Category: Pasiuni

Meditația are principii clare după care să te ghidezi, iar eu sunt fanul numărul uno la chestii concise, transparente când vorbim serios. Când ne jucăm, all bets are off și ne facem de cap cucucuvintele. Azi ne jucăm cu ceva serios. Mă contrazic? Bravo, te-ai prins! Am menționat în mai multe rânduri că folosesc o aplicație numită Calm ca să meditez așa, în cel mai relaxat și neprofesionist mod. Ceea ce pentru mine este o premieră că io-s intensă și tot ce fac e intens. Sau cum se zice la noi în popor, I am too much. Amu că am zigzagat destul în păpușoi, să vă explic. Unul din principiile meditației afirmă că tot ce există în tine și în afara ta are dreptul să fie acolo. Scurt și fulgerător ca un shot de tequila. Simplificat, că mie îmi place să fiu sofisticată prin simplitate (ups, I did it again!), înseamnă că acceptarea realității este primul pas spre un sistem nervos dotat cu o capacitate optimă de a face față. Adică, invers față de zice „psihologia optimismului fals” (Totul e ok, viața e frumoasă și falimentară și înselată de soț etc.) În realitate, ai probleme de tăt soiul, de la nu mai este pită cu usturoi la Lidl la probleme de sănătate, de cuplu și lista poate continua până mâine. După acest prim pas terifiant, poate pentru voi n-o fi, dar pentru mine este, urmează diamantul care valorează mai mult decât orice pe lumea asta. Faci chef cu toate cele care te macină și-ți fac riduri și-ți tulbură REM-ul…Așa-i că nu v-ați așteptat la asta? Nici eu nu mă așteptam să se întoarcă nădragii boot cut (cred că așa le zice). Nu, n-am exagerat cu siropul de tuse, așa zic înțelepții. De ce ai face un chef care are potențialul de a fi la fel de distractiv ca o înmormântare? Pentru simplu fapt și motiv că din acest moment începi să-ți întărești mușchiul care te va ajuta să treci mai ușor peste „optimismele” vieții. Boom!

Acestea fiind zise, în această seară am invitați de soi: frica, anxietatea, scenarista din iad și prietenii lor. Și va fi pe sec că n-am voie papa și lichide vreo 12 ore. Cum zice dacul adevărat în limba bătrână: Let’s party! Va fi cu siguranță o sindrofie de pomină!

Hormonu si neuronu cheflii

Nu sări ca muștarul pe mic să-mi zici că-i pleonasm. Este, dar nu sări. Cred că nu-s chiar sinonime perfecte, doar că vorba aia, cine e perfect? Ăla să arunce cu cărămida gramaticală.

Ultimele mele posturi au fost cam întunecate pentru că trăiesc vremuri întunecate, dar aș putea totuși schimba macazul căci până și eu m-am săturat de atâta „doom and gloom”.

În prima parte a vieții mele am fost definiția și epitomul (cred că și astea sunt un soi de pleonasm) lui „couch potato”, până pe la 24 de ani când m-am amorezat ca o călugăriță devotată de Ryan Raynolds: subit, iremedibil și cutremurător, de schi. Mai târziu, diferitele contexte personale și sociale m-au adus în contact cu alte activități care m-au schimbat, așa puțin, mai exact de la couch potato la sportiv semiprofesionist (pe modelul unghiilor semipermanente). La ceas de nostalgie, căci sunt forțată să stau pe banca de rezerve de mult prea mult timp, detaliez cu speranța că mă voi întoarce mai ceva la Arnold la pasiunile și, poate, și la hobbiurile mele. Sau invers?

