Neuronu' Hormonal

Author: Neuronu/Hormonu

  • Abu Dabhi

    Abu Dabhi

    Am avut ocazia, pentru prima oară în existența mea verde, să merg pe alt continent. Sunt destul de plimbată, zic eu, în spațiul european, dar atât. Deci eram cu toate prejudecățile unei tinere europene la mine: în buzunar, în rucsac, peste tot. Această ieșire a fost într-un context profesional, dar mi-am aranjat zborurile ca să am un pic de timp și de “joacă”. Am avut 2 săptămâni la dispoziție să mă documentez și cred că l-am extenuat pe google punându-i toate întrebările care au aprins neuronul meu oricând eram trează. Internetul bineînțeles că nu s-a dezis, la fiecare site care zicea una erau cel putin 2 care îl contraziceau. Deci pregătirile au fost distractive. Faptul că mergeam în primul rand ca să-mi exercit atribuțiile profesionale și apoi ca să vad, să miros și să simt orasul a fost un noroc, dar si sursă suplimentară de stres. Adică am avut ocazia să văd și dincolo de strălucirea orbitoare a mallurilor și a soarelui reflectat pe clădirile impresionante. Cu ce am venit acasă? O să pun pe liniuțe ca să nu mă extenuez nici eu scriind, nici voi citind (sunt optimistă și-mi închipui că cineva citește ce scriu eu).

    • Oamenii. Sunt foarte calmi și politicoși, chiar si când înțelegi din limbajul lor nonverbal că n-ai voie să fii acolo și că prezenta ta e suspicioasă. Am fost surprinsă și ușurată că am scăpat nepercheziționată. De asemenea, deși sobri, au simțul umorului. (Au râs la remarcile mele!!). Da, iau securitatea extrem de foarte în serios. Și înțeleg că legile lor sunt foarte dure cu privire la comportamentul în public. Nu mă refer aici la a-ți flutura atuurile corporale mai mult sau mai puțin naturale. Nu există așa ceva decât la turiști. Deci iată, încă o dovadă că civilizația se face cu legea și amenda.
    • Mâncarea. Trebuia să o pun prima, dar n-am vrut să par fomistă. Eu am stat la un hotel modest (Premier Inn), dar Dumnezeule! (Sau mai bine zis Allah?) cât de gustoasă e mâncarea lor. Micul lor dejun e nemaipomenit. Am bagat ca o olinclusivistă care vrea să-si scoată investiția. Cireasa de pe tava? Fructele! (Get it?) așa gust doar în alte tări decât Romania găsețti!asa cum i-am zis unei prietene: cred că am aflat de ce nu mai avem adevarati pepeni de Dabuleni la noi: sunt toti exportati la ei!Minunat!uriașul minus? Cafeaua!!!dacă vrei să bei și altceva decât apa cu care s-a spălat aparatul de cafea trebuie “umpic” de efort. Iar eu fără cafea sunt agresiva fără pasivă! Sunt și o mare băutoare de apă care din experiența mea e scumpa, mai ales în aeroport și în țările mai secetoase așa. Surpriză: fântani cu apă publice din loc in loc prin aeroport și la hotel aveai sticluțe de jumate cu apă gratis. Mamă, ce lucs!zic eu în capul meu: mă întorc cu bani acasă!!dar am grăit prea repede.
    • Orașul. Imaginează-ți ceva uriaș si apoi triplează. Nu există concepul de mic, totul este impresionant, ultimul răcnet și lingi pe jos de curat. (Nu exagerez) arhitectura lor este absolut abisală și cu detalii uluitoare. Deci la superlativ cum ar veni. Minusele? Distanțele si lipsa obiceiului “hai să merem pe jos până acolo” care pentru mine e aproape de habotnicie. Aproape înseamnă 20 de km. Și 40 de km la fel. Am stat la 20 de km distanță de locul unde aveam chestii de făcut și 40 de oraș. Cum am zis, aproape. În virtutea alergiei la mersul pe jos sau în sprijinul ei, am remarcat penuria de trotuare. Deci și dacă m-aș fi încăpățânat eu să merg pe jos (ceea ce aș fi făcut!) n-aveam pe unde. Autobuzele sunt echivalentul de viteză al trenurilor noastre. Ca să ajung unde aveam treaba mi-ar fi luat 2 ore să ajung cu busul! Pentru că aproape, după cum am mai zis. Alternativa e taxi care mi-a topit bugetul pe care nu l-am cheltuit pe apă. Sigur e convenabil dacă îl imparți cu prietenii, dar dacă ești solo, se simte. Rezultatul? 1000 lei în 2 zile doar pe taxi, mâncare, o bere și o cremă de soare. Mi se pare mult, dar eu nu-s șeică.
    • Clima. Te ucide soarele și asta în ianuarie. Simțeam cum îmi arde fața că restul era acoperit. (Iata (și) de ce se îmbracă așa!) apoi intri undeva și te ucide frigul. Abuzul de aer condiționat e până la cer. Nu stiu câte grade exact, dar am fost în permanență congelată și nu eram în costum de baie. Drept urmare, ei sunt tot timpul cu ceva simptome de la asta.
    • Mirosurile. Poate vi se pare ciudat că pun asta aici, dar eu sunt delicată la capitolul ăsta. Sunt mirosuri care îmi ucid pofta de mâncare pe o lună! Parfumurile etichetate drept arăbești la noi fac parte din motivul disconfortului meu nazal și stomacal așa că eram în gardă. Soc și groază! N-am mirosit nimic din ce mă ucide acasă! Parfumurile și alte mirosuri de-ale lor sunt absolut rai pentru mine. Deci nu știu ce se vinde la noi, dar la ei nici la budă nu se simte așa (ai prins aluzia?! Eau de TOILETTE) care este tot un paradis pentru delicata olfactivă și vizuală care sunt.
    • Garderoba. Asta a fost alt motiv de stres pentru mine. Am cititcă sunt înțelegatori cu turiștii că așa e ei de treabă, dar aveam misiune oficială de îndeplinit, deci nu intră în categorie. Mi-am luat ce am considerat potrivit, lucuri obișnuite pentru mine, dar am ales sa port glugă și să-mi iau și o eșarfă. Să fie. Am ajuns să le port și de nevoie cum am menționat anterior. Am primit ceva priviri pe ici pe colo, dar în modestia mea absolută cred ca n-avea legatura cu garderoba. Cred ca am văzut doar 3 sau 4 doamne îmbrăcate ninja style în timpul pelegrinărilor mele la ei. Deduc aici că sunt destul de relaxați la capitolul ăsta. Ceea ce a fost o mare ușurare pentru mine!

