Category: Povești/Fabule

Că cum? Cine-i ăsta? Nu săriți ca zgârciții la chestiile gratuite, alea costă cel mai mult. Ajungem și acolo. Ziceam în postul anterior (Banul, stăpân sau unealtă?) că provin dintr-o familie săracă și că a fost și este o călătorie cu peripeții scoaterea capului, proprietate personală, din locul unde nu mă bronzez niciodată (tot proprietate personală, evident). Una din dilemele curente este vinovăția pe care o simt când îmi cumpăr ceva care nu se poate pune în categoria „Esențiale” și care costă mai mult decât o pită (a se citi bani buni, de obicei în rate, fără dobândă, între 4-12 luni). Îmi fac cadouri, cu precădere când sunt într-un moment mai puțin vesel (cum altfel?) ca să-mi bucur suflețelul. Încerc să fiu femeia rațională care mă dau a fi: „tu, dragă, sunt banii câștigați tine, nu i-ai luat de la gura mâtzei, ea mâncă mai calitativ ca tine!, nu sunt banii de pită, în plus nu zici tu mereu că nu merită să trăiești numa ca să-ți plătești facturile?” „Funcționează?” veți întreba voi, pline de curiozitate. La întrebarea asta merge răspunsul standard pentru când succesul este aproape, dar nu-l atingi niciodată: mai mult sau mai puțin.

Dacă știți despre ce aberez și aveți ponturi, vă rog să nu ezitați: luminați-mă ca mi-e frică de întuneric.

H&N în impas

Recunosc în fața publicului meu imens (pentru că sunt 2 oameni cu caractere mari) că relația mea cu finanțele a fost una turbulentă, dacă mă gândesc bine a urmat cam aceeași traiectorie și același curs cu celelalte relații din viața mea sau ca să fiu pă trend (aplauze!), am urmat cam același tipar (ca să nu zic pattern). Știu că muriți să știți care este, dar eu o să spun oricum: am pornit de la zero absolut în materie de cunoștințe de orice fel și am ajuns probabil la 6-7/10? Sigur că treaba asta este subiectivă, însă cam așa aș estima eu. Ca în orice alt caz de pe planeta asta, am văzut cam care este dinamica în familie, în cazul meu divinizarea fără urmă de tăgadă a stăpânului nostru banul și zgârcenie apropiată de patologic. Motivele au fost sărăcia lucie și extenuarea din zori până în noapte pe glie pentru pita sau mămăliga de zi cu zi coroborate cu puțină educație. Aici nu vorbim nici de traume, nici de acuzații, doar descrierea unui context. Despre traume voi abera cu altă ocazie. Văzând această atitudine în familie, eu am decis destul de devreme să nu cad în aceeași capcană ceea ce m-a dus să fac alte greșeli căci eram verde și crudă, vorba aia. Astfel ca să arăt că nu mă închin la Zeul RON (sau orice altă monedă) am decis să ignor cu măiestrie subiectul. Cheltuiam după bunul plac alocația și după ce se găta treceam pe regim de austeritate și punct. Și i-am dat înainte cu rebeliune regală și ignoranță exhaustivă mulți ani, chiar și după ce m-am angajat. În pseudo apărarea mea voi arunca argumentul că trăiam destul de modest, fără nevoi exacerbate. Adică nu eram fiartă pe Gucci, electronice sau altele. Asta până m-a străfulgerat o iubire totală : schiatul. Asta era prin 2006, cred. Totul s-a schimbat din momentul ăla: trăiam, respiram și cheltuiam pentru schi. Adică trăiam pe sărăkie și pe cardul de credit ca să-mi permit echipamentul și escapadele la schi din Austria și din țară. Și am iubit fiecare clipă, dar bugetul meu suferea cu atât mai mult cu cât mă auto-înțărcasem de la (cardul-) mamă. Și iată cum s-a născut eterna întrebare „Ce pot să fac eu să-mi ușurez viața?”. Un prim indiciu a venit de la un tip cu care mă vedeam atunci, delicat ca o bombă atomică, și care mi-a zis : păi, nu mai intra în cardul de credit și nu-ți mai face datorii. Reacția mea inițială a fost „Ăsta-i cu capu?! Păi, cum mă mai duc eu la schi?!” Reacția ulterioară a devenit patternul meu favorit, sau ca s-o ținem tot cu englezisme, my go to pattern : cercetare-eșec-altă cercetare- implementare- eșec-altă implementare și tot așa până la un oareșce echilibru. Și atunci au intrat prima dată în scenă excelurile mele astăzi celebre și iubite. Mă documentam și stăteam cu ochii pe balanță ca o soție pe consortul cu ochi-binoclu. Așa am aflat pentru prima dată cât câștigam (da, știu, șocant!), cât cheltuiam, pe ce cheltuiam, apoi cum, unde și cât pot să mai reduc etc.

