Category: Răutăcisme/Ventilare/Opinii

Mulți guru/influensări/antrenori pe emoții etc vând ieftin ca braga tot felul de soluții și rețete minune care te fac mai eficient și mai productiv ca un roboțel pe supradoză de energizante. Înaite să apelați la ei luați-vă 3 minuțele să citiți acest post. În primul, este gratis, în al doilea este (sper) amuzant și ideal ar fi, adică aș în al 19lea cer dacă ar fi și folositor. Aceste trei stări de fapt mi se par idealul cel mai ideal (alertă de licență poetică). Toate idele ce le voi înșira cu măestrie în continuare sunt din tolba și experiența proprie, trăite de mine ca femeie medie din toate punctele de vedere adică nici Einstein, nici Naomi Campbell, nici Jeff Bezos, și cu siguranță nu o combinație între ele. Mai scurt și mai simplu, om simplu de oraș cu viață și obicei pur mundane. Eu pe acest principiu mă ghidez : experiență și înțelepciune din viața de zi cu zi împachetate în umor că norii negri se adună oricum. Bun, acum că am decorat scena în acord cu tema și specificul dorit, să intrăm în pită. Din aia cu maia, caldă. Axioma științifică asupra căreia au căzut de acord chiar și cercetătorii britanici grăiește, după cum urmează: creierul uman, și probabil că nu doar ăla uman,caută ÎNTODEAUNA cea mai scurtă cale de la A la B, unde A și B pot fi Bali și Iași, cum să stai mai mult pe Netflix cu berea favorită, cum să te spetești mai puțin făcând x sau y, cum să slăbești mâncând tot ce-ți doreşti și când vrei, fără nici un efort și lista este practic nelimitată. Așa am găsit soluții și așa am evoluat până am ajuns în punctul mirific de astăzi în care poți trăi confortabil fără să-și miști dosul prea mult doar să ai biștari și tehnologie. Pe firul logic al argumentelor enumerate atât de plastic mai sus, aceeași chestie se întâmplă și cu această mult ridicată și adulată productivitate care ce să vezi, din cauză că implică efort indiferent de orice tip, se lasă curtată, însă nu și cucerită așa de ușor. Pentru cei cu sinapsele implicate în alte procese momentan, adică e grele. Iată de ce nu vine din simplu fapt că ai multe de fapt și trebuie să le faci. Nu funcționează căci intră în scenă mulți factori fizico-emoționalo- hormonalo-economic- etc, adică ceea ce numesc eu veață. Deci primul răspuns la o chestie nouă sau care solicită un oareșce efort va fi cum să șuntăm, pur și simplu. Biologia noastră așa funcționează și/sau psihologia. În unele cazuri, acest instinct ne salva viața, acum ne ușurează existența și aplicată fără discernământ ne face leneși și în căutare de scurtături pentru care vom plăti pe altă parte. Se plătește fără excepție și dacă suntem dispuși să plătim fără să ne miorlăm atunci perfect. Altfel, muncește pentru ce vrei și da, va fi greu. Ce surpriză! Clar până aici? Bun, și acum ajungem și la creșterea productivității. Vă ajut io, vă dau secretul productivității și pe gratis! Secretul, pe scurt: Nike, just do it! Mai pe sărăkie neuronală așa :

N-ai chef de sală? Ce nasol! du-te!

N-ai chef să faci speli rufe? Ce porcărie! Spală rufe!

Ai de plătit facturi? Dublu nasolie! Bagă mare!

Cred că tiparul se conturează destul de ușor, ideea din spate se traduce așa: mintea și emoțiile se vor împotrivi în majoritatea cazurilor, alegerea va fi întotdeauna a ta. Așa cum să fii curajos nu înseamnă să nu-ți fie frică, să fii productiv nu înseamnă că nu vei chiuli pe alocuri, că nu te vei împotmoli, că nu-ți iei o zi liberă pe ici pe colo, dar tot le faci. Nu există drum liniar, „decât” sinuos.

Cu plăcere!

Neuronu și hormonu pă coucereală psiho-emoțională.

