Author: Neuronu/Hormonu

  • Despre mine…

    Azi simt că mi-au murit lăudătorii și atunci m-an gândit să mă laud singură. Vorba perfecționistului cu un complex de superioritate cronic: dacă vrei ceva făcut bine, îl faci tu. Să începem:

    • încăpățânată și dificilă sau consecventă și independentă, depinde pe cine întrebi
    • obsedată de copaci și animale sau iubitoare de natură și convinsă că putem trăi frumos și mai etic cu mediul și cu celelalte viețuitoare
    • obsedată de sport și mâncare sănătoasă sau preocupată de menținerea sfintei treimi în echilibru: mintea, sufletul și corpul
    • milităroasă sau organizată și disciplinată ca să nu cedez cântecului de sirenă al canapelii, berii și chipsurilor mele favorite
    • rigidă și degrabă judecătoare prin filtrul sistemului meu de valori sau cernerea orzului de neghină pentru evitarea conflictelor ulterioare
    • belicoasă sau vocală și implicată când e vorba de ce contează pentru mine
    • antisocială sau iubitoare de liniște
    • nearanjată sau naturală și promotoare a altor calități decât cupa D și unghiile-dragon
    • ironică și sarcastică sau haz de necaz când viața e greu.

    Lista poate continua, bineînțeles, dar morala este că orice defect se poate transforma în calitate și viceversa în funcție de cine te „evaluează”. Calibrarea și echilibrarea vin din sistemul meu de valori, din reperele mele morale și comunitatea mea (prieteni, apropiați, terapie, activități favorite…).

    Hormonu’ cu supliment de încredere în sine.

  • Reclama la Orbit…

    Emisiunile TV românești sunt epitomul ignoranței, lipsei de bun simț și a educației. Mă opresc aici cu complimentele căci simt că-mi crește pulsul. Sigur că sunt și excepții, dar majoritatea acolo se învârte. Faptul că au audiență uriașă spune multe despre poporul român, măreții urmași ai dacilor liberi. Îmi dau ochii peste cap atât de tare când scriu sintagma asta încât pare că am o criză de epilepsie! (Bat în lemn!) Pe lângă aceste capodopere culturale și și educative mai avem și reclamele care par făcute pentru același public-țintă al emisiunilor mai sus ponegrite: cu o limbă română vorbită de o persoană cu patru clase (și multe absențe)și de-o prostie fragrantă, așa pe scurt. Dintre acestea, una îmi sare în ochi mai ceva ca o motivațională reinterpretată de un analfabet funcțional: reclama la Orbit. Ca să înțelegeți refularea ce urmează musai s-o vedeți întâi. Reclama zice așa: aștepți cu nerăbdare și anxietate un semn de la EL? Ești într-o/un poziție/rol care-ți declanșează „sindromul impostorului”? Te plictisești? Soluția: mestecă Orbit pentru că, „zice ei”, că-ți calmează mintea. Doamne, cât mă bucur! Săptămâna viitoare am o intervenție chirurgicală, una din mai multe, ca parte a unui tratament mai ales dureros și cu precădere costisitor care-mi dă neliniști și scenarii dintre cele mai vii și imaginative! Dar lasă că mă duc și-mi iau un bax de Orbit și mă calmează înainte să zici „carii” și „elegantă ca o rumegătoare”. Mulțumesc, Orbit!

    Hormonu` pe steroizi

  • I can do it with a broken heart…(tot din seria „valoare de unde nu te aștepți)

    Da, melodia lui Taylor Swift. Sunt fană de mulți ani, de pe la începuturi aș zice. Nu înțeleg de ce este considerată „cântăreața adolescenților”, nu că n-aș fi o adolescentă la cruda vârstă de 43 de ani…Dacă ascultați cu atenție veți remarca că melodiile ei sunt ceea ce eu consider „adevărate”: linie melodică faină, voce nu mai zic, rimele indică cel puțin două sinapse, iar versurile nu sunt doar onomatopee ci spun o poveste. Poveștile sunt experiențele ei de viață pe care le pune pe note ca să nu dea bani la psiholog și, ce să vezi, lumea rezonează cu sentimentele ei transformate în hituri și, boom, e faimoasă la nivel mondial. Cred că și triburile din jungla amazoniană au auzit de ea…Melodia de care vreau să vă povestesc astăzi se numește I Can Do It With A Broken Heart apărută pe ultimul ei album (de care știu eu, cel puțin). După titlu ai zice că plânge după o despărțire. Da și nu. Da, suferă după o relație eșuată, dar în același timp, cântă, dansează și își onorează obligațiile profesionale cu entuziasmul cuiva „care își serbează ziua de naștere”. La primele ascultări am avut impresia că i-au murit lăudătorii că prea se ridica în slăvi…Apoi, m-a lovit, nu pentru că aș fi eu vreun geniu, ci pentru că fix atunci treceam prin ceva similar și am priceput. Care-i, de fapt, mesjaul de luat cu noi? Că suntem puternice și ducem viața cu toate cele, deși sufletul nostru e bucățele. Cred că ăsta-i epitomul rezistenței și tăriei în fața adversităților, adică pur și simplu „veața”. Gândește-te la asta data viitoare când Mercur e retrograd. Și iată cum o melodie ne poate ridica moralul data viitoare când înotăm în apele melancoliei.

