Neuronu' Hormonal

Articole

  • Regina lenii…

    M-am autoîncoronat dintotdeauna regina lenii și lumea nu mă crede pentru că sunt activă și mereu fac ceva fie că merg la sală, pe munte, în cantonamente etc. Aș dori să mă explic pentru că eu coroana n-o dau la nimeni! Da, în principiu, am programată cam în fiecare zi câte o activitate fizică (antrenament cu greutăți, arte marțiale, yoga și mai nou, alergat pe care îl urăsc), iar weekendul este bonus: o drumeție este binevenită, când se potrivește.

    Aș prefera să stau acasă, în pat cu o IPA de preferință de la Bereta și o cutie imensă de Pringles? DA!

    Mai degrabă m-aș uita la un film care nu-mi solicită neuronul și aș înfuleca o pungă de popcorn aburindă proaspăt gătită de microunde? Tot DA!

    Să dorm până târziu și să-mi savurez cafeaua 2 ore în loc să mă trezesc devreme și în weekend ca să hălăduiesc pe coclauri? Ia ghici! Mult DA!

    Dar….

    Îmi place să arăt ca o femeie cu forme nu ca un sac de cartofi cu cap? DA!

    Prefer să urc 3 etaje și să nu crăp de la efort? Tot DA!

    Îmi doresc ca la vârsta de aur care va urma peste 100 de ani să nu mă plimb cu cadrul când merg să-mi iau pită? Mare DA!

    Mă gâdilă la orgoliu când îmi zice Garminul că „Your fitness age is 20 for your age and gender”? (mă identific ca ce sunt: femeie hormonală!) Nuuu….

    Sper ca munca, efortul, sudoarea, nervii și multele cafele băute în 5 secunde să se traducă într-o sănătate de durată? Mult DA!

    No, se pare că sunt într-o încurcătură cu atâția DA antagonici. Păi și ce fac atunci? Îmi ridic dosul din pat/scaun/canapea etc., mă echipez și plec. Dar aia nu înseamnă că lenea nu e, căci e. Mă folosesc și de Garmin să mă bag în tot soiul de challenge-uri și atunci asta mă mai motivează pentru că sunt genul care urăște să vadă că nu și-a bifat sarcina sau obiectivul sau Doamne ferește!, nu vede progres! Și tot așa, tot felul de tertipuri ca să mi țin activitățile. Îmi pare rău că n-am ceva soluție magică, dar asta din cauză că nu există. Nimic nu înlocuiește sudoarea onestă.

    Concluzia:

    Ai, n-ai chef, meri la sală!

    Cu lene,

    Neuronu hormonal

  • Înțelepciune la superlativ…

    Mă simt generoasă astăzi, prin urmare, simt nevoia să fac un serviciu în folosul comunității. Mai exact, bărbaților. Și mai exact: bărbaților (?) care miaună că femeile „e complicate”, greu de înțeles, imposibil de satisfăcut etc etc. Ați prins ideea. Dacă nu ați prins-o, închideți pagina, mereți și uitați-vă la Insula Iubirii.

    Cască ochii:

    Trateaz-o ca pe regina care este și vei fi prințul menit să fii, dezamăgește-o și te vei întoarce în iazul din care ai apărut. (get it?!)

    Citește de două ori ca să fii sigur că ai înțeles pentru că da, este atât de simplu.

    BONUS:

    Dacă vrei să te asiguri că nu te apreciază doar pentru bani, nu te mai lăuda că îți trebe două carduri ca să-ți depui banii la bancă, vorba cântecului.

    Acum că al doilea mare mister, după cel al piramidelor, a fost descifrat, du-te fii prinț!

    La mulți ani, reginelor!Să avem o primăvară frumoasă!

  • Cum îți dai seama de cât timp sunt împreună…

    La început/ După 3 ani

    Iubi, vrei să ne plimbăm romantic pe malul Someșului/ Mă scoți și pe mine din casă luna asta?

    Iubi, mă ajuți să fac curat? /Duci și tu gunoiul ăla odată?

    La mulți ani, iubire! /Ești tot mai aproape de pensie!

    Ești perfect, iubi!/ Iară sforăi!

