Neuronu' Hormonal

Category: Povești/Fabule

SF-uri din nebuloasa neuronului.

  • Prea Mercur, prea retrograd

    Unele zile par rupte dintr-un scenariu scris și regizat de Mercur retrograd însuși, adică totul pare să meargă anapoda și ajungi să simți rezistența unui întreg sistem solar susținut de toate celelalte sisteme din univers. Indiferent cât insiști sau cât efort depui algoritmul din spatele matricei zice un caragialesc VICEVERSA. Toți am trăit astfel de zile așa că nu zic nimic nou, sunt convinsă. Nici nu mă cred deosebită, nici victima „veții”, asta este traiectoria mortalilor. Și atunci care-i șpilul? Păi să vedeți surpriză surprinzătoare care m-a surprins! O astfel de zi îți lasă așa o lehamite și niște neuroni uciși cu bestialitate, în unele cazuri extreme chiar cu o profundă indispoziție care te obligă să meri acasă să stai tătă ziua pe canapea cu berea-n mână uitându-te tâmp la Diva. (Vă rog să remarcați că am evitat cu diligență cuvântul „depresie”!) În schimb, am râs bine cu o prietenă la telefon de „eșecurile” mele, m-am dus acasă și mi-am văzut de zi. Nu știu cum se petrec lucrurile la voi, dar la mine sigur nu este un obicei sau o rutină, ca să fiu pă trend. Așa că a fost cu siguranță o surpriză bună și-mi arată că se poate și la eu. Doar că am nevoie de spațiul necesar, spațiul psihic și emoțional, desigur. Zile glazurate cu cacao cu siguranță că vor mai fi, sper doar să fie cu o reacție din asta din partea subsemnatei. Ceea ce vă doresc și vouă! N și H plăcut surprinși

  • Principiul FNL

    Toate lecțiile de valoare pe care le-am primit de la veață (=viață+probele și testele primite) au venit din senin, din întâmplare sau din contexte amuzante. Cel puțin așa le-am perceput eu, probabil că o logică există, doar că nu mi s-a arătat mie. Am botezat toate aceste comori „pere mălăiețe”, nu este chiar un nume potrivit, dar mie îmi place așa că va trebui să trăiți cu asta. În cazul de față a fost ultima variantă, o mică glumă care s-a transformat precum broasca în Făt-Frumos și a dat naștere unui principiu de viață și a unui post cu care vă chinuiesc în această frumoasă zi de caniculă. Ca să pricepeți, acest principiu este un obiectiv, o dorință și nu neapărat realitate pentru că veață. Voi presupune că ați priceput și nu trebuie să elaborez căci caniculă că doar n-o să zic lene. Nu vă mai țin în suspensie, sunt mai multe șanse să fiți într-o mașină încercând să evitați gropile decât în suspans, de aia suspensie.

    Principiul FNL înseamnă să te străduiești să trăiești Frumos, Natural și Liber. Recunoașteți că v-a lovit la coarda sensilă, sintagma asta sună cu siguranță a motivațională de Fb. Hai recunoașteți, promit că nu mai zic la nimeni, 2 prieteni maxim și nu vor zice numai la alți 200. Să le luăm pe rând:

    Frumos, adică respectuos și curat față de ce ne înconjoară: ceilalți, natura etc. Greu, huh? Pe o scară de la 1 la 10, aș zice 15.

    Natural, adică ținând cont de ritmul tău natural, al corpului și minții tale, dar și al lumii. Și asta aș categorisi-o ca fiind tot simplă.

    Liber, asta-i cireașa de pe un tort greu de înghițit. Adică în conformitate cu dorințele, crezul, principiile, visurile și planurile tale. Respectând legea, bunul simț și regula 1. Dacă nu v-am dat ippon, atunci am scris degeaba.

    Obiectivele, planurile și utopiile sunt repere, sunt marcaje după care ne ghidăm ca să știm în acestă existență, mai ales pentru cei aflați în viață la etapa ”what the fuck is this?” de unde am pornit, cum stăm și când nu vom ajunge niciodată unde ne-am propus. Nu, nu e greșeală, doar optimismul cuiva aflat la etapa mai sus menționată.

    V-am dat de mestecat? Nu? Ok, să fim FNL și nici să nu realizăm!

    Neuronu și hormonu agitați.

