Category: Povești/Fabule

După 20 de ani (amu am 25) știm cu toții că ne schimbăm radical: mai un trosc la șăle, avem schemă de suplimente pe toate oglinzile din casă ca să nu uităm să le luăm, ora 22 este noua oră 24 sau chiar 1 am și pot continua o vreme. Aseară m-am dat tânără adolescentă și am ieșit în oraș de unde am intrat doar dupa ora 1. Dar nu asta este epicentrul postului de azi, acest preambul este doar o avertizare că sunt șanse să fiu și mai puțin înțeleasă decât de obicei și nu doar de aia că sunt un geniu pustiu. Pe undeva se ascunde și modestia, dar lipsa de somn a pus-o pe ignore. Să revenim la perorația originală și originară. (te-am dat pe spate, este?). Nu sunt o fashionistă, am declarat asta în multe rânduri, dar îmi place să-mi placă ce văd în oglindă. Elocvent și șocant, știu. În toți anii ăștia de când am descoperit că există și altceva pe lumea asta decât blugi și adidași (cam de prin timpul facultății) am dat peste multe țoale: țoale care păreau faine, dar de care mi s-a luat rapid, țoale care erau drăguțe, însă mi-am schimbat gustul sau am intrat în altă fază, țoalele de „când o să mai slăbesc”, alea care s-au rupt, descusut după două purtări…ai prins ideea. Dacă nu, du-te joacă un pic de baseball. (get it??) Uneori însă, venea țoala aia pe care am purtat-o până s-a făcut fâșii, la propriu sau a făcut-o mă-ta cârpă de praf și am făcut o criză de nervi cât o zi de post. Nu s-a întâmplat niciodată partea asta ultimă, este doar o situație ipotetică, evident. Am și acum astfel de lucruri, de 15+ ani, unele arată deplorabil după atâția ani de purtat și spălat. Un exemplu concret, ca să nu ziceți că aiurez fără nici o bază, am o pereche de pantaloni scurți de nici nu mai țin minte când, sunt la propriu rupți în zone crepusculare (ca norocu că au ceva dublură ca să nu mă expun), dar tot îi port. Uneori, chiar și cu alți oameni în jur. Vă dau cuvântul meu de sărăntoacă ruptă-n c…ontul bancar că am și alte perechi de pantaloni scurți, mult mai noi, faine, care îmi plac și așa DAR NICIUNA, stimat cititor inexistent, ABSOLUT NICIUNA nu atinge nivelul de fericire și confort care să se apropie de ce simt când port această simplă piesă de îmbrăcăminte. Pur și simplu. Nu am o explicație și sincer mi se rupe cusătura dacă egzistă. Tot pur și simplu. Recent am constat că rupturile s-au mărit considerabil și iau în considerare să-i duc la o croitorie să-i repare cumva. Nu, eu nu țin ac în mână, „decât” pix, dar știu să împung cu el ca și cum ar fi ac. Mai am și alte exemple: rochii la care țin mult și sunt demult la vârsta pensionării, fuste etc. Vă doresc din tot sufletul să aveți și voi așa ceva, aduce mult la calitatea vieții chiar dacă poate nu pare. Și acum lovitura de grație din concluzie: Îmi doresc și vă doresc un partener precum pantalonii mei scurți adică pe cineva la care nu ați vrea să renunțați niciodată chiar dacă nu mai are pătrățelele de odinioară. Nu v-ați așteptat la asta, amirite? Neuronu și hormonu puși pe metafore