1. Schiatul, după cum am menționat anterior. N-a fost primul meu contact cu sportul, aia a fost sala de forță, dar a fost primul care mi s-a băgat sub epidermă. Antrenamentul de greutăți nici azi nu mă exaltează, dar știu că-i bun.
2. Muntele, a venit mai târziu, în jurul lui 30. Îl iubesc cu fiecare celulă și toare plâng după el amu. Dar nu în sensul de mers la cabană ca să frigem carne și să speriem fauna și floara (da, și flora) cu manele la maxim, ci în drumeții, cu MTB-ul, cu rachetele de zăpada etc. De dragul lui am mers cu cortul și aș mai mere.
3. Kyokushinul, de la porțelanul delicat care credeam că eram la cafteală pe pită cu entuziasm. Acest sport m-a dezvoltat cel mai mult personal (ca să fiu pă trend) și m-a invinețit cel mai mult.
4. Yoga, surpriza vieții mele. La început am zis că eu nu concep să fac o activitate care e mai mult șezitate (de la șezi). Azi vreau să fac curs de instructor de yoga dacă va binevoi Mercur retrogra să-mi aducă sănătatea înapoi.
5. Meditația, acest voodoo mental. Mi se părea o abureală, o încrucișare între coach motivațional și Lamaze. Azi, mărturisesc că mă ține pe linia de plutire când mintea mea gonește cu viteză warp (pentru fanii SF) la țesut worst case scenarios.
6. Bodyart, cea mai recentă adiție la șiragul de activități fizice. Am fost o singură dată, dar m-a fulgerat fulgerător! Sigur că nu le pot face pe toate,dar le ador pe toate și aștept cu nerăbdare să revin la ele! Într-un post viitor, cerut de toți fanii, adică de nimeni, voi detalia cum m-au schimbat toate astea. Hormonu și neuronu pă nostalgie

Sunt absolut și total „îndrăgostită” de femeia asta. De Maria Popovici, zic. Îmi place de nu mai pot cum gândește și cum le zice. Sunt heterosexuală că altfel nu mă lăsam până nu o cuceream. Și am dat zilele astea peste acest podcast și încă odată m-a dat peste cap cu ce chestii faine, înțelepte, cum se prezintă cu varianta ei de poveste. Nu știu dacă am zis: sunt fană maximă!

H&N entuziasmați

Motto-ul, crezul, mantra și credo-ul mele (nu, nu e redundanță, e accentuare) sunt că omul trebuie să învețe, să experimenteze și să progreseze până în ultima zi cu suflu. Și asta, evident, că vine și cu efecte secundare: riscuri, necunoscut, efort, consecvență, poate renunțarea la alte lucruri care îți plac, dar mai ales cu renunțarea la mult lăudata și menționata ZONĂ DE CONFORT. Aceasta nu este nimic altceva decât un program biologic și psihologic care ne recomandă, ne predispune și ne îmbie mai ceva ca o cadână la o rutină cunoscută, o cărare mult bătătorită care nu ne solicită nici un mușchi, nici o sinapsă, iar consumul de energie se apropie de zero. Eficientizare maximă pentru o viață simplă și fără riscuri. Așa că orice schimbare, oricât de mică trezește sistemul intern de alarmă care te avertizează în diverse moduri că ai luat-o pe arătură, adică ai ieșit de pe autostrada frumos asfaltată, nivelată, marcată și mult străbătută de mulți, nu că ai luat-o razna (deși nu este exclusă această opțiune niciodată). La multe femei asta înseamnă scenarii apocaliptice la care scenariștii hollywoodieni nu s-ar gândi veci, dar asta este altă discuție. Așa că să pui în aplicare un astfel de crez nu este chiar plimbare prin parc, e mai degrabă plimbare pe Everest, fără oxigen și în skecherșii tăi favoriți. Însă, în spiritul încăpățânării mele, am mers cât de departe am putut pe acest Everest metaforic care mi-a adus într-adevăr multe lecții, multe experiențe, iar zona mea de confort a fost față de mine cam cum e Venus de Pluto. Sigur că nu toate au fost bune, fericite, minunate și alte sinonime ceea ce mi-a adus mult zbucium interior și exterior (da, exersez exteriorizarea sentimentelor). „No bun, și atunci care-i faza cu învățatul ăsta cu care tot bați apa în piuă că din ce zici nu mi-e musai să gust…” Mă bucur că ai întrebat pentru că urmează concluzia: TA DAAAAAA

După o viață de adult trăită cu acest motto în minte am ajuns la concluzia că nimic nu bate o bere băută pe canapea la un serial bun. Haha! Să mai încercăm o dată: după o viață de adult trăită cu acest motto în minte am ajuns la concluzia că toate sunt necesare, învățatul, distratul, experimentatul, rutina etc totul este să verifici cu barometrul tău interior. Dacă acționezi în acord cu el, n-o să fie totul roz bonbon, dar cu siguranță că o să treci mai ușor peste denivelările și gropile din drumul tău.