  • Cum ajuţi o femeie independentă/feministă pe energie masculină

    Recunoaşteţi că vă roade această întrebare mai ceva ca misterul piramidelor. Your secret is safe with me. Şi nu doar atât, am chiar şi răspunsul. Astăzi este, deci, ziua voastră de mare noroc. Căscaţi ochii, citiţi de mai multe ori, dacă consideraţi necesar. Iaca: ajutaţi-o CÂND şi cu CE are nevoie. Revoluţionar, aşa-i? În realitate, e simplu şi “face” şi sens. În primul rând, fiind vorba de această specie ciudată de femeie, ea o să ceară ajutor (acelea care o fac!) în ultimă instanţă, adică după s-a gândit, a încercat, a eşuat etc. Deci, ajunge să te tragă de mânecă după ce vede că e greu de una singură. Ce înseamnă asta mai exact? Nu cere ajutor în secunda doi pentru că nu are chef sau mai ştiu eu ce alt motiv şi mai ales, cere cu greu pentru că s-a obişnuit să se descurce. Capisci? Bun. Apoi, lucrurile fiind gândite, deducem (ca să nu zic ştim) că are deja o idee destul de clară despre ce are nevoie, cum are nevoie, când etc. Mă mai urmăriţi sau aţi adormit? Voi presupune că puteţi citi şi în somn. Să exemplificăm pentru simplificare: tu, de bună credinţă, cu cele mai bune şi pure intenţii îi oferi cea mai faină şi scumpă furculiţă Gu%ci aurită şi cu jvarovschi. Te aştepţi la o recunoştinţă eternă presărată cu osanale profunde, dar când colo ce să vezi? Îţi mulţumeşte şi-ţi spune că ei îi trebe lingură pentru că e greu să mânci ciorba cu furculiţa. În concluzie, aş zice că-i destul de clar. Acum, evident că sunt nuanţe şi situaţii, oameni şi contexte, dar ca ” axiomă generală” cam aici s-ar reduce. Dacă începeţi de aici şi construiţi pe firul vostru epic io zic că foarte curând ….inspiraţi profund, apoi expiraţi în 8 timpi….o să înţelegeţi şi o să colaboraţi cum n-ai crezut vreodată că o femeie încăpăţânată şi masculină o poate face. Încearcă şi vezi ce iese.

  • Gânduri după o noapte albă

    După 20 de ani (amu am 25) știm cu toții că ne schimbăm radical: mai un trosc la șăle, avem schemă de suplimente pe toate oglinzile din casă ca să nu uităm să le luăm, ora 22 este noua oră 24 sau chiar 1 am și pot continua o vreme. Aseară m-am dat tânără adolescentă și am ieșit în oraș de unde am intrat doar dupa ora 1. Dar nu asta este epicentrul postului de azi, acest preambul este doar o avertizare că sunt șanse să fiu și mai puțin înțeleasă decât de obicei și nu doar de aia că sunt un geniu pustiu. Pe undeva se ascunde și modestia, dar lipsa de somn a pus-o pe ignore. Să revenim la perorația originală și originară. (te-am dat pe spate, este?). Nu sunt o fashionistă, am declarat asta în multe rânduri, dar îmi place să-mi placă ce văd în oglindă. Elocvent și șocant, știu. În toți anii ăștia de când am descoperit că există și altceva pe lumea asta decât blugi și adidași (cam de prin timpul facultății) am dat peste multe țoale: țoale care păreau faine, dar de care mi s-a luat rapid, țoale care erau drăguțe, însă mi-am schimbat gustul sau am intrat în altă fază, țoalele de „când o să mai slăbesc”, alea care s-au rupt, descusut după două purtări…ai prins ideea. Dacă nu, du-te joacă un pic de baseball. (get it??) Uneori însă, venea țoala aia pe care am purtat-o până s-a făcut fâșii, la propriu sau a făcut-o mă-ta cârpă de praf și am făcut o criză de nervi cât o zi de post. Nu s-a întâmplat niciodată partea asta ultimă, este doar o situație ipotetică, evident. Am și acum astfel de lucruri, de 15+ ani, unele arată deplorabil după atâția ani de purtat și spălat. Un exemplu concret, ca să nu ziceți că aiurez fără nici o bază, am o pereche de pantaloni scurți de nici nu mai țin minte când, sunt la propriu rupți în zone crepusculare (ca norocu că au ceva dublură ca să nu mă expun), dar tot îi port. Uneori, chiar și cu alți oameni în jur. Vă dau cuvântul meu de sărăntoacă ruptă-n c…ontul bancar că am și alte perechi de pantaloni scurți, mult mai noi, faine, care îmi plac și așa DAR NICIUNA, stimat cititor inexistent, ABSOLUT NICIUNA nu atinge nivelul de fericire și confort care să se apropie de ce simt când port această simplă piesă de îmbrăcăminte. Pur și simplu. Nu am o explicație și sincer mi se rupe cusătura dacă egzistă. Tot pur și simplu. Recent am constat că rupturile s-au mărit considerabil și iau în considerare să-i duc la o croitorie să-i repare cumva. Nu, eu nu țin ac în mână, „decât” pix, dar știu să împung cu el ca și cum ar fi ac. Mai am și alte exemple: rochii la care țin mult și sunt demult la vârsta pensionării, fuste etc. Vă doresc din tot sufletul să aveți și voi așa ceva, aduce mult la calitatea vieții chiar dacă poate nu pare. Și acum lovitura de grație din concluzie: Îmi doresc și vă doresc un partener precum pantalonii mei scurți adică pe cineva la care nu ați vrea să renunțați niciodată chiar dacă nu mai are pătrățelele de odinioară. Nu v-ați așteptat la asta, amirite? Neuronu și hormonu puși pe metafore

