cu el ca și cum ar fi ac. Mai am și alte exemple: rochii la care țin mult și sunt demult la vârsta pensionării, fuste etc. Vă doresc din tot sufletul să aveți și voi așa ceva, aduce mult la calitatea vieții chiar dacă poate nu pare. Și acum lovitura de grație din concluzie: Îmi doresc și vă doresc un partener precum pantalonii mei scurți adică pe cineva la care nu ați vrea să renunțați niciodată chiar dacă nu mai are pătrățelele de odinioară. Nu v-ați așteptat la asta, amirite? Neuronu și hormonu puși pe metafore

  • Nedumerire

    Această dilemă pe care urmeză s-o supun neatenției voastre nu are absolut nici o bază reală în viața personală, doar am prins, așa, din zbor. Românii sunt pudici până la punctul maxim de ipocrizie. Adică subiecte precum…partidele de șah pasionale cu cineva cu care ai toate materiile de bază în comun: limba (nu, nu mă refer la română, caută în imaginație), fizica, chimia, biologia sunt tabu absolut pentru că, evident, nimeni, niciodata nu și-a dorit așa ceva și nici nu a auzit printre prieteni, vecini, rude etc. că ar avea așa hobbiuri. Acestea fiind așternute și vi s-au ridicat sprâncenele a confuzie aș dori să declar scopul și durata vizitei. Sper că sunteți așezați căci următoarele cuvinte vă vor ridica sprâncenele până se vor întâlni cu neuronii. Sunt total confuză de ce unii și alții, nu noi, evident, alții pe care nu-i cunoaștem și cu care nu avem nimic în comun, fac afirmații de genul: uite și la ăsta/asta ce nefe…ricit/ă. Sensul care sunt sigură că vă scapă este că persoana în cauză duce lipsă de ….pace interioară și face acest lucru cunoscut tuturor celor care au ghinionul să se intersecteze cu susnumitul/a. Și acum intră în scenă marea mea nedumerire: de ce lipsa unei nevoi biologice și psihologice (șah și companie) inerente aplicației cu care venim preinstalați duce la comentarii de genul: Uită-te și la ăsta ce d8&*)_c, clar e nefericit. După mintea mea, cineva aflat în această situație ar trebui să stârnească empatie, dorința aprigă de a-l ajuta și adunarea de urgență a comisiei de intervenție formată din apropiați. O astfel de situație ar trebui trată cu omenie și fiecare ar trebui să-și amintească că noi toți merităm partide de șah toride. Dacă ne-am dori, dar am stabilit că nu ne dorim. Neuronu și hormonu care doresc tuturor fericire.

  • Prețul modernității

    Am început recent o carte care se numește Psihologia banilor. Titlul mi se pare cam pompos, în realitate sunt sfaturi foarte bune cu privire la câștigarea banilor, gestionarea lor și modul cum un om poate să piardă totul într-o clipită, iar un altul să-și tripleze averea, în condiții similare. Aici intervin, evident, mai mulți factori printre care comportamenul uman sau psihologia, ca să ne apropiem de numele cărții. Citind această carte care, de altfel, mi se pare foarte bună și nu doar în ce privește partea financiară, am realizat că astăzi am ajuns să învățăm lucruri pe care le știe orice om sau oamă săriți de primele adolescențe din expriențe sau auzite de la înaintași. Am senzația acută, activată de această carte și nu numai, că astăzi sau în era modernă, civilizată și puternic tehnologizată dăm bani pe cărți, cursuri, traineri etc ca să aflăm că focul arde, de exemplu. Sunt curioasă dacă mai sunt persoane care cred sau simt asta, dar cum știu că toate sutele mele de cititori sunt prea ocupați pentru discuții de genul, voi face un sondaj printre apropiați. Un feedback (pentru că modernitate) îl am deja, dar am nevoie de mai multe ca să-mi formez o idee. Până atunci, citesc cartea și mustesc în propriile idei și păreri. Hormonu și neuronu pă filosofeală de colțu blocului.