    Ai și  montat raftul?Ce iubi fain am! /Te-am rugat acum 6 luni să te uiți de cauciucuri de iarnă!

    Îți place popcornul?Dar e ars, iubi!/ Cum?Ciorba are prea mult leuștean?N-o mânca!

    Ăsta e un tricou nou?Ești delicios! /Ai cam făcut burtică. O fi de la prea mult leuștean.

    Flori?Iar?!Mă răsfeți! /Tigaie? Ce vrei să zici cu asta?!

    Și ție îți plac comediile romantice??Ce taree!/ Da, iar comedie romantică…

    Bineînțeles că poți să ieși cu prietenii la bere. /Iar la bere? Pe mine nu mă scoți niciodată la o prăjitură!

  • Eleganța

    Eleganța definită după standardele și principiile mele:

    • Geanta aia Dior e faină, dar o strică punga de Profi
    • Ai buze senzuale, dar te strică poziția aia de bărbat care se pregătește să se scarpine la… urechi
    • De enervat ne enervăm toți, dar într un fel sună : “du-te în dula mea!” Și alfel : “cred că avem păreri diferite pe subiectul ăsta și doar a ta e greșită.”
    • E fain să miroși a parfum, dar e mai fain să mirosi discret a parfum. Indiferent cât de mult a costat și cât de mult îți place, îți dau eu în scris că există un nas în lume agresat de jumătatea aia de sticluță ce ai varsat-o pe tine
    • E fain să te machiezi și să te aranjezi, e mai fain și mai original să te recunoști în oglindă
    • E fain să ai bijuterii drăguțe, e mai fain să strălucești prin felul tău de fi și nu de la bling (versiunea mea de Less is more)
    • E fain să ai merțan, e mai fain să n-ai datorii și credite
    • E fain să ai păreri și opinii, dar e mai fain să fii exemplu decât să le urli
    • E fain să ai papuci eleganți și scumpi, e mai fain să meri ca și când ai sti ce faci
    • E fain să ai un tatuaj discret si cu semnificație, mai fain decât să arăți ca și cum ți-ai descoperit un nou hobby la Gherla
    • E fain să ai respirația frumos mirositoare, mai fain decăt să faci baloane

    Lista e deschisă, pe măsură ce mă maturizez mai adaug câte ceva, pe unele le-am adoptat, pe altele le-am avut dintotdeauna, altele sunt în implementare.

  • Românul în lume

    British Airways: Londra Heathrow->OTP București

    Aterizăm, stewardesa ne susură tradiționalul “Welcome to Budapest!” Un “domn” deja în picioare iși ia telefonul și își suna “doamna”:

    „       –     Hai, vin acasă.

    • Când?
    • Acum, am aterizat la București.
    • Păi și cum vii?
    • Iau taxi, cum să vin? N-am cum să vin altfel.
    • Sună-l pe ăla, mânanca-l-ar dracii!
    • Lasă, vorbește mai încet că te aude oamenii din avion. Hai, vin. Hai, pa!”

    Acest exemplu de eleganță și politețe ar trebui predat în școli, să știe și copiii voștri ceva despre etichetă. Remarcați politețea față de doamna dumnealui, deschide conversația cu salutul universal acceptat ca fiind acela al unui om fin, “Hai”, urmat de fericita veste că domnul se întoarce în căminul lor, evident, încărcat de carti. Pentru un plus de fericire adus miresei lui, o anunță când a aterizat deja la capitală. Să dea dracii dacă nu-i fericire maximă! De emoție, distinsa, educata și eleganta lui doamnă răspunde ,cu gingașă grijă pentru soțul domniei sale și entuziasm, ridicând problema transportului prețiosului ei soț până la destinație și chiar îi dă salvator soluția când partenerul ei în bune si rele îi comunică că a ales taxiul ca mijloc de transport. Lucru care are sens, n-o să stea lângă orice coate goale și n-o să-și murdărească papucii Hilfiger într-un mijloc de transport în comun. Ca orice soție demna de distinsul ei consort, îl salvează cu o genială rezolvare întarită de un sănătos “mânca-l-ar dracii” ca să sublinieze relația cordială dintre ei și cel ce urmează a deveni șoferul domniei sale, soțul.