  • Nedumerire

    Această dilemă pe care urmeză s-o supun neatenției voastre nu are absolut nici o bază reală în viața personală, doar am prins, așa, din zbor. Românii sunt pudici până la punctul maxim de ipocrizie. Adică subiecte precum…partidele de șah pasionale cu cineva cu care ai toate materiile de bază în comun: limba (nu, nu mă refer la română, caută în imaginație), fizica, chimia, biologia sunt tabu absolut pentru că, evident, nimeni, niciodata nu și-a dorit așa ceva și nici nu a auzit printre prieteni, vecini, rude etc. că ar avea așa hobbiuri. Acestea fiind așternute și vi s-au ridicat sprâncenele a confuzie aș dori să declar scopul și durata vizitei. Sper că sunteți așezați căci următoarele cuvinte vă vor ridica sprâncenele până se vor întâlni cu neuronii. Sunt total confuză de ce unii și alții, nu noi, evident, alții pe care nu-i cunoaștem și cu care nu avem nimic în comun, fac afirmații de genul: uite și la ăsta/asta ce nefe…ricit/ă. Sensul care sunt sigură că vă scapă este că persoana în cauză duce lipsă de ….pace interioară și face acest lucru cunoscut tuturor celor care au ghinionul să se intersecteze cu susnumitul/a. Și acum intră în scenă marea mea nedumerire: de ce lipsa unei nevoi biologice și psihologice (șah și companie) inerente aplicației cu care venim preinstalați duce la comentarii de genul: Uită-te și la ăsta ce d8&*)_c, clar e nefericit. După mintea mea, cineva aflat în această situație ar trebui să stârnească empatie, dorința aprigă de a-l ajuta și adunarea de urgență a comisiei de intervenție formată din apropiați. O astfel de situație ar trebui trată cu omenie și fiecare ar trebui să-și amintească că noi toți merităm partide de șah toride. Dacă ne-am dori, dar am stabilit că nu ne dorim. Neuronu și hormonu care doresc tuturor fericire.

