Renunțare

Eu ca augustă persoană sunt din fire activă, implicată, în miezul trebilor. Am crezut cu forța unei găuri negre că în viață munca și a fi doamnă sunt secretul unei vieți armonioase și implinite din toate punctele de vedere. Muncești, ești serios și îți vezi de treabă, vei fi apreciat și ți se vor deschide ușile. Muncești, vei fi confortabil financiar, nu neapărat bogat, dar confortabil. Muncești la relațiile tale, la cele care contează, evident, ești domn/doamnă și lași loc de bună ziua pe unde treci, vei trăi în armonie cu majoritatea persoanelor din viața ta chiar dacă nu ai neapărat cu toată lumea ceva în comun sau nu ai chimie sau ce o fi. Trăiești considerând că respectul vine respectând, bunătatea vine din bunătate și așa mai departe. Da, știu am fost, sunt și probabil voi fi o idealistă și o naivă. Însă mă străduiesc să învăț și să mă adaptez. Și cu acest prelundiu lung am ajuns la ce vreau să zic de fapt. La cruda mea vârstă și la experiența de veață de până acum toate dovezile duc la aceeași concluzie: sunt drăguță, dar naivă și ruptă de realitate. Partea de ”nici poveste” din scenariul meu a adus mult disconfort, pedalat aiurea în cerc la mansardă, justificări inutile și reflexul de a încerca să fac și mai bine. Nu cred că-i cazul să detaliez cât a contat asta. Am obosit și la vârsta mea înseamnă că mi se adâncesc ridurile, pleoapele se lasă și mai mult și nu-s singure, mai au și alți prieteni. Prin urmare, sensul acestei atitudini de care am ținut cu dinții devine nu doar nefolositoare, dar și dăunătoare și nesustenabilă ținând cont că mă îndrept spre etapa vieții mele cu dinți ținuți noaptea pe noptieră, într-un pahar. Nu mă văd altfel decât activă și transpirând pentru proiectele importante pentru mine, apreciind compania de calitate câtă este, păstrând-mi „domnia” cu limitele de rigoare. Așa cum i-am zis recent unei prietene vreau ca pe urna mea să scrie: s-a străduit, săraca… Să renunț nu-i o opțiune pentru felul meu de a fi, dar îmi doresc să întorc spatele când proiectul în derulare moare fără să simt nevoia de a rămâne loială doar pentru că asta zice o voce din capul meu că-i important. Obiectivul cel mai important rămâne în continuare să părăsesc incinta fără să mă justific și fără grija că voi fi pusă pe rotisor și perpelită cu judecăți și bârfe colorate și originale. Concluzia soră cu deci și cu final se revelează astfel: mă voi opri doar când voi avea ce-mi doresc sau când mă vor pune în urnă. Contează să câștig muncind asa cum contează să pierd luptând, nu plângându-mi de milă.

Hormonu și neuronu pe autoîmbărbătare sau pe spekăreală automotivațională