Neuronu' Hormonal

Articole

  • Perspectiva

    Noi, umanii, acest amestec uimitor de carne, sânge, neuroni și sentimente, avem un cod in programul originar care țipă cam așe: problemele, dilemele, necazurile mele sunt cele mai grele și mai dificile!! Această axiomă ne încurajează să deschidem porțile dramei, frământărilor ,tristețurilor și ne oferă scuza legitimă de a exagera cu…sucul de verdețuri. Cum? Nu face nimeni asta? Ok, numa eu atunci.

    Într-un astfel de moment plin de milă pentru toate nedreptățile planetei care mă trăgeau în jos mai rău decât greutățile de 3 kile cu care mă lupt la antrenament a venit apelul de la un prieten care trecea printr-un moment nasol. Nasol= integritatea fizică îi fusese lezată și risca să nu mai poată munci niciodată. În acel moment am făcut shiftul de la mine la el mai repede decât prinde Ferrari 100. Nu mă pricep la mașini și nici nu mă pasionează, dar la cât de scumpă știu că este, mă gândesc că tre să fie rapidă. Mi se spune că nu culoarea primează, cum credeam io. Am deraiat un pic, ca de obicei, dar nu-i bai, îmi revin. După ce a trecut criza, prietenul își va reveni, Slavă Autorității Supreme, a venit și realizarea că că problemele universului care mă puseseră pe fundul mării se disipaseră mai ceva ca o mahmureală cruntă tratată cu zeamă de varză de calitate. Cum ar fi oare ca data viitoare când mi se inundă carafa cu vin de proastă calitate să folosesc această tehnică pentru a mai deșerta din ea. Împreună cu o altă tehnică pe care am „furat-o” de la meditație: recunoștința. Poate că unii dintre voi veți zice: serios? abia amu ți-ai dat seama? Să zicem că teoria o știam, dar doar această sperietură m-a făcut s-o interiorizez. Bineînțeles că va fi greu s-o încorporez ozonperț în loc de plângere de milă, dar mă voi stădui. Dacă voi sunteți mai avansați, chapeau pour vous! Eu încă n-am coborât din copacul gestionării deficitare a emoțiilor, dar am mari speranțe pentru mine.