Cafeaua are loc de cinste în viața mea, este una din marile mele plăceri. Nu mă trezește, nu mă energizează, îmi place că-i fierbinte, aromată și amară. Simplă ca mine: fără lapte, fără zahăr, neagră și amară. Și totuși, această simplitate a devenit foarte complicată, iar comandatul unei cafele s-a transformat într-o corvoadă. O cerere banală „Aș dori o cafea simplă, neagră” se dezlănțuie într-un interogatoriu demn de cel mai bun agent natural SRI, femeia. Lungă, scurtă? grasă, slabă? espresso, americano? spumă, fără spumă? lapte de vacă, de crocodil, de pătrunjel? În acel moment de avalanșă verbală, de anchetă soră cu o conversație la DIICOT se pot întâmpla două lucruri: dacă ai o zi bună, încerci să explici cu mai mult sau mai puțin succes, dacă ai o zi bună, dar pe negativ, accepți orice numa să nu-l/n-o mai auzi cum terfelește clipa ta de bucurie și liniște în brațele unei cafele bune. Indiferent de care zi bună ai, oricum o ia la vale mai ceva ca o alunecare de teren după defrișări masive. Și uite așa simplitatea devine o chestiune de interes pentru cercetătorii britanici când tu ai vrut doar o am(ă)râ(tă) de cafea. Maria Popovici o zice mai bine ca mine și cu mai mult umor, bineînțeles. Recomand. https://www.youtube.com/watch?v=1d_-qcrowxU&t=639s

Hormonu și neuronu neînteleși

Orice curiozitate, dilemă, interes, problemă de orice fel am „atacat-o” în același fel: cercetare. Citit, ascultat, întrebat apropiații despre experiențelor lor etc. Am mai menționat asta, de altfel. Dacă adaugi asta la faptul că eu sunt destul de rațională așa în zilele mele bune, pentru o femeie hormonală, evident, pui de niște proiecte foarte interesante. Apropiații mei s-au obișnuit cu întrebări dintre cele mai ciudate și preocupările mele…interesante. Interesul meu pentru relațiile interpersonale și cu precădere cele de cuplu s-a manifestat fix identic. M-am gândit eu cu mintea mea de femeie că dacă vreau o relație reușită, și voiam, atunci ar fi cazul să mă pun pe cercetat să știu cum să-mi cresc șansele. And so I did. Nu multă vreme, doar vreo 20 de anișori așa, aproximativ, da cine numără?! Toate chestiile aveau sens, interese comune, aceleași principii de viață, simț al umorului asemănător sau cel puțin să nu trebuiască să explic 20 de minute o glumă și tot așa. În plus, am condimentat eu, așa de la mine, cu să fie mai în vârstă pentru maturitate, experiență, înțelepciune. Înarmată cu atâta știință am purces la căutat partenerul perfect. Da, știu, mă mulțumesc cu puțin. Ce să vezi și să nu crezi, toată munca mea asiduă de cercetătoare britanică veritabilă mi-a adus mult succes la….cercetat. Și cam atât. Mai mult de atât am văzut în jurul meu cupluri FERICITE care nu bifează nici jumate din toate alea. Dacă i-ai vedea separat ai zice că-s din filme total opuse. Și totuși, au căsnicii funcționale, sunt apropiați și conectați. Coroborând asta (da, îmi place cuvântul ăsta, mă face să mă simt deșteaptă) cu restul am ajuns la concluzii vesele.

În acest context, într-una din aventurile mele pe coclauri ajung cu colegii de drum fix la….subiectul ăsta. Bineînțeles că m-am lăudat cu talentele mele de copoi neobosit, dar și eșecul mai răsunător ca tunetul unei vijelii soră cu uraganul. Și cum cântam eu ca un canar care și-a pierdut vocea și ritmul despre toate astea închei cu un glorios: și acum cu cine votez?! Moment în care primesc răspunsul elegant, înțelept și pe un ton cu savoare: te potolești. A venit ca o bere rece după plimbare în natură pe 30 de grade cu mai multe plusuri. Mai ales că fix la asta mă gândeam și eu, ce muncă inutilă și cât eșec glorios! Să mai zică cineva că nu există influentă divină!

Hormonu si neuronu cu idei inutile și destinate eșecului răsunător.