”Tulai, cât ai scris! Hai repede cu concluzia că deja adormim!Ești bogată? Câștigi mai mult? Te-ai măritat bine?”

În ordinea numerelor de pe tricou: Nu. Câștig mai puțin. Da în sensul de nici vorbă (ca să nu mă repet).

”Deci tu zici după toată poliloghia de mai sus că ești tot pe sărăkie? Eu nu m-aș lăuda cu asta, ci aș ascunde și m-aș da bogată așa cum e pă trend.”

Da, sunt într-un impas financiar dintr-un cumul de factori cum ar fi : inflația, câștig mai puțin, probleme de sănătate care m-au forțat să pun pe pauză celelalte activități pecuniare pe care le am și care mi-au golit visteria, DAR am alte unelte ca să gestionez siuația. Concret: reducerea, cheltuielilor, nucile puse anterior în mai multe scorburi, mai multe activități care-mi aduc câteva nuci în plus față de salariul oficial insuficient, ajutor din stânga și dreapta pentru că oameni suntem, împrumuturi pe termen scurt FĂRĂ DOBÂNDĂ și alte diferite mici artificii care ajută puțin, dar ajută (exemplu: alimentez de la Rompetrol pentru că pot plăti în rate) etc. Însă cel mai mare atu cred că este faptul că țin hățurile în mână și știu că la final de lună voi reuși s-o scot la capăt. De asemenea, știu că vor veni și zile mai bune și-mi voi reface rezervele și apoi iar austeritate și tot așa că totul este ciclic.

Sunt guru financiar? Doamne feri, nu! Mai am de învățat muuuult! Acum sunt vânătă de la cât mă bate gândul să-mi fac un fond pe care să-l investesc pe bursă și am început să vânez depozitele cu cea mai bună dobândă chiar dacă trebuie să plimb sumele mai ceva ca un montaniard obsedat de munți. Deci drumul este lung și anevoios, dar cu avantaje clare. Pare complicat, energofag și cronofag, dar când te gândești că o faci pentru confortul tău, financiar și mental, îți dai seama că asta e calea, căci opusul are consecințe mult mai grave.

H&N pă calcule

Fetelor, fiți atente aici! Am găsit biletul spre Paradis, cuponul de mâncare pentru cele 7 mâtze din dotare, cocktailul perfect ca să-l facem pe Mercur retrograd să meargă în…negurile Universului, mult după Pluto. Sunteți pe fază?Stați jos, aveți o foaie și un pix? Iată:

„Zice” înțelepții că dacă manifești ce-ți dorești apare ca o magie mai magică decât ce face Mama Omida la ceas de seară. Așa că iată, repetați de cel puțin 20 de ori, cu voce tare, de pe un deal, munte, balcon etc următoarea mantră :

Duck off if you ain’t mentally balanced and rich. Sheikhs are welcome. I have nervous breakdowns, cats, and hobbies that will turn any billionaire into a millionaire.

Aceste fraze sunt perfecte chiar dacă acest lucru nu este evident chiar în secunda 2. În primul rând zice clar ce vrem! Să nu mai auzim că femeile nu știu ce vor, se răzgândesc sau sunt neclare în exprimare… Mai clar și evident de atâta numa bomba atomică mai este! Apoi, afirmă sus și tare ca dacă vrei miere musai să fii rezistent și la fiere…Este pachet promoțional obligatoriu! Deci știi, ai semnat, ești informat, Domnul cu tine! Trei, reiese fără urmă de tăgadă că nu trăim ca să te facem pe tine gras și fericit, trăim ca să ne facem pe noi grase și fericite! După aia, ne ocupăm și de tine. Și evident, așteptăm reciproca.

Știam că suntem un geniu, dar asta este frișca „dupe” frișcă! Cu plăcere, fetelor!Spor la incantat!

