Neuronu' Hormonal

Articole

  • Time to say goodbye…

    Au fost râsete, au fost glume pe care le înțelegeam doar noi, a fost dans în timp ce găteam împreună, au fost vacanțe tihnite, distractive și pline de mișcare.Au fost…

    Am vrut un cămin pentru amândoi, un parteneriat în care să construim o viață liniștită și pline de râsete, dans și vacanțe într-o lume gri și tulbure, uneori. Am vrut…dar n-am reușit.

    Acum lumea gri și tulbure este între și în noi, iar eu caut liniște și râsete în afara noastră. Așa că…it is time to say goodbye.

    Îmi doresc și își doresc să găsim ce ne dorim cel mai mult.

    100% hormon.

  • Relațiometru (din seria „Valoare de unde nu te aștepți”)

    Am auzit acum mulți ani un banc care mi se pare că ilustrează perfect stadiile unei relații. Când hormonu e la cârmă știm sigur că deciziile luate nu sunt în beneficiul nostru și atunci mă gândesc că un reper din afară ar fi binevenit. Nu, n-are rost să ne mințim că văd prietenii/familia/vecinii/pisica dintr-o constelație de motive pe care n-o voi afișa aici că ar fi prea lung delirul, adică postarea. Astfel, m-a lovit mai ceva ca un upercut că acest reper poate fi bancul în cauză.

    Ion și Mărie se grăbeau la oareșce eveniment. Mărie se împiedică și cade.

    La începutul relației: Ioi, puișor, te-ai lovit? Stai să te ajut. Sper că nu te doare.

    După câtva timp (variază în viața reală destul de mult): Ioi, iar ai căzut? Hai odată că suntem în întârziere!

    După și mai mult timp: Ioi, tu, nu vezi pe unde meri?! Dai în gropi de atâta deșteptăciune!

    Sper că în acest punct v-ați luminat mai ceva ca lumina psihedelică de la beculețele de Crăciun din Matei Corvin. Ca temă de casă vă recomand să folosiți acest banc ca barometru al relației voastre că vorba aia „inima e proastă de bubuie” și dacă ești la ultima etapă atunci știi 100% că ai stat prea mult în relația aia. Simplu, așa-i? Sigur că nu, dar așa cum ce-i ușor nu-i neapărat benefic pentru tine, la fel și ce-i greu. Sau mai ales ce-i greu.

    Neuronu, evident, că hormonu doarme, i-am pus ceva bun în cafea…

  • Teoria relativității lui Einstein în viața de zi cu zi

    Azi îi dau cu știința ca să par intelectuală. Iată câteva din situațiile în care am remarcat eu că Einstein fuse un geniu când a elaborat relativitatea asta:

    1. Antrenament cu greutăți de 5 kile: luni au 5 kile, vineri 50…
    2. Mașina: când o văd în trafic pare mică, când trebuie s-o parchez eu e camion…
    3. Sună alarma la 7 am, o oprești, închizi ochii 5 minute, când îi deschizi e 8 am…
    4. Alergarea de 5 km: alergi 4 km și mai ai 4…
    5. Ai același număr de kilograme ca ieri, dar azi ești grasă…
    6. Alesul: ieri prinț, azi broscoi…
    7. Ieri erai o tinerică de 25 de ani, azi nu recunoști hoașca din oglindă… Și hormonu și neuronu.

  • Perfecțiunea rasei umane

    Toți ne declarăm educați, grijulii cu cei din jur și cu mediul și cu o coloană vertebrală de excepție. Vă provoc să faceți un mic studiu pe lângă voi, sunt convinsă că declarativ sunteți toți fără pată sau cu pete minuscule. Și, totuși, nu pot să nu mă întreb cum de…

    • suntem toți amabili și politicoși, dar auzi invective la tot pasul.
    • suntem toți înțelegători, dar sună claxoanele și răspunsurile răstite sau pasiv agresive la tot pasul.
    • iubim natura și animalele, dar doar dacă nu interferează cu viața noatră perfect dezinfectată și betonată. Nimeni nu are timp să se implice în comunitate, fie că vorba de strâns gunoaie, ajutat cu animalele abandonate, cu persoanele vârstnice abandonate sau copiii abandonați.
    • iubim pacea, dar ne războim de la începutul lumii din diverse motive „valide”
    • suntem săritori, dar nu ne cunoaștem vecinii și construim garduri cât Marele Zid Chinezesc. Unii filosofi argumentează că dacă n-ar fi ura n-am ști să apreciem iubirea, că e musai să coexiste,la fel ca binele și răul. Așa o fi, maică, dar sunt zile când nu poți decât să exclami precum multe prea aclamatul Eminescu: „Totuși este trist pe lume”. Hormonul și neuronu pe lipsă de endorfine.

