Poporul român are multe calități. Fără îndoială, fără tăgadă. Punct. Dar nici cu „calitățile mai puțin bune” nu mi-e rușine. Una dintre bolile care s-a cronicizat în ultimii ani, cu aportul gazului pe foc de genul rețele de socializare, pandemia, alegerile etc., este părerea-axiomă sau opinia-adevăr absolut a oricărui dac/latin zdravăn (sau orice altă gintă) bine înfipt în realitățile societății românești. Treaba-i simplă: adevărul absolut îl deține doar Dumnezeu (pentru credincioși) sau NIMENI (pentru ăilanți). Asta e părerea mea axiomă. Păi da, că și eu tot româncă sunt. Pornind de la această premisă voi lua, aleatoriu, cazuri fictive, dar valide, să le analizăm.
– D-nul Gigi, ce profesie ai mata? Mecanic auto? Perfect! o să vă cer părerea când se îmbolnăvește Dăciuța mea. Despre vaccinare o să întreb medicul.
– D-na Maricica, în ce domeniu activați dvs. ?Predați electromecanică la facultate? Ce frumos! Atunci vorbiți-mi despre asta că nu știu absolut nimic. Tunelurile din Bucegi sunt altă specializare. Psihiatrie, aș zice eu, dar nu mă pronunț că nu-s psihiatru.
– Ce zici, iubi? Du-te explică-le păianjenilor de pe perete cu cine ar fi mai bine să voteze. Sau robinetului ăla care curge de 6 luni.
H&N înțelepți.
Leave a comment