H&N pă educație și experiență.

O prietenă dragă mie mi-a supus atenției mele de vultur un concept complet necunoscut până atunci despre subiectul meu favorit din ultima vreme: relațiile. Prietenia noastră consolidată pe meterezele unui sistem toxic și depersonalizator mi-a hranit sufletul și corpul din adolescența timpurie și îmi doresc s-o ținem tot așa până la adânci adolescențe invernale. Adică are acest obicei să-mi detoneze bombe pline de înțelepciune care explodează în mintea mea neștiutoare și face ravagii prin sistemul meu de valori și credințe, mai rău ca un ransomware într-un program financiar. Cea mai recentă dintre ele zice cam așa: există două categorii de femei, cele cu personalitate de tip „prea mult” și cele cu personalitate de tip „prea puțin”. După scurtcircuitarea inițială, neuronul meu și-a scuturat praful de pe sinapse și piesa de puzzle s-a potrivit perfect. Totul perfect neclar până aici, bănuiesc. Dar nu disperați, nu vă las, așa, în aer. Teoria fără practică este ca machiajul sofistica aplicat unei mâtze. Adică inutil.

Iată cum vede neuronul meu treaba:

Doamna „prea mult” este femeia hotărâtă. Hotărâtă în decizii, hotărâtă să-și formeze părerile cu propriul neuron, își rezolvă problemele singură pe cât poate și conștientă în același timp că persoanele din jurul ei pot ajuta la creearea unei alte perspective. Își trăiește viața după standardele ei care uneori pot fi cu totul altele decât ce impune societatea, familia etc. Doamna „prea mult” este activă, dinamică și desigur blamatul „feministă”. Trăsătura care se remarcă în mod deosebit la ea: limba ascuțită.

Doamna „prea puțin” este femeia delicată, blândă, împăciuitoare și calmă. Armonia primează în relațiile și face eforturi considerabile să o mențină ceea ce presupune, uneori, să pună pe plan secund ce gândește cu adevărat, ce crede în adâncul sufletului și, mai ales, ce-și dorește. Și, cum e mai bine?! Cel mai bine este să fii TU, fie că ești fata bătrână cu 7 mâtze, femeie de carieră, mamă, soție și gospodină. Doar așa o să ai viața pe care ți-o dorești. Nu uita însă: pentru unii vei fi o cafea aromată care-ți aprinde simțurile, pentru alții vei fi o licoare neagră și amară. Alege-ți înțelept haita.

H&N pă feminin, oricum ar fi el.

Perioada personală pe care o traversez m-a adus în punctul de a mă întreba la modul cel mai serios cum ne alegem partenerul. Am tot vorbit despre cum evaluezi o relație, cum îți dai seama dacă îți face anii vieții mai frumoși sau doar să pară mai lungi… Dar, de fapt, ar trebui s-o luăm de la începutul începutului: cum îl selectezi pe Făt Frumos astfel încât să-ți mărești șansele de a nu avea nevoie de cucută pe post de zahăr în cafea la un moment dat. Hm? Ca orice fată crescută în mitul lui Făt Frumos, am vrut la început un tip înalt, blond cu ochii albaștri și situat bine financiar ca să nu trebuiască să fac eu trotuarul pentru o bucată de pită. (a se citi să avem o viață confortabilă cu două venituri, nu neapărat pă bogăție și garderobă Gucci). Fiind o tipă care se străduiește să-și țină neuronul neruginit mi-am dat seama aproximativ repede (amu, vorba aia toți am fost tineri și…neștiutori) că pentru o relație solidă și de durată contează mai puțin culoarea părului și mai mult alte chestii. Condițiile pe care mi le doream să le îndeplinească s-au înmulțit și s-au schimbat de-a lungul timpului ca și mine, de altfel. Am adăugat, pe rând, să fie bun, iubitor de natură, moral, să mă sprijine etc. După cum observați, fizicul a căzut muuuult la coada listei. Sigur că la rândul meu ofeream tot ce ceream, nu mă așteptam doar să primesc. Și, totuși, făcând la ceas de adolescență un ITP al relațiilor pe care le-am avut mi-am dat seama că deși bifau ce-mi doream, inevitabil lanțul se rupea dintr-un motiv sau altul. Ce vreau să zic cu asta? Că deși, nu-mi foloseam doar hormonul ca să-mi aleg partenerul ci mă străduiam să iau o decizie conștientă, rațională și gândită pentru termen lung am eșuat cu brio. Și atunci cu ce rămân? In acest caz, eu cu cine votez?! Păi, dacă așa nu a mers, mi-a rămas doar varianta să aleg cu hormonul. Logic, nu? (ai prins jocul de cuvinte?)