    Neuronu și hormonu muzicali

  • Repere

    Am tot vorbit în diferite postări pe care sigur le-ați citit reținut pentru că sunt o blogăriță aproape la fel de celebră precum Kim Kardashian – da, și eu am râs – despre faptul că nu putem gândi clar când trecem prin episoade intense în existența noastră pe acest plan. Mai simplu spus, când veață și pentru că ”inima e proastă de bubuie” ce ne facem? Este, evident, o întrebare care s-a născut din propriile mele crize existențiale și pentru care am căutat asiduu o soluție-minune care să-mi permită să traversez orice furtună ca o divă. Adică să intru perfect machiată și coafată prin tunelul ăla în care se spală mașina, cu toate periile, spuma și ce-o mai fi, și să ies chiar „mai perfectă” decât am intrat. Ce mi s-a revelat destul de rapid a fost că nu există această soluție… Că nu voi ieși ca și cum aș ieși de la o prezentare de modă din bătăliile mele și contrar a ceea ce credeam eu, s-o faci de una singură înrăutățește cu mult treaba. Oamenii de lângă tine fac mult, cei de calitate, desigur. Și, totuși, ce pot face că pe „nu” e ușor să ți-l faci animal de companie. Pe scurt: calmez hormonul, caut în baza de date și aleg reperele adecvate situației. Nu, nu ies perfect coafată și machiată aplicând rețeta asta, doar îmi permite să ies din situațiile care contravin bunăstării mele într-un timp mai scurt sau mai lung, în funcție de criză. Să pleci din genul ăsta de situații este cel mai greu lucru în viață, cel puțin din experiența mea. Să vă explicitez ce vreau să zic cu calmarea, baza de date și reperele. Câtă vreme hormonul este inflamat, vom vedea doar sfârșitul lumii din orice situație și nu vom putea raționa, de aceea, e important să reduci pe cât posibil această inflamație prin orice mijloace crezi că ar avea succes (respectând legea și etica, desigur). Baza de date înseamnă principiile, credințele și modul în care vrem să trăim pur și simplu. Reperele sunt standardele pe care ți le dorești în diversele parți ale vieții tale: profesional, personal și ce-o mai fi. Când iei baza de date împreună cu reperele și le suprapui pe situația curentă vei vedea unde sunt neconcordanțele și vei putea corecta ce este de corectat.

    Concluzia: ca să fie și mai lesne de asimilat voi da un exemplu, fără nici o legătură cu viața reală, că n-are cum. E total sf. În baza mea de date zice că-mi doresc un loc de muncă care să-mi permită să mă întrețin, cu oameni care te respectă și pe care îi respecți. Reperul ar fi: cum mă simt la locul ăsta de muncă? Îmi dă ce am nevoie? Pot să trăiesc la propriu și la figurat? Adică să trăiesc fără să-mi număr feliile de pită și în caz de „crize profesionale” găsești oameni și resurse să le rezolvi sau te lovești de ”nu-i treaba mea” sau alte asemenea? Ecuația dă cu virgulă și atunci cauți soluții pentru virgula în cauză. Da, e greu, întotdeauna va fi greu, simplu fapt că trebuie să faci o schimbare cere multe resurse emoționale, dar pe termen lung să trăiești contrar cu ce-ți dorești poate avea consecințe fatale emoțional și fizic.

  • Time to say goodbye…

    Au fost râsete, au fost glume pe care le înțelegeam doar noi, a fost dans în timp ce găteam împreună, au fost vacanțe tihnite, distractive și pline de mișcare.Au fost…

    Am vrut un cămin pentru amândoi, un parteneriat în care să construim o viață liniștită și pline de râsete, dans și vacanțe într-o lume gri și tulbure, uneori. Am vrut…dar n-am reușit.

    Acum lumea gri și tulbure este între și în noi, iar eu caut liniște și râsete în afara noastră. Așa că…it is time to say goodbye.

    Îmi doresc și își doresc să găsim ce ne dorim cel mai mult.

    100% hormon.

  • Relațiometru (din seria „Valoare de unde nu te aștepți”)

    Am auzit acum mulți ani un banc care mi se pare că ilustrează perfect stadiile unei relații. Când hormonu e la cârmă știm sigur că deciziile luate nu sunt în beneficiul nostru și atunci mă gândesc că un reper din afară ar fi binevenit. Nu, n-are rost să ne mințim că văd prietenii/familia/vecinii/pisica dintr-o constelație de motive pe care n-o voi afișa aici că ar fi prea lung delirul, adică postarea. Astfel, m-a lovit mai ceva ca un upercut că acest reper poate fi bancul în cauză.

    Ion și Mărie se grăbeau la oareșce eveniment. Mărie se împiedică și cade.

    La începutul relației: Ioi, puișor, te-ai lovit? Stai să te ajut. Sper că nu te doare.

    După câtva timp (variază în viața reală destul de mult): Ioi, iar ai căzut? Hai odată că suntem în întârziere!