  • De care parte a ironiei ești azi?

    Iubesc ironia, consider că fără ea viața e pustiu. Abilitatea de a găsi umorul în situații dificile este esențială pentru o „mansardă” sănătoasă. Contează, desigur, și de care parte a ironiei te afli. Ce înseamnă asta? Vă voi exemplifica:

    Zilele trecute remarcam că sesiunile de antrenament cu greutăți au dat roade (după mai multe luni, aproape de 1 an). Sânii mei par să se fi ridicat de pe parchet , ceea ce nu-i lucru puțin, mai ales când ești la a doua adolescență. Pe de altă parte, azi dimineață am constatat că s-au înmulțit „buchețelele de flori” de la colțul ochilor și că pleoapele mele vor să-mi ajungă sânii din urmă. „Ce ironie” m-am gândit. Fiind de partea sudică a acestei situații m-am amuzat și nu prea. Dar tu, care ești la nord, ai putea râde cu poftă și eu n-o să mă supăr. Până la urmă, râdem amândouă. E win-win.

    Hormonu poartă pantalonul, dar e și neuronu prin zonă.

  • De ce-mi place să fiu „țărancă”

    Am schimbat blocul cu casă la țară și-mi place la max. Pentru că mergând în fiecare zi în fundul curții la budă îmi fac ușor numărul de pași zilnic. Asta în primul rând. Să le vedem pe celelalte:

    1. curte
    2. curte
    3. rufe uscate afară
    4. curte
    5. mâtze
    6. grădină
    7. liniște
    8. comunitate
    9. zero trafic
    10. accesul la produse locale
    11. liniște
    12. timpul
    13. rânduiala
    14. să iau vitamina D când e soare
    15. vecinii
    16. curte
    17. îmi pot spăla mașina singură
    18. mirosurile
    19. îmi culeg singură verziturile de salată. Vei observa că mă repet, nu, nu am sughițat, e doar o modalitate de a accentua cât de mult îmi place și atât. Sănătate și fericire, Neuronu și hormonu

  • Lucruri din categoria „nu ai niciodată prea multe”

    Mă străduiesc să nu pic în trendul consumerismului sau al „iubirii” de țoale de firmă, al cheltuielilor inutile etc., dar cum sunt o simplă muritoare am și eu slăbiciunile mele. Iată o mică listă a lor (cum altfel decât listă?):

    1. cercei – am multe perechi, nu destui și în nici un caz prea mulți. Sunt minimalistă și la accesorii: Garminul și cerceii.Dar musai cercei, când uit să-mi pun mă simt de parcă aș defila toată ziua nudă. Și nu exagerez când zic asta.
    2. cărți – în orice format. Cred că pentru iubitorii de citit e simplu de înțeles de ce. Dar să reiterăm: pentru că sunt o sursă inepuizabilă de învățăminte, umor, lecții de viață, au puterea să te transpună într-o altă lume și aș putea continua până mâine.
    3. creme de față: am întotdeauna deschise 4 și dacă se termină una îmi iau încă 4. Ca să fie. Povestea din spate este că mi-a fost foarte greu că-mi găsesc o cremă potrivită dat fiind tenul meu deșertic și mereu îmi luam creme să le încerc…Creme care de cele mai multe ori nu se potriveau pielii mele și asa rămâneau pe acolo. Azi, după luni seculare, pentru că-s tânără, am învățat să le folosesc deodată (dar în momente diferite ale zilei) ca să obțin ce am nevoie.
    4. lenjerie intimă – în funcție de programul zilei, de activități și ținute, o schimb de 1-3 ori pe zi. Are sens că am nevoie de multă, nu?
    5. munți/natură – și asta e simplă, pentru mine cel puțin. Pentru că jungla urbană este o sursă inepuizabilă de stres, animale ciudate, prea mult beton și prea puțin verde. Mai sunt și altele, cu siguranță, dar cam asta ar fi baza…

