Neuronu' Hormonal

Category: Răutăcisme/Ventilare/Opinii

Diverve subiecte care îmi obosesc neuronu.

  • Opinioidă cronică

    Poporul român are multe calități. Fără îndoială, fără tăgadă. Punct. Dar nici cu „calitățile mai puțin bune” nu mi-e rușine. Una dintre bolile care s-a cronicizat în ultimii ani, cu aportul gazului pe foc de genul rețele de socializare, pandemia, alegerile etc., este părerea-axiomă sau opinia-adevăr absolut a oricărui dac/latin zdravăn (sau orice altă gintă) bine înfipt în realitățile societății românești. Treaba-i simplă: adevărul absolut îl deține doar Dumnezeu (pentru credincioși) sau NIMENI (pentru ăilanți). Asta e părerea mea axiomă. Păi da, că și eu tot româncă sunt. Pornind de la această premisă voi lua, aleatoriu, cazuri fictive, dar valide, să le analizăm.

    – D-nul Gigi, ce profesie ai mata? Mecanic auto? Perfect! o să vă cer părerea când se îmbolnăvește Dăciuța mea. Despre vaccinare o să întreb medicul.

    – D-na Maricica, în ce domeniu activați dvs. ?Predați electromecanică la facultate? Ce frumos! Atunci vorbiți-mi despre asta că nu știu absolut nimic. Tunelurile din Bucegi sunt altă specializare. Psihiatrie, aș zice eu, dar nu mă pronunț că nu-s psihiatru.

    – Ce zici, iubi? Du-te explică-le păianjenilor de pe perete cu cine ar fi mai bine să voteze. Sau robinetului ăla care curge de 6 luni.

    H&N înțelepți.

  • Despre mine…

    Azi simt că mi-au murit lăudătorii și atunci m-an gândit să mă laud singură. Vorba perfecționistului cu un complex de superioritate cronic: dacă vrei ceva făcut bine, îl faci tu. Să începem:

    • încăpățânată și dificilă sau consecventă și independentă, depinde pe cine întrebi
    • obsedată de copaci și animale sau iubitoare de natură și convinsă că putem trăi frumos și mai etic cu mediul și cu celelalte viețuitoare
    • obsedată de sport și mâncare sănătoasă sau preocupată de menținerea sfintei treimi în echilibru: mintea, sufletul și corpul
    • milităroasă sau organizată și disciplinată ca să nu cedez cântecului de sirenă al canapelii, berii și chipsurilor mele favorite
    • rigidă și degrabă judecătoare prin filtrul sistemului meu de valori sau cernerea orzului de neghină pentru evitarea conflictelor ulterioare
    • belicoasă sau vocală și implicată când e vorba de ce contează pentru mine
    • antisocială sau iubitoare de liniște
    • nearanjată sau naturală și promotoare a altor calități decât cupa D și unghiile-dragon
    • ironică și sarcastică sau haz de necaz când viața e greu.

    Lista poate continua, bineînțeles, dar morala este că orice defect se poate transforma în calitate și viceversa în funcție de cine te „evaluează”. Calibrarea și echilibrarea vin din sistemul meu de valori, din reperele mele morale și comunitatea mea (prieteni, apropiați, terapie, activități favorite…).

    Hormonu’ cu supliment de încredere în sine.

  • Repere

    Am tot vorbit în diferite postări pe care sigur le-ați citit reținut pentru că sunt o blogăriță aproape la fel de celebră precum Kim Kardashian – da, și eu am râs – despre faptul că nu putem gândi clar când trecem prin episoade intense în existența noastră pe acest plan. Mai simplu spus, când veață și pentru că ”inima e proastă de bubuie” ce ne facem? Este, evident, o întrebare care s-a născut din propriile mele crize existențiale și pentru care am căutat asiduu o soluție-minune care să-mi permită să traversez orice furtună ca o divă. Adică să intru perfect machiată și coafată prin tunelul ăla în care se spală mașina, cu toate periile, spuma și ce-o mai fi, și să ies chiar „mai perfectă” decât am intrat. Ce mi s-a revelat destul de rapid a fost că nu există această soluție… Că nu voi ieși ca și cum aș ieși de la o prezentare de modă din bătăliile mele și contrar a ceea ce credeam eu, s-o faci de una singură înrăutățește cu mult treaba. Oamenii de lângă tine fac mult, cei de calitate, desigur. Și, totuși, ce pot face că pe „nu” e ușor să ți-l faci animal de companie. Pe scurt: calmez hormonul, caut în baza de date și aleg reperele adecvate situației. Nu, nu ies perfect coafată și machiată aplicând rețeta asta, doar îmi permite să ies din situațiile care contravin bunăstării mele într-un timp mai scurt sau mai lung, în funcție de criză. Să pleci din genul ăsta de situații este cel mai greu lucru în viață, cel puțin din experiența mea. Să vă explicitez ce vreau să zic cu calmarea, baza de date și reperele. Câtă vreme hormonul este inflamat, vom vedea doar sfârșitul lumii din orice situație și nu vom putea raționa, de aceea, e important să reduci pe cât posibil această inflamație prin orice mijloace crezi că ar avea succes (respectând legea și etica, desigur). Baza de date înseamnă principiile, credințele și modul în care vrem să trăim pur și simplu. Reperele sunt standardele pe care ți le dorești în diversele parți ale vieții tale: profesional, personal și ce-o mai fi. Când iei baza de date împreună cu reperele și le suprapui pe situația curentă vei vedea unde sunt neconcordanțele și vei putea corecta ce este de corectat.