Eu ca augustă persoană sunt din fire activă, implicată, în miezul trebilor. Am crezut cu forța unei găuri negre că în viață munca și a fi doamnă sunt secretul unei vieți armonioase și implinite din toate punctele de vedere. Muncești, ești serios și îți vezi de treabă, vei fi apreciat și ți se vor deschide ușile. Muncești, vei fi confortabil financiar, nu neapărat bogat, dar confortabil. Muncești la relațiile tale, la cele care contează, evident, ești domn/doamnă și lași loc de bună ziua pe unde treci, vei trăi în armonie cu majoritatea persoanelor din viața ta chiar dacă nu ai neapărat cu toată lumea ceva în comun sau nu ai chimie sau ce o fi. Trăiești considerând că respectul vine respectând, bunătatea vine din bunătate și așa mai departe. Da, știu am fost, sunt și probabil voi fi o idealistă și o naivă. Însă mă străduiesc să învăț și să mă adaptez. Și cu acest prelundiu lung am ajuns la ce vreau să zic de fapt. La cruda mea vârstă și la experiența de veață de până acum toate dovezile duc la aceeași concluzie: sunt drăguță, dar naivă și ruptă de realitate. Partea de ”nici poveste” din scenariul meu a adus mult disconfort, pedalat aiurea în cerc la mansardă, justificări inutile și reflexul de a încerca să fac și mai bine. Nu cred că-i cazul să detaliez cât a contat asta. Am obosit și la vârsta mea înseamnă că mi se adâncesc ridurile, pleoapele se lasă și mai mult și nu-s singure, mai au și alți prieteni. Prin urmare, sensul acestei atitudini de care am ținut cu dinții devine nu doar nefolositoare, dar și dăunătoare și nesustenabilă ținând cont că mă îndrept spre etapa vieții mele cu dinți ținuți noaptea pe noptieră, într-un pahar. Nu mă văd altfel decât activă și transpirând pentru proiectele importante pentru mine, apreciind compania de calitate câtă este, păstrând-mi „domnia” cu limitele de rigoare. Așa cum i-am zis recent unei prietene vreau ca pe urna mea să scrie: s-a străduit, săraca… Să renunț nu-i o opțiune pentru felul meu de a fi, dar îmi doresc să întorc spatele când proiectul în derulare moare fără să simt nevoia de a rămâne loială doar pentru că asta zice o voce din capul meu că-i important. Obiectivul cel mai important rămâne în continuare să părăsesc incinta fără să mă justific și fără grija că voi fi pusă pe rotisor și perpelită cu judecăți și bârfe colorate și originale. Concluzia soră cu deci și cu final se revelează astfel: mă voi opri doar când voi avea ce-mi doresc sau când mă vor pune în urnă. Contează să câștig muncind asa cum contează să pierd luptând, nu plângându-mi de milă.

Hormonu și neuronu pe autoîmbărbătare sau pe spekăreală automotivațională

Dintr-un motiv care se încăpățânează să nu mi se arate m-am atașat de numărul 25. Nu pe stilul nou, adică așa cum „atașezi” un excel la un e-mail, ci pe ăla vechi, adică am prins drag de el. Prin urmare și anul ăsta o ard tăt pe 25. Poate la anu’ a fi diferit sau poate nu. Nu vreau să fiu morbidă, dar știm cu toții cum se gată filmul ăsta, e același „happy end” pentru toată lumea indiferent că ești femeie, bărbat, neutru, capră, alb, verde, înalt sau mai puțin înalt, aristocrați sau pielea de pe … mănușă. Sigur că toți vrem să fim imortali, putred de bogați, inteligenți până la Pluto și înapoi, frumoși ca niște zei și zeițe (sunt de modă veche, influensării ăștia tineri mi se par urâți), dar adevărul este că suntem, până la un punct. Imortali prin urmași, bogați material și/sau sufletește, frumoși la trup și/sau suflet, deștepți în zilele bune sau în domeniile aferente… Realitatea necosmetizată și fără filtre este că toți ne-am străduit și am vrut să fie bine ca să nu fie rău. Eu, personal, îmi doresc să trec în iarna vieții mele cu sentimentul că am vrut, am muncit, m-am străduit, am respirat pentru a fi mai bună și am trăit, mai simplu spus. Restul, după cum zice înțelept o vorbă ardelenească, a fi cumva. Hormonu și neuronu pă filosofeală

Axiomă: femeile s-au născut regine. Pur și simplu. Ce înseamnă asta? Înseamnă că au puteri și PUTERE (nu pare, dar „e” diferite) să facă atât de multe, pentru ele și pentru ceilalți. Să creeze viață, cămine, să educe viitori oameni cu O mare și/sau să facă cariere, să inventeze machiajul fără machiaj, să se reinventeze de câte ori vor sau simt ele nevoia…Lista e lungă. Repet femeile sunt regine, au trăit, supraviețuit și înflorit în timpuri dintre cele mai restrictive și mai negre și au ieșit ca pe catwalk la capătul celălalt. Dreptul de a vota încă nu are 100 de ani, să nu uităm asta. Printre altele. Cu toate aceste, avem multe momente când uităm cât de albastru ne este sângele, ce talente și calificări avem și ne dăm coroana de bună voie și nesilite de nimeni. Cred că sunt puține femeile de pe această planetă suprapopulată, aflate la cel puțin a doua adolescență, care să jure cu mâna pe perechea ei favorită de papuci cu toc cui/teniși/ghete cu ținte/crocși că nu au renunțat la coroana lor ”ca să fie bine și să nu fie rău”. Aici se autoinclude și subsemnata. Și ce să vezi și să nu crezi? N-a fost bine și a fost rău. Diferite grade de rău, dar rău. Adică situații în care au renunțat la ceva, au tăcut, au acceptat ce nu era de acceptat și lista continuă până la cer. Compromisul, în diferitele contexte ale vieții este cât se poate de natural, însă cheia succesului și fericirii se ascunde în limite, hotare, decizii grele, dar instaurate ca și cum ar depinde bunăstarea ta de asta, căci așa și e. Am găsit-o? Nu știu, înclin să cred că nu, o vreau? cu siguranță, continuu s-o caut? ca ceasu. Deci dragi regine, să ținem de coroana noastră cu toată ființa căci o viață netrăită în acord cu noi mi se pare mai rea ca o viață scurtă. Da, pare dur, dar cred în ceea ce zic.