    Vă invit să luați aminte și notițe pe care să le puneți în practică! Doar așa ducem mai departe renumele românului adevărat! Așa să ne ajute Entitatea Supremă care, fie vorba între noi, cred că e felină că prea le aranjează. Sigur că și la dus a fost senzațional, dar nu se apropie de acest episod remarcabil.

  • Dacă tăceai, gentleman rămâneai…

    Am declarat în repetate rânduri că sunt lucruri pe care le fac sau zic oamenii care mie îmi dau un smog total la neuron. Sigur, toți avem zile bune, zile proaste, oameni cu care comunicăm mai ușor, mai greu etc. Dar dincolo de asta, sunt gesturi și cuvinte pe care eu le pun adesea în coșul (de gunoi) numit „răutăți gratuite”. Unul din comportamentele repetate care mie personal îmi displace total și mă face să pun persoana în cauza în categoria ‘telectualilor a căror mamă este menționată adesea în gând sau dacă e o zi cu fitil scurt de-a dreptul în față. Ca să vă edific despre ce vorbesc o să fac un mic scenariu pe două categorii ca să mi dea mie cu fericire.

    Scenariul 1:

     2 personaje:

    Mimi, o domnișoară drăguță și simpatică, dar un pic atehnică.

    Gigel, gentlemanul care se știe și cunoaște, dar n-a învățat că a împărtăși și a ajuta e dă bine.

    Locul: la benzinărie. Mimi vrea să facă plinul și Gigel la fel, la stația de lângă.

    Mimi: nu vă supărați, mă puteți ajuta, vă rog, nu reușesc să scot capacul de la rezervor, nu știu ce are?

    Gigel : apăi, doamnă dragă, la ce ți-ai luat mașină dacă nu știi s-o folosești? În primul rând, la ce „capac” vă referiți? La strombelizatorul de rezervor sau la mastuchitorul de sub? Și în al doilea rând, ce vreți să faceți? Să curățați, să faceți plinul, să-i faceți selfie?Să…

    În acest punct, Mimi i-a arătat ce frumoasă e rochia ei de la spate și a mers să caute ajutor în altă parte cu gândul la mama lui.  Pentru că astăzi Mimi este doamnă, dacă nu era doamnă i-ar fi zis, probabil, ceva de genul: Mulțumesc, bine că ești tu deștept, dar măcar eu n-am păr în urechi!

    Scenariul 2:

    același loc, aceeași Mimi

    Mimi: nu vă supărați, mă puteți ajuta, vă rog, nu reușesc să scot capacul de la rezervor, nu știu ce are?

    Gigel : sigur, d-ră, lăsați la mine, arătați-mi unde-i capacul ăsta buclucaș că-l rezolv eu. Nu vă murdăriți frumusețe de mână sau, Doamne ferește, rochia asta splendidă!

    Mimi: vai, dle, mulțumesc frumos, sunteți tare drăguț! Îmi permiteți să vă fac cinste cu un croisant în semn de recunoștință?

    Concluzia: în loc s-o faci pe mama ta să sughită zilnic sau să te știe lumea de ‘telectual de gradul -2  nu mai bine ești eroul cuiva cu minim de efort? Pentru tine este un mizilic, pentru o Mimi e un mare ajutor și tu un mare domn. Deci ce preferi ?!

  • Abu Dabhi

    Abu Dabhi

    Am avut ocazia, pentru prima oară în existența mea verde, să merg pe alt continent. Sunt destul de plimbată, zic eu, în spațiul european, dar atât. Deci eram cu toate prejudecățile unei tinere europene la mine: în buzunar, în rucsac, peste tot. Această ieșire a fost într-un context profesional, dar mi-am aranjat zborurile ca să am un pic de timp și de “joacă”. Am avut 2 săptămâni la dispoziție să mă documentez și cred că l-am extenuat pe google punându-i toate întrebările care au aprins neuronul meu oricând eram trează. Internetul bineînțeles că nu s-a dezis, la fiecare site care zicea una erau cel putin 2 care îl contraziceau. Deci pregătirile au fost distractive. Faptul că mergeam în primul rand ca să-mi exercit atribuțiile profesionale și apoi ca să vad, să miros și să simt orasul a fost un noroc, dar si sursă suplimentară de stres. Adică am avut ocazia să văd și dincolo de strălucirea orbitoare a mallurilor și a soarelui reflectat pe clădirile impresionante. Cu ce am venit acasă? O să pun pe liniuțe ca să nu mă extenuez nici eu scriind, nici voi citind (sunt optimistă și-mi închipui că cineva citește ce scriu eu).

