Category: Răutăcisme/Ventilare/Opinii

Bârfa am bifat-o deja, sigur că nu nimeni nu bârfește, Doamne ferește, suntem toți oameni educați și raționali care doar se informează, am scris desprea asta, așa, teoretic. Astăzi îi dau înainte cu tupeu, vorba cântecului, despre altă activitate umană teoretică: (pre)judecata care cred că are ca nume de scenă în românește „gura lumii”. După umila mea activitate neuronală, „gura lumii” a avut la origine un rol educativ și care punea toate rațele dintr-o comunitate în aceeași linie. Adică se asigura că membrii unei comunități respectau anumite reguli de conduită, morală, tradiții locale etc. Eu, privind cu ochelarii mei de cal, consider că asta este un lucru bun, adică nu cred că este nevoie să aduc prea multe dovezi ca să demonstrez că oamenii educați, cu bun simț și etică stelară au nevoie de reguli ca să stea pe cărerea asta. Doar că așa cum am menționat în multe alte instanțe din viața mea verde ca firul ierbii de primăvară, omenirea are talentul unic (nu cred că animelele fac asta) de a lua orice lucru oricât de minuscul și a-l transforma într-un Goliat cu prea multă cofeină în sistem. Exemplele sunt așa de multe, încât mă voi rezuma la a-l menționa pe favoritul meu: standardul de frumusețe modern. Da, cu siguranță va fi un post și despre asta că-i prea mijto. (mijto este superior lui misto) Bun, hai să vedem cum se aplică asta oii noastre gri (pentru că nimic nu este vreodată alb sau negru la specia noastră, ar fi prea simplu și prea ușor, ori nouă nu ne place așa ceva) „Deci” avem gura lumii pe post de educator și avem gura lumii pe post de JUDECĂTOR…Ca orice judecător care se respectă are grijă să emită sentințe despre „ălalant” (vecinul, colegul, iubitul, fiul, fiica, amantul etc) pe care le trâmbițează (prin procedura academică și intelectuală numită bârfă) în diferite cercuri ca să se asigure că viziunea lui prinde mai ceva ca o buruiană întru-un lan proaspăt semănat cu flori.(metaforă, bre!) Și uite așa te asiguri că etichezi pe cineva prin lentila unei stări mai mult sau mai puțin permanente pentru că TU, evident, ȘTII. Antidotul meu este că prefer să-mi fac singură o părere proastă despre cineva, după hormonii și neuronii mei. Sau bună, desigur. Ceea ce v-aș invita și pe voi să faceți, doar așa ca să-l facem pe Kant fericit cu a lui critică a rațiunii pure. Spor la kăntuit!

Am mai atins acest subiect căci e pă val și îl simt tot mai mult în coastă. Așa că voi perora aici că vorba aia, am blog și aici îmi dau părerea mea proprie și personală trăind cu iluzia că mă „citește masele”, mă înțelege și voi schimba optica. Da, știu sunt amuzantă, eu la glumele mele râd cel mai mult și tare. O fi de aia că numa io le pricep. În fine, detalii. Să băgăm cărbuni pe foc. S-a scindat lumea în N-șpe pentru că toți știm cum este mai bine și musai ceilalți trebuie să urmeze calea indicată de toți experții noștri. Și să vezi războaie pe oriunde apucăm dacă nu se întâmplă așa… Oameni buni, limba asta a noastră, bătrână-tânără cum o fi, precum și toate celelalte limbi de pe planeta asta în burnout are o diversitate incredibilă care permite 1. să-ți afirmi preferința, părerea, credința, axioma ta și 2. să lase loc și pentru ălalant șă facă la fel. Nu-i așa ca-i incredibil?! Aproape miraculos, aș îndrăzni să afirm. Părerile din puțul gândirii trebe trecute prin filtrul științei recente. Adică, sigur că reptilienii ne vor răul și Soros ne vrea sclavi, dar hai să lăsăm oamenii care sunt în domeniul cu pricina să-și dea cu avizul. În engleză, există o sintagmă care cântă așa: „educated guess” și care în română vrea să zică că, de exemplu, medicul își poate da cu părerea cu privire la o chestie de sănătate că acolo are educația, dar când e vorba de astonomie îi rămâne doar „guess-ul”. Și atunci calea recomandată pare a fi „dacă taci când nu ai chefuit în căminele de la universitatea în cauză, ești deștept rațional și emoțional”. Să zici „NU ȘTIU” când subiectul nu ți-e lesne și ai habar doar cât ai citit în Cancan (a se înlocui cu orice altceva nu este reglementat și acreditat) este sănătos și inteligent. Opusul riscă conflicte și expunerea ta ca un om cu IQ-ul lui Trump. Eu zic că totul face sens și dă cu simplu, nu? Nu ne-am săturat de războaie în case, în vecini, la birou, în țară, în lume? Nu suntem toți speciali, desosebiți și jmecheri care ajung în final în același loc? Vrei să lași venin sau miere când ieși de pe scena vieții? Ia-ți o secundă și cugetă, dacă dă cu integrală atunci sigur locul tău nu e aici. Hormonu și neuronu pacifiști

