Nu sări ca muștarul pe mic să-mi zici că-i pleonasm. Este, dar nu sări. Cred că nu-s chiar sinonime perfecte, doar că vorba aia, cine e perfect? Ăla să arunce cu cărămida gramaticală.
Ultimele mele posturi au fost cam întunecate pentru că trăiesc vremuri întunecate, dar aș putea totuși schimba macazul căci până și eu m-am săturat de atâta „doom and gloom”.
În prima parte a vieții mele am fost definiția și epitomul (cred că și astea sunt un soi de pleonasm) lui „couch potato”, până pe la 24 de ani când m-am amorezat ca o călugăriță devotată de Ryan Raynolds: subit, iremedibil și cutremurător, de schi. Mai târziu, diferitele contexte personale și sociale m-au adus în contact cu alte activități care m-au schimbat, așa puțin, mai exact de la couch potato la sportiv semiprofesionist (pe modelul unghiilor semipermanente). La ceas de nostalgie, căci sunt forțată să stau pe banca de rezerve de mult prea mult timp, detaliez cu speranța că mă voi întoarce mai ceva la Arnold la pasiunile și, poate, și la hobbiurile mele. Sau invers?
- Schiatul, după cum am menționat anterior. N-a fost primul meu contact cu sportul, aia a fost sala de forță, dar a fost primul care mi s-a băgat sub epidermă. Antrenamentul de greutăți nici azi nu mă exaltează, dar știu că-i bun.
- Muntele, a venit mai târziu, în jurul lui 30. Îl iubesc cu fiecare celulă și toare plâng după el amu. Dar nu în sensul de mers la cabană ca să frigem carne și să speriem fauna și floara (da, și flora) cu manele la maxim, ci în drumeții, cu MTB-ul, cu rachetele de zăpada etc. De dragul lui am mers cu cortul și aș mai mere.
- Kyokushinul, de la porțelanul delicat care credeam că eram la cafteală pe pită cu entuziasm. Acest sport m-a dezvoltat cel mai mult personal (ca să fiu pă trend) și m-a invinețit cel mai mult.
- Yoga, surpriza vieții mele. La început am zis că eu nu concep să fac o activitate care e mai mult șezitate (de la șezi). Azi vreau să fac curs de instructor de yoga dacă va binevoi Mercur retrogra să-mi aducă sănătatea înapoi.
- Meditația, acest voodoo mental. Mi se părea o abureală, o încrucișare între coach motivațional și Lamaze. Azi, mărturisesc că mă ține pe linia de plutire când mintea mea gonește cu viteză warp (pentru fanii SF) la țesut worst case scenarios.
- Bodyart, cea mai recentă adiție la șiragul de activități fizice. Am fost o singură dată, dar m-a fulgerat fulgerător! Sigur că nu le pot face pe toate,dar le ador pe toate și aștept cu nerăbdare să revin la ele! Într-un post viitor, cerut de toți fanii, adică de nimeni, voi detalia cum m-au schimbat toate astea. Hormonu și neuronu pă nostalgie
Neuronu' Hormonal 
Leave a comment