    Hormonu și neuronu pă educație

  • Paleta publicitară TV din România

    Pentru cei sunt obosiți după o zi grea de Solitaire la birou: reclamele românești care ne luminează pauzele publicitare de la Insula Iubirii și alte emisiuni culturale. Am elaborat cu altă ocazia câtă calitate și educație se află în spatele fiecărei emisiuni TV și nici o urmă de țățărie și de ușa cortului. Consider mai reconfortant decât reclama la Nestea (https://www.youtube.com/watch?v=T8qLwH7ElF0) că regăsim același tipar și la reclame. Orice psiholog cu licența luată dupe YouTube îți va zice că materia cenușie umană oricât de rarefiată iubește tiparele, dar și un pasionat de-ale dezvoltării personale antrenat pe Insta. Ca să nu ne tragem de păr și să ne scuipăm pentru un motiv fals (am încredere că găsim noi altceva), cred și în psihologie/terapie și în dezvoltare personală. Dar să nu deraiem…și mai rău, ar fi păcat să facem concurență CFR-ului. Consum limitat TV, doar câteva posturi cu seriale polițiste, SF și filme romantice pe care le urmăresc în timp ce gătesc, citesc, mă joc, scriu la blog…ați prins ideea. În timpul acestui proces plin de meandre sinuoase (licență poetică!) am prins și superbele reclame românești. N-o să vă răpesc din timpul de cercetat social media cu o listă interminabilă. Am ales „decât” 2: cea mai nașpa și cea mai faină. Să înceapă bâlciul. Cea mai reprezentativă reclamă pentru cuplurile de vârstă medie spre pensionare din România este cea pentru ceva medicament pentru răul de mașină. (https://www.youtube.com/watch?v=uRNWNloefak). Conversația tipică, matură pentru orice cuplu căsătorit de mult timp: femeia arțăgoasă, pusă pe ceartă care îl acuză cu delicatețe pe soț de diverse, în acest caz că nu știe să șofeze. Cu siguranță acesta este secretul unei căsnicii fericite, armonioase și de lungă durată. Ca să nu mai menționez lecția cu care plecăm din această reclamă: gestionarea unei situații oarecare, fără importanță, cu maturitate, calm și înțelegere. Felicitări celor din spatele acestui spot, are toate ingredientele unei reclame care să se lipească de neuronu și sufletu privitorului la TV: umor și educație, favoritele mele! Mă țin de cuvânt și vorbesc doar despre asta, dar nu pot să nu menționez și reclamele la clinica Sante și grătărescu. Capuri de operă! La polul opus, se situează o reclamă veche, clasică care eu cred că este absolut genială și pe care de altfel v-am mai făcut-o cunoscută și cu altă ocazie: clipul cu prăjitura Măgura. (https://www.youtube.com/watch?v=f6heDzZAy3E) E tot cu dinamica femei-bărbați, dar se află la ani-lumină de multe dintre chestiile care rulează pe ecranele noastre: e amuzantă și folosește stereotipurile foarte fain. Deci, dacă mă aude cineva, luați acest videoclip ca exemplu. Ceva mai recent care mi-a plăcut a fost clipul de la Igienol, la fel, amuzant, incluziv, isteț făcut. Băgați un ochi și acolo, dacă v-am trezit interesul. De mult timp îmi doream să ating acest subiect care probabil că nu interesează pe nimeni, însă eu am o chestie cu asta, o afinitate? un interes? nu știu, dar dacă vrei să mă convingi să încerc una sau alta fă-o cu talent. Nu-mi insulta singurul neuron cu prostii de 2 lei. Know what I am saying? Hormonu si neuronu cu probleme capitale

  • A fi sau a nu fi singură…

    Am eu o glumă veche în repertoriu (adică alea de le repet pentru că nu-s foarte originală și pentru că muzul, ca și prințul, mă ocolește) care sună cam așa: când am început să șofez, în 2020, mi-am pus numărul de telefon în parbriz cu speranța că dade-dade m-a suna careva să mă cheme la cafea. Știți câte telefoane am primit în acești 6 anișori? Fix și egzact 1 și anume de la un domn de la Apă sau cum s-o fi chemând instituția ca să-mi zică că Giselle (mașina) șade pe o gură de canal pe care trebuie s-o inspecteze ei… Romantic, așa-i? Ce vreau să zic, de fapt? Că lucrurile nu mai sunt „ca pe vremea mea” și că trendul ăsta idiot de polarizare în jurul a două poziții contrare a ajuns inclusiv pă zona de romantism. Nici nu contează care sunt pozițiile, ideea este că ne-am pus pe război, femei vs bărbați, căci așa vom găsi echilibrul și fericirea. Fac un mic intermezzo ca să menționez că n-am nimic cu alte „nații” eu vorbesc doar despre ce știu, adică femei și bărbați. Sigur că aș prefera că fac un post despre 69, dar nu poziția asta îmi strică freza, ci aia în care aruncăm cu diverse unii în alții și atunci găsim de cuviință să concluzionăm că mai bine singuri. Cu secreta dorință de a da peste un meet cute de se înverzește și Sandra Brown. Și acum adevăratul motiv pentru care am deschis această cutie cu viermi: REFULAREA! Ce frustrează augusta mea personă (de aia că-s născută în august)? Înțeleg că vremile s-au schimbat și așa, dar totuși pentru ăștia de am aniversat cei 25 de ani cel puțin o dată, nu putem să rămânem pe procedura de altădată? Adică: la Gigel îi place de Maricica, o cheamă la căminul cultural la horă. Zice da, bucurie mare, de acolo se descurcă ei. Zice nu, se întristrează 10 minute, după care o invită pe Gicuța. Da, știu șocant de old-fashioned, nu tu stalking pe social media, nu tu strategii demne de Ministerul Apărării pentru cucerirea lui Gigel/Maricica, căci amu toți suntem egali și facem ce și cum vrem. Așa și este, suntem „foarte” egali, dar totuși nu putem păstra eleganță în dansul păunului? Am primit deja răspunsul: NU, fă, că nu mai trăim in 1960, amu facem Netflix and chill. Apoi, dat fiind că vorbim, cel puțin în teorie, de oameni maturi, n-o putem face the mature way: ne vedem, discutăm, ne punem pe celebra masă de pe Fb și Insta ce avem și concluzionăm unde stăm: prieteni, prieteni cu beneficii, relație serioasă etc. ? Nu, fă, că amu suntem oameni maturi, dar cu TRAUME care ne dau dreptul să călcăm cu bocancii orice limite pune ălaltu. Căci trauma este carte jolly jocker care ne dă liber să ne luăm orice vrem noi. Ok, am înțeles. Mulțumesc, acum totul s-a luminat mai ceva ca un refletor la concert Lorendana Groza în paiete care reflectă orbitor. Acum că pricep vă mulțumesc pentru participare și pentru că nu m-a sunat nimeni. Așa să rămână!

