Neuronu' Hormonal

Category: Povești/Fabule

SF-uri din nebuloasa neuronului.

  • Pour que tu m’aimes encore (seria lecții de viață de unde nu te aștepți)

    Nu pot afirma că sunt fană înfocată a ultra faimoasei Celine Dion, adică aș putea, însă ar fi o afirmație cu foarte puțin adevăr. Cam ca suplimentele alimentare și conținutul lor de substanță activă (așa se zice?). Această melodie se situează de mulți, mulți ani în topul meu 10 aș zice. Când îmi place o melodie mult, ca în acest caz, încerc să descifrez versurile și mesajul. Aici am avut o mare problemă pentru că ascultarea mea activă, adică străduindu-mă cu adevărat să înțeleg cuvintele au eșuat de fiecare dată cu succes. Pentru context: eu am făcut muuuultă franceză la viața mea, cam din clasa a IV-a până la master inclusiv. Fără întrerupere. Deci am ceva bagaj de cunoștințe, chiar dacă n-am mai folosit de muuultăăăă vreme franceza. Pe cale de consecință (urăsc expresia asta, dar no, am o dispoziție ciudată) să nu înțeleg mare brânză din tot cântecul mi-a adus un procentaj ridicat de frustrare. Cam spre 99%. M-am gândit eu cu gândurile mele că oi fi surzit și mai mult sau nefiind expusă de multă vreme la francais nu pricep oralul, dar sigur când voi citi mă voi lumina precum Târgul de Crăciun de la Craiova. Zis și executat și cât ai zice Mon Dieu! eșuat. Îi drept că am mai prins câte ceva când am citit, dar am fost în continuare deeeepaaarteeee cum e L.A de Vaslui. Așa că o fo musai să caut o traducere. O TRADUCERE, după 100 de ani de franceză. Quelle horreur! Abia apoi am priceput cu adevărat despre ce este melodia asta. În apărarea slabă a lu eu, reamintesc completului de judecată formată de psihicul meu degrabă denigrator spre subsemnata că Celine cu accent ascutit pe primul e s-a născut, a crescut și și-a format abilitățile lingvistice în Quebec, Canada. Degeaba, dar eu am încercat.

    Acestea fiind zise, să revenim la franceza noastră de baltă. Am făcut eu cercetările ca să vă fie vouă ușor. Ia veniți mai aproape.

    Videoul cu versurile în franceză: https://www.youtube.com/watch?v=wje9miHeV5g

    Traducerea: https://lyricstranslate.com/ro/pour-que-tu-m039aimes-encore-ca-tu-sa-ma-iubesti-din-nou.html

    Remarcați ce traducere frumoasă și poetică în limba lu Eminescu. Chapeau! Cu toată frumusețea versurilor mă tem că ce zice Celine se poziționează în coloana AȘA DA, dar pe negativ. Di ce? Simplu: căci cine te iubește și te apreciază, te iubește și te apreciază și cine nu, nu, indiferent ce faci tu. Iar această artistă de excepție pare dispusă să facă cam multe pentru cineva a cărui foc pentru ea s-a transformat în cenușă demult răcită. Citiți asta data viitoare când vă gândiți să vă efortați să recuceriți foști. Mai bine mereți la cursuri de noduri pescărești. Ar fi mai folositor și mai distractiv.

    Cu plăcere!

    Neuronu și hormonu pă serviciu în folosul comunității feminine

  • Ce vor femeile

    Nu, nu voi face cronică de film, nu astăzi, cel puțin. Întâmplarea neîntâmplătoare face că astăzi și neuronu și hormonu sunt pe nostalgie și pe cel mai periculos și mai alunecos tip de teren : pe o mlaștină minată cu whatifs and whynots. Da, știu am dat-o pe romgleză, dar din ceva motiv care-mi scapă, să zic că dansez cu scenarii SeFe despre chestii care n-au fost să fie când tu totuși ți-ai dorit atât de mult și ți se înnoadă sinapsele încercând să înțelegi motivele și substraturile. Oh wait…nevermind. Nu sunt reprezentanta tuturor frumuseților feminine (da, am avut chef de o mică aliterație), pot însă să vă fac partași la iluziile mele iluzorii (yes, I did it again) legate de titlu, cu sfoara triplu împletită. Cosânzenismul meu arată cam așa: o căsută plină de flori, înauntru și afară, copaci, gard viu de iederă și caprifoi, animăluțe peste care este șef un animal biped cu care să împart bunele și minus bunele, râsete, dileme, cu care să ne sprijinim reciproc când Mercur retrograd își cere drepturile. Mă îndoiesc atât de tare că vreo femeie pe lumea asta vrea să fie „o feministă extremistă, puternic impregranată de vibeul masculin” încât cocoșatul de la Notre Dame ar fi model de coloană dreaptă la propriu și la figurat. Toate avem visul nostru care însă uneori rămâne doar vis, iar când începe săptămâna din nou ne trezim dis de dimineață, oftăm, ne pregătim și ne îmbărbătăm pentru încă 7 zile de muncă, fugă și luptă pentru o existență mai simplă care va veni sau nu…

