I can do it with a broken heart…(tot din seria „valoare de unde nu te aștepți)

Da, melodia lui Taylor Swift. Sunt fană de mulți ani, de pe la începuturi aș zice. Nu înțeleg de ce este considerată „cântăreața adolescenților”, nu că n-aș fi o adolescentă la cruda vârstă de 43 de ani…Dacă ascultați cu atenție veți remarca că melodiile ei sunt ceea ce eu consider „adevărate”: linie melodică faină, voce nu mai zic, rimele indică cel puțin două sinapse, iar versurile nu sunt doar onomatopee ci spun o poveste. Poveștile sunt experiențele ei de viață pe care le pune pe note ca să nu dea bani la psiholog și, ce să vezi, lumea rezonează cu sentimentele ei transformate în hituri și, boom, e faimoasă la nivel mondial. Cred că și triburile din jungla amazoniană au auzit de ea…Melodia de care vreau să vă povestesc astăzi se numește I Can Do It With A Broken Heart apărută pe ultimul ei album (de care știu eu, cel puțin). După titlu ai zice că plânge după o despărțire. Da și nu. Da, suferă după o relație eșuată, dar în același timp, cântă, dansează și își onorează obligațiile profesionale cu entuziasmul cuiva „care își serbează ziua de naștere”. La primele ascultări am avut impresia că i-au murit lăudătorii că prea se ridica în slăvi…Apoi, m-a lovit, nu pentru că aș fi eu vreun geniu, ci pentru că fix atunci treceam prin ceva similar și am priceput. Care-i, de fapt, mesjaul de luat cu noi? Că suntem puternice și ducem viața cu toate cele, deși sufletul nostru e bucățele. Cred că ăsta-i epitomul rezistenței și tăriei în fața adversităților, adică pur și simplu „veața”. Gândește-te la asta data viitoare când Mercur e retrograd. Și iată cum o melodie ne poate ridica moralul data viitoare când înotăm în apele melancoliei.

Neuronu și hormonu muzicali