Această dilemă pe care urmeză s-o supun neatenției voastre nu are absolut nici o bază reală în viața personală, doar am prins, așa, din zbor. Românii sunt pudici până la punctul maxim de ipocrizie. Adică subiecte precum…partidele de șah pasionale cu cineva cu care ai toate materiile de bază în comun: limba (nu, nu mă refer la română, caută în imaginație), fizica, chimia, biologia sunt tabu absolut pentru că, evident, nimeni, niciodata nu și-a dorit așa ceva și nici nu a auzit printre prieteni, vecini, rude etc. că ar avea așa hobbiuri. Acestea fiind așternute și vi s-au ridicat sprâncenele a confuzie aș dori să declar scopul și durata vizitei. Sper că sunteți așezați căci următoarele cuvinte vă vor ridica sprâncenele până se vor întâlni cu neuronii. Sunt total confuză de ce unii și alții, nu noi, evident, alții pe care nu-i cunoaștem și cu care nu avem nimic în comun, fac afirmații de genul: uite și la ăsta/asta ce nefe…ricit/ă. Sensul care sunt sigură că vă scapă este că persoana în cauză duce lipsă de ….pace interioară și face acest lucru cunoscut tuturor celor care au ghinionul să se intersecteze cu susnumitul/a. Și acum intră în scenă marea mea nedumerire: de ce lipsa unei nevoi biologice și psihologice (șah și companie) inerente aplicației cu care venim preinstalați duce la comentarii de genul: Uită-te și la ăsta ce d8&*)_c, clar e nefericit. După mintea mea, cineva aflat în această situație ar trebui să stârnească empatie, dorința aprigă de a-l ajuta și adunarea de urgență a comisiei de intervenție formată din apropiați. O astfel de situație ar trebui trată cu omenie și fiecare ar trebui să-și amintească că noi toți merităm partide de șah toride. Dacă ne-am dori, dar am stabilit că nu ne dorim. Neuronu și hormonu care doresc tuturor fericire.

Așa cum am promis săptămânatrecută, astăzi voi enumera calitățile pe care le caută un bărbat la aleasa inimii, sufletului, casei, buzunarului și corpului său. Să nu mai pierdem din timpul de dat pe Fb și să purcedem. 1. Zâmbește în orice împrejurare

2. Își păstrează corpul de adolescentină tătă viața, dar gătește de parcă ar fi chef

3. Nu ridică niciodată tonul, este caldă și iubitoare etern

4. Este independentă, adică nu-ți ia din timpul de bere cu băieții pentru prostii de genul cumpărături pentru casă, ajutor prin casă, cu mașina etc.

5. Te lasă pe tine să fii bărbatul, stâlpul, factorul de decizie, nu deschide nici un borcan de zacuscă fără tine că tu ești „forța”.

6. De ziua ei, o duci la meciul Steaua – Dinamo pe stadion unde înjurați cot la cot și mâncați semințe în tribune, iar la final îți mulțumește emoționată pentru cadou.

7. Este zână 24/7.

8. Nu-ți cere niciodată nimic doar așteaptă un semn de la tine că ai nevoie de ea ca să intre în scenă, în rest este dicretă și te lasă să trăiești și tu un pic.

9. Este mereu atentă să nu ți se gate berea.

10. Nu pune niciodată la îndoială nimic din ce spui.

Trezește-te că e timpul să meri la lucru, visul femeilor!

Hormonul și neuronul echilibrat

Eu sunt o femeie simplă cu așteptări simple de la un potențial partener și m-am gândit să vă arăt și vouă cât de ușor este și cât de puține lucruri avem nevoie ca să fim fericite.

1. Să fie tandru
2. Să mă asculte
3. Să fie cel mai bun prieten
4. Să fie bun la pat
5. Să arate ca un zeu grec
6. Să mă ducă în cele mai exotice vacanțe
7. Să fie terapeutul meu
8. Să mă vadă perfectă
9. Toate celelalte femei să fie urâte în ochii lui
10. Să-i placă să vină cu mine la shopping și la salon
11. Să mă ajute să mă decid ce poșetă mere cu papucii pe care i-am cumpărat
12. Să fie înțelegător când sunt la diferite momente ale lunii, anotimpului, anului, fazelor lunii etc.
13. Să nu aibă prieteni că oricum n-are timp, adoratul meu îi ocupă tot spațiul și timpul
14. Să nu mă contrazică niciodată Evident lista e lungă, dar nu mai pot scrie că-mi tremură dejtele de la atâta râs. În episodul următor must havurile Prințesei. Hormonul și Neuronul radiografiind și ironizând societatea modernă.