    În concluzie, a fost o experiență care mi a adus multe pă pozitiv incluziv un buzunar plin de încredere că mă descurc, poate nu întotdeauna în cel mai elegant mod, dar totuși s-o luăm ca pe o victorie. Apoi a fost incredibil să simt pe pielea, ochii, nasul etc din dotare nu doar să citesc pe net. La întrebarea “Aș repeta experiența?” Răspund fără ezitare da, dar mă îndoiesc că pe banii mei sau pe zilele mele de vacanță. Lung și e doar rezumatul. Sper ca ai rezistat si te-a distrat și/sau ți a îmbogățit mintea.

  • O zi din viața lui Ivan Denisovici

    Am citit recent această carte de Alexandr Soljenitin, un scriitor rus care a dezvăluit prin opera sa literară adevărul despre regimul sovietic și viața în „taberele” acestuia cu prețul aferent, bineînțeles. În mod normal mă feresc de lecturi care descriu ororile create de regimuri și oameni asupra altor oameni/ființe din varii motive pentru că îmi creează un profund disconfort emoțional și o aversiune față de specia umană care se pretează la fapte de nemenționat din motive absolut inumane și ilogice. De această dată însă, am fost îndemnată să o citesc, fiind asigurată că pot duce lectura fără urmări. Ceea ce s-a dovedit adevărat și mă bucur că am citit-o pentru că această carte mi-a arătat ceva absolut senzațional și anume faptul că omul poate să trăiască în condiții greu de imaginat (frig îngrozitor, foamete, muncă epuizantă etc) și să-și păstreze umanitatea și principiile străduidu-se în același timp să supraviețuiască. Dacă vă pică cartea asta în mână vă recomand cu tărie să o citiți, cu siguranță vă va îmbogăți sufletul, iar dacă ați citit-o deja aș fi curioasă să știu impresiile voastre.

  • Neuronu’ hormonal

    Bine ați venit!