    • Oamenii. Sunt foarte calmi și politicoși, chiar si când înțelegi din limbajul lor nonverbal că n-ai voie să fii acolo și că prezenta ta e suspicioasă. Am fost surprinsă și ușurată că am scăpat nepercheziționată. De asemenea, deși sobri, au simțul umorului. (Au râs la remarcile mele!!). Da, iau securitatea extrem de foarte în serios. Și înțeleg că legile lor sunt foarte dure cu privire la comportamentul în public. Nu mă refer aici la a-ți flutura atuurile corporale mai mult sau mai puțin naturale. Nu există așa ceva decât la turiști. Deci iată, încă o dovadă că civilizația se face cu legea și amenda.
    • Mâncarea. Trebuia să o pun prima, dar n-am vrut să par fomistă. Eu am stat la un hotel modest (Premier Inn), dar Dumnezeule! (Sau mai bine zis Allah?) cât de gustoasă e mâncarea lor. Micul lor dejun e nemaipomenit. Am bagat ca o olinclusivistă care vrea să-si scoată investiția. Cireasa de pe tava? Fructele! (Get it?) așa gust doar în alte tări decât Romania găsețti!asa cum i-am zis unei prietene: cred că am aflat de ce nu mai avem adevarati pepeni de Dabuleni la noi: sunt toti exportati la ei!Minunat!uriașul minus? Cafeaua!!!dacă vrei să bei și altceva decât apa cu care s-a spălat aparatul de cafea trebuie “umpic” de efort. Iar eu fără cafea sunt agresiva fără pasivă! Sunt și o mare băutoare de apă care din experiența mea e scumpa, mai ales în aeroport și în țările mai secetoase așa. Surpriză: fântani cu apă publice din loc in loc prin aeroport și la hotel aveai sticluțe de jumate cu apă gratis. Mamă, ce lucs!zic eu în capul meu: mă întorc cu bani acasă!!dar am grăit prea repede.
    • Orașul. Imaginează-ți ceva uriaș si apoi triplează. Nu există concepul de mic, totul este impresionant, ultimul răcnet și lingi pe jos de curat. (Nu exagerez) arhitectura lor este absolut abisală și cu detalii uluitoare. Deci la superlativ cum ar veni. Minusele? Distanțele si lipsa obiceiului “hai să merem pe jos până acolo” care pentru mine e aproape de habotnicie. Aproape înseamnă 20 de km. Și 40 de km la fel. Am stat la 20 de km distanță de locul unde aveam chestii de făcut și 40 de oraș. Cum am zis, aproape. În virtutea alergiei la mersul pe jos sau în sprijinul ei, am remarcat penuria de trotuare. Deci și dacă m-aș fi încăpățânat eu să merg pe jos (ceea ce aș fi făcut!) n-aveam pe unde. Autobuzele sunt echivalentul de viteză al trenurilor noastre. Ca să ajung unde aveam treaba mi-ar fi luat 2 ore să ajung cu busul! Pentru că aproape, după cum am mai zis. Alternativa e taxi care mi-a topit bugetul pe care nu l-am cheltuit pe apă. Sigur e convenabil dacă îl imparți cu prietenii, dar dacă ești solo, se simte. Rezultatul? 1000 lei în 2 zile doar pe taxi, mâncare, o bere și o cremă de soare. Mi se pare mult, dar eu nu-s șeică.
    • Clima. Te ucide soarele și asta în ianuarie. Simțeam cum îmi arde fața că restul era acoperit. (Iata (și) de ce se îmbracă așa!) apoi intri undeva și te ucide frigul. Abuzul de aer condiționat e până la cer. Nu stiu câte grade exact, dar am fost în permanență congelată și nu eram în costum de baie. Drept urmare, ei sunt tot timpul cu ceva simptome de la asta.
    • Mirosurile. Poate vi se pare ciudat că pun asta aici, dar eu sunt delicată la capitolul ăsta. Sunt mirosuri care îmi ucid pofta de mâncare pe o lună! Parfumurile etichetate drept arăbești la noi fac parte din motivul disconfortului meu nazal și stomacal așa că eram în gardă. Soc și groază! N-am mirosit nimic din ce mă ucide acasă! Parfumurile și alte mirosuri de-ale lor sunt absolut rai pentru mine. Deci nu știu ce se vinde la noi, dar la ei nici la budă nu se simte așa (ai prins aluzia?! Eau de TOILETTE) care este tot un paradis pentru delicata olfactivă și vizuală care sunt.
    • Garderoba. Asta a fost alt motiv de stres pentru mine. Am cititcă sunt înțelegatori cu turiștii că așa e ei de treabă, dar aveam misiune oficială de îndeplinit, deci nu intră în categorie. Mi-am luat ce am considerat potrivit, lucuri obișnuite pentru mine, dar am ales sa port glugă și să-mi iau și o eșarfă. Să fie. Am ajuns să le port și de nevoie cum am menționat anterior. Am primit ceva priviri pe ici pe colo, dar în modestia mea absolută cred ca n-avea legatura cu garderoba. Cred ca am văzut doar 3 sau 4 doamne îmbrăcate ninja style în timpul pelegrinărilor mele la ei. Deduc aici că sunt destul de relaxați la capitolul ăsta. Ceea ce a fost o mare ușurare pentru mine!