    Neuronu și hormonu cu penele răvășite

  • To be 25. Again.

    Dintr-un motiv care se încăpățânează să nu mi se arate m-am atașat de numărul 25. Nu pe stilul nou, adică așa cum „atașezi” un excel la un e-mail, ci pe ăla vechi, adică am prins drag de el. Prin urmare și anul ăsta o ard tăt pe 25. Poate la anu’ a fi diferit sau poate nu. Nu vreau să fiu morbidă, dar știm cu toții cum se gată filmul ăsta, e același „happy end” pentru toată lumea indiferent că ești femeie, bărbat, neutru, capră, alb, verde, înalt sau mai puțin înalt, aristocrați sau pielea de pe … mănușă. Sigur că toți vrem să fim imortali, putred de bogați, inteligenți până la Pluto și înapoi, frumoși ca niște zei și zeițe (sunt de modă veche, influensării ăștia tineri mi se par urâți), dar adevărul este că suntem, până la un punct. Imortali prin urmași, bogați material și/sau sufletește, frumoși la trup și/sau suflet, deștepți în zilele bune sau în domeniile aferente… Realitatea necosmetizată și fără filtre este că toți ne-am străduit și am vrut să fie bine ca să nu fie rău. Eu, personal, îmi doresc să trec în iarna vieții mele cu sentimentul că am vrut, am muncit, m-am străduit, am respirat pentru a fi mai bună și am trăit, mai simplu spus. Restul, după cum zice înțelept o vorbă ardelenească, a fi cumva. Hormonu și neuronu pă filosofeală

  • Prea Mercur, prea retrograd

    Unele zile par rupte dintr-un scenariu scris și regizat de Mercur retrograd însuși, adică totul pare să meargă anapoda și ajungi să simți rezistența unui întreg sistem solar susținut de toate celelalte sisteme din univers. Indiferent cât insiști sau cât efort depui algoritmul din spatele matricei zice un caragialesc VICEVERSA. Toți am trăit astfel de zile așa că nu zic nimic nou, sunt convinsă. Nici nu mă cred deosebită, nici victima „veții”, asta este traiectoria mortalilor. Și atunci care-i șpilul? Păi să vedeți surpriză surprinzătoare care m-a surprins! O astfel de zi îți lasă așa o lehamite și niște neuroni uciși cu bestialitate, în unele cazuri extreme chiar cu o profundă indispoziție care te obligă să meri acasă să stai tătă ziua pe canapea cu berea-n mână uitându-te tâmp la Diva. (Vă rog să remarcați că am evitat cu diligență cuvântul „depresie”!) În schimb, am râs bine cu o prietenă la telefon de „eșecurile” mele, m-am dus acasă și mi-am văzut de zi. Nu știu cum se petrec lucrurile la voi, dar la mine sigur nu este un obicei sau o rutină, ca să fiu pă trend. Așa că a fost cu siguranță o surpriză bună și-mi arată că se poate și la eu. Doar că am nevoie de spațiul necesar, spațiul psihic și emoțional, desigur. Zile glazurate cu cacao cu siguranță că vor mai fi, sper doar să fie cu o reacție din asta din partea subsemnatei. Ceea ce vă doresc și vouă! N și H plăcut surprinși

