Articole

Bârfa am bifat-o deja, sigur că nu nimeni nu bârfește, Doamne ferește, suntem toți oameni educați și raționali care doar se informează, am scris desprea asta, așa, teoretic. Astăzi îi dau înainte cu tupeu, vorba cântecului, despre altă activitate umană teoretică: (pre)judecata care cred că are ca nume de scenă în românește „gura lumii”. După umila mea activitate neuronală, „gura lumii” a avut la origine un rol educativ și care punea toate rațele dintr-o comunitate în aceeași linie. Adică se asigura că membrii unei comunități respectau anumite reguli de conduită, morală, tradiții locale etc. Eu, privind cu ochelarii mei de cal, consider că asta este un lucru bun, adică nu cred că este nevoie să aduc prea multe dovezi ca să demonstrez că oamenii educați, cu bun simț și etică stelară au nevoie de reguli ca să stea pe cărerea asta. Doar că așa cum am menționat în multe alte instanțe din viața mea verde ca firul ierbii de primăvară, omenirea are talentul unic (nu cred că animelele fac asta) de a lua orice lucru oricât de minuscul și a-l transforma într-un Goliat cu prea multă cofeină în sistem. Exemplele sunt așa de multe, încât mă voi rezuma la a-l menționa pe favoritul meu: standardul de frumusețe modern. Da, cu siguranță va fi un post și despre asta că-i prea mijto. (mijto este superior lui misto) Bun, hai să vedem cum se aplică asta oii noastre gri (pentru că nimic nu este vreodată alb sau negru la specia noastră, ar fi prea simplu și prea ușor, ori nouă nu ne place așa ceva) „Deci” avem gura lumii pe post de educator și avem gura lumii pe post de JUDECĂTOR…Ca orice judecător care se respectă are grijă să emită sentințe despre „ălalant” (vecinul, colegul, iubitul, fiul, fiica, amantul etc) pe care le trâmbițează (prin procedura academică și intelectuală numită bârfă) în diferite cercuri ca să se asigure că viziunea lui prinde mai ceva ca o buruiană întru-un lan proaspăt semănat cu flori.(metaforă, bre!) Și uite așa te asiguri că etichezi pe cineva prin lentila unei stări mai mult sau mai puțin permanente pentru că TU, evident, ȘTII. Antidotul meu este că prefer să-mi fac singură o părere proastă despre cineva, după hormonii și neuronii mei. Sau bună, desigur. Ceea ce v-aș invita și pe voi să faceți, doar așa ca să-l facem pe Kant fericit cu a lui critică a rațiunii pure. Spor la kăntuit!

Am mai atins acest subiect căci e pă val și îl simt tot mai mult în coastă. Așa că voi perora aici că vorba aia, am blog și aici îmi dau părerea mea proprie și personală trăind cu iluzia că mă „citește masele”, mă înțelege și voi schimba optica. Da, știu sunt amuzantă, eu la glumele mele râd cel mai mult și tare. O fi de aia că numa io le pricep. În fine, detalii. Să băgăm cărbuni pe foc. S-a scindat lumea în N-șpe pentru că toți știm cum este mai bine și musai ceilalți trebuie să urmeze calea indicată de toți experții noștri. Și să vezi războaie pe oriunde apucăm dacă nu se întâmplă așa… Oameni buni, limba asta a noastră, bătrână-tânără cum o fi, precum și toate celelalte limbi de pe planeta asta în burnout are o diversitate incredibilă care permite 1. să-ți afirmi preferința, părerea, credința, axioma ta și 2. să lase loc și pentru ălalant șă facă la fel. Nu-i așa ca-i incredibil?! Aproape miraculos, aș îndrăzni să afirm. Părerile din puțul gândirii trebe trecute prin filtrul științei recente. Adică, sigur că reptilienii ne vor răul și Soros ne vrea sclavi, dar hai să lăsăm oamenii care sunt în domeniul cu pricina să-și dea cu avizul. În engleză, există o sintagmă care cântă așa: „educated guess” și care în română vrea să zică că, de exemplu, medicul își poate da cu părerea cu privire la o chestie de sănătate că acolo are educația, dar când e vorba de astonomie îi rămâne doar „guess-ul”. Și atunci calea recomandată pare a fi „dacă taci când nu ai chefuit în căminele de la universitatea în cauză, ești deștept rațional și emoțional”. Să zici „NU ȘTIU” când subiectul nu ți-e lesne și ai habar doar cât ai citit în Cancan (a se înlocui cu orice altceva nu este reglementat și acreditat) este sănătos și inteligent. Opusul riscă conflicte și expunerea ta ca un om cu IQ-ul lui Trump. Eu zic că totul face sens și dă cu simplu, nu? Nu ne-am săturat de războaie în case, în vecini, la birou, în țară, în lume? Nu suntem toți speciali, desosebiți și jmecheri care ajung în final în același loc? Vrei să lași venin sau miere când ieși de pe scena vieții? Ia-ți o secundă și cugetă, dacă dă cu integrală atunci sigur locul tău nu e aici. Hormonu și neuronu pacifiști