    În concluzie, a fost o experiență care mi a adus multe pă pozitiv incluziv un buzunar plin de încredere că mă descurc, poate nu întotdeauna în cel mai elegant mod, dar totuși s-o luăm ca pe o victorie. Apoi a fost incredibil să simt pe pielea, ochii, nasul etc din dotare nu doar să citesc pe net. La întrebarea “Aș repeta experiența?” Răspund fără ezitare da, dar mă îndoiesc că pe banii mei sau pe zilele mele de vacanță. Lung și e doar rezumatul. Sper ca ai rezistat si te-a distrat și/sau ți a îmbogățit mintea.

  • O zi din viața lui Ivan Denisovici

    Am citit recent această carte de Alexandr Soljenitin, un scriitor rus care a dezvăluit prin opera sa literară adevărul despre regimul sovietic și viața în „taberele” acestuia cu prețul aferent, bineînțeles. În mod normal mă feresc de lecturi care descriu ororile create de regimuri și oameni asupra altor oameni/ființe din varii motive pentru că îmi creează un profund disconfort emoțional și o aversiune față de specia umană care se pretează la fapte de nemenționat din motive absolut inumane și ilogice. De această dată însă, am fost îndemnată să o citesc, fiind asigurată că pot duce lectura fără urmări. Ceea ce s-a dovedit adevărat și mă bucur că am citit-o pentru că această carte mi-a arătat ceva absolut senzațional și anume faptul că omul poate să trăiască în condiții greu de imaginat (frig îngrozitor, foamete, muncă epuizantă etc) și să-și păstreze umanitatea și principiile străduidu-se în același timp să supraviețuiască. Dacă vă pică cartea asta în mână vă recomand cu tărie să o citiți, cu siguranță vă va îmbogăți sufletul, iar dacă ați citit-o deja aș fi curioasă să știu impresiile voastre.

  • Neuronu’ hormonal

    Bine ați venit!

    Etapele vieții:

    • Nașterea / Birth
    • Ce pana mea e asta? / What the duck is this?
    • Moartea / Death

    (preluată, în engleză în original)

    Aș zice că etapa a doua începe la o vârstă fragedă, când încă pipăim și bâjbâim. Dacă avem noroc de un bagaj solid de acasă cu câteva repere, practici mentale, emoționale și fizice sănătoase , dar și câteva citate de duh atunci navigăm mai lesne prin viață. Dacă nu, ghinion (sau poate noroc?), ți le faci tu. Ca și cum ai scrie un manual de utilizare după ce ai testat ceva pe pielea, mintea și emoțiile tale. Acest colț de www se dorește a fi scrierea acestui manual de utilizare pentru mine. Dacă ți se pare util, îmi cresc stima de sine și satisfacția. Dacă nu, sper că măcar te distrezi mai frumos și mai educativ decât dacă ai urmări o telenovelă, de exemplu. Ia cu sare, popcorn, umor și clemență. E cu citit printre virgule, metafore, sarcasme și autoironii. Nu e genul tău? Nu-i bai, dă drumul repede la TV până nu se răcește popcornul. 

