Neuronu' Hormonal

Tag: lifestyle

  • Principiul FNL

    Toate lecțiile de valoare pe care le-am primit de la veață (=viață+probele și testele primite) au venit din senin, din întâmplare sau din contexte amuzante. Cel puțin așa le-am perceput eu, probabil că o logică există, doar că nu mi s-a arătat mie. Am botezat toate aceste comori „pere mălăiețe”, nu este chiar un nume potrivit, dar mie îmi place așa că va trebui să trăiți cu asta. În cazul de față a fost ultima variantă, o mică glumă care s-a transformat precum broasca în Făt-Frumos și a dat naștere unui principiu de viață și a unui post cu care vă chinuiesc în această frumoasă zi de caniculă. Ca să pricepeți, acest principiu este un obiectiv, o dorință și nu neapărat realitate pentru că veață. Voi presupune că ați priceput și nu trebuie să elaborez căci caniculă că doar n-o să zic lene. Nu vă mai țin în suspensie, sunt mai multe șanse să fiți într-o mașină încercând să evitați gropile decât în suspans, de aia suspensie.

    Principiul FNL înseamnă să te străduiești să trăiești Frumos, Natural și Liber. Recunoașteți că v-a lovit la coarda sensilă, sintagma asta sună cu siguranță a motivațională de Fb. Hai recunoașteți, promit că nu mai zic la nimeni, 2 prieteni maxim și nu vor zice numai la alți 200. Să le luăm pe rând:

    Frumos, adică respectuos și curat față de ce ne înconjoară: ceilalți, natura etc. Greu, huh? Pe o scară de la 1 la 10, aș zice 15.

    Natural, adică ținând cont de ritmul tău natural, al corpului și minții tale, dar și al lumii. Și asta aș categorisi-o ca fiind tot simplă.

    Liber, asta-i cireașa de pe un tort greu de înghițit. Adică în conformitate cu dorințele, crezul, principiile, visurile și planurile tale. Respectând legea, bunul simț și regula 1. Dacă nu v-am dat ippon, atunci am scris degeaba.

    Obiectivele, planurile și utopiile sunt repere, sunt marcaje după care ne ghidăm ca să știm în acestă existență, mai ales pentru cei aflați în viață la etapa ”what the fuck is this?” de unde am pornit, cum stăm și când nu vom ajunge niciodată unde ne-am propus. Nu, nu e greșeală, doar optimismul cuiva aflat la etapa mai sus menționată.

    V-am dat de mestecat? Nu? Ok, să fim FNL și nici să nu realizăm!

    Neuronu și hormonu agitați.

  • Până nu se răcește cafeaua…

    Aceasta este cea de-a doua carte care a râs în nas credinței mele despre mine însămi că nu sunt superficială, că văd dedesubturile blabla. Nici aici, nici la Un bărbat pe nume Ove, n-am văzut nica. Dar să le luăm pe rând. Cartea asta nu-i despre cafea sau nu-i doar despre cafea ci despre oameni, relațiile dintre ei, incapacitatea lor de a se exprima în fața celor dragi. Eu am crezut că-i un SF despre călătoria în timp… Am fost destul de aproape, zic eu. Cam la fel de aproape cum e Tokio de Turnu Măgurele. Stilul nipon în care se construiește subtil și cu piese de puzzle micuțe lecția uriașă te face să o judeci rapid și s-o categorisești greșit. În realitate, romanul are o profunzime remarcabilă țesută din mai multe povești de viață și relații ce se intersectează într-o cafenea retro. Aroma inițială (get it?) puternică de SF m-a pus pe cărări greșite, ducându-mă așa într-o zonă de plictis…totuși am zis s-o gat dacă tot am început-o, plus eram curioasă ce se întâmplă cu protagoniștii. Nu vreau să dau prea multe detalii pentru că obiectivele sunt : să vă vina pofta să citiți și apoi să citiți cartea asta. În ce ordine vreți voi. Voi mai spune doar atât: ar fi frumos dacă nu ne-am mai chinui unii pe alții din cauză că nu verbalizăm ce credem, ce simțim. În relațiile cu cei dragi, zic, nu pe FB despre politică, horoscop și reptilieni. În concluzie, citește mai mult ca să înveți, ca să-ți reamintești lecții învățate și uitate, citește ca să știi să scri (da, e intenționat) și să ai cuvinte potrivite în vocabular cu care să-ți construiești relațiile și poveștile. Citește. Neuronu și hormonu care rup cultura în doi.