Trendul contemporan zice că specia noastră înțeleaptă pune mare preț pe a fi rațional și obiectiv în primul și în primul rând. Mă face să râd fraza asta pentru că și eu am pus asta ca axiomă pe lista valorile mele până m-am prins că minciună mai mare nu există. Tot ce facem, spunem și decidem se bazează pe sentimente și apoi ne spunem că suntem pe rațiune nu pe simțire. Am mai scris despre asta, nu asta vreau să zic acum. Altceva vreau să accentuez azi : cred cu tăria unui alcool dublu rafinat că suntem incredibil de pricepuți la a ignora realitate și a găsi pretexte pentru orice nu se aliniază cu „rațiunea” noastră (a se citi dorințele, visurile, așteptările etc). Meandrul concretului și al imediatului din jurul nostru ne dă 404 instant și atunci ce facem? Ne tragem o „raționalizare” care ne calmează anxietățile. Orice, absolut orice mai puțin acceptarea realității și consecințele acesteia, dacă nu acționăm promt. Nimic nu demonstrează mai clar orice cum o face o mână de exemple bine alese:

1. El e băiat bun, nu înșală (da, așa e corect), dar c*&$a aia l-o amețit de cap până o cedat.
2. Nu înțeleg de ce sunt grasă/gras mânc foarte puțin. Uite e 12 și eu n-am mâncat nimic încă, doar un croissant, niste covrigei, resturi de chipsuri de aseară și O SINGURĂ ciocolată. Este atât de frustrant!
3. Șeful glumește, mâna aia pe fund a fost așa, ca să-mi arate că mă apreciază.
4. Am prieteni buni, doar că-s ocupați, de aia n-are nici unul niciodată timp să ieșim.
5. Merem la război ca să fie pace.
6. Se uită el/ea la mine în telefon, mailuri, corespondență, mă interoghează unde mă duc cu cine, de ce, cât timp și dezaprobă vestimenția, dar mă iubește și i-e frică să nu mă piardă, de aia.

Poate vă regăsiți, poate nu, dar sigur aveți și voi minciunile pe care vi le ziceți, așa cum le am și eu pe ale mele. Sper doar că mă voi trezi curând înainte ca aceste raționalizări să aibă urmări nasoale. Principiul numărul unu în meditație (da, meditez așa amatoricește, folosind aplicația Calm) este Accept what is! (d-aia că e în engleză aplicația) și asta m-a învinețit tare de la căzutul pe gânduri.

H&N filosofici și raționali

Că cum? Cine-i ăsta? Nu săriți ca zgârciții la chestiile gratuite, alea costă cel mai mult. Ajungem și acolo. Ziceam în postul anterior (Banul, stăpân sau unealtă?) că provin dintr-o familie săracă și că a fost și este o călătorie cu peripeții scoaterea capului, proprietate personală, din locul unde nu mă bronzez niciodată (tot proprietate personală, evident). Una din dilemele curente este vinovăția pe care o simt când îmi cumpăr ceva care nu se poate pune în categoria „Esențiale” și care costă mai mult decât o pită (a se citi bani buni, de obicei în rate, fără dobândă, între 4-12 luni). Îmi fac cadouri, cu precădere când sunt într-un moment mai puțin vesel (cum altfel?) ca să-mi bucur suflețelul. Încerc să fiu femeia rațională care mă dau a fi: „tu, dragă, sunt banii câștigați tine, nu i-ai luat de la gura mâtzei, ea mâncă mai calitativ ca tine!, nu sunt banii de pită, în plus nu zici tu mereu că nu merită să trăiești numa ca să-ți plătești facturile?” „Funcționează?” veți întreba voi, pline de curiozitate. La întrebarea asta merge răspunsul standard pentru când succesul este aproape, dar nu-l atingi niciodată: mai mult sau mai puțin.

