Tag: ganduri

  • Puterea cuvintelor…

    Cred că era emoticoanelor, emoji-urilor, sms-urilor, mess-ului, uazap-ului și toate celelalte asemenea ne-au îndepărtat de comunicare, de limbă, cuvinte și semnificații etc. Consider că ele (cuvintele pompoase enumerate anterior) au o putere supremă și că sunt vitale pentru noi, oamenii, pe atâtea niveluri, încât mi-ar lua o viață să le dezvălui și, probabil, că tot nu le voi epuiza. Totuși, nu vă pot lăsa așa în coadă de pește, fără să elaborez în stilul meu, propriu și personal, pe care numeroșii mei fani îl adoră. Toți doi. Și o voi face, ca de obicei, prin exemple. Iată, deci, câteva cazuri clasice care subliniază valoarea cuvintelor și a comunicării, în general.

    Declarația de dragoste/afecțiune/grijă

    Ți-am completat lichidul de parbriz și ți-am alimentat mașina. Știu că nu-ți place să te ocupi de astea.

    Valoarea și educația unui om

    Băgamiaș monezile în aparatul de plătit parcarea. (a se citi invective analfabetizate)

    Nori de furtună

    N-am nimic.

    Sprijin la ceasuri grele

    I-am pus piedică „urangutanului tău electrocutat”. (=fostul)

    Picătura de ocean (=fapte de bunătate pentru oameni cvasi sau de-a dreptul necunoscuți)

    Toți avem momente platinate, dragă, nu-ți face griji, știu pe cineva care te poate rezolva.

    Nanism sufletesc

    Cum poți să strănuți atât de tare?! E total neelegant!

    Înțelepciune strămoșească

    Nu există mult să nu se gate și puțin să nu-ți ajungă.

    Clișee adevărate

    Războinicii nu se fac pe timp de pace.

    (Nu, nu are legătură cu războiul. Mai răscolește neuronul, înainte să crezi că-i un citat războiofil.)

    Așa cum am menționat deja, aș putea continua la „infinitv”, dar mă mulțumesc cu esențialul. Gândiți-vă la rândurile astea, la câtă putere au cuvintele voastre, sau lipsa lor, data viitoare când aveți o criză de nanism sufletesc, de exemplu. Și vă mai las cu ceva la care să meditați: fiecare vorbă în vânt are nevoie de altele 5 de valoare să compenseze. Zic oamenii de știință, nu io.

    H&N pasionați de palavre

  • Repere

    Am tot vorbit în diferite postări pe care sigur le-ați citit reținut pentru că sunt o blogăriță aproape la fel de celebră precum Kim Kardashian – da, și eu am râs – despre faptul că nu putem gândi clar când trecem prin episoade intense în existența noastră pe acest plan. Mai simplu spus, când veață și pentru că ”inima e proastă de bubuie” ce ne facem? Este, evident, o întrebare care s-a născut din propriile mele crize existențiale și pentru care am căutat asiduu o soluție-minune care să-mi permită să traversez orice furtună ca o divă. Adică să intru perfect machiată și coafată prin tunelul ăla în care se spală mașina, cu toate periile, spuma și ce-o mai fi, și să ies chiar „mai perfectă” decât am intrat. Ce mi s-a revelat destul de rapid a fost că nu există această soluție… Că nu voi ieși ca și cum aș ieși de la o prezentare de modă din bătăliile mele și contrar a ceea ce credeam eu, s-o faci de una singură înrăutățește cu mult treaba. Oamenii de lângă tine fac mult, cei de calitate, desigur. Și, totuși, ce pot face că pe „nu” e ușor să ți-l faci animal de companie. Pe scurt: calmez hormonul, caut în baza de date și aleg reperele adecvate situației. Nu, nu ies perfect coafată și machiată aplicând rețeta asta, doar îmi permite să ies din situațiile care contravin bunăstării mele într-un timp mai scurt sau mai lung, în funcție de criză. Să pleci din genul ăsta de situații este cel mai greu lucru în viață, cel puțin din experiența mea. Să vă explicitez ce vreau să zic cu calmarea, baza de date și reperele. Câtă vreme hormonul este inflamat, vom vedea doar sfârșitul lumii din orice situație și nu vom putea raționa, de aceea, e important să reduci pe cât posibil această inflamație prin orice mijloace crezi că ar avea succes (respectând legea și etica, desigur). Baza de date înseamnă principiile, credințele și modul în care vrem să trăim pur și simplu. Reperele sunt standardele pe care ți le dorești în diversele parți ale vieții tale: profesional, personal și ce-o mai fi. Când iei baza de date împreună cu reperele și le suprapui pe situația curentă vei vedea unde sunt neconcordanțele și vei putea corecta ce este de corectat.