Inițial am denumit seria asta altfel, Valoare de unde nu te aștepți, dar azi mă simt mai inspirată. Sau nu, vedem. Susțin în continuare că să lucrezi cu un psiholog/psihoterapeut/shaman/preot/cosmeticiana are rolul și beneficii maneliste (fără număr), eu zic aici de mici comori din jurul nostru din care ne putem inspira. Că poate totuși a 10 oară facem altă greșeală, nu tot punem una pe repeat. Aici intră în scenă ceea ce numesc eu azi, poate prea generalizat, „înțelepciunea din popor” care vrea, de fapt, să zică, că nu suntem atât de speciali și că suferim, în linii mari, de aceleași chestii ca și ceilalți oameni speciali, deosebiți și diferiți. Da, știu e contrar a ceea ce e pă trend în era noastră și accept că nu va veni iepurașul la mine anul ăsta, dar citiți să vedeți 6-le meu care e și nu e ca 9-le vostru. (adică opinii mai mult sau mai puțin diferite). Noi, ca specie, am evoluat tocmai din capacitatea asta extraordinară de a acumula cunoștințe și A LE DA mai departe, întâi prin miracolul vorbei vorbite (ce să vezi, ajută și la altceva decât la bârfe) și ulterior vorbei scrise care, nu știu dacă sunteți familiari cu acest concept, s-a transformat în cărți și biblioteci. Cred că l-am auzit pe Moș Crăciun tăindu-mă dupe listă. Al doilea argument ar fi că ”it takes a village” nu se reduce doar la a crește un copil, ci în general, a trăi mai bine, mai sigur și a avea încredere în vecina ta, Marghioala, când îți zice că focul arde căci așe știe din bătrâni. Evident că totul, dar TOTUL, se trece prin filtrul neuronului și a cunoștințelor actualizate și apoi purcedem la a crede. Mai există și a treia metodă: experimentul pe care eu, personal, o folosesc când pro și cons fac remiză. Deci, eu și tu, ca indivizi individualiști (imi placE aliterațiile) putem surpraviețui, dar de înflorit înflorim conectați la înaintașii și actualii noștri semeni. Eu zic că face sens dacă o arzi cu raționalul, dacă nu, conferința despre reptilieni e la altă ușă. Această opinie pe care mi-am format-o târziu, de altfel, căci eu ca personalitate nu-s cu grupurile, vine de la o nesociabilă declarată și feministă masculină independentă. Nu, nu se bat cap în cap, doar mi-am adaptat „rețeaua” la cât pot duce, adică puțin și intens. Ce înseamnă asta cu altă ocazie că mă dor dejtele de atâta scris. Hormonu și neuronu cu înțelepciunea și sarcasmu la max