    Etapele vieții:

    • Nașterea / Birth
    • Ce pana mea e asta? / What the duck is this?
    • Moartea / Death

    (preluată, în engleză în original)

    Aș zice că etapa a doua începe la o vârstă fragedă, când încă pipăim și bâjbâim. Dacă avem noroc de un bagaj solid de acasă cu câteva repere, practici mentale, emoționale și fizice sănătoase , dar și câteva citate de duh atunci navigăm mai lesne prin viață. Dacă nu, ghinion (sau poate noroc?), ți le faci tu. Ca și cum ai scrie un manual de utilizare după ce ai testat ceva pe pielea, mintea și emoțiile tale. Acest colț de www se dorește a fi scrierea acestui manual de utilizare pentru mine. Dacă ți se pare util, îmi cresc stima de sine și satisfacția. Dacă nu, sper că măcar te distrezi mai frumos și mai educativ decât dacă ai urmări o telenovelă, de exemplu. Ia cu sare, popcorn, umor și clemență. E cu citit printre virgule, metafore, sarcasme și autoironii. Nu e genul tău? Nu-i bai, dă drumul repede la TV până nu se răcește popcornul. 

  • Bilanțul lui 2024

    Virusul pe care l-am primit bonus în această vacanță m-a oprit din activitățile mele favorite : hoinăreala pe coclauri sau hiking cum ar fi mai elevat. Așa că, stând în pat cu lichide și paracetamol lângă mine, m-am gândit să-mi iau un pic de timp de la făcut nimic și să mă joc cu virgulă cuvintele. Alt hobby de-ale  mele, de altfel. E ușor de ghicit de ce bilanț, de obicei fac asta, dar nu în scris. Anul acesta am decis să o fac sub formă de listă pentru că sunt mare fană liste și să le pun în două categorii. Am senzația că trendul psihologiei pozitive este încă în vogă, ăla de zice să fii fericit și cu zâmbetul pe buze chiar dacă ți-a luat foc casa și soțul/soția a fugit cu BFF/sora ta cu toate economiile voastre. Prin urmare, mă voi strădui să rămân pe această cale. Prima categorie se va numi, așadar, PĂ POZITIV, iar cea de-a doua, PĂ nePOZITIV. Adică rămânem în arealul lui pozitiv cu un mic prefix care, desigur, nu ne va afecta prea tare. Cam ca ordonanța trenuleț. Să purcedem, deci.

    PĂ POZITIV

    • Am timp liber. Lucru complet străin mie în ultimii 4 ani.  La un moment dat, m-am surprins având o stare inconfortabilă și m-am speriat. „Ce-o fi asta?” zic. Era…plictiseală. Am rezolvat-o rapid că-s creativă.
    • Sunt „țărancă” și mi place tare mult. Încă un pic și mă obișnuiesc și cu buda-n curte.
    • Oamenii. Încă mă surprinde faptul că primesc ajutor și sprijin de la ceilalți, aș putea spune aproape necunoscuți, și apreciez enorm asta. Descopăr în această etapă a vieții mele și într-un oraș nou mie că oamenii știu să coexiste cu cei care nu le sunt neapărat dragi și altfel decât cu ignor pasiv agresiv și bârfă denigratoare în rest. Pot, de asemenea, să spună și o vorbă bună la greu.
    • Yoga și meditația. Le-am detestat cu pasiune inițial, am zis că io-s aia care se mișcă, face, drege, nu stă aiurea în tramvai visând cai verzi pe pereți. Anul ăsta am exersat regulat proiectarea de cai verzi pe pereți și multe vieți omenești au fost salvate astfel.
    • Prietenii. Sigur că și ei „e” oameni, dar e o categorie aparte. Deși sunt departe, încă mă menționează. Chiar dacă e ca să spună câte fire albe de păr le-am cauzat.

    PĂ nePOZITIV

    • Sănătatea. Vechile și eternele mele probleme de sănătate au revenit și au adus și niște prieteni să pună de o petrecere. Din nefericire, corpul, emoționalul și buzunarul ce le dețin nu s-au distrat.
    • Oamenii. Am încredere că te prinzi de ce sunt trecuți la ambele categorii. E mai ușor decât teoria relativității a lui Arnold Swarzenegger.
    • Tranziția. Anul acesta am făcut mici modificări, mai exact, am schimbat tot: oraș, loc de muncă, locuință. Deși practic sunt toate noi și vechi toate, unele noutăți vechi îmi dau de furcă. Mă consolez cu una din zicalele mele favorite: ”Nothing lasts forever” și încerc să am răbdare. Cel mai des, eșuez, dar partea bună este că mai pot să încerc.

    Punem punct că am lungit-o destul. Ce-mi doresc pentru 2025? Păi să năpârlească nePOZITIVUL, evident. Ceea vă doresc și vouă! La mulți ani!