H&N dă geniu

Ion pleacă dis de dimineață la lucru. Nu iese bine din palatul rezidențial cu 30 de camere; pentru două dintre ele va trebuie să trudească 30 de ani ca să fie pe numele lui; că se și aude strigat de Mărie, consoarta, de la etajul 7. Mărie, femeie educată și stilată, îi susură suav:

– Tulai, Ioane, ți-ai uitat pachetul cu prânzul: duck a l’orange și lavacake.

– Zi-i cum vrei, Mărie, că tăt gust de slană, brânză și ceapă are!

Șecspirescu pă tradițional

De la Prințesă către Făt Frumos ca refulare și încheiere:

Ție îți plac simetriile, iar mie asimetriile și m-am gândit că ar fi poetic să închidem capitolul cu ambele amândouă împreună deodată ca să fim fericiți și mulțumiți. Capitolul nostru a început cu o listă a calităților mele pe care le-ai văzut prin lentila omului îndrăgostit și terminăm cu lista defectelor pe care le-ai văzut tot tu ca fiind incompatibile cu statutul de Prințesă. Dacă asta nu e lirism pur nu știu ce poate fi. Cel puțin așa cred eu și părerea ta nu mai contează oricum. Să purcedem, deci.

Prințesa are opinii, preferințe și sistem de valori care uneori diferă de-ale tale. Ghinion!

Prințesa uzează și extenuează mașinile de spălat haine și vase. Cât de inuman!

Prințesa nu parchează între stâlpii din fața porții desemnați mașinii ei. Câtă indolență și indisciplină!

Prințesa adoră să fie implicată în deciziile privind activitățile comune, proiectele de pe lângă casă etc. Câtă aroganță, doară toate sunt ale lui Făt Frumos!

Prințesa iubește florile și copacii și vrea cât mai mulți. Vrea să facă junglă din curte!

Prințesa arde prea multe lumânări și prea multe uleiuri esențiale. E vrăjitoare!

Prințesa e friguroasă și extenuează toate sursele de căldură. Strică tot!

Prințesa vrea să mânce în fiecare zi. De 3 ori pe zi!!

Deci, e groasă rău. Să vă ferească bunul Dumnezeu de astfel de Prințese.

Și-am încălecat pe un hormon

și am refulat nemonoton!

A fost odată ca niciodată un Făt Frumos din Împărația de Vest care și-a găsit Prințesa într-o altă Împărăție mai mult sau mai puțin îndepărtată. Și pentru că lucrurile mergeau bine au decis să-și facă cămin împreună în Împărăția de Vest. Cel puțin așa înțelesese Prințesa. În realitate, Prințesa trebuia să facă un doctorat la fiecare câteva luni ca să înțeleagă sistemul pe culori ale spatulelor lui Făt-Frumos, căci se schimbau des și era VITAL să nu fie folosită culoarea greșită în nici o altă împrejurare. Nici bomba atomică nu era mai periculoasă ca folosirea defectuoasă a acestor instrumente esențiale din bucătărie. Prințesa și-a dorit un parteneriat armonios așa că a încercat sârguincioasă să învețe și să respecte codul impus, cum regulile se schimbau după toanele și tonurile lui Făt Frumos, curând viața de cuplu a devenit un coșmar. Și când paharul s-a umplu, Prințesa i-a spus lui Făt Frumos să-și bage spatulele în…dulapul de la capătul satului că ea avea lucruri mai bune de făcut cu viața ei: cum ar fi să-și caute alt Făt Frumos…

Lecția: compromisurile nu sunt atot aducătoare de armonie și viață înfloritoare în cuplu, iar limitele trebuie setate și implementate clar de la momentul zero. Restul sunt povești cu miros fals de dezvoltare personală care în viața reală au zero aplicabilitate.

Hormonul inflamat.

Îmi place să mă îmbrac cu ceva drăguț, confortabil și care să mă avantajeze ca orice altă femeie care n-a făcut carieră ca fotomodel sau actriță. Adică fără să dau saci pe bani pe țoale cu nume jmekere, altfel spus. Asta înseamnă că nu trăiesc ca să-mi cumpăr o pălărie din puf de ornitorinc pe care să scrie „Dihor” cu jvarovschi. Deci nu-mi place nici să cheltuiesc averi nici să irosesc timp pe care le pot folosi cu alte scopuri mai dragi suflețelului meu. Și totuși, m-am văzut obligată să vânez câte un articol de îmbrăcăminte mai ceva ca o femeie trecută de 30 de ani care caută soț ca să închidă gura lumii. Când spun „vânătoare” vreau să zic: muncă de cercetare citind articole și privind videouri pe YT, răscolind siteurile de profil, cumpărând ieftin, mediu și scump sperând să dau peste peștișorul de aur. După zeci de… luni bune ca experiență pot să afirm cu 100% încredere că un sutien cu adevărat bun este chiar mai greu de găsit decât un bărbat bun! Da,da! Știu că vreți să mă contraziceți, dar întâi citiți și apoi discutăm.