    Neuronu si hormonu pe nostalgie periculoasă…

  • Sărăkia este scumpă

    Sărăcia și sărăkia sunt concepte diferite conform sinapselor aparținând subsemnatei care sunt eu. (Da, pleonasm!) sǎrǎcia înseamnă un context economico-culturalo-educațional deficitar, în timp ce sǎrǎkia se poziționează ca fiind un trend vândut drept economie pecuniară pentru cei care nu au sau nu doresc sǎ cheltuiascǎ mai mult. Cum am ajuns eu așa deșteaptă? Sau la această concluzie? Petrecând o bucată bunicică pe drumuri și prin aeroporturi. La finalul unei delegații eram mereu surprinsă de cât de mult am cheltuit pe lucruri simple și banale, mai exact apǎ și mâncare. Nu vorbesc de Evian și nici de icre negre, evident. Minimul zilnic pentru mine înseamnă 2 litri și 2 mese normale, nu ronțǎialǎ. Mai puțin de atât aduce consecințe care au nevoie de o sǎptǎmânǎ sau 2 sǎ se re-echilibreze. Da, sunt o gingașă și o delicatǎ, aşa am fost construitǎ. La 12.50 lei jumătatea de apă și peste 100 lei o lingură de piure cu ceva carne dubioasă faceți un calcul la o delegație de weekend cu aprox 10 ore de drum pe sens. Eu n-am destule degete sǎ adun. Pe scurt, scump și de proastǎ calitate. Asta e sǎrǎkia din ecuație, ailantǎ parte a integralei aduce apă gratis la cișmele amenajate în aeroport, culmea în țǎri unde deșertul s-a instalat ca rege sau apă îmbuteliată la liber la hotel și business lounge. Sǎ nu uitǎm de haleu cǎ noi, românii, suntem cam fomiști, indiferent de statut. Am avut surpriza să primesc în ultima delegație mai multǎ mâncare de cât am putut duce. Dada, șoc, am refuzat mâncare inclusă pentru simplu motiv că nu mi-era foame. Plus că am avut acces la business lounge fără să plătesc. Probabil că pentru unii sǎ cǎlǎtoreascǎ cu acces restrictiv la apă și mâncare înseamnă doar intermitent fasting. Mǎ bucur pentru ei, eu risc o vizită la prietenii mei de la Urgențe. Nu, nu exagerez, din păcate. În acest context, cred că este de așteptat un grad de stres când sunt pe drum. O să ziceți: păi, e delegație ce atâta caz? Ca principiu nu-mi place să cheltuiesc aiurea și în plus pânǎ sǎ-i primesc înapoi sunt de la mine din buzunar. În altă dezordine de idei, am primit mâncare simplă care avea chiar și gust. De-a dreptul bun, tolerată ok de stomacul meu ultra fițos. O să ridicați poate din sprâncene la partea cu business lounge. Salt oferă acest beneficiu celor cu card de fondator si rulaj de la 1000 lei pe lună. Nu mă plǎtește nimeni pentru asta, numa zic. Ca în viață, treaba este mai complexă și cu mai multe aspecte, eu am ales “decât “ două.

    Concluzia? Sǎrǎkia este scumpă și dǎunǎtoare unora sau cum vine vorba aia românească: sunt prea sǎracǎ și cu probleme de sǎnǎtate ca sǎ fiu și sǎrǎkie. Cum? Nu zice nimeni asta? Numa io? Fie și așa.

    Hormanu si neuronu hidratați, fără fomisme fizice și emoționale, doar obosiți.