Tot ce pot să declar în fața marelui meu public (toți doi!) în acest punct este că mai cuget și că va urma…

Acest post este dedicat doamnelor și domnilor fierți pe dezvoltare personală și psihologia pentru toți. Aici intru și eu, că și eu le dau cu astea.

Aud de ceva vreme deja fraze și propoziții de genul „să conținem sentimentele….”, să conținem în sus, să conținem în jos. Haideți să ne uităm un pic mai atent la construcția asta că ceva nu sună bine.

Noi, individual, conținem sentimente prin prisma faptului că suntem contaminați de ceea ce se numește firea umană. Așa e scenariul: ești om, respiri, conții sentimente în sinele și în corpul tău. Și eu, la fel, că și eu sufăr de același neajuns, sunt om. Deci toți cei 170 de cm ai mei sunt plini de tot felul de sentimente. Cum? Nu asta înseamnă ? Păi hai să vedem ce zice un dexonline, deși nu este el baza.

• 1. (Despre un recipient) A fi umplut (total sau parțial) cu…; a avea în interior…sinonime: cuprinde
• 2. (Despre cărți, texte) A fi alcătuit din…, a avea în sine.

Deci, se pare că asta înseamnă. Zicem noi în limba română așa ceva? Nu zicem. Atunci care-i șpilul? Păi șpilul e simplu: suntem culți și știm limbi străine și atunci cînd ne documentăm preferăm cărțile străineze că, să fim sinceri, de acolo vin tăte: știința, studiile etc. Și o dăm în furculitioane. Să vedem ce zice Oxford Dictionary ca să ne lămurim:

1. have or hold (someone or something) within.”the cigarettes were thought to contain cannabis”Similar:hold carry accommodate seat
2. control or restrain (oneself or a feeling).”he must contain his hatred”

Se făcu lumină? Să detaliem. Deci când zicem : „She must contain her daughter’s feelings” nu înseamnă că ea, mama, dorește să le transfere la ea că sunt prea grele precum rucsacul de școală. Nu, zice că vrea, ca orice mamă, să-și ajute copilul să gestioneze niște sentimente. De supărare, de exemplu. Colegul ei de grădi, Georgel, i-a smuls păpușa din mână și i-a aruncat-o de toți pereții. Fetiței nu i-a picat prea bine și cum are o vârstă fragedă și nu știe ea ce și cum, are nevoie de ajutorul mamei să treacă prin această criză: s-o înțeleagă, s-o digere și după ce o traversează cu bine, mere la Georgel îi dă două palme și-i zice să meargă s-o aducă înapoi intactă. Se vede că nu-s părinte, așa-i?

În concluzie, da, a conține și to contain seamănă, dar cuvintele „are” ele așa un talent de a avea mai multe valențe sau semnificații, cum se cheamă astăzi „e versatile” și cum zice legea traducerii din și în orice limbă baza e CONTEXTUL. Ne fură furculitionizarea, e drept, că-i ușor, dar nu-i același lucru, iar limba noastră are echivalente destule ca să putem traduce informația dintr-o altă limbă chiar dacă nu sună la fel sau chiar dacă folosim mai multe sau mai puține cuvinte. Așadar, conținem, dar mai ales GESTIONĂM emoțiile.

Să ne fie conținerea și gestionarea ușoare.

H&N intelectuali