  • Vocea interioară e o mică plajă

    Eu consider vocea interioară și instinctul două lucruri diferite. Nu sunt psiholog, nu am studii în domeniu, este doar modul în care mi le-am clasificat eu. Vocea interioară vorbește sau țipă, în unele cazuri, din experiențele anterioare, majoritatea nasoale, deci rolul este să te protejeze de ce percepe ea ca fiind un pericol. Ne vrea binele, cum ar fi, doar că algoritmul pe baza căruia pune un anumit eveniment în coșul „nu atinge că te arde” poate fi greșit și atunci, evident, și generalizarea este greșită. Instinctul, pe de altă parte, este simțul ăla care te avertivează înainte să-ți dai seama că ceva pute chiar dacă n-ai dovezi sau studii de la cercetătorii britanici. Ne este greu să credem în ceva așa, fără dovezi, fără chestii, pentru mine cel puțin, am refuzat sfaturile instinctului mai bine de jumătate din viață cu justificarea: „Sunt o femeie cu un neuron funțional, voi judeca și voi emite păreri după ce voi trece totul prin filtrul lui”. Da, acum râd și eu de asta. Adică e lăudabil ce încercam eu să fac, nu neg, dar de cele mai multe ori tot la prima concluzie mă întorceam cu timpul pierdut aferent. Ca să nu mai zic că între timp m-am convins că „a fi obiectiv” e o prejudecată subiectivă învelită în staniol rațional. Tot ce este uman este subiectiv. Simplu. Dar să revenim, dacă te uiți prin prisma faptului că suntem animale, atunci vei înțelege că multe alte specii de animale au instincte. Specializate pe ce au ele nevoie, evident, și nu fac studii în străinătate ca să se specializeze. Și toate sunt tot pentru a te pune la dăpost de animale nasoale sau împrejurări care nu-ți sunt prielnice.

    Între vocea interioară și instinct, clar votez cu instinctul, problema e că prima e mai insistentă decât un copil de 5 ani care repetă de 500 de ori întrebarea: mami, ce înseamnă oral? În plus, dacă suntem într-o zi în care hormonu e la putere și nu neuronu, ai pus-o de o criză și un episod de „decădere” cum zice maică-mea. Dacă în mintea ta se ițește înrebarea: „Bun, și ce-ar trebui să facem atunci?” Răspunsul este da, unde da = fă ce poți ca să fii bine și să încerci să balansezi hormonu și neuronu. Da, știu că e greu, dar se cheamă „veață”.

    Cheia titlului: traduceți plajă în engleză apoi gândiți-vă la omofonul ei.

    Hormonu, că neuronu e în vacanță.

  • Valoare de unde nu te aștepți

    Episodul în mare întârziere de azi face referire la un subiect drag sufletului meu. Pleacă urechea să citești mai bine (da, e un nonsens intenționat): valoare sau lecții de orice fel nu găsești doar în chestiile simandicoase de genul Dolce e Gabbana (așa se scrie?) a muzicii sau lecturii sau cărților de dezvoltare de personală, poate fi într-un simplu cântec al Deliei. Să clarificăm: nu (mai) fană Delia, artista împoțonată și plină de make up care a devenit nu e idealul meu în viața. Ca să nu mai zic că-mi diplace profund că s-a coborât la a face reclamă la MacDonalds. Ai zice că are suficienți bani și notorietate ca să-și permită să aibă coloană vertebrală și să-și folosească „infleunsăreala” ca să promoveze sănătatea și mișcarea. Dar deraiez, plus că eu n-am nici una, nici alta, deci ce știu eu ?Revenind la oile noastre, mai exact la versurile noastre, iată ce zice Delia în melodia „Ipotecat”:

    Tu erai tot și mi-ai luat tot când ai plecat
    Ăsta e furt ăsta e furt calificat
    Tu m-ai lăsat cu sufletul ipotecat
    O să te caut o să te caut c-un avocat