  • Bilanțul lui 2024

    Virusul pe care l-am primit bonus în această vacanță m-a oprit din activitățile mele favorite : hoinăreala pe coclauri sau hiking cum ar fi mai elevat. Așa că, stând în pat cu lichide și paracetamol lângă mine, m-am gândit să-mi iau un pic de timp de la făcut nimic și să mă joc cu virgulă cuvintele. Alt hobby de-ale  mele, de altfel. E ușor de ghicit de ce bilanț, de obicei fac asta, dar nu în scris. Anul acesta am decis să o fac sub formă de listă pentru că sunt mare fană liste și să le pun în două categorii. Am senzația că trendul psihologiei pozitive este încă în vogă, ăla de zice să fii fericit și cu zâmbetul pe buze chiar dacă ți-a luat foc casa și soțul/soția a fugit cu BFF/sora ta cu toate economiile voastre. Prin urmare, mă voi strădui să rămân pe această cale. Prima categorie se va numi, așadar, PĂ POZITIV, iar cea de-a doua, PĂ nePOZITIV. Adică rămânem în arealul lui pozitiv cu un mic prefix care, desigur, nu ne va afecta prea tare. Cam ca ordonanța trenuleț. Să purcedem, deci.

    PĂ POZITIV

    • Am timp liber. Lucru complet străin mie în ultimii 4 ani.  La un moment dat, m-am surprins având o stare inconfortabilă și m-am speriat. „Ce-o fi asta?” zic. Era…plictiseală. Am rezolvat-o rapid că-s creativă.
    • Sunt „țărancă” și mi place tare mult. Încă un pic și mă obișnuiesc și cu buda-n curte.
    • Oamenii. Încă mă surprinde faptul că primesc ajutor și sprijin de la ceilalți, aș putea spune aproape necunoscuți, și apreciez enorm asta. Descopăr în această etapă a vieții mele și într-un oraș nou mie că oamenii știu să coexiste cu cei care nu le sunt neapărat dragi și altfel decât cu ignor pasiv agresiv și bârfă denigratoare în rest. Pot, de asemenea, să spună și o vorbă bună la greu.
    • Yoga și meditația. Le-am detestat cu pasiune inițial, am zis că io-s aia care se mișcă, face, drege, nu stă aiurea în tramvai visând cai verzi pe pereți. Anul ăsta am exersat regulat proiectarea de cai verzi pe pereți și multe vieți omenești au fost salvate astfel.
    • Prietenii. Sigur că și ei „e” oameni, dar e o categorie aparte. Deși sunt departe, încă mă menționează. Chiar dacă e ca să spună câte fire albe de păr le-am cauzat.

    PĂ nePOZITIV

    • Sănătatea. Vechile și eternele mele probleme de sănătate au revenit și au adus și niște prieteni să pună de o petrecere. Din nefericire, corpul, emoționalul și buzunarul ce le dețin nu s-au distrat.
    • Oamenii. Am încredere că te prinzi de ce sunt trecuți la ambele categorii. E mai ușor decât teoria relativității a lui Arnold Swarzenegger.
    • Tranziția. Anul acesta am făcut mici modificări, mai exact, am schimbat tot: oraș, loc de muncă, locuință. Deși practic sunt toate noi și vechi toate, unele noutăți vechi îmi dau de furcă. Mă consolez cu una din zicalele mele favorite: ”Nothing lasts forever” și încerc să am răbdare. Cel mai des, eșuez, dar partea bună este că mai pot să încerc.

    Punem punct că am lungit-o destul. Ce-mi doresc pentru 2025? Păi să năpârlească nePOZITIVUL, evident. Ceea vă doresc și vouă! La mulți ani!