    Concluzia: ca să fie și mai lesne de asimilat voi da un exemplu, fără nici o legătură cu viața reală, că n-are cum. E total sf. În baza mea de date zice că-mi doresc un loc de muncă care să-mi permită să mă întrețin, cu oameni care te respectă și pe care îi respecți. Reperul ar fi: cum mă simt la locul ăsta de muncă? Îmi dă ce am nevoie? Pot să trăiesc la propriu și la figurat? Adică să trăiesc fără să-mi număr feliile de pită și în caz de „crize profesionale” găsești oameni și resurse să le rezolvi sau te lovești de ”nu-i treaba mea” sau alte asemenea? Ecuația dă cu virgulă și atunci cauți soluții pentru virgula în cauză. Da, e greu, întotdeauna va fi greu, simplu fapt că trebuie să faci o schimbare cere multe resurse emoționale, dar pe termen lung să trăiești contrar cu ce-ți dorești poate avea consecințe fatale emoțional și fizic.

  • Relațiometru (din seria „Valoare de unde nu te aștepți”)

    Am auzit acum mulți ani un banc care mi se pare că ilustrează perfect stadiile unei relații. Când hormonu e la cârmă știm sigur că deciziile luate nu sunt în beneficiul nostru și atunci mă gândesc că un reper din afară ar fi binevenit. Nu, n-are rost să ne mințim că văd prietenii/familia/vecinii/pisica dintr-o constelație de motive pe care n-o voi afișa aici că ar fi prea lung delirul, adică postarea. Astfel, m-a lovit mai ceva ca un upercut că acest reper poate fi bancul în cauză.

    Ion și Mărie se grăbeau la oareșce eveniment. Mărie se împiedică și cade.

    La începutul relației: Ioi, puișor, te-ai lovit? Stai să te ajut. Sper că nu te doare.

    După câtva timp (variază în viața reală destul de mult): Ioi, iar ai căzut? Hai odată că suntem în întârziere!

    După și mai mult timp: Ioi, tu, nu vezi pe unde meri?! Dai în gropi de atâta deșteptăciune!

    Sper că în acest punct v-ați luminat mai ceva ca lumina psihedelică de la beculețele de Crăciun din Matei Corvin. Ca temă de casă vă recomand să folosiți acest banc ca barometru al relației voastre că vorba aia „inima e proastă de bubuie” și dacă ești la ultima etapă atunci știi 100% că ai stat prea mult în relația aia. Simplu, așa-i? Sigur că nu, dar așa cum ce-i ușor nu-i neapărat benefic pentru tine, la fel și ce-i greu. Sau mai ales ce-i greu.

    Neuronu, evident, că hormonu doarme, i-am pus ceva bun în cafea…

  • Perfecțiunea rasei umane

    Toți ne declarăm educați, grijulii cu cei din jur și cu mediul și cu o coloană vertebrală de excepție. Vă provoc să faceți un mic studiu pe lângă voi, sunt convinsă că declarativ sunteți toți fără pată sau cu pete minuscule. Și, totuși, nu pot să nu mă întreb cum de…

    • suntem toți amabili și politicoși, dar auzi invective la tot pasul.
    • suntem toți înțelegători, dar sună claxoanele și răspunsurile răstite sau pasiv agresive la tot pasul.
    • iubim natura și animalele, dar doar dacă nu interferează cu viața noatră perfect dezinfectată și betonată. Nimeni nu are timp să se implice în comunitate, fie că vorba de strâns gunoaie, ajutat cu animalele abandonate, cu persoanele vârstnice abandonate sau copiii abandonați.
    • iubim pacea, dar ne războim de la începutul lumii din diverse motive „valide”
    • suntem săritori, dar nu ne cunoaștem vecinii și construim garduri cât Marele Zid Chinezesc. Unii filosofi argumentează că dacă n-ar fi ura n-am ști să apreciem iubirea, că e musai să coexiste,la fel ca binele și răul. Așa o fi, maică, dar sunt zile când nu poți decât să exclami precum multe prea aclamatul Eminescu: „Totuși este trist pe lume”. Hormonul și neuronu pe lipsă de endorfine.