H si N pă afirmații grele.

Încheiem seria irealităților vândute pe social media și de unii terapeuți de cuplu cu trăsăturile ce trebuie musai bifate de un Adam și o Eva, modele noi și perfecte. Subliniez „unii” și reamintesc pentru cei mai noi pe aici că dramatizarea și caricaturizarea situațiilor enumerate au rolul de a condimenta ipostazele portretizate și de a evidenția comicul și ridicolul. Dragă I.L. Caragiale, sper că ești mândru. Dacă nu, sunt eu pentru amândoi, de renunțat la scris nu renunț oricum. 1. Fiecare, la rândul lui, este lingura pentru ciorba celuilalt și niciodată furculița. Da, mi-e foame, nu, nu este vorba despre mâncare. 2. Ea este el și viceversa în minte, suflet și corp. Nici gemenii monozigoți nu sunt așa acordați/sincronizați unul la/cu celălalt. 3. Această armonie perfect utopică face compromisul redundant și la fel de util precum SPF la Londra. 4. Simultan și concomitent (da, îți testez atenția și gramatica) această contopire absolută lasă tot spațiul unei găuri negre individului individualist. Mai complicat spus, în acest cuplu tradițional și obișnuit, dar și un obiectiv pentru orice adult normal și perfect, perfect normal și normal perfect, cei doi sunt atât jumătăți ale aceleași felii de salam cât și doi individizi compleți și complet fericiți și perfecți. Deci, câtă vreme aspirăm la perfecțiune lucrurile nu pot fi decât perfecte și mai ales, lesne. Io una, zic că vreu un bărbat implicat, înțelegător și dispus să ofere o partidă strașnică de…șah după o repriză aprigă de „armonie”. Hormonu și neuronu perfect iritați de perfecțiunea perfectă din toate cele.

Bârfa am bifat-o deja, sigur că nu nimeni nu bârfește, Doamne ferește, suntem toți oameni educați și raționali care doar se informează, am scris desprea asta, așa, teoretic. Astăzi îi dau înainte cu tupeu, vorba cântecului, despre altă activitate umană teoretică: (pre)judecata care cred că are ca nume de scenă în românește „gura lumii”. După umila mea activitate neuronală, „gura lumii” a avut la origine un rol educativ și care punea toate rațele dintr-o comunitate în aceeași linie. Adică se asigura că membrii unei comunități respectau anumite reguli de conduită, morală, tradiții locale etc. Eu, privind cu ochelarii mei de cal, consider că asta este un lucru bun, adică nu cred că este nevoie să aduc prea multe dovezi ca să demonstrez că oamenii educați, cu bun simț și etică stelară au nevoie de reguli ca să stea pe cărerea asta. Doar că așa cum am menționat în multe alte instanțe din viața mea verde ca firul ierbii de primăvară, omenirea are talentul unic (nu cred că animelele fac asta) de a lua orice lucru oricât de minuscul și a-l transforma într-un Goliat cu prea multă cofeină în sistem. Exemplele sunt așa de multe, încât mă voi rezuma la a-l menționa pe favoritul meu: standardul de frumusețe modern. Da, cu siguranță va fi un post și despre asta că-i prea mijto. (mijto este superior lui misto) Bun, hai să vedem cum se aplică asta oii noastre gri (pentru că nimic nu este vreodată alb sau negru la specia noastră, ar fi prea simplu și prea ușor, ori nouă nu ne place așa ceva) „Deci” avem gura lumii pe post de educator și avem gura lumii pe post de JUDECĂTOR…Ca orice judecător care se respectă are grijă să emită sentințe despre „ălalant” (vecinul, colegul, iubitul, fiul, fiica, amantul etc) pe care le trâmbițează (prin procedura academică și intelectuală numită bârfă) în diferite cercuri ca să se asigure că viziunea lui prinde mai ceva ca o buruiană întru-un lan proaspăt semănat cu flori.(metaforă, bre!) Și uite așa te asiguri că etichezi pe cineva prin lentila unei stări mai mult sau mai puțin permanente pentru că TU, evident, ȘTII. Antidotul meu este că prefer să-mi fac singură o părere proastă despre cineva, după hormonii și neuronii mei. Sau bună, desigur. Ceea ce v-aș invita și pe voi să faceți, doar așa ca să-l facem pe Kant fericit cu a lui critică a rațiunii pure. Spor la kăntuit!