    După și mai mult timp: Ioi, tu, nu vezi pe unde meri?! Dai în gropi de atâta deșteptăciune!

    Sper că în acest punct v-ați luminat mai ceva ca lumina psihedelică de la beculețele de Crăciun din Matei Corvin. Ca temă de casă vă recomand să folosiți acest banc ca barometru al relației voastre că vorba aia „inima e proastă de bubuie” și dacă ești la ultima etapă atunci știi 100% că ai stat prea mult în relația aia. Simplu, așa-i? Sigur că nu, dar așa cum ce-i ușor nu-i neapărat benefic pentru tine, la fel și ce-i greu. Sau mai ales ce-i greu.

    Neuronu, evident, că hormonu doarme, i-am pus ceva bun în cafea…

  • Teoria relativității lui Einstein în viața de zi cu zi

    Azi îi dau cu știința ca să par intelectuală. Iată câteva din situațiile în care am remarcat eu că Einstein fuse un geniu când a elaborat relativitatea asta:

    1. Antrenament cu greutăți de 5 kile: luni au 5 kile, vineri 50…
    2. Mașina: când o văd în trafic pare mică, când trebuie s-o parchez eu e camion…
    3. Sună alarma la 7 am, o oprești, închizi ochii 5 minute, când îi deschizi e 8 am…
    4. Alergarea de 5 km: alergi 4 km și mai ai 4…
    5. Ai același număr de kilograme ca ieri, dar azi ești grasă…
    6. Alesul: ieri prinț, azi broscoi…
    7. Ieri erai o tinerică de 25 de ani, azi nu recunoști hoașca din oglindă… Și hormonu și neuronu.
  • Perfecțiunea rasei umane

    Toți ne declarăm educați, grijulii cu cei din jur și cu mediul și cu o coloană vertebrală de excepție. Vă provoc să faceți un mic studiu pe lângă voi, sunt convinsă că declarativ sunteți toți fără pată sau cu pete minuscule. Și, totuși, nu pot să nu mă întreb cum de…

    • suntem toți amabili și politicoși, dar auzi invective la tot pasul.
    • suntem toți înțelegători, dar sună claxoanele și răspunsurile răstite sau pasiv agresive la tot pasul.
    • iubim natura și animalele, dar doar dacă nu interferează cu viața noatră perfect dezinfectată și betonată. Nimeni nu are timp să se implice în comunitate, fie că vorba de strâns gunoaie, ajutat cu animalele abandonate, cu persoanele vârstnice abandonate sau copiii abandonați.
    • iubim pacea, dar ne războim de la începutul lumii din diverse motive „valide”
    • suntem săritori, dar nu ne cunoaștem vecinii și construim garduri cât Marele Zid Chinezesc. Unii filosofi argumentează că dacă n-ar fi ura n-am ști să apreciem iubirea, că e musai să coexiste,la fel ca binele și răul. Așa o fi, maică, dar sunt zile când nu poți decât să exclami precum multe prea aclamatul Eminescu: „Totuși este trist pe lume”. Hormonul și neuronu pe lipsă de endorfine.
  • De care parte a ironiei ești azi?

    Iubesc ironia, consider că fără ea viața e pustiu. Abilitatea de a găsi umorul în situații dificile este esențială pentru o „mansardă” sănătoasă. Contează, desigur, și de care parte a ironiei te afli. Ce înseamnă asta? Vă voi exemplifica:

    Zilele trecute remarcam că sesiunile de antrenament cu greutăți au dat roade (după mai multe luni, aproape de 1 an). Sânii mei par să se fi ridicat de pe parchet , ceea ce nu-i lucru puțin, mai ales când ești la a doua adolescență. Pe de altă parte, azi dimineață am constatat că s-au înmulțit „buchețelele de flori” de la colțul ochilor și că pleoapele mele vor să-mi ajungă sânii din urmă. „Ce ironie” m-am gândit. Fiind de partea sudică a acestei situații m-am amuzat și nu prea. Dar tu, care ești la nord, ai putea râde cu poftă și eu n-o să mă supăr. Până la urmă, râdem amândouă. E win-win.

    Hormonu poartă pantalonul, dar e și neuronu prin zonă.

  • De ce-mi place să fiu „țărancă”

    Am schimbat blocul cu casă la țară și-mi place la max. Pentru că mergând în fiecare zi în fundul curții la budă îmi fac ușor numărul de pași zilnic. Asta în primul rând. Să le vedem pe celelalte:

    1. curte
    2. curte
    3. rufe uscate afară
    4. curte
    5. mâtze
    6. grădină
    7. liniște
    8. comunitate
    9. zero trafic
    10. accesul la produse locale
    11. liniște
    12. timpul
    13. rânduiala
    14. să iau vitamina D când e soare
    15. vecinii
    16. curte
    17. îmi pot spăla mașina singură
    18. mirosurile
    19. îmi culeg singură verziturile de salată. Vei observa că mă repet, nu, nu am sughițat, e doar o modalitate de a accentua cât de mult îmi place și atât. Sănătate și fericire, Neuronu și hormonu