În general, sunt fană clișee, adică consider că sunt clișee tocmai pentru că și-au dovedit valoarea de pe vremea copilăriei lui Iliescu. Cel puțin, asta până la proverbialul „Ce nu te omoară, te face mai puternic”. Mă tem că aici iau poziția de Gică Contra și mă pun de-a curmezișul. Ultimele 7 luni le-am trăit între dureri atroce, dureri acceptabile și câteva zile norocoase fără dureri, dar în general, cuvântul de ordine care mi-a guvernat viața, dispoziția, planurile etc a fost durerea. Durerea fizică cauzată de probleme de sănătate pe care medicii n-au reușit să le deslușească și să le rezolve. Dat fiind acest context trist și frustrant, afirm cu mâna pe tastatură, în fața Marii Adunături a Internetului nu doar că divorțez de această zicală, ci sunt total și absolut împotriva ei. Ce nu te omoară, adică situație/persoană care îți cauzează intens disconfort emoțional, mental și/sau fizic, te face fragil, vulnerabil, fără mecanismele de apărare obișnuite, iritabil și omoară mult din bucuria de a trăi. Când alături această propoziție subiectivă (ca să mă dau mare că știu gramatică) de „te face mai puternic” nu prea mai face sens (ca să nu-mi uit romgleza), așa-i? Nici un coach motivațional nu te mai ridică, nici cu macaraua. Se uită la tine și zice: da, ăsta-i pe ducă… Amu trebe să-mi găsesc alta cu care s-o înlocuiesc. Din lac în puț pare candidata perfectă (ea, zicala), îmi șoptesc și hormonul și neuronul la unison. Hormonul și Neuronul pe avarii

Maricico, maică! Am îmbrățișat azi 10 fete convinsă fiind că ești tu, nepoțica mea iubită! Părul ars de atâta vopsit, dar lung până la dos. glet pe față atâta de gros că nici grimasele pline de lehamite nu se mai văd când îți zice mă-ta : Du-te la școală!, dar mai ales rujul!Da, maică, rujul ăla maro în degrade care zice „pot să mânc câtă ciocolată vreau că nu mă îngraș”! Iartă-mă, maică, dar la vârsta mea nu mai sunt vulturul care își dădea seama de la 1 km că vecinul de la 2 ”a stat la o ședință târzie” la birtul din colț cu pretenarii. Pardon, cu bros? Ajută-mă să te identific că în caz de Doamne feri numa după amprente ne mai putem da seama care Maricică din 10 milioane ești!

Mă gândesc că ați recunoscut cu toții celebra replică de mai sus (da, toți, lasă-mă să mă mint singură azi). Și anume discursul preotului din filmele americane atunci când pune lațul, pardon, pirostriile unui cuplu mega îndrăgostit. Semnificația în acest context este următoarea : „dacă n-ai nuci cu o coajă suficient de tare să le zici că-i mâncă divorțul peste doi ani sau că el/ea exersează deschideri celebre de șah cu vecinu/vecina, atunci taci d3@q din gură pentru eternitate”. Mai exact, nu cu bârfa la prieteni, nu confidențe secrete la tot cartierul, taci și atât, pentru totdeauna. Și, brusc, inspirația a lovit pixul meu magic ca zăpada în miez de iarnă pe autorități, care a scrijelit următoarea întrebare: de ce nu folosim aceste cuvinte înțelepte și în alte contexte? Așa-i că ai ridicat din sprânceană de curiozitate? Citește oricum doar ca să faci o pseudo-scriitoare să se simtă bine. E gratis! Iată câteva instanțe în care peretele ar face singur gaură ca să intre proverbiala nucă.