  • Prea Mercur, prea retrograd

    Unele zile par rupte dintr-un scenariu scris și regizat de Mercur retrograd însuși, adică totul pare să meargă anapoda și ajungi să simți rezistența unui întreg sistem solar susținut de toate celelalte sisteme din univers. Indiferent cât insiști sau cât efort depui algoritmul din spatele matricei zice un caragialesc VICEVERSA. Toți am trăit astfel de zile așa că nu zic nimic nou, sunt convinsă. Nici nu mă cred deosebită, nici victima „veții”, asta este traiectoria mortalilor. Și atunci care-i șpilul? Păi să vedeți surpriză surprinzătoare care m-a surprins! O astfel de zi îți lasă așa o lehamite și niște neuroni uciși cu bestialitate, în unele cazuri extreme chiar cu o profundă indispoziție care te obligă să meri acasă să stai tătă ziua pe canapea cu berea-n mână uitându-te tâmp la Diva. (Vă rog să remarcați că am evitat cu diligență cuvântul „depresie”!) În schimb, am râs bine cu o prietenă la telefon de „eșecurile” mele, m-am dus acasă și mi-am văzut de zi. Nu știu cum se petrec lucrurile la voi, dar la mine sigur nu este un obicei sau o rutină, ca să fiu pă trend. Așa că a fost cu siguranță o surpriză bună și-mi arată că se poate și la eu. Doar că am nevoie de spațiul necesar, spațiul psihic și emoțional, desigur. Zile glazurate cu cacao cu siguranță că vor mai fi, sper doar să fie cu o reacție din asta din partea subsemnatei. Ceea ce vă doresc și vouă! N și H plăcut surprinși

  • Principiul FNL

    Toate lecțiile de valoare pe care le-am primit de la veață (=viață+probele și testele primite) au venit din senin, din întâmplare sau din contexte amuzante. Cel puțin așa le-am perceput eu, probabil că o logică există, doar că nu mi s-a arătat mie. Am botezat toate aceste comori „pere mălăiețe”, nu este chiar un nume potrivit, dar mie îmi place așa că va trebui să trăiți cu asta. În cazul de față a fost ultima variantă, o mică glumă care s-a transformat precum broasca în Făt-Frumos și a dat naștere unui principiu de viață și a unui post cu care vă chinuiesc în această frumoasă zi de caniculă. Ca să pricepeți, acest principiu este un obiectiv, o dorință și nu neapărat realitate pentru că veață. Voi presupune că ați priceput și nu trebuie să elaborez căci caniculă că doar n-o să zic lene. Nu vă mai țin în suspensie, sunt mai multe șanse să fiți într-o mașină încercând să evitați gropile decât în suspans, de aia suspensie.

    Principiul FNL înseamnă să te străduiești să trăiești Frumos, Natural și Liber. Recunoașteți că v-a lovit la coarda sensilă, sintagma asta sună cu siguranță a motivațională de Fb. Hai recunoașteți, promit că nu mai zic la nimeni, 2 prieteni maxim și nu vor zice numai la alți 200. Să le luăm pe rând:

    Frumos, adică respectuos și curat față de ce ne înconjoară: ceilalți, natura etc. Greu, huh? Pe o scară de la 1 la 10, aș zice 15.

    Natural, adică ținând cont de ritmul tău natural, al corpului și minții tale, dar și al lumii. Și asta aș categorisi-o ca fiind tot simplă.

    Liber, asta-i cireașa de pe un tort greu de înghițit. Adică în conformitate cu dorințele, crezul, principiile, visurile și planurile tale. Respectând legea, bunul simț și regula 1. Dacă nu v-am dat ippon, atunci am scris degeaba.

    Obiectivele, planurile și utopiile sunt repere, sunt marcaje după care ne ghidăm ca să știm în acestă existență, mai ales pentru cei aflați în viață la etapa ”what the fuck is this?” de unde am pornit, cum stăm și când nu vom ajunge niciodată unde ne-am propus. Nu, nu e greșeală, doar optimismul cuiva aflat la etapa mai sus menționată.

    V-am dat de mestecat? Nu? Ok, să fim FNL și nici să nu realizăm!

    Neuronu și hormonu agitați.