  • Principiul FNL

    Toate lecțiile de valoare pe care le-am primit de la veață (=viață+probele și testele primite) au venit din senin, din întâmplare sau din contexte amuzante. Cel puțin așa le-am perceput eu, probabil că o logică există, doar că nu mi s-a arătat mie. Am botezat toate aceste comori „pere mălăiețe”, nu este chiar un nume potrivit, dar mie îmi place așa că va trebui să trăiți cu asta. În cazul de față a fost ultima variantă, o mică glumă care s-a transformat precum broasca în Făt-Frumos și a dat naștere unui principiu de viață și a unui post cu care vă chinuiesc în această frumoasă zi de caniculă. Ca să pricepeți, acest principiu este un obiectiv, o dorință și nu neapărat realitate pentru că veață. Voi presupune că ați priceput și nu trebuie să elaborez căci caniculă că doar n-o să zic lene. Nu vă mai țin în suspensie, sunt mai multe șanse să fiți într-o mașină încercând să evitați gropile decât în suspans, de aia suspensie.

    Principiul FNL înseamnă să te străduiești să trăiești Frumos, Natural și Liber. Recunoașteți că v-a lovit la coarda sensilă, sintagma asta sună cu siguranță a motivațională de Fb. Hai recunoașteți, promit că nu mai zic la nimeni, 2 prieteni maxim și nu vor zice numai la alți 200. Să le luăm pe rând:

    Frumos, adică respectuos și curat față de ce ne înconjoară: ceilalți, natura etc. Greu, huh? Pe o scară de la 1 la 10, aș zice 15.

    Natural, adică ținând cont de ritmul tău natural, al corpului și minții tale, dar și al lumii. Și asta aș categorisi-o ca fiind tot simplă.

    Liber, asta-i cireașa de pe un tort greu de înghițit. Adică în conformitate cu dorințele, crezul, principiile, visurile și planurile tale. Respectând legea, bunul simț și regula 1. Dacă nu v-am dat ippon, atunci am scris degeaba.

    Obiectivele, planurile și utopiile sunt repere, sunt marcaje după care ne ghidăm ca să știm în acestă existență, mai ales pentru cei aflați în viață la etapa ”what the fuck is this?” de unde am pornit, cum stăm și când nu vom ajunge niciodată unde ne-am propus. Nu, nu e greșeală, doar optimismul cuiva aflat la etapa mai sus menționată.

    V-am dat de mestecat? Nu? Ok, să fim FNL și nici să nu realizăm!

    Neuronu și hormonu agitați.