    Concluzia: ca să fie și mai lesne de asimilat voi da un exemplu, fără nici o legătură cu viața reală, că n-are cum. E total sf. În baza mea de date zice că-mi doresc un loc de muncă care să-mi permită să mă întrețin, cu oameni care te respectă și pe care îi respecți. Reperul ar fi: cum mă simt la locul ăsta de muncă? Îmi dă ce am nevoie? Pot să trăiesc la propriu și la figurat? Adică să trăiesc fără să-mi număr feliile de pită și în caz de „crize profesionale” găsești oameni și resurse să le rezolvi sau te lovești de ”nu-i treaba mea” sau alte asemenea? Ecuația dă cu virgulă și atunci cauți soluții pentru virgula în cauză. Da, e greu, întotdeauna va fi greu, simplu fapt că trebuie să faci o schimbare cere multe resurse emoționale, dar pe termen lung să trăiești contrar cu ce-ți dorești poate avea consecințe fatale emoțional și fizic.

  • Lucruri din categoria „nu ai niciodată prea multe”

    Mă străduiesc să nu pic în trendul consumerismului sau al „iubirii” de țoale de firmă, al cheltuielilor inutile etc., dar cum sunt o simplă muritoare am și eu slăbiciunile mele. Iată o mică listă a lor (cum altfel decât listă?):

    1. cercei – am multe perechi, nu destui și în nici un caz prea mulți. Sunt minimalistă și la accesorii: Garminul și cerceii.Dar musai cercei, când uit să-mi pun mă simt de parcă aș defila toată ziua nudă. Și nu exagerez când zic asta.
    2. cărți – în orice format. Cred că pentru iubitorii de citit e simplu de înțeles de ce. Dar să reiterăm: pentru că sunt o sursă inepuizabilă de învățăminte, umor, lecții de viață, au puterea să te transpună într-o altă lume și aș putea continua până mâine.
    3. creme de față: am întotdeauna deschise 4 și dacă se termină una îmi iau încă 4. Ca să fie. Povestea din spate este că mi-a fost foarte greu că-mi găsesc o cremă potrivită dat fiind tenul meu deșertic și mereu îmi luam creme să le încerc…Creme care de cele mai multe ori nu se potriveau pielii mele și asa rămâneau pe acolo. Azi, după luni seculare, pentru că-s tânără, am învățat să le folosesc deodată (dar în momente diferite ale zilei) ca să obțin ce am nevoie.
    4. lenjerie intimă – în funcție de programul zilei, de activități și ținute, o schimb de 1-3 ori pe zi. Are sens că am nevoie de multă, nu?
    5. munți/natură – și asta e simplă, pentru mine cel puțin. Pentru că jungla urbană este o sursă inepuizabilă de stres, animale ciudate, prea mult beton și prea puțin verde. Mai sunt și altele, cu siguranță, dar cam asta ar fi baza…
  • Vocea interioară e o mică plajă

    Eu consider vocea interioară și instinctul două lucruri diferite. Nu sunt psiholog, nu am studii în domeniu, este doar modul în care mi le-am clasificat eu. Vocea interioară vorbește sau țipă, în unele cazuri, din experiențele anterioare, majoritatea nasoale, deci rolul este să te protejeze de ce percepe ea ca fiind un pericol. Ne vrea binele, cum ar fi, doar că algoritmul pe baza căruia pune un anumit eveniment în coșul „nu atinge că te arde” poate fi greșit și atunci, evident, și generalizarea este greșită. Instinctul, pe de altă parte, este simțul ăla care te avertivează înainte să-ți dai seama că ceva pute chiar dacă n-ai dovezi sau studii de la cercetătorii britanici. Ne este greu să credem în ceva așa, fără dovezi, fără chestii, pentru mine cel puțin, am refuzat sfaturile instinctului mai bine de jumătate din viață cu justificarea: „Sunt o femeie cu un neuron funțional, voi judeca și voi emite păreri după ce voi trece totul prin filtrul lui”. Da, acum râd și eu de asta. Adică e lăudabil ce încercam eu să fac, nu neg, dar de cele mai multe ori tot la prima concluzie mă întorceam cu timpul pierdut aferent. Ca să nu mai zic că între timp m-am convins că „a fi obiectiv” e o prejudecată subiectivă învelită în staniol rațional. Tot ce este uman este subiectiv. Simplu. Dar să revenim, dacă te uiți prin prisma faptului că suntem animale, atunci vei înțelege că multe alte specii de animale au instincte. Specializate pe ce au ele nevoie, evident, și nu fac studii în străinătate ca să se specializeze. Și toate sunt tot pentru a te pune la dăpost de animale nasoale sau împrejurări care nu-ți sunt prielnice.

    Între vocea interioară și instinct, clar votez cu instinctul, problema e că prima e mai insistentă decât un copil de 5 ani care repetă de 500 de ori întrebarea: mami, ce înseamnă oral? În plus, dacă suntem într-o zi în care hormonu e la putere și nu neuronu, ai pus-o de o criză și un episod de „decădere” cum zice maică-mea. Dacă în mintea ta se ițește înrebarea: „Bun, și ce-ar trebui să facem atunci?” Răspunsul este da, unde da = fă ce poți ca să fii bine și să încerci să balansezi hormonu și neuronu. Da, știu că e greu, dar se cheamă „veață”.