1. Politicienii „ie” toți hoți și jefuiesc poporul? Speak now (în contextul care contează: marșuri, greve, petiții, vot etc.) or forever hold your peace (ciocu mic și joc de glezne dacă n-ai nuci să faci ceva în sensul ăsta)
2. Te enervează „țăranii” care aruncă gunoiul pe jos? Fă ceva util sau ține-și gura. Să înșiri cuvinte e inutil și pierdere de vreme. Ridică hârtia aia și du-o la coș sau ciocu mic și joc de glezne.
3. Vecinii din bloc n-au pus nici unul mâna pe lopată ca să curățe zăpada să nu-și rupă careva crengile din dotare? Fii tu deschizător drumuri la propriu și la figurat sau tacă-ți fleanca că și tu ești tot „un vecin”. Iată ceva ce am putea lua de la americani care ar fi cu adevărat util nu doar Valentini și alte din astea… H&N iritați

Am mai atins acest subiect, dar îmi tot reapare în ogradă ca o buruiană încăpățânată care nu doar că se întoarce după fiecare sesiune de plivit ci ÎNFLOREȘTE. Și atunci crește testosteronul bărbatului din mine ducând la un post scris bătând cu pumnul în masă. Ascultă aici!

N-ai loc de mine la meciul FC Aleargă unii după minge cu FC Aleargă alții după aceeași minge dar îmbrăcați în altă culoare?

N-ai loc de mine când fac pană și nu știu unde mi-e roata de rezervă sau mai exact nici nu știu dacă am roată de rezervă?

N-ai loc de mine la raftul de bere din Kaufland?

Masculinitatea mea zice că răspunsurile la aceste întrebări variază de la : “ești în acea perioadă a lunii” la “ți-a dat iubi papucii”?

O să vă zic un mic secret, ca de la bărbat la bărbat: nu există femei masculine, există femei care fac ce trebe ca să trăiască. Gândește-te la asta data viitoare când îți aștepți rândul la stilist.

H&N pă pamflet

Anul ce tocmai se scurge repede și haotic a fost plin de provocări pentru mine, de toate felurile, toate variind de la majore la uriașe. Toate mi-au adus lecții și experiențe, fără îndoială, dar și multă durere fizică și emoțională. Am pierdut mult, dar și am câștigat mult. Însă nu pot spune că s-au echilibrat. Câștigurile au fost, cu siguranță, apreciate și celebrate și pierderile jelite. Mă simt mai puternică acum? Nu, doar extenuată și în defensivă, poate prea mult, pe alocuri.

Darurile pe care le-am primit anul acesta mă fac ca pentru anul ce vine să-mi doresc ceva ce nu mi-am dorit niciodată până la această vârstă. Ba, mai mult, ce-mi doresc este în contradicție puternică cu principiul meu de viață care zice că este musai să progresăm, să învățăm, să experimentăm până închidem ochii pentru vecie. Și, totuși, fiecare celulă a corpului meu simte nevoia de o pauză de la toate astea și își dorește ca în 2026 să petreacă mult mai mult timp în zona de confort, în sigur, cert și familiar, aș estima cam la un 90% din timp, ca să nu exagerăm.

Evident, ceea ce-și doreste un control freak declarat și sub tratament și ce zice Mercur retrograd sunt în destul de mare antiteză. Ce-i făcut atunci? Păi, prea multe nu sunt, căci oricât m-aș pune de-a curmezișul în calea lui Mercur el va câștiga de fiecare dată, fără urmă de îndoială. Doar voi încerca să-mi iau momentele de respiro în serios și să le folosesc la maxim ca să-mi încarc bateria pentru cadourile care mă vor solicita. Dacă asta înseamnă să abuzez de Netflix, să dorm mult peste necesarul recomandat, să-mi fac bucurii pe care, poate, nu mi le permit cu ușurință, să fiu tristă chiar dacă primul meu impuls este să caut soluții sau portițe de scăpare, așa să fie. Ceea ce vă doresc și vă recomand și vouă. Nu neapărat aceeași rețetă, ci să scormoniți în voi să vedeți ce nevoi aveți și să vi le impliniți, indiferent cât de impotriva educației voastre de acasă e, cât de mult ați fi „în gura lumii” și alte cele. Doar Nike: just do it. Sunt convinsă că veți ieși la celălalt capăt de tunel mai pregătite pentru ce vine, și grele, dar și bune.

Să fie un 2026 așa cum ne dorim, și dacă nu va fi, să fim echipate corespunzător să-l întoarcem în favoarea noastră.

H&N pă profund