  • Cum ajuţi o femeie independentă/feministă pe energie masculină

    Recunoaşteţi că vă roade această întrebare mai ceva ca misterul piramidelor. Your secret is safe with me. Şi nu doar atât, am chiar şi răspunsul. Astăzi este, deci, ziua voastră de mare noroc. Căscaţi ochii, citiţi de mai multe ori, dacă consideraţi necesar. Iaca: ajutaţi-o CÂND şi cu CE are nevoie. Revoluţionar, aşa-i? În realitate, e simplu şi “face” şi sens. În primul rând, fiind vorba de această specie ciudată de femeie, ea o să ceară ajutor (acelea care o fac!) în ultimă instanţă, adică după s-a gândit, a încercat, a eşuat etc. Deci, ajunge să te tragă de mânecă după ce vede că e greu de una singură. Ce înseamnă asta mai exact? Nu cere ajutor în secunda doi pentru că nu are chef sau mai ştiu eu ce alt motiv şi mai ales, cere cu greu pentru că s-a obişnuit să se descurce. Capisci? Bun. Apoi, lucrurile fiind gândite, deducem (ca să nu zic ştim) că are deja o idee destul de clară despre ce are nevoie, cum are nevoie, când etc. Mă mai urmăriţi sau aţi adormit? Voi presupune că puteţi citi şi în somn. Să exemplificăm pentru simplificare: tu, de bună credinţă, cu cele mai bune şi pure intenţii îi oferi cea mai faină şi scumpă furculiţă Gu%ci aurită şi cu jvarovschi. Te aştepţi la o recunoştinţă eternă presărată cu osanale profunde, dar când colo ce să vezi? Îţi mulţumeşte şi-ţi spune că ei îi trebe lingură pentru că e greu să mânci ciorba cu furculiţa. În concluzie, aş zice că-i destul de clar. Acum, evident că sunt nuanţe şi situaţii, oameni şi contexte, dar ca ” axiomă generală” cam aici s-ar reduce. Dacă începeţi de aici şi construiţi pe firul vostru epic io zic că foarte curând ….inspiraţi profund, apoi expiraţi în 8 timpi….o să înţelegeţi şi o să colaboraţi cum n-ai crezut vreodată că o femeie încăpăţânată şi masculină o poate face. Încearcă şi vezi ce iese.

  • Gânduri după o noapte albă

    După 20 de ani (amu am 25) știm cu toții că ne schimbăm radical: mai un trosc la șăle, avem schemă de suplimente pe toate oglinzile din casă ca să nu uităm să le luăm, ora 22 este noua oră 24 sau chiar 1 am și pot continua o vreme. Aseară m-am dat tânără adolescentă și am ieșit în oraș de unde am intrat doar dupa ora 1. Dar nu asta este epicentrul postului de azi, acest preambul este doar o avertizare că sunt șanse să fiu și mai puțin înțeleasă decât de obicei și nu doar de aia că sunt un geniu pustiu. Pe undeva se ascunde și modestia, dar lipsa de somn a pus-o pe ignore. Să revenim la perorația originală și originară. (te-am dat pe spate, este?). Nu sunt o fashionistă, am declarat asta în multe rânduri, dar îmi place să-mi placă ce văd în oglindă. Elocvent și șocant, știu. În toți anii ăștia de când am descoperit că există și altceva pe lumea asta decât blugi și adidași (cam de prin timpul facultății) am dat peste multe țoale: țoale care păreau faine, dar de care mi s-a luat rapid, țoale care erau drăguțe, însă mi-am schimbat gustul sau am intrat în altă fază, țoalele de „când o să mai slăbesc”, alea care s-au rupt, descusut după două purtări…ai prins ideea. Dacă nu, du-te joacă un pic de baseball. (get it??) Uneori însă, venea țoala aia pe care am purtat-o până s-a făcut fâșii, la propriu sau a făcut-o mă-ta cârpă de praf și am făcut o criză de nervi cât o zi de post. Nu s-a întâmplat niciodată partea asta ultimă, este doar o situație ipotetică, evident. Am și acum astfel de lucruri, de 15+ ani, unele arată deplorabil după atâția ani de purtat și spălat. Un exemplu concret, ca să nu ziceți că aiurez fără nici o bază, am o pereche de pantaloni scurți de nici nu mai țin minte când, sunt la propriu rupți în zone crepusculare (ca norocu că au ceva dublură ca să nu mă expun), dar tot îi port. Uneori, chiar și cu alți oameni în jur. Vă dau cuvântul meu de sărăntoacă ruptă-n c…ontul bancar că am și alte perechi de pantaloni scurți, mult mai noi, faine, care îmi plac și așa DAR NICIUNA, stimat cititor inexistent, ABSOLUT NICIUNA nu atinge nivelul de fericire și confort care să se apropie de ce simt când port această simplă piesă de îmbrăcăminte. Pur și simplu. Nu am o explicație și sincer mi se rupe cusătura dacă egzistă. Tot pur și simplu. Recent am constat că rupturile s-au mărit considerabil și iau în considerare să-i duc la o croitorie să-i repare cumva. Nu, eu nu țin ac în mână, „decât” pix, dar știu să împung cu el ca și cum ar fi ac. Mai am și alte exemple: rochii la care țin mult și sunt demult la vârsta pensionării, fuste etc. Vă doresc din tot sufletul să aveți și voi așa ceva, aduce mult la calitatea vieții chiar dacă poate nu pare. Și acum lovitura de grație din concluzie: Îmi doresc și vă doresc un partener precum pantalonii mei scurți adică pe cineva la care nu ați vrea să renunțați niciodată chiar dacă nu mai are pătrățelele de odinioară. Nu v-ați așteptat la asta, amirite? Neuronu și hormonu puși pe metafore

