Category: Recenzii/Critică

Cred că eram singura din bula mea de alergăcioși, munțofili, persoane cu mâncărime în talpă, sportofili etc. care nu citise cartea lui Tibi Ușeriu. Am tot evitat-o fără să știu de ce, pur și simplu. Până astă vară când am cumpărat-o pe post de cadou de ziua mea și recent am și citit-o. Recunosc că pentru mine a fost dură, au fost câteva momente când mi-a intrat praf în ochi sau ceva. Ceea ce nu mi se prea întâmplă. Nu mă refer aici la ultra maratoane cât la copilărie…Doamne, groaznic. E uluitor că și-a schimbat așa traiectoria, judecând doar după copilărie ai fi zis că n-are nici o șansă. Asta mă umple de speranță că poate reușesc și alții care trag paie așa de scurte la începutul vieții lor. Dincolo de asta, am, bineînțeles, și o nedumerire a la io pe care o elaborez mai jos.

Cine mă cunoaște știe că motorul meu de doi ponei putere toarce dulce la 50 de nedumeriri/sec și 20 de sarcasme/sec. Deci m-a nedumerit în această carte cum, pe de o parte, autorul se declară control freak, dar pe de alta se bagă cu capul înainte în tot felul de aventuri care, în mod normal, ar declanșa o orchestră de alarme și în capul unui aventurier fără nici o grijă pe lume. Ca și cum ar cum aceste activități la care se înscrie ar fi simple și liniștite ca o slujbă de duminică, ca de exemplu, să fii bodyguardul unui mafiot sârb sau să alergi la Ultra Arctic. Mi-a dat, așa, un fel de 404, de parcă m-ar fi pus să rezolv o integrală. Căci io, control freak autodeclarat și autodiagnosticat, îmi calculez și planific rutele la care adaug 2-3 rute de rezervă la aia de rezervă. Dacă cumva vrei să ne vedem, am nevoie de o notificare cu cel puțin 7 luni înainte pentru care voi solicita confirmare la fiecare două săptămâni. Dar aprofundând dilema cu sinapsele din dotare, am concluzionat că, de fapt, așa fac și eu. Sigur că nu ultramaratoane în condiții extreme sau slujbe de te țin în priză, dar mă bag, uneori, în chestii necunoscute și prin urmare cu risc cât să stârnească furtuna fix în inima control freakului meu. Ce chestie! Ce-o fi asta?

H&N pă autocunoaștere și confuzie

Emisiunile TV românești sunt epitomul ignoranței, lipsei de bun simț și a educației. Mă opresc aici cu complimentele căci simt că-mi crește pulsul. Sigur că sunt și excepții, dar majoritatea acolo se învârte. Faptul că au audiență uriașă spune multe despre poporul român, măreții urmași ai dacilor liberi. Îmi dau ochii peste cap atât de tare când scriu sintagma asta încât pare că am o criză de epilepsie! (Bat în lemn!) Pe lângă aceste capodopere culturale și și educative mai avem și reclamele care par făcute pentru același public-țintă al emisiunilor mai sus ponegrite: cu o limbă română vorbită de o persoană cu patru clase (și multe absențe)și de-o prostie fragrantă, așa pe scurt. Dintre acestea, una îmi sare în ochi mai ceva ca o motivațională reinterpretată de un analfabet funcțional: reclama la Orbit. Ca să înțelegeți refularea ce urmează musai s-o vedeți întâi. Reclama zice așa: aștepți cu nerăbdare și anxietate un semn de la EL? Ești într-o/un poziție/rol care-ți declanșează „sindromul impostorului”? Te plictisești? Soluția: mestecă Orbit pentru că, „zice ei”, că-ți calmează mintea. Doamne, cât mă bucur! Săptămâna viitoare am o intervenție chirurgicală, una din mai multe, ca parte a unui tratament mai ales dureros și cu precădere costisitor care-mi dă neliniști și scenarii dintre cele mai vii și imaginative! Dar lasă că mă duc și-mi iau un bax de Orbit și mă calmează înainte să zici „carii” și „elegantă ca o rumegătoare”. Mulțumesc, Orbit!

Hormonu` pe steroizi

E un film cu multe nume mari din 2009 (https://www.imdb.com/title/tt1001508/) care a fost tradus în românește „Despre bărbați și nu numa”. L-am văzut de mai multe ori, este unul din preferatele mele, și de fiecare dată îl apreciez la fel de mult. Unii ar putea spune că este doar un cosânzenism a la Hollywood (adică un rom-com) cu multe nume celebre ca să atragă privitorii. E și asta, nu zic nu, dar are o lecție pentru femei pe care ar trebui s-o învățăm din leagăn: nu te agăța de mitul prințului și nu-ți trăi viața așteptând să te remarce „ca să te facă fericită”. Povestea prințesei salvate de prințul perfect este doar o poveste! Nu-ți construi viața în jurul acestei iluzii. Când personajul lui Justin Long îi spune lui Gigi, fata disperată că tipul cu care a ieșit nu a sunat-o : ”He’s just not that into you!” pe un ton care îi dublează valoarea, mi s-au aprins toate beculețele din dotare de parcă aș fi fost bradul de Crăciun din centrul orașului. D`uh! Așa de simplu, de logic și de evident! Și cu toate acestea nu mi-a trecut niciodată prin circuitele mele îmbâcsite de povești cu Cosânzene, de frica de a fi singură și nesigură și câte alte cele…Astfel și eu ca Gigi, m-am perpelit în anii tinereții mele (și aia mai veche și aia mai recentă) cu scenarii de genul : Oare o să mă sune? Dar de ce nu m-a sunat? Părea că mă place… și lista poate continua la nesfârșit. Circuitele mele din ultimii ani, trecute împreună cu mine prin diverse experiențe în goana mea ”the one”, s-au mai aerisit și am văzut clar ca într-un pahar proaspăt scos din mașina de spălat vase, adevărul simplu și logic din această replică. Cu ce m-a ajutat concret această revelație? Cu faptul că mi-am construit viața după bunul plac, după hobbiuri și prieteni și nu după Făt Frumos. Și așa a și fost: Feții Frumoși s-au transformat în broaște și eu am rămas trăind viața așa cum îmi place. Acest film ar trebui să fie material didactic pentru fete încă de la grădiniță!(ok, exagerez un pic pentru efectul dramatic) Și dacă te sună și dacă nu te sună, soarele tot răsare, tu tot ai o viață de trăit și asigură-te că o trăiești așa cum vrei, cu sau fără Făt Frumos.

Hormonul și neuronul înțelepți