  • Cum ajuţi o femeie independentă/feministă pe energie masculină

    Recunoaşteţi că vă roade această întrebare mai ceva ca misterul piramidelor. Your secret is safe with me. Şi nu doar atât, am chiar şi răspunsul. Astăzi este, deci, ziua voastră de mare noroc. Căscaţi ochii, citiţi de mai multe ori, dacă consideraţi necesar. Iaca: ajutaţi-o CÂND şi cu CE are nevoie. Revoluţionar, aşa-i? În realitate, e simplu şi “face” şi sens. În primul rând, fiind vorba de această specie ciudată de femeie, ea o să ceară ajutor (acelea care o fac!) în ultimă instanţă, adică după s-a gândit, a încercat, a eşuat etc. Deci, ajunge să te tragă de mânecă după ce vede că e greu de una singură. Ce înseamnă asta mai exact? Nu cere ajutor în secunda doi pentru că nu are chef sau mai ştiu eu ce alt motiv şi mai ales, cere cu greu pentru că s-a obişnuit să se descurce. Capisci? Bun. Apoi, lucrurile fiind gândite, deducem (ca să nu zic ştim) că are deja o idee destul de clară despre ce are nevoie, cum are nevoie, când etc. Mă mai urmăriţi sau aţi adormit? Voi presupune că puteţi citi şi în somn. Să exemplificăm pentru simplificare: tu, de bună credinţă, cu cele mai bune şi pure intenţii îi oferi cea mai faină şi scumpă furculiţă Gu%ci aurită şi cu jvarovschi. Te aştepţi la o recunoştinţă eternă presărată cu osanale profunde, dar când colo ce să vezi? Îţi mulţumeşte şi-ţi spune că ei îi trebe lingură pentru că e greu să mânci ciorba cu furculiţa. În concluzie, aş zice că-i destul de clar. Acum, evident că sunt nuanţe şi situaţii, oameni şi contexte, dar ca ” axiomă generală” cam aici s-ar reduce. Dacă începeţi de aici şi construiţi pe firul vostru epic io zic că foarte curând ….inspiraţi profund, apoi expiraţi în 8 timpi….o să înţelegeţi şi o să colaboraţi cum n-ai crezut vreodată că o femeie încăpăţânată şi masculină o poate face. Încearcă şi vezi ce iese.

  • Gânduri după o noapte albă

    După 20 de ani (amu am 25) știm cu toții că ne schimbăm radical: mai un trosc la șăle, avem schemă de suplimente pe toate oglinzile din casă ca să nu uităm să le luăm, ora 22 este noua oră 24 sau chiar 1 am și pot continua o vreme. Aseară m-am dat tânără adolescentă și am ieșit în oraș de unde am intrat doar dupa ora 1. Dar nu asta este epicentrul postului de azi, acest preambul este doar o avertizare că sunt șanse să fiu și mai puțin înțeleasă decât de obicei și nu doar de aia că sunt un geniu pustiu. Pe undeva se ascunde și modestia, dar lipsa de somn a pus-o pe ignore. Să revenim la perorația originală și originară. (te-am dat pe spate, este?). Nu sunt o fashionistă, am declarat asta în multe rânduri, dar îmi place să-mi placă ce văd în oglindă. Elocvent și șocant, știu. În toți anii ăștia de când am descoperit că există și altceva pe lumea asta decât blugi și adidași (cam de prin timpul facultății) am dat peste multe țoale: țoale care păreau faine, dar de care mi s-a luat rapid, țoale care erau drăguțe, însă mi-am schimbat gustul sau am intrat în altă fază, țoalele de „când o să mai slăbesc”, alea care s-au rupt, descusut după două purtări…ai prins ideea. Dacă nu, du-te joacă un pic de baseball. (get it??) Uneori însă, venea țoala aia pe care am purtat-o până s-a făcut fâșii, la propriu sau a făcut-o mă-ta cârpă de praf și am făcut o criză de nervi cât o zi de post. Nu s-a întâmplat niciodată partea asta ultimă, este doar o situație ipotetică, evident. Am și acum astfel de lucruri, de 15+ ani, unele arată deplorabil după atâția ani de purtat și spălat. Un exemplu concret, ca să nu ziceți că aiurez fără nici o bază, am o pereche de pantaloni scurți de nici nu mai țin minte când, sunt la propriu rupți în zone crepusculare (ca norocu că au ceva dublură ca să nu mă expun), dar tot îi port. Uneori, chiar și cu alți oameni în jur. Vă dau cuvântul meu de sărăntoacă ruptă-n c…ontul bancar că am și alte perechi de pantaloni scurți, mult mai noi, faine, care îmi plac și așa DAR NICIUNA, stimat cititor inexistent, ABSOLUT NICIUNA nu atinge nivelul de fericire și confort care să se apropie de ce simt când port această simplă piesă de îmbrăcăminte. Pur și simplu. Nu am o explicație și sincer mi se rupe cusătura dacă egzistă. Tot pur și simplu. Recent am constat că rupturile s-au mărit considerabil și iau în considerare să-i duc la o croitorie să-i repare cumva. Nu, eu nu țin ac în mână, „decât” pix, dar știu să împung cu el ca și cum ar fi ac. Mai am și alte exemple: rochii la care țin mult și sunt demult la vârsta pensionării, fuste etc. Vă doresc din tot sufletul să aveți și voi așa ceva, aduce mult la calitatea vieții chiar dacă poate nu pare. Și acum lovitura de grație din concluzie: Îmi doresc și vă doresc un partener precum pantalonii mei scurți adică pe cineva la care nu ați vrea să renunțați niciodată chiar dacă nu mai are pătrățelele de odinioară. Nu v-ați așteptat la asta, amirite? Neuronu și hormonu puși pe metafore