  • Până nu se răcește cafeaua…

    Aceasta este cea de-a doua carte care a râs în nas credinței mele despre mine însămi că nu sunt superficială, că văd dedesubturile blabla. Nici aici, nici la Un bărbat pe nume Ove, n-am văzut nica. Dar să le luăm pe rând. Cartea asta nu-i despre cafea sau nu-i doar despre cafea ci despre oameni, relațiile dintre ei, incapacitatea lor de a se exprima în fața celor dragi. Eu am crezut că-i un SF despre călătoria în timp… Am fost destul de aproape, zic eu. Cam la fel de aproape cum e Tokio de Turnu Măgurele. Stilul nipon în care se construiește subtil și cu piese de puzzle micuțe lecția uriașă te face să o judeci rapid și s-o categorisești greșit. În realitate, romanul are o profunzime remarcabilă țesută din mai multe povești de viață și relații ce se intersectează într-o cafenea retro. Aroma inițială (get it?) puternică de SF m-a pus pe cărări greșite, ducându-mă așa într-o zonă de plictis…totuși am zis s-o gat dacă tot am început-o, plus eram curioasă ce se întâmplă cu protagoniștii. Nu vreau să dau prea multe detalii pentru că obiectivele sunt : să vă vina pofta să citiți și apoi să citiți cartea asta. În ce ordine vreți voi. Voi mai spune doar atât: ar fi frumos dacă nu ne-am mai chinui unii pe alții din cauză că nu verbalizăm ce credem, ce simțim. În relațiile cu cei dragi, zic, nu pe FB despre politică, horoscop și reptilieni. În concluzie, citește mai mult ca să înveți, ca să-ți reamintești lecții învățate și uitate, citește ca să știi să scri (da, e intenționat) și să ai cuvinte potrivite în vocabular cu care să-ți construiești relațiile și poveștile. Citește. Neuronu și hormonu care rup cultura în doi.

  • Epifanie

    Acesta este unul dintre cuvintele mele favorite, in primul rand pentru ca este sofisticat si io par cultivata si apoi pentru ca atunci cand se intampla inseamna ca am mai descoperit ceva despre aceasta persoana dusa cu vaca cu care ma cert, ma iubesc, ma urasc etc. Acuma, un pic ma enerveaza ca toate aceste descoperiri epocale pentru mine si absolut lipsite de interes pentru altii se petrec cand traiesti chestii, adica ai experiente, cum ar fi. Asa s-a infaptuit si amu aceasta viziune despre mine. Probabil ca este perfect normala, dar stii cum e, cand ti se intampla tie nu poate fi decat unica si profunda caci este vorba despre tine. Contextul necesar ar fi acesta: eu nu cred si nu incurajez trendul acesta care circula in diferite bule si anume faptul ca femeilor le este mai bine singure ca sunt puternice, independente si se descurca. Nu ma scuipati, sunt de acord cu ultima parte, dar in nici o circumstanta de-a lungul existentei noastre ca specie n-am fost vreodata mai bine singuri. NICIODATA. Nu stiu daca ati inteles ca m-am exprimat “umpic” neclar. Sa mai incerc o data. Cercetatorii britanici au descoperit ZERO instante in care omul a fost mai bine de unul singur vreodata in cei nu stiu cati anisori de cand existam noi. Asa ca e simplu sa demonstrezi ca aceasta ipoteza cu statul de una singura ar fi solutia problemelor feminine are fundamente care dau cu minus. Sau a celor masculine, dar eu le dau cu muierile ca aia stiu mai bine ca asa ma situez eu in prezent. Exista totusi un moment pe care eu il voi numi stiintific etapa “Toti barbatii este porci”. Reprezentantii genului cu siguranta ca ma vor scuipa, dar am noroc: ma indoiesc ca am cititori masculi. Evident ca este o generalizare nerealista, nedreapta si ofensatoare pentru ei. Curat ghinion nenorocos! Imi pare rau, sa zicem ca sunt chit cu ai mai barbati dintre masculi care “crede” ca toate femeile sunt materialiste, profita de ei si alte miaunaturi din astea din categoria “victima fara aparare manipulata cu cruzime”. Ok? Aceasta etapa mai sus mentionata vine de obicei dupa o relatie incheiata mai putin armonios asa cum se intampla foarte rar in viata reala caci toti suntem inteligenti, intelepti, pacifisti etc. Cam in 99% din cazuri, deci neglijabil. Cred ca este destul de intuitiv (ca sa fiu iar sofisticata) ce inseamna mai exact toata aiureala asta, dar simt imperios nevoia (v-am dat pe spate, este?) sa detaliez. Rolurile se impart cam asa: Gigel o ia pe aratura in relatie cu Marcica, ea se ofenseaza, se isterizeaza si il lasa. Ramasa singura, aude pasarelele, simte soarele, totul este liniste si atunci se naste o idee: de ce sa ma mai complic cu stresul, efortul si consumul de timp, suflet si corp cand poate fi asa mereu? Si Maricica din mine adauga: chiar asa! Cam in acest punct banuiesc ca se afla toata suflarea feminina care se bate cu pumnul in chept ca vor sa fie singure tata viata caci este minunat. Sau sunt asa de traumatizate de experientele trecute ca nu vor sa mai riste niciodata, dar asta este deja de domeniul terapiei, domeniu pe care nu-l stapanesc. Dada, sunt romanca care nu are opinie ferma despre ce nu stie. Intelepciunea mea milenara zice sa trecem pur si simplu prin aceasta etapa cu gratie si dand in gropi, adica sa traim mai usor zis si vedem ce-a fi pe partea ailanta. Alt Gigel, probabil. Da, sunt optimista ce pot sa zic. Si m-am urcat pe piedestalul meu de atot judecatoare si va pupez de la inaltime.

