Neuronu' Hormonal

Tag: romania

  • Principiul FNL

    Toate lecțiile de valoare pe care le-am primit de la veață (=viață+probele și testele primite) au venit din senin, din întâmplare sau din contexte amuzante. Cel puțin așa le-am perceput eu, probabil că o logică există, doar că nu mi s-a arătat mie. Am botezat toate aceste comori „pere mălăiețe”, nu este chiar un nume potrivit, dar mie îmi place așa că va trebui să trăiți cu asta. În cazul de față a fost ultima variantă, o mică glumă care s-a transformat precum broasca în Făt-Frumos și a dat naștere unui principiu de viață și a unui post cu care vă chinuiesc în această frumoasă zi de caniculă. Ca să pricepeți, acest principiu este un obiectiv, o dorință și nu neapărat realitate pentru că veață. Voi presupune că ați priceput și nu trebuie să elaborez căci caniculă că doar n-o să zic lene. Nu vă mai țin în suspensie, sunt mai multe șanse să fiți într-o mașină încercând să evitați gropile decât în suspans, de aia suspensie.

    Principiul FNL înseamnă să te străduiești să trăiești Frumos, Natural și Liber. Recunoașteți că v-a lovit la coarda sensilă, sintagma asta sună cu siguranță a motivațională de Fb. Hai recunoașteți, promit că nu mai zic la nimeni, 2 prieteni maxim și nu vor zice numai la alți 200. Să le luăm pe rând:

    Frumos, adică respectuos și curat față de ce ne înconjoară: ceilalți, natura etc. Greu, huh? Pe o scară de la 1 la 10, aș zice 15.

    Natural, adică ținând cont de ritmul tău natural, al corpului și minții tale, dar și al lumii. Și asta aș categorisi-o ca fiind tot simplă.

    Liber, asta-i cireașa de pe un tort greu de înghițit. Adică în conformitate cu dorințele, crezul, principiile, visurile și planurile tale. Respectând legea, bunul simț și regula 1. Dacă nu v-am dat ippon, atunci am scris degeaba.

    Obiectivele, planurile și utopiile sunt repere, sunt marcaje după care ne ghidăm ca să știm în acestă existență, mai ales pentru cei aflați în viață la etapa ”what the fuck is this?” de unde am pornit, cum stăm și când nu vom ajunge niciodată unde ne-am propus. Nu, nu e greșeală, doar optimismul cuiva aflat la etapa mai sus menționată.

    V-am dat de mestecat? Nu? Ok, să fim FNL și nici să nu realizăm!

    Neuronu și hormonu agitați.

  • Cum ajuţi o femeie independentă/feministă pe energie masculină

    Recunoaşteţi că vă roade această întrebare mai ceva ca misterul piramidelor. Your secret is safe with me. Şi nu doar atât, am chiar şi răspunsul. Astăzi este, deci, ziua voastră de mare noroc. Căscaţi ochii, citiţi de mai multe ori, dacă consideraţi necesar. Iaca: ajutaţi-o CÂND şi cu CE are nevoie. Revoluţionar, aşa-i? În realitate, e simplu şi “face” şi sens. În primul rând, fiind vorba de această specie ciudată de femeie, ea o să ceară ajutor (acelea care o fac!) în ultimă instanţă, adică după s-a gândit, a încercat, a eşuat etc. Deci, ajunge să te tragă de mânecă după ce vede că e greu de una singură. Ce înseamnă asta mai exact? Nu cere ajutor în secunda doi pentru că nu are chef sau mai ştiu eu ce alt motiv şi mai ales, cere cu greu pentru că s-a obişnuit să se descurce. Capisci? Bun. Apoi, lucrurile fiind gândite, deducem (ca să nu zic ştim) că are deja o idee destul de clară despre ce are nevoie, cum are nevoie, când etc. Mă mai urmăriţi sau aţi adormit? Voi presupune că puteţi citi şi în somn. Să exemplificăm pentru simplificare: tu, de bună credinţă, cu cele mai bune şi pure intenţii îi oferi cea mai faină şi scumpă furculiţă Gu%ci aurită şi cu jvarovschi. Te aştepţi la o recunoştinţă eternă presărată cu osanale profunde, dar când colo ce să vezi? Îţi mulţumeşte şi-ţi spune că ei îi trebe lingură pentru că e greu să mânci ciorba cu furculiţa. În concluzie, aş zice că-i destul de clar. Acum, evident că sunt nuanţe şi situaţii, oameni şi contexte, dar ca ” axiomă generală” cam aici s-ar reduce. Dacă începeţi de aici şi construiţi pe firul vostru epic io zic că foarte curând ….inspiraţi profund, apoi expiraţi în 8 timpi….o să înţelegeţi şi o să colaboraţi cum n-ai crezut vreodată că o femeie încăpăţânată şi masculină o poate face. Încearcă şi vezi ce iese.