  • Nedumerire

    Această dilemă pe care urmeză s-o supun neatenției voastre nu are absolut nici o bază reală în viața personală, doar am prins, așa, din zbor. Românii sunt pudici până la punctul maxim de ipocrizie. Adică subiecte precum…partidele de șah pasionale cu cineva cu care ai toate materiile de bază în comun: limba (nu, nu mă refer la română, caută în imaginație), fizica, chimia, biologia sunt tabu absolut pentru că, evident, nimeni, niciodata nu și-a dorit așa ceva și nici nu a auzit printre prieteni, vecini, rude etc. că ar avea așa hobbiuri. Acestea fiind așternute și vi s-au ridicat sprâncenele a confuzie aș dori să declar scopul și durata vizitei. Sper că sunteți așezați căci următoarele cuvinte vă vor ridica sprâncenele până se vor întâlni cu neuronii. Sunt total confuză de ce unii și alții, nu noi, evident, alții pe care nu-i cunoaștem și cu care nu avem nimic în comun, fac afirmații de genul: uite și la ăsta/asta ce nefe…ricit/ă. Sensul care sunt sigură că vă scapă este că persoana în cauză duce lipsă de ….pace interioară și face acest lucru cunoscut tuturor celor care au ghinionul să se intersecteze cu susnumitul/a. Și acum intră în scenă marea mea nedumerire: de ce lipsa unei nevoi biologice și psihologice (șah și companie) inerente aplicației cu care venim preinstalați duce la comentarii de genul: Uită-te și la ăsta ce d8&*)_c, clar e nefericit. După mintea mea, cineva aflat în această situație ar trebui să stârnească empatie, dorința aprigă de a-l ajuta și adunarea de urgență a comisiei de intervenție formată din apropiați. O astfel de situație ar trebui trată cu omenie și fiecare ar trebui să-și amintească că noi toți merităm partide de șah toride. Dacă ne-am dori, dar am stabilit că nu ne dorim. Neuronu și hormonu care doresc tuturor fericire.