  • Epifanie

    Acesta este unul dintre cuvintele mele favorite, in primul rand pentru ca este sofisticat si io par cultivata si apoi pentru ca atunci cand se intampla inseamna ca am mai descoperit ceva despre aceasta persoana dusa cu vaca cu care ma cert, ma iubesc, ma urasc etc. Acuma, un pic ma enerveaza ca toate aceste descoperiri epocale pentru mine si absolut lipsite de interes pentru altii se petrec cand traiesti chestii, adica ai experiente, cum ar fi. Asa s-a infaptuit si amu aceasta viziune despre mine. Probabil ca este perfect normala, dar stii cum e, cand ti se intampla tie nu poate fi decat unica si profunda caci este vorba despre tine. Contextul necesar ar fi acesta: eu nu cred si nu incurajez trendul acesta care circula in diferite bule si anume faptul ca femeilor le este mai bine singure ca sunt puternice, independente si se descurca. Nu ma scuipati, sunt de acord cu ultima parte, dar in nici o circumstanta de-a lungul existentei noastre ca specie n-am fost vreodata mai bine singuri. NICIODATA. Nu stiu daca ati inteles ca m-am exprimat “umpic” neclar. Sa mai incerc o data. Cercetatorii britanici au descoperit ZERO instante in care omul a fost mai bine de unul singur vreodata in cei nu stiu cati anisori de cand existam noi. Asa ca e simplu sa demonstrezi ca aceasta ipoteza cu statul de una singura ar fi solutia problemelor feminine are fundamente care dau cu minus. Sau a celor masculine, dar eu le dau cu muierile ca aia stiu mai bine ca asa ma situez eu in prezent. Exista totusi un moment pe care eu il voi numi stiintific etapa “Toti barbatii este porci”. Reprezentantii genului cu siguranta ca ma vor scuipa, dar am noroc: ma indoiesc ca am cititori masculi. Evident ca este o generalizare nerealista, nedreapta si ofensatoare pentru ei. Curat ghinion nenorocos! Imi pare rau, sa zicem ca sunt chit cu ai mai barbati dintre masculi care “crede” ca toate femeile sunt materialiste, profita de ei si alte miaunaturi din astea din categoria “victima fara aparare manipulata cu cruzime”. Ok? Aceasta etapa mai sus mentionata vine de obicei dupa o relatie incheiata mai putin armonios asa cum se intampla foarte rar in viata reala caci toti suntem inteligenti, intelepti, pacifisti etc. Cam in 99% din cazuri, deci neglijabil. Cred ca este destul de intuitiv (ca sa fiu iar sofisticata) ce inseamna mai exact toata aiureala asta, dar simt imperios nevoia (v-am dat pe spate, este?) sa detaliez. Rolurile se impart cam asa: Gigel o ia pe aratura in relatie cu Marcica, ea se ofenseaza, se isterizeaza si il lasa. Ramasa singura, aude pasarelele, simte soarele, totul este liniste si atunci se naste o idee: de ce sa ma mai complic cu stresul, efortul si consumul de timp, suflet si corp cand poate fi asa mereu? Si Maricica din mine adauga: chiar asa! Cam in acest punct banuiesc ca se afla toata suflarea feminina care se bate cu pumnul in chept ca vor sa fie singure tata viata caci este minunat. Sau sunt asa de traumatizate de experientele trecute ca nu vor sa mai riste niciodata, dar asta este deja de domeniul terapiei, domeniu pe care nu-l stapanesc. Dada, sunt romanca care nu are opinie ferma despre ce nu stie. Intelepciunea mea milenara zice sa trecem pur si simplu prin aceasta etapa cu gratie si dand in gropi, adica sa traim mai usor zis si vedem ce-a fi pe partea ailanta. Alt Gigel, probabil. Da, sunt optimista ce pot sa zic. Si m-am urcat pe piedestalul meu de atot judecatoare si va pupez de la inaltime.