  • De ce-mi place să fiu „țărancă”

    Am schimbat blocul cu casă la țară și-mi place la max. Pentru că mergând în fiecare zi în fundul curții la budă îmi fac ușor numărul de pași zilnic. Asta în primul rând. Să le vedem pe celelalte:

    1. curte
    2. curte
    3. rufe uscate afară
    4. curte
    5. mâtze
    6. grădină
    7. liniște
    8. comunitate
    9. zero trafic
    10. accesul la produse locale
    11. liniște
    12. timpul
    13. rânduiala
    14. să iau vitamina D când e soare
    15. vecinii
    16. curte
    17. îmi pot spăla mașina singură
    18. mirosurile
    19. îmi culeg singură verziturile de salată. Vei observa că mă repet, nu, nu am sughițat, e doar o modalitate de a accentua cât de mult îmi place și atât. Sănătate și fericire, Neuronu și hormonu

  • Lucruri din categoria „nu ai niciodată prea multe”

    Mă străduiesc să nu pic în trendul consumerismului sau al „iubirii” de țoale de firmă, al cheltuielilor inutile etc., dar cum sunt o simplă muritoare am și eu slăbiciunile mele. Iată o mică listă a lor (cum altfel decât listă?):

    1. cercei – am multe perechi, nu destui și în nici un caz prea mulți. Sunt minimalistă și la accesorii: Garminul și cerceii.Dar musai cercei, când uit să-mi pun mă simt de parcă aș defila toată ziua nudă. Și nu exagerez când zic asta.
    2. cărți – în orice format. Cred că pentru iubitorii de citit e simplu de înțeles de ce. Dar să reiterăm: pentru că sunt o sursă inepuizabilă de învățăminte, umor, lecții de viață, au puterea să te transpună într-o altă lume și aș putea continua până mâine.
    3. creme de față: am întotdeauna deschise 4 și dacă se termină una îmi iau încă 4. Ca să fie. Povestea din spate este că mi-a fost foarte greu că-mi găsesc o cremă potrivită dat fiind tenul meu deșertic și mereu îmi luam creme să le încerc…Creme care de cele mai multe ori nu se potriveau pielii mele și asa rămâneau pe acolo. Azi, după luni seculare, pentru că-s tânără, am învățat să le folosesc deodată (dar în momente diferite ale zilei) ca să obțin ce am nevoie.
    4. lenjerie intimă – în funcție de programul zilei, de activități și ținute, o schimb de 1-3 ori pe zi. Are sens că am nevoie de multă, nu?
    5. munți/natură – și asta e simplă, pentru mine cel puțin. Pentru că jungla urbană este o sursă inepuizabilă de stres, animale ciudate, prea mult beton și prea puțin verde. Mai sunt și altele, cu siguranță, dar cam asta ar fi baza…

  • Vocea interioară e o mică plajă

    Eu consider vocea interioară și instinctul două lucruri diferite. Nu sunt psiholog, nu am studii în domeniu, este doar modul în care mi le-am clasificat eu. Vocea interioară vorbește sau țipă, în unele cazuri, din experiențele anterioare, majoritatea nasoale, deci rolul este să te protejeze de ce percepe ea ca fiind un pericol. Ne vrea binele, cum ar fi, doar că algoritmul pe baza căruia pune un anumit eveniment în coșul „nu atinge că te arde” poate fi greșit și atunci, evident, și generalizarea este greșită. Instinctul, pe de altă parte, este simțul ăla care te avertivează înainte să-ți dai seama că ceva pute chiar dacă n-ai dovezi sau studii de la cercetătorii britanici. Ne este greu să credem în ceva așa, fără dovezi, fără chestii, pentru mine cel puțin, am refuzat sfaturile instinctului mai bine de jumătate din viață cu justificarea: „Sunt o femeie cu un neuron funțional, voi judeca și voi emite păreri după ce voi trece totul prin filtrul lui”. Da, acum râd și eu de asta. Adică e lăudabil ce încercam eu să fac, nu neg, dar de cele mai multe ori tot la prima concluzie mă întorceam cu timpul pierdut aferent. Ca să nu mai zic că între timp m-am convins că „a fi obiectiv” e o prejudecată subiectivă învelită în staniol rațional. Tot ce este uman este subiectiv. Simplu. Dar să revenim, dacă te uiți prin prisma faptului că suntem animale, atunci vei înțelege că multe alte specii de animale au instincte. Specializate pe ce au ele nevoie, evident, și nu fac studii în străinătate ca să se specializeze. Și toate sunt tot pentru a te pune la dăpost de animale nasoale sau împrejurări care nu-ți sunt prielnice.