Dacă știți despre ce aberez și aveți ponturi, vă rog să nu ezitați: luminați-mă ca mi-e frică de întuneric.

H&N în impas

Recunosc în fața publicului meu imens (pentru că sunt 2 oameni cu caractere mari) că relația mea cu finanțele a fost una turbulentă, dacă mă gândesc bine a urmat cam aceeași traiectorie și același curs cu celelalte relații din viața mea sau ca să fiu pă trend (aplauze!), am urmat cam același tipar (ca să nu zic pattern). Știu că muriți să știți care este, dar eu o să spun oricum: am pornit de la zero absolut în materie de cunoștințe de orice fel și am ajuns probabil la 6-7/10? Sigur că treaba asta este subiectivă, însă cam așa aș estima eu. Ca în orice alt caz de pe planeta asta, am văzut cam care este dinamica în familie, în cazul meu divinizarea fără urmă de tăgadă a stăpânului nostru banul și zgârcenie apropiată de patologic. Motivele au fost sărăcia lucie și extenuarea din zori până în noapte pe glie pentru pita sau mămăliga de zi cu zi coroborate cu puțină educație. Aici nu vorbim nici de traume, nici de acuzații, doar descrierea unui context. Despre traume voi abera cu altă ocazie. Văzând această atitudine în familie, eu am decis destul de devreme să nu cad în aceeași capcană ceea ce m-a dus să fac alte greșeli căci eram verde și crudă, vorba aia. Astfel ca să arăt că nu mă închin la Zeul RON (sau orice altă monedă) am decis să ignor cu măiestrie subiectul. Cheltuiam după bunul plac alocația și după ce se găta treceam pe regim de austeritate și punct. Și i-am dat înainte cu rebeliune regală și ignoranță exhaustivă mulți ani, chiar și după ce m-am angajat. În pseudo apărarea mea voi arunca argumentul că trăiam destul de modest, fără nevoi exacerbate. Adică nu eram fiartă pe Gucci, electronice sau altele. Asta până m-a străfulgerat o iubire totală : schiatul. Asta era prin 2006, cred. Totul s-a schimbat din momentul ăla: trăiam, respiram și cheltuiam pentru schi. Adică trăiam pe sărăkie și pe cardul de credit ca să-mi permit echipamentul și escapadele la schi din Austria și din țară. Și am iubit fiecare clipă, dar bugetul meu suferea cu atât mai mult cu cât mă auto-înțărcasem de la (cardul-) mamă. Și iată cum s-a născut eterna întrebare „Ce pot să fac eu să-mi ușurez viața?”. Un prim indiciu a venit de la un tip cu care mă vedeam atunci, delicat ca o bombă atomică, și care mi-a zis : păi, nu mai intra în cardul de credit și nu-ți mai face datorii. Reacția mea inițială a fost „Ăsta-i cu capu?! Păi, cum mă mai duc eu la schi?!” Reacția ulterioară a devenit patternul meu favorit, sau ca s-o ținem tot cu englezisme, my go to pattern : cercetare-eșec-altă cercetare- implementare- eșec-altă implementare și tot așa până la un oareșce echilibru. Și atunci au intrat prima dată în scenă excelurile mele astăzi celebre și iubite. Mă documentam și stăteam cu ochii pe balanță ca o soție pe consortul cu ochi-binoclu. Așa am aflat pentru prima dată cât câștigam (da, știu, șocant!), cât cheltuiam, pe ce cheltuiam, apoi cum, unde și cât pot să mai reduc etc.

”Tulai, cât ai scris! Hai repede cu concluzia că deja adormim!Ești bogată? Câștigi mai mult? Te-ai măritat bine?”

În ordinea numerelor de pe tricou: Nu. Câștig mai puțin. Da în sensul de nici vorbă (ca să nu mă repet).

”Deci tu zici după toată poliloghia de mai sus că ești tot pe sărăkie? Eu nu m-aș lăuda cu asta, ci aș ascunde și m-aș da bogată așa cum e pă trend.”