  • Epifanie

    Acesta este unul dintre cuvintele mele favorite, in primul rand pentru ca este sofisticat si io par cultivata si apoi pentru ca atunci cand se intampla inseamna ca am mai descoperit ceva despre aceasta persoana dusa cu vaca cu care ma cert, ma iubesc, ma urasc etc. Acuma, un pic ma enerveaza ca toate aceste descoperiri epocale pentru mine si absolut lipsite de interes pentru altii se petrec cand traiesti chestii, adica ai experiente, cum ar fi. Asa s-a infaptuit si amu aceasta viziune despre mine. Probabil ca este perfect normala, dar stii cum e, cand ti se intampla tie nu poate fi decat unica si profunda caci este vorba despre tine. Contextul necesar ar fi acesta: eu nu cred si nu incurajez trendul acesta care circula in diferite bule si anume faptul ca femeilor le este mai bine singure ca sunt puternice, independente si se descurca. Nu ma scuipati, sunt de acord cu ultima parte, dar in nici o circumstanta de-a lungul existentei noastre ca specie n-am fost vreodata mai bine singuri. NICIODATA. Nu stiu daca ati inteles ca m-am exprimat “umpic” neclar. Sa mai incerc o data. Cercetatorii britanici au descoperit ZERO instante in care omul a fost mai bine de unul singur vreodata in cei nu stiu cati anisori de cand existam noi. Asa ca e simplu sa demonstrezi ca aceasta ipoteza cu statul de una singura ar fi solutia problemelor feminine are fundamente care dau cu minus. Sau a celor masculine, dar eu le dau cu muierile ca aia stiu mai bine ca asa ma situez eu in prezent. Exista totusi un moment pe care eu il voi numi stiintific etapa “Toti barbatii este porci”. Reprezentantii genului cu siguranta ca ma vor scuipa, dar am noroc: ma indoiesc ca am cititori masculi. Evident ca este o generalizare nerealista, nedreapta si ofensatoare pentru ei. Curat ghinion nenorocos! Imi pare rau, sa zicem ca sunt chit cu ai mai barbati dintre masculi care “crede” ca toate femeile sunt materialiste, profita de ei si alte miaunaturi din astea din categoria “victima fara aparare manipulata cu cruzime”. Ok? Aceasta etapa mai sus mentionata vine de obicei dupa o relatie incheiata mai putin armonios asa cum se intampla foarte rar in viata reala caci toti suntem inteligenti, intelepti, pacifisti etc. Cam in 99% din cazuri, deci neglijabil. Cred ca este destul de intuitiv (ca sa fiu iar sofisticata) ce inseamna mai exact toata aiureala asta, dar simt imperios nevoia (v-am dat pe spate, este?) sa detaliez. Rolurile se impart cam asa: Gigel o ia pe aratura in relatie cu Marcica, ea se ofenseaza, se isterizeaza si il lasa. Ramasa singura, aude pasarelele, simte soarele, totul este liniste si atunci se naste o idee: de ce sa ma mai complic cu stresul, efortul si consumul de timp, suflet si corp cand poate fi asa mereu? Si Maricica din mine adauga: chiar asa! Cam in acest punct banuiesc ca se afla toata suflarea feminina care se bate cu pumnul in chept ca vor sa fie singure tata viata caci este minunat. Sau sunt asa de traumatizate de experientele trecute ca nu vor sa mai riste niciodata, dar asta este deja de domeniul terapiei, domeniu pe care nu-l stapanesc. Dada, sunt romanca care nu are opinie ferma despre ce nu stie. Intelepciunea mea milenara zice sa trecem pur si simplu prin aceasta etapa cu gratie si dand in gropi, adica sa traim mai usor zis si vedem ce-a fi pe partea ailanta. Alt Gigel, probabil. Da, sunt optimista ce pot sa zic. Si m-am urcat pe piedestalul meu de atot judecatoare si va pupez de la inaltime.

  • Prințesa

    Așa cum am promis săptămânatrecută, astăzi voi enumera calitățile pe care le caută un bărbat la aleasa inimii, sufletului, casei, buzunarului și corpului său. Să nu mai pierdem din timpul de dat pe Fb și să purcedem. 1. Zâmbește în orice împrejurare

    2. Își păstrează corpul de adolescentină tătă viața, dar gătește de parcă ar fi chef

    3. Nu ridică niciodată tonul, este caldă și iubitoare etern

    4. Este independentă, adică nu-ți ia din timpul de bere cu băieții pentru prostii de genul cumpărături pentru casă, ajutor prin casă, cu mașina etc.

    5. Te lasă pe tine să fii bărbatul, stâlpul, factorul de decizie, nu deschide nici un borcan de zacuscă fără tine că tu ești „forța”.

    6. De ziua ei, o duci la meciul Steaua – Dinamo pe stadion unde înjurați cot la cot și mâncați semințe în tribune, iar la final îți mulțumește emoționată pentru cadou.

    7. Este zână 24/7.

    8. Nu-ți cere niciodată nimic doar așteaptă un semn de la tine că ai nevoie de ea ca să intre în scenă, în rest este dicretă și te lasă să trăiești și tu un pic.

    9. Este mereu atentă să nu ți se gate berea.

    10. Nu pune niciodată la îndoială nimic din ce spui.

    Trezește-te că e timpul să meri la lucru, visul femeilor!

    Hormonul și neuronul echilibrat