  • Până nu se răcește cafeaua…

    Aceasta este cea de-a doua carte care a râs în nas credinței mele despre mine însămi că nu sunt superficială, că văd dedesubturile blabla. Nici aici, nici la Un bărbat pe nume Ove, n-am văzut nica. Dar să le luăm pe rând. Cartea asta nu-i despre cafea sau nu-i doar despre cafea ci despre oameni, relațiile dintre ei, incapacitatea lor de a se exprima în fața celor dragi. Eu am crezut că-i un SF despre călătoria în timp… Am fost destul de aproape, zic eu. Cam la fel de aproape cum e Tokio de Turnu Măgurele. Stilul nipon în care se construiește subtil și cu piese de puzzle micuțe lecția uriașă te face să o judeci rapid și s-o categorisești greșit. În realitate, romanul are o profunzime remarcabilă țesută din mai multe povești de viață și relații ce se intersectează într-o cafenea retro. Aroma inițială (get it?) puternică de SF m-a pus pe cărări greșite, ducându-mă așa într-o zonă de plictis…totuși am zis s-o gat dacă tot am început-o, plus eram curioasă ce se întâmplă cu protagoniștii. Nu vreau să dau prea multe detalii pentru că obiectivele sunt : să vă vina pofta să citiți și apoi să citiți cartea asta. În ce ordine vreți voi. Voi mai spune doar atât: ar fi frumos dacă nu ne-am mai chinui unii pe alții din cauză că nu verbalizăm ce credem, ce simțim. În relațiile cu cei dragi, zic, nu pe FB despre politică, horoscop și reptilieni. În concluzie, citește mai mult ca să înveți, ca să-ți reamintești lecții învățate și uitate, citește ca să știi să scri (da, e intenționat) și să ai cuvinte potrivite în vocabular cu care să-ți construiești relațiile și poveștile. Citește. Neuronu și hormonu care rup cultura în doi.