Da, sunt într-un impas financiar dintr-un cumul de factori cum ar fi : inflația, câștig mai puțin, probleme de sănătate care m-au forțat să pun pe pauză celelalte activități pecuniare pe care le am și care mi-au golit visteria, DAR am alte unelte ca să gestionez siuația. Concret: reducerea, cheltuielilor, nucile puse anterior în mai multe scorburi, mai multe activități care-mi aduc câteva nuci în plus față de salariul oficial insuficient, ajutor din stânga și dreapta pentru că oameni suntem, împrumuturi pe termen scurt FĂRĂ DOBÂNDĂ și alte diferite mici artificii care ajută puțin, dar ajută (exemplu: alimentez de la Rompetrol pentru că pot plăti în rate) etc. Însă cel mai mare atu cred că este faptul că țin hățurile în mână și știu că la final de lună voi reuși s-o scot la capăt. De asemenea, știu că vor veni și zile mai bune și-mi voi reface rezervele și apoi iar austeritate și tot așa că totul este ciclic.

Sunt guru financiar? Doamne feri, nu! Mai am de învățat muuuult! Acum sunt vânătă de la cât mă bate gândul să-mi fac un fond pe care să-l investesc pe bursă și am început să vânez depozitele cu cea mai bună dobândă chiar dacă trebuie să plimb sumele mai ceva ca un montaniard obsedat de munți. Deci drumul este lung și anevoios, dar cu avantaje clare. Pare complicat, energofag și cronofag, dar când te gândești că o faci pentru confortul tău, financiar și mental, îți dai seama că asta e calea, căci opusul are consecințe mult mai grave.

H&N pă calcule

Fetelor, fiți atente aici! Am găsit biletul spre Paradis, cuponul de mâncare pentru cele 7 mâtze din dotare, cocktailul perfect ca să-l facem pe Mercur retrograd să meargă în…negurile Universului, mult după Pluto. Sunteți pe fază?Stați jos, aveți o foaie și un pix? Iată:

„Zice” înțelepții că dacă manifești ce-ți dorești apare ca o magie mai magică decât ce face Mama Omida la ceas de seară. Așa că iată, repetați de cel puțin 20 de ori, cu voce tare, de pe un deal, munte, balcon etc următoarea mantră :

Duck off if you ain’t mentally balanced and rich. Sheikhs are welcome. I have nervous breakdowns, cats, and hobbies that will turn any billionaire into a millionaire.

Aceste fraze sunt perfecte chiar dacă acest lucru nu este evident chiar în secunda 2. În primul rând zice clar ce vrem! Să nu mai auzim că femeile nu știu ce vor, se răzgândesc sau sunt neclare în exprimare… Mai clar și evident de atâta numa bomba atomică mai este! Apoi, afirmă sus și tare ca dacă vrei miere musai să fii rezistent și la fiere…Este pachet promoțional obligatoriu! Deci știi, ai semnat, ești informat, Domnul cu tine! Trei, reiese fără urmă de tăgadă că nu trăim ca să te facem pe tine gras și fericit, trăim ca să ne facem pe noi grase și fericite! După aia, ne ocupăm și de tine. Și evident, așteptăm reciproca.

Știam că suntem un geniu, dar asta este frișca „dupe” frișcă! Cu plăcere, fetelor!Spor la incantat!

H&N dă geniu

Ion pleacă dis de dimineață la lucru. Nu iese bine din palatul rezidențial cu 30 de camere; pentru două dintre ele va trebuie să trudească 30 de ani ca să fie pe numele lui; că se și aude strigat de Mărie, consoarta, de la etajul 7. Mărie, femeie educată și stilată, îi susură suav:

– Tulai, Ioane, ți-ai uitat pachetul cu prânzul: duck a l’orange și lavacake.

– Zi-i cum vrei, Mărie, că tăt gust de slană, brânză și ceapă are!

Șecspirescu pă tradițional