  • Reginele

    Axiomă: femeile s-au născut regine. Pur și simplu. Ce înseamnă asta? Înseamnă că au puteri și PUTERE (nu pare, dar „e” diferite) să facă atât de multe, pentru ele și pentru ceilalți. Să creeze viață, cămine, să educe viitori oameni cu O mare și/sau să facă cariere, să inventeze machiajul fără machiaj, să se reinventeze de câte ori vor sau simt ele nevoia…Lista e lungă. Repet femeile sunt regine, au trăit, supraviețuit și înflorit în timpuri dintre cele mai restrictive și mai negre și au ieșit ca pe catwalk la capătul celălalt. Dreptul de a vota încă nu are 100 de ani, să nu uităm asta. Printre altele. Cu toate aceste, avem multe momente când uităm cât de albastru ne este sângele, ce talente și calificări avem și ne dăm coroana de bună voie și nesilite de nimeni. Cred că sunt puține femeile de pe această planetă suprapopulată, aflate la cel puțin a doua adolescență, care să jure cu mâna pe perechea ei favorită de papuci cu toc cui/teniși/ghete cu ținte/crocși că nu au renunțat la coroana lor ”ca să fie bine și să nu fie rău”. Aici se autoinclude și subsemnata. Și ce să vezi și să nu crezi? N-a fost bine și a fost rău. Diferite grade de rău, dar rău. Adică situații în care au renunțat la ceva, au tăcut, au acceptat ce nu era de acceptat și lista continuă până la cer. Compromisul, în diferitele contexte ale vieții este cât se poate de natural, însă cheia succesului și fericirii se ascunde în limite, hotare, decizii grele, dar instaurate ca și cum ar depinde bunăstarea ta de asta, căci așa și e. Am găsit-o? Nu știu, înclin să cred că nu, o vreau? cu siguranță, continuu s-o caut? ca ceasu. Deci dragi regine, să ținem de coroana noastră cu toată ființa căci o viață netrăită în acord cu noi mi se pare mai rea ca o viață scurtă. Da, pare dur, dar cred în ceea ce zic.

    H si N pă afirmații grele.