  • Nedumerire

    Această dilemă pe care urmeză s-o supun neatenției voastre nu are absolut nici o bază reală în viața personală, doar am prins, așa, din zbor. Românii sunt pudici până la punctul maxim de ipocrizie. Adică subiecte precum…partidele de șah pasionale cu cineva cu care ai toate materiile de bază în comun: limba (nu, nu mă refer la română, caută în imaginație), fizica, chimia, biologia sunt tabu absolut pentru că, evident, nimeni, niciodata nu și-a dorit așa ceva și nici nu a auzit printre prieteni, vecini, rude etc. că ar avea așa hobbiuri. Acestea fiind așternute și vi s-au ridicat sprâncenele a confuzie aș dori să declar scopul și durata vizitei. Sper că sunteți așezați căci următoarele cuvinte vă vor ridica sprâncenele până se vor întâlni cu neuronii. Sunt total confuză de ce unii și alții, nu noi, evident, alții pe care nu-i cunoaștem și cu care nu avem nimic în comun, fac afirmații de genul: uite și la ăsta/asta ce nefe…ricit/ă. Sensul care sunt sigură că vă scapă este că persoana în cauză duce lipsă de ….pace interioară și face acest lucru cunoscut tuturor celor care au ghinionul să se intersecteze cu susnumitul/a. Și acum intră în scenă marea mea nedumerire: de ce lipsa unei nevoi biologice și psihologice (șah și companie) inerente aplicației cu care venim preinstalați duce la comentarii de genul: Uită-te și la ăsta ce d8&*)_c, clar e nefericit. După mintea mea, cineva aflat în această situație ar trebui să stârnească empatie, dorința aprigă de a-l ajuta și adunarea de urgență a comisiei de intervenție formată din apropiați. O astfel de situație ar trebui trată cu omenie și fiecare ar trebui să-și amintească că noi toți merităm partide de șah toride. Dacă ne-am dori, dar am stabilit că nu ne dorim. Neuronu și hormonu care doresc tuturor fericire.

  • Prețul modernității

    Am început recent o carte care se numește Psihologia banilor. Titlul mi se pare cam pompos, în realitate sunt sfaturi foarte bune cu privire la câștigarea banilor, gestionarea lor și modul cum un om poate să piardă totul într-o clipită, iar un altul să-și tripleze averea, în condiții similare. Aici intervin, evident, mai mulți factori printre care comportamenul uman sau psihologia, ca să ne apropiem de numele cărții. Citind această carte care, de altfel, mi se pare foarte bună și nu doar în ce privește partea financiară, am realizat că astăzi am ajuns să învățăm lucruri pe care le știe orice om sau oamă săriți de primele adolescențe din expriențe sau auzite de la înaintași. Am senzația acută, activată de această carte și nu numai, că astăzi sau în era modernă, civilizată și puternic tehnologizată dăm bani pe cărți, cursuri, traineri etc ca să aflăm că focul arde, de exemplu. Sunt curioasă dacă mai sunt persoane care cred sau simt asta, dar cum știu că toate sutele mele de cititori sunt prea ocupați pentru discuții de genul, voi face un sondaj printre apropiați. Un feedback (pentru că modernitate) îl am deja, dar am nevoie de mai multe ca să-mi formez o idee. Până atunci, citesc cartea și mustesc în propriile idei și păreri. Hormonu și neuronu pă filosofeală de colțu blocului.