În primul rând, la sutien nu prea ai spațiu de alegere, ai o mărime și numa și doar aia ți-e bună, punct! Nu poți să zici: n-o fi el foarte înalt, dar mă trezește în fiecare dimineață cu cafeaua proaspăt făcută. Încă o dată: mărimea ta e UNA chiar dacă unii o numesc 32B sau 40C, dar pe la al 7-lea sutien probat descoperi că la magazinul în cauză și-e bun și 45D și 40C!! La bărbat nu cred că te interesează să aibă 35 de ani, 7 zile și 9 ore, să fie Berbec din prima decadă și cu gropițe (unde vrei tu). În plus, cred că știm cu toa(n)tele că principiul „unu și bun” nu mere la sutien. Îți iei sutienul în funcție de ce porți în ziua respectivă: tricou, bluză de mătase, decolteu, culoare, material, suport etc. Mă îndoiesc că doriți un tip cu care să mereți în vacanță și unul pe care să-l duceți la mami și la tati. Eu vorbesc, evident, de relații, nu de „fun in the Sun”. Pentru aia îți iei un sutien super sexy și super incomod cu care trebuie să ai grijă cum te miști ca să nu dai „prea mult din casă”.

Acum înțelegeți de ce mi-am permis să fac astfel de afirmații? Sper că la voi e mai roz situația la sutiene și la bărbați că la mine… Vestea bună este că aștept o comandă, deci țineți-mi pumnii. De sutiene, zic.

Neuronu amuzat și hormonu iritat (da, se poate, cum să nu!)

Da, melodia lui Taylor Swift. Sunt fană de mulți ani, de pe la începuturi aș zice. Nu înțeleg de ce este considerată „cântăreața adolescenților”, nu că n-aș fi o adolescentă la cruda vârstă de 43 de ani…Dacă ascultați cu atenție veți remarca că melodiile ei sunt ceea ce eu consider „adevărate”: linie melodică faină, voce nu mai zic, rimele indică cel puțin două sinapse, iar versurile nu sunt doar onomatopee ci spun o poveste. Poveștile sunt experiențele ei de viață pe care le pune pe note ca să nu dea bani la psiholog și, ce să vezi, lumea rezonează cu sentimentele ei transformate în hituri și, boom, e faimoasă la nivel mondial. Cred că și triburile din jungla amazoniană au auzit de ea…Melodia de care vreau să vă povestesc astăzi se numește I Can Do It With A Broken Heart apărută pe ultimul ei album (de care știu eu, cel puțin). După titlu ai zice că plânge după o despărțire. Da și nu. Da, suferă după o relație eșuată, dar în același timp, cântă, dansează și își onorează obligațiile profesionale cu entuziasmul cuiva „care își serbează ziua de naștere”. La primele ascultări am avut impresia că i-au murit lăudătorii că prea se ridica în slăvi…Apoi, m-a lovit, nu pentru că aș fi eu vreun geniu, ci pentru că fix atunci treceam prin ceva similar și am priceput. Care-i, de fapt, mesjaul de luat cu noi? Că suntem puternice și ducem viața cu toate cele, deși sufletul nostru e bucățele. Cred că ăsta-i epitomul rezistenței și tăriei în fața adversităților, adică pur și simplu „veața”. Gândește-te la asta data viitoare când Mercur e retrograd. Și iată cum o melodie ne poate ridica moralul data viitoare când înotăm în apele melancoliei.

Neuronu și hormonu muzicali

Au fost râsete, au fost glume pe care le înțelegeam doar noi, a fost dans în timp ce găteam împreună, au fost vacanțe tihnite, distractive și pline de mișcare.Au fost…

Am vrut un cămin pentru amândoi, un parteneriat în care să construim o viață liniștită și pline de râsete, dans și vacanțe într-o lume gri și tulbure, uneori. Am vrut…dar n-am reușit.

Acum lumea gri și tulbure este între și în noi, iar eu caut liniște și râsete în afara noastră. Așa că…it is time to say goodbye.

Îmi doresc și își doresc să găsim ce ne dorim cel mai mult.

100% hormon.