  • Make feminism great again

    Acesta este un alt subiect drag mie, deci l-am mai atacat și cu altă ocazie, doar că mai am de debitat chestii. N-am terminat, cum ar veni. Țineți-vă bine. Eu sunt mai mult decât pro feminism, să votăm, să ne educăm, să ne mărităm sau să nu ne mărităm, să avem copii sau să nu avem copii, DAAARRR să nu uităm să rămânem totuși femei. Adică să avem grijă de noi cât suntem noi confortabil s-o facem. Eu, de exemplu, sunt minimalistă, o cremă, foarte puțin machiaj sau deloc, o rochie sau o fustă drăguță și pa. Să primim un compliment fără din alea io?!vai nu, io s cea mai urâtă, grasă etc. Nu, indiferent cum te vezi tu, mulțumești, apreciezi și meri mai departe. Eventual, meri la ofta și la psiholog să mai ajustezi imaginea aia din oglindă. Accepți ajutorul. Da, ești o femeie indepedentă și te descurci, dar lasă-te ajutată din mai multe motive: socializezi, iei o pauză de la câte faci, îți ușurezi viața acolo unde poți. Deci las-o mai moale. Fă-ți un moft din când în când. Aici am de lucru, încă sufăr de vinovăție când îmi cumpăr ceva care intră la categoria „non-esențiale” și costă mai mult de o pită. Banii nu știu dacă o să ne dea afară din casă vreodată, iar viață deținem „decât” una, așa că se recomandă să ne o facem mai roz, din când în când. Nu să cheltuiești fără măsură, dar nici Hagi Tudose. Fii doamnă sau birjar. Ideal este să fii doamnă, dar când te intersectezi cu câte un „domn” care crede că nu înseamnă da, dă-i cu tot arsenalul. Din păcate, altă soluție nu este. Străduiește-te să te înconjori de oameni care scot doamna din tine, nu birjărița. Sau dacă vii acasă birjăriță să știe să te „manevreze” cu empatie și grijă nu să pună paie pe foc. Apără-ți starea de bine, principiile și pune limite fără să te simți vinovată, să te protejezi pe tine ar trebui să fie prioritatea ta numărul 1. Și aici mai am de lucru. Fă ce trebe chiar dacă-i greu. Antrenează-ți rezistența, disciplina mentală sau ce mai vrei tu, o să te ajute mult în viață. Cel mai greu lucru pe lumea mea asta mi se pare să lași totul și să pleci: dintr-o conversație aiurea, dintr-o relație care nu ti-e bună, de la un job care te ucide încet, să nu te ții după el dacă vezi că entuziasmul este scăzut (inclusiv scuza că-i ocupat și alte cele). Îngrozitor de greu, căci și s-o iei la început de nu știu câte ori îți mâncă mult resurse, dar în același timp amintește-ți că este de datoria ta și mai ales, meriți să-ți faci o viață bună. În plus, o să se sature tătă lumea să te audă cum te plângi ca o mică plajă (like a little „beach”) și să nu faci nimic. Nu-ți bârfi prietenii sau partenerul de viață. Nu vorbesc aici despre o discuție intimă cu o prietenă bună despre ce te framântă sau o decizie care nu ți-e clară și altele, vorbesc efectiv despre vorbitul aiurea despre apropiați. Ce crezi că zice asta despre tine? Că ești om loial, de calitate care ține la relațiile cu cei apropiați? Eu nu vrea văd cum ar putea să te confunde cineva cu un om de calitate când te comporți așa. Cam atât îmi vine amu în minte, dar nu vă neliniștiți că sigur o să mai aiurez pe tema asta. Concluzia nefinală sau „under construction” se relevă în felul următor: nu da în extremiste, fii feministă fără să-ți pierzi feminitatea. Eu sunt convinsă că putem fi femei chiar dacă suntem independente și puternice. Hormou și neuronu feminini și feminiști.

  • Lucruri din categoria „nu ai niciodată prea multe”

    Mă străduiesc să nu pic în trendul consumerismului sau al „iubirii” de țoale de firmă, al cheltuielilor inutile etc., dar cum sunt o simplă muritoare am și eu slăbiciunile mele. Iată o mică listă a lor (cum altfel decât listă?):

    1. cercei – am multe perechi, nu destui și în nici un caz prea mulți. Sunt minimalistă și la accesorii: Garminul și cerceii.Dar musai cercei, când uit să-mi pun mă simt de parcă aș defila toată ziua nudă. Și nu exagerez când zic asta.
    2. cărți – în orice format. Cred că pentru iubitorii de citit e simplu de înțeles de ce. Dar să reiterăm: pentru că sunt o sursă inepuizabilă de învățăminte, umor, lecții de viață, au puterea să te transpună într-o altă lume și aș putea continua până mâine.
    3. creme de față: am întotdeauna deschise 4 și dacă se termină una îmi iau încă 4. Ca să fie. Povestea din spate este că mi-a fost foarte greu că-mi găsesc o cremă potrivită dat fiind tenul meu deșertic și mereu îmi luam creme să le încerc…Creme care de cele mai multe ori nu se potriveau pielii mele și asa rămâneau pe acolo. Azi, după luni seculare, pentru că-s tânără, am învățat să le folosesc deodată (dar în momente diferite ale zilei) ca să obțin ce am nevoie.
    4. lenjerie intimă – în funcție de programul zilei, de activități și ținute, o schimb de 1-3 ori pe zi. Are sens că am nevoie de multă, nu?
    5. munți/natură – și asta e simplă, pentru mine cel puțin. Pentru că jungla urbană este o sursă inepuizabilă de stres, animale ciudate, prea mult beton și prea puțin verde. Mai sunt și altele, cu siguranță, dar cam asta ar fi baza…

