Întâmplarea neîntâmplătoare face că am o dispoziție de femeie înainte de perioada…Crăciunului nemâncată, pe tocuri, prinsă de o ploaie torențială într-o rochițică de vară, cu rimel newaterproof. Pot s-o țin așa până mâine, dar instinctul meu feminin, neîntinat de energia masculină, urlă STOOOP, s-au prins! mai ceva ca degetul în menghină. Acum, vă dau doo opțiuni. Una pentru lași, observați că acest substantiv este la masculin, și una pentru curajoase, ce chestie! ăsta zice feminin. Nu insinuez absolut nimic, doar vă educ ”umpic” în ale gramaticii. Una susură (opțiunea): RUUUNNN, Forest, RUUUN! cealaltă sugerează un „fată, să vezi ce chestie!”. Alege! Eeee, ați fugit toți deja de la imperativul ăsta care duhnește a răspundere pentru alegerile tale, așa-i? V-am avertizat din start că e alertă de DEFCON 1. Deal with it!
Amu că s-a eliberat brusc sala în contextul declanșării unei alarme de incendiu, să masacrăm!
Nu știu dacă ce voi relata în continuare sunt trăsături specifice românilor, n-am făcut nici un studiu în acest sens, dar fiind româncă care trăIește în România pot spune că le întâlnesc tot la a doua persoană. Da, a doua. Și aici mă refer la capacitatea uluitoare de a minimaliza efortul și munca cuiva în relație de maximă iubire cu o constelație de pretexte care mai de care mai „relevante” până la ”grave” care arată de ce persoana respectivă nu poate face aceleași lucruri pe care le faci doar tu și încă câteva miliarde de oameni. Adică restrâns și exclusivist ashe… În top 5 situații de genul se află: ioi, ce bine arăți (de țoale adică), normal, ție îți stă bine orice că ești slabă. Și? Cine te împiedică să fii slabă? Mâncarea? atunci taci și mestecă! lipsa timpului? dă-te pe Fb mai departe că se pune ca și exercițiu de brațe. Eu și multe alte femei și bărbați de pe planeta asta avem o greutate NORMALĂ la vârstele și contextul de viață aferente pentru că facem alegeri și eforturi conștiente să fim așa. Ok? MUNCIM pentru ce vezi, prin diverse metode. Socant, așa-i? Tu nu poți? Ok, e alegerea ta, dar nu te comporta de parcă pentru noi e o plimbare prin parc și pentru tine e bolovanul lui Sisif. Mai bine în loc să faci un pomelnic cu motivele pentru care tu nu poți mai bine caută soluții să poți. Ce idee, nu? Aici intră inclusiv mult folositul: „am o vârstă, mă doar aia și ailantă, nu mai pot” și până să-ți gați tu tânguirea trece pe lângă tine în alergare o tinerică de 70 de ani care se antrenează pentru un maraton. Aș crăpa de rușine să fiu sinceră, dar nuuuu, tu mai găsești vreo 5000 de scuze și meri să-ți iei chipsuri. Ce vreau să zic în această tiradă ? Fă complimentul și du-te vezi-ți de chipsuri. Sau taci din gură și vezi-ți de chipsuri. Nu demonta munca grea a cuiva de aia că tu n-ai chef de așa ceva. Nu cerșește nimeni vorbe dulci-amărui din care reiese că eu am tras paiul lung ca o zi de post și tu pe ăla scurt ca o coadă într-o librărie. Eu și noi de soiul ăsta ne vom vedea în continuare de viață, uitându-ne lung la tine sau dacă ne prinzi într-un moment prost, cu o replică pe măsura „laudei” tale. Vorbele tale dulci zic doar că nu ești capabil să accepți că alți „poate” și ție ți-e prea lene. Și exemple din astea sunt câte găuri în bugetul României, dar mă opresc că se lasă cu violență verbală.
Înjurăturile de tot arborele genealogic le accept în orice formă doriți, inclusiv porumbel călător. Așa că don’t hold back!
Neuronu’ și hormonu’ arțăgoși și nervoși
Leave a Reply