Ultimele 6 luni din viață mi le-am petrecut în rolul de pacient. Dintre toatele rolurile pe care mi le-am luat sau mi s-au dat pe ăsta îl urăsc cel mai mult. Cred că această afirmație nu este nici o surpriză pentru nimeni de pe planeta asta. Bănuiesc că toți vrem să fim sănătoși și bogați în loc de bolnavi și săraci. Acest post nu este despre truisme redudante ci despre refulare. Da, sunt aici să mă plâng că acest rol le-a anulat și le-a înghițit pe toate celelalte și mi-a activat multe sentimente nasoale. Deci a ajuns să nu fie doar durere, izolare, renunțare la activitățile care-mi plac, ci și frustrare, anxietate, disperare pentru că nimeni nu reușeste să înțeleagă de ce corpul meu reacționează așa etc. Eu sunt ceea ce societatea numește „o muiere independentă cu o minte a ei proprie pe care ține s-o folosească chiar și conștientă fiind că nu le știe pe toate” care de fapt înseamnă că sunt cineva care își duce luptele și caută soluții așa cum poate și știe și nu așteaptă mură în gură, doar umanul și normalul sprjin și ajutor, când îl cere. Dar iată că mi-am găsit nașul și nu orice naș, unul care pare decis să mă jefuiască de bucuria de a trăi, de a mă face să vânez orice posibilă soluție care până acum s-a dovedit ineficientă. Acest „capăt de linie” sau fundătură, dacă doriți, este foarte, foarte greu de dus mental. Sunt convinsă că acest lucru îmi afectează și starea de sănătate precară, însă nu am instrumentele necesare să gestionez altfel situația. Cel puțin, nu în acest moment. Am norocul de a avea posibilitatea să căut ajutor medical în altă țară datorită familiei mele căci sistemul medical românesc clar nu este capabil să mă ajute. Mi-a dovedit-o de-a lungul celor 15 ani lungi de când caut cauza și soluția problemelor mele de sănătate. Știu că sunt norocoasă să am această opțiune împreună cu posibilitatea financiară, dar și sprijinul familiei și prietenilor. Însă, faptul că sunt „pă supraviețuire” și nu „pă înflorie” atârnă greu pe psihicul meu. Ce fac ca să-mi alin tătă cele? Ce activități mă țin pe linia de plutire? N-aș fi bănuit vreodată asta despre mine, dar cât trăiești înveți. Shoppingul! Profit că sunt reduceri. Adică în loc să țin de bani că Mama Omida zice că voi decarte munți pentru a mă stabiliza cât de cât, eu mă scald în siteuri de țoale. Da, atât de superficială sunt! Pregățiti-vă să vă cer bani!
Neuronu amorțit și hormonul în vrie…
Neuronu' Hormonal 