Viața privată în România

Acest concept în România este relativ nou, să nu uităm că înainte de a avea camere de supraveghere am avut vecini de supraveghere. Sigur că ei încă există, dar parcă nu la fel de mulți ca în vremurile de haur. Probabil că din acest motiv, de noutate, practica are lacune. Ce vreau să zic cu asta? Să presupunem că tu ca personalitate ești genul discret, „dai din casă” cu zgârcenie și „decât” unei mâini de oameni aleși speciali să-i torturezi cu prostiile tale. Dacă vrei să-i zici introvertit, zi-i, eu una nu cred că se califică, dar nu contează eticheta, zi-i cum vrei. În rest, nu că te ascunzi sau că ai nu știu ce secrete, ești un simplu om cu probleme și nevoie omenești: mai o decepție în dragoste, mai o problemă de sănătate, ba ți-ar mai trebui ceva resurse pecuniare, în fine, cum am zis, telenovelele uzuale pe care le întâlnești la tot pasul. Atâta doar că tu preferi să-ți trăiești bucuriile, trimfurile, problemele, pierderile în intimitatea ta și a bulei matale. Eu zic că-i rezonabil, nu? Să decizi tu cine ce info are despre viața ta. Doar că „realitatea din teren” zice o altă poveste…și anume că și dacă vrei și încerci ACTIV să ții pentru tine alea ce-ți aparțin ție personal (nu e redundanță de pronume și pronume posesive, e accentuare pentru dramatizare) nu ai efectiv cum. Cel puțin, așa se desfăsoară povestea în dimensiunea mea. Viața mea personală a fost un soi de meniul zilei de-alungul vieții, deși am ținut cu dinții de intimitatea mea propie și personală. Și aici includ și social media, nu doar simpla existență offline care devine tot mai nerelevantă, de altfel. Încă o dată: chiar și încercând în mod conștient, activ și decizional să păstrez pentru mine și bula mea chestii am eșuat cu brio. Nu mă înțelegeți greșit, oamenii sunt empatici, vor să ajute, cum și cu ce pot ei, dar uneori tu vrei „decât” să-ți porți dramele cu tine și atât. Sunt zile când tu îți dorești doar să treci peste ziua aia cu Mercur retrograd așa cum poți și mai ales FĂRĂ SĂ VORBEȘTI despre ce te macină. Că nu vrei, punct. Dacă ajută la înțelegerea „ciudățeniei” mele, atunci gândiți-vă că-s nesociabilă, taciturnă, prost dispusă, orice vi se pare vouă potrivit și mă lasă pe mine să-mi ruminez interior zbuciumul. Când voi dori să „ies” la lumină fac event pe FB și chem tot poporul. Dar sunt convinsă că atunci n-o să mai fie nimeni interesat dintr-un motiv extrem de simplu: la acel moment, toți vor fi fumat deja criza mea existențială, vor fi emis păreri, judecăți, sfaturi etc. Profit de această ocazie să NU-mi cer scuze că nu procesez trebile în ritmul lumii și să-mi văd de tristețile și bucuriile mele după cum pot eu. Mulțumesc anticipat, H&N pă invers