  • Epifanie

    Acesta este unul dintre cuvintele mele favorite, in primul rand pentru ca este sofisticat si io par cultivata si apoi pentru ca atunci cand se intampla inseamna ca am mai descoperit ceva despre aceasta persoana dusa cu vaca cu care ma cert, ma iubesc, ma urasc etc. Acuma, un pic ma enerveaza ca toate aceste descoperiri epocale pentru mine si absolut lipsite de interes pentru altii se petrec cand traiesti chestii, adica ai experiente, cum ar fi. Asa s-a infaptuit si amu aceasta viziune despre mine. Probabil ca este perfect normala, dar stii cum e, cand ti se intampla tie nu poate fi decat unica si profunda caci este vorba despre tine. Contextul necesar ar fi acesta: eu nu cred si nu incurajez trendul acesta care circula in diferite bule si anume faptul ca femeilor le este mai bine singure ca sunt puternice, independente si se descurca. Nu ma scuipati, sunt de acord cu ultima parte, dar in nici o circumstanta de-a lungul existentei noastre ca specie n-am fost vreodata mai bine singuri. NICIODATA. Nu stiu daca ati inteles ca m-am exprimat “umpic” neclar. Sa mai incerc o data. Cercetatorii britanici au descoperit ZERO instante in care omul a fost mai bine de unul singur vreodata in cei nu stiu cati anisori de cand existam noi. Asa ca e simplu sa demonstrezi ca aceasta ipoteza cu statul de una singura ar fi solutia problemelor feminine are fundamente care dau cu minus. Sau a celor masculine, dar eu le dau cu muierile ca aia stiu mai bine ca asa ma situez eu in prezent. Exista totusi un moment pe care eu il voi numi stiintific etapa “Toti barbatii este porci”. Reprezentantii genului cu siguranta ca ma vor scuipa, dar am noroc: ma indoiesc ca am cititori masculi. Evident ca este o generalizare nerealista, nedreapta si ofensatoare pentru ei. Curat ghinion nenorocos! Imi pare rau, sa zicem ca sunt chit cu ai mai barbati dintre masculi care “crede” ca toate femeile sunt materialiste, profita de ei si alte miaunaturi din astea din categoria “victima fara aparare manipulata cu cruzime”. Ok? Aceasta etapa mai sus mentionata vine de obicei dupa o relatie incheiata mai putin armonios asa cum se intampla foarte rar in viata reala caci toti suntem inteligenti, intelepti, pacifisti etc. Cam in 99% din cazuri, deci neglijabil. Cred ca este destul de intuitiv (ca sa fiu iar sofisticata) ce inseamna mai exact toata aiureala asta, dar simt imperios nevoia (v-am dat pe spate, este?) sa detaliez. Rolurile se impart cam asa: Gigel o ia pe aratura in relatie cu Marcica, ea se ofenseaza, se isterizeaza si il lasa. Ramasa singura, aude pasarelele, simte soarele, totul este liniste si atunci se naste o idee: de ce sa ma mai complic cu stresul, efortul si consumul de timp, suflet si corp cand poate fi asa mereu? Si Maricica din mine adauga: chiar asa! Cam in acest punct banuiesc ca se afla toata suflarea feminina care se bate cu pumnul in chept ca vor sa fie singure tata viata caci este minunat. Sau sunt asa de traumatizate de experientele trecute ca nu vor sa mai riste niciodata, dar asta este deja de domeniul terapiei, domeniu pe care nu-l stapanesc. Dada, sunt romanca care nu are opinie ferma despre ce nu stie. Intelepciunea mea milenara zice sa trecem pur si simplu prin aceasta etapa cu gratie si dand in gropi, adica sa traim mai usor zis si vedem ce-a fi pe partea ailanta. Alt Gigel, probabil. Da, sunt optimista ce pot sa zic. Si m-am urcat pe piedestalul meu de atot judecatoare si va pupez de la inaltime.

  • Prințesa

    Așa cum am promis săptămânatrecută, astăzi voi enumera calitățile pe care le caută un bărbat la aleasa inimii, sufletului, casei, buzunarului și corpului său. Să nu mai pierdem din timpul de dat pe Fb și să purcedem. 1. Zâmbește în orice împrejurare

    2. Își păstrează corpul de adolescentină tătă viața, dar gătește de parcă ar fi chef

    3. Nu ridică niciodată tonul, este caldă și iubitoare etern

    4. Este independentă, adică nu-ți ia din timpul de bere cu băieții pentru prostii de genul cumpărături pentru casă, ajutor prin casă, cu mașina etc.

    5. Te lasă pe tine să fii bărbatul, stâlpul, factorul de decizie, nu deschide nici un borcan de zacuscă fără tine că tu ești „forța”.

    6. De ziua ei, o duci la meciul Steaua – Dinamo pe stadion unde înjurați cot la cot și mâncați semințe în tribune, iar la final îți mulțumește emoționată pentru cadou.

    7. Este zână 24/7.

    8. Nu-ți cere niciodată nimic doar așteaptă un semn de la tine că ai nevoie de ea ca să intre în scenă, în rest este dicretă și te lasă să trăiești și tu un pic.

    9. Este mereu atentă să nu ți se gate berea.

    10. Nu pune niciodată la îndoială nimic din ce spui.

    Trezește-te că e timpul să meri la lucru, visul femeilor!

    Hormonul și neuronul echilibrat

  • Făt Frumos

    Eu sunt o femeie simplă cu așteptări simple de la un potențial partener și m-am gândit să vă arăt și vouă cât de ușor este și cât de puține lucruri avem nevoie ca să fim fericite.

    1. Să fie tandru
    2. Să mă asculte
    3. Să fie cel mai bun prieten
    4. Să fie bun la pat
    5. Să arate ca un zeu grec
    6. Să mă ducă în cele mai exotice vacanțe
    7. Să fie terapeutul meu
    8. Să mă vadă perfectă
    9. Toate celelalte femei să fie urâte în ochii lui
    10. Să-i placă să vină cu mine la shopping și la salon
    11. Să mă ajute să mă decid ce poșetă mere cu papucii pe care i-am cumpărat
    12. Să fie înțelegător când sunt la diferite momente ale lunii, anotimpului, anului, fazelor lunii etc.
    13. Să nu aibă prieteni că oricum n-are timp, adoratul meu îi ocupă tot spațiul și timpul
    14. Să nu mă contrazică niciodată Evident lista e lungă, dar nu mai pot scrie că-mi tremură dejtele de la atâta râs. În episodul următor must havurile Prințesei. Hormonul și Neuronul radiografiind și ironizând societatea modernă.