  • Epifanie

    Acesta este unul dintre cuvintele mele favorite, in primul rand pentru ca este sofisticat si io par cultivata si apoi pentru ca atunci cand se intampla inseamna ca am mai descoperit ceva despre aceasta persoana dusa cu vaca cu care ma cert, ma iubesc, ma urasc etc. Acuma, un pic ma enerveaza ca toate aceste descoperiri epocale pentru mine si absolut lipsite de interes pentru altii se petrec cand traiesti chestii, adica ai experiente, cum ar fi. Asa s-a infaptuit si amu aceasta viziune despre mine. Probabil ca este perfect normala, dar stii cum e, cand ti se intampla tie nu poate fi decat unica si profunda caci este vorba despre tine. Contextul necesar ar fi acesta: eu nu cred si nu incurajez trendul acesta care circula in diferite bule si anume faptul ca femeilor le este mai bine singure ca sunt puternice, independente si se descurca. Nu ma scuipati, sunt de acord cu ultima parte, dar in nici o circumstanta de-a lungul existentei noastre ca specie n-am fost vreodata mai bine singuri. NICIODATA. Nu stiu daca ati inteles ca m-am exprimat “umpic” neclar. Sa mai incerc o data. Cercetatorii britanici au descoperit ZERO instante in care omul a fost mai bine de unul singur vreodata in cei nu stiu cati anisori de cand existam noi. Asa ca e simplu sa demonstrezi ca aceasta ipoteza cu statul de una singura ar fi solutia problemelor feminine are fundamente care dau cu minus. Sau a celor masculine, dar eu le dau cu muierile ca aia stiu mai bine ca asa ma situez eu in prezent. Exista totusi un moment pe care eu il voi numi stiintific etapa “Toti barbatii este porci”. Reprezentantii genului cu siguranta ca ma vor scuipa, dar am noroc: ma indoiesc ca am cititori masculi. Evident ca este o generalizare nerealista, nedreapta si ofensatoare pentru ei. Curat ghinion nenorocos! Imi pare rau, sa zicem ca sunt chit cu ai mai barbati dintre masculi care “crede” ca toate femeile sunt materialiste, profita de ei si alte miaunaturi din astea din categoria “victima fara aparare manipulata cu cruzime”. Ok? Aceasta etapa mai sus mentionata vine de obicei dupa o relatie incheiata mai putin armonios asa cum se intampla foarte rar in viata reala caci toti suntem inteligenti, intelepti, pacifisti etc. Cam in 99% din cazuri, deci neglijabil. Cred ca este destul de intuitiv (ca sa fiu iar sofisticata) ce inseamna mai exact toata aiureala asta, dar simt imperios nevoia (v-am dat pe spate, este?) sa detaliez. Rolurile se impart cam asa: Gigel o ia pe aratura in relatie cu Marcica, ea se ofenseaza, se isterizeaza si il lasa. Ramasa singura, aude pasarelele, simte soarele, totul este liniste si atunci se naste o idee: de ce sa ma mai complic cu stresul, efortul si consumul de timp, suflet si corp cand poate fi asa mereu? Si Maricica din mine adauga: chiar asa! Cam in acest punct banuiesc ca se afla toata suflarea feminina care se bate cu pumnul in chept ca vor sa fie singure tata viata caci este minunat. Sau sunt asa de traumatizate de experientele trecute ca nu vor sa mai riste niciodata, dar asta este deja de domeniul terapiei, domeniu pe care nu-l stapanesc. Dada, sunt romanca care nu are opinie ferma despre ce nu stie. Intelepciunea mea milenara zice sa trecem pur si simplu prin aceasta etapa cu gratie si dand in gropi, adica sa traim mai usor zis si vedem ce-a fi pe partea ailanta. Alt Gigel, probabil. Da, sunt optimista ce pot sa zic. Si m-am urcat pe piedestalul meu de atot judecatoare si va pupez de la inaltime.

  • Românul în lume

    British Airways: Londra Heathrow->OTP București

    Aterizăm, stewardesa ne susură tradiționalul “Welcome to Budapest!” Un “domn” deja în picioare iși ia telefonul și își suna “doamna”:

    „       –     Hai, vin acasă.

    • Când?
    • Acum, am aterizat la București.
    • Păi și cum vii?
    • Iau taxi, cum să vin? N-am cum să vin altfel.
    • Sună-l pe ăla, mânanca-l-ar dracii!
    • Lasă, vorbește mai încet că te aude oamenii din avion. Hai, vin. Hai, pa!”

    Acest exemplu de eleganță și politețe ar trebui predat în școli, să știe și copiii voștri ceva despre etichetă. Remarcați politețea față de doamna dumnealui, deschide conversația cu salutul universal acceptat ca fiind acela al unui om fin, “Hai”, urmat de fericita veste că domnul se întoarce în căminul lor, evident, încărcat de carti. Pentru un plus de fericire adus miresei lui, o anunță când a aterizat deja la capitală. Să dea dracii dacă nu-i fericire maximă! De emoție, distinsa, educata și eleganta lui doamnă răspunde ,cu gingașă grijă pentru soțul domniei sale și entuziasm, ridicând problema transportului prețiosului ei soț până la destinație și chiar îi dă salvator soluția când partenerul ei în bune si rele îi comunică că a ales taxiul ca mijloc de transport. Lucru care are sens, n-o să stea lângă orice coate goale și n-o să-și murdărească papucii Hilfiger într-un mijloc de transport în comun. Ca orice soție demna de distinsul ei consort, îl salvează cu o genială rezolvare întarită de un sănătos “mânca-l-ar dracii” ca să sublinieze relația cordială dintre ei și cel ce urmează a deveni șoferul domniei sale, soțul.

    Vă invit să luați aminte și notițe pe care să le puneți în practică! Doar așa ducem mai departe renumele românului adevărat! Așa să ne ajute Entitatea Supremă care, fie vorba între noi, cred că e felină că prea le aranjează. Sigur că și la dus a fost senzațional, dar nu se apropie de acest episod remarcabil.