    Între vocea interioară și instinct, clar votez cu instinctul, problema e că prima e mai insistentă decât un copil de 5 ani care repetă de 500 de ori întrebarea: mami, ce înseamnă oral? În plus, dacă suntem într-o zi în care hormonu e la putere și nu neuronu, ai pus-o de o criză și un episod de „decădere” cum zice maică-mea. Dacă în mintea ta se ițește înrebarea: „Bun, și ce-ar trebui să facem atunci?” Răspunsul este da, unde da = fă ce poți ca să fii bine și să încerci să balansezi hormonu și neuronu. Da, știu că e greu, dar se cheamă „veață”.

    Cheia titlului: traduceți plajă în engleză apoi gândiți-vă la omofonul ei.

    Hormonu, că neuronu e în vacanță.

  • Kant vs. Sandra Brown

    Cărțile sunt cea mai tare invenție, după săpun și hârtia igienică. Igiena ne ține departe de boli, cărțile, oh cărțile, ne hrănesc mintea și sufletul, ne țin departe de centrifuga vieții omului gata oricând de o bârfă, de o judecată gratuită, de un sfat pe care nici el nu-l urmează, dar și se capcanele propriei minți. Într-un cuvânt, sunt perfecte. Ar putea fi lucrurile atât de simple în universul uman ? Ce utopie! Omul are grijă să rafineze și să elitizeze orice, astfel că nu toate cărțile sunt egale. Voi exemplifica pentru clarificare. Așa cum, întru-un grup, nu poți spune că ai o Dacie din 2000 ca să nu fii sărăntocul înconjurat de BMW-ști, Mercedes-iști, ci vei spune „Conduc o mașină clasică”, la fel și cu cărțile. Vei spune „citesc o carte ușoară, de relaxare” sau și mai simplu, „un roman” la fiecare carte care nu este considerată piatră de temelie pentru un intelectual adevărat, adică nu e Kant, Schopenhauer, Shakespeare (în original, evident) etc. Nu, nu vă recomand să vă schimbați lista de lecturi. Citiți ce vă cer starea de spirit, momentul, mintea, mintea și sufletul. Schimbați-vă grupul sau, și mai bine, fiți voi în orice împrejurare. Unapologetically. (dacă știți echivalentul românesc, vă rog să-mi spuneți).

    La multe pagini citite!

  • Provocarea de a fi femeie

    Premisa: m-am născut femeie, mă identific ca femeie, trăiesc ca femeie și-mi număr hormonii nărăvași în fiecare seară. De asemenea, am trecut de prima adolescență, adică am trăit câte ceva din toate. Balivernele care urmează reflectă cu siguranță asta. Savurați, reflectați și dați-mi și perspectiva voastră.

    • nedumerirea celor 20 de cm
    • parcarea, de orice fel
    • să fii asertivă fără să fii tiranică
    • să fii feminină fără să fii pitzi
    • să te aperi fără să fii belicoasă
    • să te accepți când ești zână, dar mai ales când ești ciumă
    • să fii fidelă, dar nu pustnică
    • să înveți să pierzi fără să ștergi cu tine însăți pe jos
    • să înțelegi că atunci când hormonul e la cârmă, lucrurile nu ies
    • să flirtezi fără să pari „ușoară” sau „disperată”
    • să fii amabilă, nu supusă
    • să fii birjar, dacă nici o altă metodă nu funcționează, fără să pierzi din feminitate
    • să mănânci și să bei ce-ți pică bine, nu doar să ciugulești pentru că „așa-i stă bine unei doamne”
    • să ceri ceea ce ai nevoie, fără să te simți slabă sau dependentă
    • să nu-ți fie rușine pentru că ai libidou
    • îmbracă-te adecvat ocaziei, dar în stilul tău
    • să fii feministă, nu masculină sau misandrină
    • poartă fusta cât de scurtă vrei tu, dar nu la biserică sau la vreun eveniment la lucru
    • fii „în perioada aia a lunii” cum vrei tu că trebuie s-o duci Cam atât mi-a venit în minte, sigur că lista nu-i exhaustivă și cu siguranță „veața” îmi va aduce și alte provocări. Neuronul și hormonul filosofi