  • Minciunile pe care ni le spunem singuri

    Trendul contemporan zice că specia noastră înțeleaptă pune mare preț pe a fi rațional și obiectiv în primul și în primul rând. Mă face să râd fraza asta pentru că și eu am pus asta ca axiomă pe lista valorile mele până m-am prins că minciună mai mare nu există. Tot ce facem, spunem și decidem se bazează pe sentimente și apoi ne spunem că suntem pe rațiune nu pe simțire. Am mai scris despre asta, nu asta vreau să zic acum. Altceva vreau să accentuez azi : cred cu tăria unui alcool dublu rafinat că suntem incredibil de pricepuți la a ignora realitate și a găsi pretexte pentru orice nu se aliniază cu „rațiunea” noastră (a se citi dorințele, visurile, așteptările etc). Meandrul concretului și al imediatului din jurul nostru ne dă 404 instant și atunci ce facem? Ne tragem o „raționalizare” care ne calmează anxietățile. Orice, absolut orice mai puțin acceptarea realității și consecințele acesteia, dacă nu acționăm promt. Nimic nu demonstrează mai clar orice cum o face o mână de exemple bine alese:

    1. El e băiat bun, nu înșală (da, așa e corect), dar c*&$a aia l-o amețit de cap până o cedat.
    2. Nu înțeleg de ce sunt grasă/gras mânc foarte puțin. Uite e 12 și eu n-am mâncat nimic încă, doar un croissant, niste covrigei, resturi de chipsuri de aseară și O SINGURĂ ciocolată. Este atât de frustrant!
    3. Șeful glumește, mâna aia pe fund a fost așa, ca să-mi arate că mă apreciază.
    4. Am prieteni buni, doar că-s ocupați, de aia n-are nici unul niciodată timp să ieșim.
    5. Merem la război ca să fie pace.
    6. Se uită el/ea la mine în telefon, mailuri, corespondență, mă interoghează unde mă duc cu cine, de ce, cât timp și dezaprobă vestimenția, dar mă iubește și i-e frică să nu mă piardă, de aia.

    Poate vă regăsiți, poate nu, dar sigur aveți și voi minciunile pe care vi le ziceți, așa cum le am și eu pe ale mele. Sper doar că mă voi trezi curând înainte ca aceste raționalizări să aibă urmări nasoale. Principiul numărul unu în meditație (da, meditez așa amatoricește, folosind aplicația Calm) este Accept what is! (d-aia că e în engleză aplicația) și asta m-a învinețit tare de la căzutul pe gânduri.

    H&N filosofici și raționali

  • Vinovăția autoindulgenței (continuare la „Banul, stăpân sau unealtă?)

    Că cum? Cine-i ăsta? Nu săriți ca zgârciții la chestiile gratuite, alea costă cel mai mult. Ajungem și acolo. Ziceam în postul anterior (Banul, stăpân sau unealtă?) că provin dintr-o familie săracă și că a fost și este o călătorie cu peripeții scoaterea capului, proprietate personală, din locul unde nu mă bronzez niciodată (tot proprietate personală, evident). Una din dilemele curente este vinovăția pe care o simt când îmi cumpăr ceva care nu se poate pune în categoria „Esențiale” și care costă mai mult decât o pită (a se citi bani buni, de obicei în rate, fără dobândă, între 4-12 luni). Îmi fac cadouri, cu precădere când sunt într-un moment mai puțin vesel (cum altfel?) ca să-mi bucur suflețelul. Încerc să fiu femeia rațională care mă dau a fi: „tu, dragă, sunt banii câștigați tine, nu i-ai luat de la gura mâtzei, ea mâncă mai calitativ ca tine!, nu sunt banii de pită, în plus nu zici tu mereu că nu merită să trăiești numa ca să-ți plătești facturile?” „Funcționează?” veți întreba voi, pline de curiozitate. La întrebarea asta merge răspunsul standard pentru când succesul este aproape, dar nu-l atingi niciodată: mai mult sau mai puțin.

    Dacă știți despre ce aberez și aveți ponturi, vă rog să nu ezitați: luminați-mă ca mi-e frică de întuneric.

    H&N în impas