    Cheia titlului: traduceți plajă în engleză apoi gândiți-vă la omofonul ei.

    Hormonu, că neuronu e în vacanță.

  • Hormonu’ sau neuronu’?

    După modelul filmelor de genul „Batman vs. Superman” articolul de mare valoare de astăzi va gravita în jurul acestei dileme feminine. Căci doar femeile au hormoni,nu? NU! Dar treacă de la noi.  Așadar, la întrebarea cine cântă în ograda ta : neuronu sau hormonu răspunsul este DA! Clar, ferm, definitiv! Și acum sar bărbații: păi da, că voi n-aveți nici o logică, nici voi nu vă înțelegeți, d- apăi noi…  Țineți neuronul în pantaloni că te luminez mintenaș. Și vei fi uluit de cât de simplă e explicația, pur și simplu, avem zile și zile, zile în care suntem bff cu neuronu, apoi în altele suntem la toartă cu hormonu. Nu cred că există femeie pe această magnifică planetă care să nu fi pățit să se uite în oglindă și să zică: tu, dragă, da’ cine-i zâna asta care mă privește ? iar ziua următoare să se uite în aceeași oglindă și să exclame: Piei, muma pădurii, du-te înapoi în caverna din care te-ai ivit! Motivul: veața!cu toate ale ei, mai mici sau mai mari, dar întotdeauna de la 20 cm în sus. Simplu, nu? Tot ce poți face tu este s-o înțelegi, s-o sprijini și să-i pui cafeaua în mână dimineața când iese muma pădurii din dormitor. Îți garantez io, în scris, aici, că o să-ți zâmbească și o să-ți mulțumească. Excepție dacă e alergică la cafea. Fii convins că și ea face la fel pentru tine doar că tu  nu vezi de aia 20 de cm.

                    Încă o zi, încă un serviciu în folosul comunității. Vorba cântecului: I feel good…

    Cu satisfacție,

    Hormonu de serviciu

  • Dacă tăceai, gentleman rămâneai…

    Am declarat în repetate rânduri că sunt lucruri pe care le fac sau zic oamenii care mie îmi dau un smog total la neuron. Sigur, toți avem zile bune, zile proaste, oameni cu care comunicăm mai ușor, mai greu etc. Dar dincolo de asta, sunt gesturi și cuvinte pe care eu le pun adesea în coșul (de gunoi) numit „răutăți gratuite”. Unul din comportamentele repetate care mie personal îmi displace total și mă face să pun persoana în cauza în categoria ‘telectualilor a căror mamă este menționată adesea în gând sau dacă e o zi cu fitil scurt de-a dreptul în față. Ca să vă edific despre ce vorbesc o să fac un mic scenariu pe două categorii ca să mi dea mie cu fericire.

    Scenariul 1:

     2 personaje:

    Mimi, o domnișoară drăguță și simpatică, dar un pic atehnică.

    Gigel, gentlemanul care se știe și cunoaște, dar n-a învățat că a împărtăși și a ajuta e dă bine.

    Locul: la benzinărie. Mimi vrea să facă plinul și Gigel la fel, la stația de lângă.

    Mimi: nu vă supărați, mă puteți ajuta, vă rog, nu reușesc să scot capacul de la rezervor, nu știu ce are?

    Gigel : apăi, doamnă dragă, la ce ți-ai luat mașină dacă nu știi s-o folosești? În primul rând, la ce „capac” vă referiți? La strombelizatorul de rezervor sau la mastuchitorul de sub? Și în al doilea rând, ce vreți să faceți? Să curățați, să faceți plinul, să-i faceți selfie?Să…

    În acest punct, Mimi i-a arătat ce frumoasă e rochia ei de la spate și a mers să caute ajutor în altă parte cu gândul la mama lui.  Pentru că astăzi Mimi este doamnă, dacă nu era doamnă i-ar fi zis, probabil, ceva de genul: Mulțumesc, bine că ești tu deștept, dar măcar eu n-am păr în urechi!

    Scenariul 2:

    același loc, aceeași Mimi

    Mimi: nu vă supărați, mă puteți ajuta, vă rog, nu reușesc să scot capacul de la rezervor, nu știu ce are?

    Gigel : sigur, d-ră, lăsați la mine, arătați-mi unde-i capacul ăsta buclucaș că-l rezolv eu. Nu vă murdăriți frumusețe de mână sau, Doamne ferește, rochia asta splendidă!

    Mimi: vai, dle, mulțumesc frumos, sunteți tare drăguț! Îmi permiteți să vă fac cinste cu un croisant în semn de recunoștință?

    Concluzia: în loc s-o faci pe mama ta să sughită zilnic sau să te știe lumea de ‘telectual de gradul -2  nu mai bine ești eroul cuiva cu minim de efort? Pentru tine este un mizilic, pentru o Mimi e un mare ajutor și tu un mare domn. Deci ce preferi ?!