Inițial am denumit seria asta altfel, Valoare de unde nu te aștepți, dar azi mă simt mai inspirată. Sau nu, vedem. Susțin în continuare că să lucrezi cu un psiholog/psihoterapeut/shaman/preot/cosmeticiana are rolul și beneficii maneliste (fără număr), eu zic aici de mici comori din jurul nostru din care ne putem inspira. Că poate totuși a 10 oară facem altă greșeală, nu tot punem una pe repeat. Aici intră în scenă ceea ce numesc eu azi, poate prea generalizat, „înțelepciunea din popor” care vrea, de fapt, să zică, că nu suntem atât de speciali și că suferim, în linii mari, de aceleași chestii ca și ceilalți oameni speciali, deosebiți și diferiți. Da, știu e contrar a ceea ce e pă trend în era noastră și accept că nu va veni iepurașul la mine anul ăsta, dar citiți să vedeți 6-le meu care e și nu e ca 9-le vostru. (adică opinii mai mult sau mai puțin diferite). Noi, ca specie, am evoluat tocmai din capacitatea asta extraordinară de a acumula cunoștințe și A LE DA mai departe, întâi prin miracolul vorbei vorbite (ce să vezi, ajută și la altceva decât la bârfe) și ulterior vorbei scrise care, nu știu dacă sunteți familiari cu acest concept, s-a transformat în cărți și biblioteci. Cred că l-am auzit pe Moș Crăciun tăindu-mă dupe listă. Al doilea argument ar fi că ”it takes a village” nu se reduce doar la a crește un copil, ci în general, a trăi mai bine, mai sigur și a avea încredere în vecina ta, Marghioala, când îți zice că focul arde căci așe știe din bătrâni. Evident că totul, dar TOTUL, se trece prin filtrul neuronului și a cunoștințelor actualizate și apoi purcedem la a crede. Mai există și a treia metodă: experimentul pe care eu, personal, o folosesc când pro și cons fac remiză. Deci, eu și tu, ca indivizi individualiști (imi placE aliterațiile) putem surpraviețui, dar de înflorit înflorim conectați la înaintașii și actualii noștri semeni. Eu zic că face sens dacă o arzi cu raționalul, dacă nu, conferința despre reptilieni e la altă ușă. Această opinie pe care mi-am format-o târziu, de altfel, căci eu ca personalitate nu-s cu grupurile, vine de la o nesociabilă declarată și feministă masculină independentă. Nu, nu se bat cap în cap, doar mi-am adaptat „rețeaua” la cât pot duce, adică puțin și intens. Ce înseamnă asta cu altă ocazie că mă dor dejtele de atâta scris. Hormonu și neuronu cu înțelepciunea și sarcasmu la max

În general, sunt fană clișee, adică consider că sunt clișee tocmai pentru că și-au dovedit valoarea de pe vremea copilăriei lui Iliescu. Cel puțin, asta până la proverbialul „Ce nu te omoară, te face mai puternic”. Mă tem că aici iau poziția de Gică Contra și mă pun de-a curmezișul. Ultimele 7 luni le-am trăit între dureri atroce, dureri acceptabile și câteva zile norocoase fără dureri, dar în general, cuvântul de ordine care mi-a guvernat viața, dispoziția, planurile etc a fost durerea. Durerea fizică cauzată de probleme de sănătate pe care medicii n-au reușit să le deslușească și să le rezolve. Dat fiind acest context trist și frustrant, afirm cu mâna pe tastatură, în fața Marii Adunături a Internetului nu doar că divorțez de această zicală, ci sunt total și absolut împotriva ei. Ce nu te omoară, adică situație/persoană care îți cauzează intens disconfort emoțional, mental și/sau fizic, te face fragil, vulnerabil, fără mecanismele de apărare obișnuite, iritabil și omoară mult din bucuria de a trăi. Când alături această propoziție subiectivă (ca să mă dau mare că știu gramatică) de „te face mai puternic” nu prea mai face sens (ca să nu-mi uit romgleza), așa-i? Nici un coach motivațional nu te mai ridică, nici cu macaraua. Se uită la tine și zice: da, ăsta-i pe ducă… Amu trebe să-mi găsesc alta cu care s-o înlocuiesc. Din lac în puț pare candidata perfectă (ea, zicala), îmi șoptesc și hormonul și neuronul la unison. Hormonul și Neuronul pe avarii

Maricico, maică! Am îmbrățișat azi 10 fete convinsă fiind că ești tu, nepoțica mea iubită! Părul ars de atâta vopsit, dar lung până la dos. glet pe față atâta de gros că nici grimasele pline de lehamite nu se mai văd când îți zice mă-ta : Du-te la școală!, dar mai ales rujul!Da, maică, rujul ăla maro în degrade care zice „pot să mânc câtă ciocolată vreau că nu mă îngraș”! Iartă-mă, maică, dar la vârsta mea nu mai sunt vulturul care își dădea seama de la 1 km că vecinul de la 2 ”a stat la o ședință târzie” la birtul din colț cu pretenarii. Pardon, cu bros? Ajută-mă să te identific că în caz de Doamne feri numa după amprente ne mai putem da seama care Maricică din 10 milioane ești!