Am auzit acum mulți ani un banc care mi se pare că ilustrează perfect stadiile unei relații. Când hormonu e la cârmă știm sigur că deciziile luate nu sunt în beneficiul nostru și atunci mă gândesc că un reper din afară ar fi binevenit. Nu, n-are rost să ne mințim că văd prietenii/familia/vecinii/pisica dintr-o constelație de motive pe care n-o voi afișa aici că ar fi prea lung delirul, adică postarea. Astfel, m-a lovit mai ceva ca un upercut că acest reper poate fi bancul în cauză.
Ion și Mărie se grăbeau la oareșce eveniment. Mărie se împiedică și cade.
La începutul relației: Ioi, puișor, te-ai lovit? Stai să te ajut. Sper că nu te doare.
După câtva timp (variază în viața reală destul de mult): Ioi, iar ai căzut? Hai odată că suntem în întârziere!
După și mai mult timp: Ioi, tu, nu vezi pe unde meri?! Dai în gropi de atâta deșteptăciune!
Sper că în acest punct v-ați luminat mai ceva ca lumina psihedelică de la beculețele de Crăciun din Matei Corvin. Ca temă de casă vă recomand să folosiți acest banc ca barometru al relației voastre că vorba aia „inima e proastă de bubuie” și dacă ești la ultima etapă atunci știi 100% că ai stat prea mult în relația aia. Simplu, așa-i? Sigur că nu, dar așa cum ce-i ușor nu-i neapărat benefic pentru tine, la fel și ce-i greu. Sau mai ales ce-i greu.
Neuronu, evident, că hormonu doarme, i-am pus ceva bun în cafea…
Neuronu' Hormonal 
Leave a comment