  • Dezvoltarea personală

    Să clarificăm puțin: consum și eu ca tot omul modern cărți de dezvoltare personală și lifestyle și etc., deci nu mă ascund după un fir de papură și nu zic să le dăm cu uleiuri esențiale ca să iasă demonii din ele. Vreau doar să mă bag în seamă cu perspectiva mea după ce am consumat ceva literatură din asta motivațională. Acestea fiind stabilite să dăm cu critica. Ca de obicei, voi face o listă pentru că îmi gâdilă nevoia de ordine și îmi bucurǎ ochiul.

    • Citește cu ochiul critic larg deschis. Adică nu lua totul de bun, ci trece-l prin filtrul neuronului şi emoționalului tǎu. Exemplu personal: printre primele cărți citite era una care promova optimismul în orice împrejurare. Mi-a luat un minut, dar am pus cartea în teancul “când a fi crizǎ de hârtie igienică”.
    • Verifică. Mi se pare redundant în ziua de azi, dar o s-o spun : oricât de interesantă este o idee, o carte, o persoană, un filmuleț, o provocare online, VERIFICǍ sursa şi ideea. Nu putem spune în ziua de azi că nu putem cerceta orice în partea asta de galaxie. Sigur că vrei sa fii cool făcându-ți un selfie mângâind un crocodil că așa ai văzut nush unde pe net, dar șterge praful de pe sinapsele alea înainte și vezi ce inseamnă un crocodil care nu-i poșetă.
    • Nu șterge ceva de pe lista de “hmm, sună interesant “ doar pentru că e un clișeu. Uram clișeele şi trăiam ca să le contrazic, însă timpul mi-a arătat că e ceva de capul lor. Dar tot trebuie să-ți faci temele.
    • Începe cu tine. Dezvoltarea asta personală începe și se gatǎ cu tine, e procesul tău, drumul tău. Deci cunoaște-te pe tine, învață să colaborezi cu tine, să vezi pe unde scapi ulei și unde strălucești mai ceva ca un soare pe un cer senin în mijlocul lui iulie. Apoi vezi ce iei și ce integrezi la tine din jurul tău. Abia după toate filtrele astea poți să treci la pasul urmǎtor:
    • Încercare și eşec. Din păcate, multe chestii la asta se reduc. Orice rețetă ți-ar vinde oricine şi jurǎ pe roșu cǎ a funcționat la 99.99% dintre bacterii există întotdeauna şansa ca tu sǎ fii bacteria aia care nu se aliniază sau ai fost mințit. Cum ti-a fi norocul.
    • Scurtăturile. Toți vrem tinerețe eternă asociată cu saci de bani care se înmulțesc nu scad, sǎ mâncăm orice, oricât, oricând şi să o facem pe Kate Moss să pară grasă pe lângă noi. Iar cireașa de pe tort să fie sănătatea din fier beton combinat cu titanium. Nu există scurtături pentru muncǎ. Nu legale, cel puțin și/sau etice și fǎrǎ consecințe. Da, știu, sunt nașpa.

    Concluzie: ca orice româncă cu studii superioare care crede că părerea ei e ca electricitatea pentru epoca industrializării încep cu deci.

    Deci înainte să te alături unui trend care te învață să inspiri și să expiri doar oxigen nepoluat prin tehnici secrete împărtășite de un asgardian unui tip care i s-a părut a fi vrednic, caută soluții simple, la îndemână, de bun simț și bună minte.