    Eram ca doi copii când ne iubeam
    Și-acum tu vinzi iubirea gram cu gram
    Dar va veni o zi și-o să te prindă să știi

    Viața le-mparte mereu așa
    Totul se-ntoarce asupra ta
    Poți fugi da’ nu te poți ascunde
    Soarta te găsește oriunde
    Viața le-mparte mereu așa
    Totul se-ntoarce asupra ta
    Poți fugi da’ nu te poți ascunde
    Soarta te găsește oriunde

    Un vis frumos un vis frumos credeam că ești
    Dar tu erai tu erai zmeul din povești
    Nici nu mai știu nu mai știu dacă m-ai iubit
    Acuma știu bărbatul meu e un bandit

    Eram ca doi copii când ne iubeam
    Și-acum tu vinzi iubirea gram cu gram
    Dar va veni o zi și-o să te prindă să știi

    Tu și eu noi eram ca doi copii
    Ne lăsam duși de vocea inimii dar
    Iubirea ta nu-i lucru gratuit
    Arde mai repede ca un cui mic
    Tu și eu mână-n mână amândoi
    Împărțeam împărțeam soarele-n doi
    După un timp baby te-ai lăcomit
    Fără nici un regret m-ai jefuit

    Viața le-mparte mereu așa
    Totul se-ntoarce asupra ta
    Poți fugi da’ nu te poți ascunde
    Soarta te găsește oriunde
    Viața le-mparte mereu așa
    Totul se-ntoarce asupra ta
    Poți fugi da’ nu te poți ascunde
    Soarta te găsește oriunde
    Viața le-mparte mereu așa
    Totul se-ntoarce asupra ta
    Poți fugi da’ nu te poți ascunde
    Soarta te găsește oriunde
    Poți fugi da’ nu te poți ascunde
    Soarta te găsește oriunde
    Poți fugi da’ nu te poți ascunde
    Soarta te găsește oriunde

    La ce ne uităm sau ce ascultăm, mă întrebați? La eterna inimă frântă de către „prințul” care se dovedește a fi „zmeul”. Simt în ceafă următoarea nedumerire: Așa și?! Păi este eterna lecție de viață livrată doamnelor și domnișoarelor suferinde prin simpla muzică a Deliei (să fim sinceri, nu-i Brahms sau Lake of Tears) cu rime mai mult decât originale în muzica românească lipsită de imaginație. Deci, iată, nu-i nevoie să dai o căruță de bani pe cărți scumpe de dezvoltare personală sau chiar pe psiholog (deși eu încurajez terapia!), este nevoie doar să asculți mai atentă la niște versuri aparent banale. Ca să citez blogger meu favorit:

    Cu plăcere!

    Hormonu că neuronu e pe pauză.

  • Kant vs. Sandra Brown

    Cărțile sunt cea mai tare invenție, după săpun și hârtia igienică. Igiena ne ține departe de boli, cărțile, oh cărțile, ne hrănesc mintea și sufletul, ne țin departe de centrifuga vieții omului gata oricând de o bârfă, de o judecată gratuită, de un sfat pe care nici el nu-l urmează, dar și se capcanele propriei minți. Într-un cuvânt, sunt perfecte. Ar putea fi lucrurile atât de simple în universul uman ? Ce utopie! Omul are grijă să rafineze și să elitizeze orice, astfel că nu toate cărțile sunt egale. Voi exemplifica pentru clarificare. Așa cum, întru-un grup, nu poți spune că ai o Dacie din 2000 ca să nu fii sărăntocul înconjurat de BMW-ști, Mercedes-iști, ci vei spune „Conduc o mașină clasică”, la fel și cu cărțile. Vei spune „citesc o carte ușoară, de relaxare” sau și mai simplu, „un roman” la fiecare carte care nu este considerată piatră de temelie pentru un intelectual adevărat, adică nu e Kant, Schopenhauer, Shakespeare (în original, evident) etc. Nu, nu vă recomand să vă schimbați lista de lecturi. Citiți ce vă cer starea de spirit, momentul, mintea, mintea și sufletul. Schimbați-vă grupul sau, și mai bine, fiți voi în orice împrejurare. Unapologetically. (dacă știți echivalentul românesc, vă rog să-mi spuneți).

    La multe pagini citite!