    Neuronul si hormonul iluminați

  • De la donna immobile la donna atletica

    Da, cam așa se poate rezuma călătoria mea pe acest subiect. Am trecut de la chiulit masiv de la orele de sport din liceu pe care le uram maxim până la urmărit cu pasiune tot felul de oameni care vorbesc despre nutriție și antrenamente, încercat numeroase regimuri și feluri de mișcare. Am început timid prin anul II de facultate când mi-am dat seama că mâncatul de cartofi prăjiți și răntăliți la orice oră din zi și din noapte au dus la pufoșag. Apoi când eram la master m-am apucat de schi, așa cum se cuvine unei începătoare adevărate: în blugi, pe dealurile din Făget cu echipament căpătat și împrumutat. M-am îndrăgostit mai fulgerător decât untul de croisant. Am investit mult timp și bani în echipament și în sezoane la schi în țară, dar mai ales în Austria și evident nu regret absolut nimic. Acum după aproape 20 de…luni de când am început s-a domolit pasiunea: prea scump, prea aglomerat etc., dar au apărut în peisaj gradual artele marțiale, MTB-ul și haikăreala și  mai recent yoga și antrenamentele cu greutăți. Sigur, motivația a început cu slăbitul, apoi cu starea de sănătatea și a ajuns să fie o dependență. Dada, dependență. Bănuiam asta, însă recent am avut și confirmarea: după ce s-a stins iubita mea stăpână felină nu am avut chef să fac și să vorbesc cu nimeni astfel că nu m-am prezentat la nici o activitate în săptămâna respectivă. Rezultatul: pe weekend deja mă simțeam un balon anchilozat care scârțâia din toate cele, așa că m-am întors rapid la program. Ce vreau să zic cu tăte astea? Să mă laud, evident, că rup Strava în doi în fiecare săptămână. Nu, vreau să zic că așa cum se înțelenesc canapenita cronică și netflixuiala și mai cronică, iată că este și reversul mai sănătos al medaliei : că simți efectiv că acolo pici dacă nu-ți miști dosul. Sigur, așa cum am bloguit deja în postul Regina Lenii, dorința de a ședea mindless și ingeniozitatea în a găsi pretexte ca să facem asta nu vor dispărea niciodată, secretul e să le dai cu ignor. Cum arată o săptămână pentru mine în termeni de mișcare? 2X karate, 2Xantrenamente cu greutăți, 1xYoga și 1xAlergat. Se mai întâmplă să mai trag chiulul, dar de tot nu se poate, după cum am pălăvrăgit  mai sus. Poate într-un post viitor o să dezvălui tăte regimurile planetei pe care le-am testat și unde sunt azi.

  • Regina lenii…

    M-am autoîncoronat dintotdeauna regina lenii și lumea nu mă crede pentru că sunt activă și mereu fac ceva fie că merg la sală, pe munte, în cantonamente etc. Aș dori să mă explic pentru că eu coroana n-o dau la nimeni! Da, în principiu, am programată cam în fiecare zi câte o activitate fizică (antrenament cu greutăți, arte marțiale, yoga și mai nou, alergat pe care îl urăsc), iar weekendul este bonus: o drumeție este binevenită, când se potrivește.

    Aș prefera să stau acasă, în pat cu o IPA de preferință de la Bereta și o cutie imensă de Pringles? DA!

    Mai degrabă m-aș uita la un film care nu-mi solicită neuronul și aș înfuleca o pungă de popcorn aburindă proaspăt gătită de microunde? Tot DA!

    Să dorm până târziu și să-mi savurez cafeaua 2 ore în loc să mă trezesc devreme și în weekend ca să hălăduiesc pe coclauri? Ia ghici! Mult DA!

    Dar….

    Îmi place să arăt ca o femeie cu forme nu ca un sac de cartofi cu cap? DA!

    Prefer să urc 3 etaje și să nu crăp de la efort? Tot DA!

    Îmi doresc ca la vârsta de aur care va urma peste 100 de ani să nu mă plimb cu cadrul când merg să-mi iau pită? Mare DA!

    Mă gâdilă la orgoliu când îmi zice Garminul că „Your fitness age is 20 for your age and gender”? (mă identific ca ce sunt: femeie hormonală!) Nuuu….

    Sper ca munca, efortul, sudoarea, nervii și multele cafele băute în 5 secunde să se traducă într-o sănătate de durată? Mult DA!

    No, se pare că sunt într-o încurcătură cu atâția DA antagonici. Păi și ce fac atunci? Îmi ridic dosul din pat/scaun/canapea etc., mă echipez și plec. Dar aia nu înseamnă că lenea nu e, căci e. Mă folosesc și de Garmin să mă bag în tot soiul de challenge-uri și atunci asta mă mai motivează pentru că sunt genul care urăște să vadă că nu și-a bifat sarcina sau obiectivul sau Doamne ferește!, nu vede progres! Și tot așa, tot felul de tertipuri ca să mi țin activitățile. Îmi pare rău că n-am ceva soluție magică, dar asta din cauză că nu există. Nimic nu înlocuiește sudoarea onestă.

    Concluzia:

    Ai, n-ai chef, meri la sală!

    Cu lene,

    Neuronu hormonal