Category: Pasiuni

Motto-ul, crezul, mantra și credo-ul mele (nu, nu e redundanță, e accentuare) sunt că omul trebuie să învețe, să experimenteze și să progreseze până în ultima zi cu suflu. Și asta, evident, că vine și cu efecte secundare: riscuri, necunoscut, efort, consecvență, poate renunțarea la alte lucruri care îți plac, dar mai ales cu renunțarea la mult lăudata și menționata ZONĂ DE CONFORT. Aceasta nu este nimic altceva decât un program biologic și psihologic care ne recomandă, ne predispune și ne îmbie mai ceva ca o cadână la o rutină cunoscută, o cărare mult bătătorită care nu ne solicită nici un mușchi, nici o sinapsă, iar consumul de energie se apropie de zero. Eficientizare maximă pentru o viață simplă și fără riscuri. Așa că orice schimbare, oricât de mică trezește sistemul intern de alarmă care te avertizează în diverse moduri că ai luat-o pe arătură, adică ai ieșit de pe autostrada frumos asfaltată, nivelată, marcată și mult străbătută de mulți, nu că ai luat-o razna (deși nu este exclusă această opțiune niciodată). La multe femei asta înseamnă scenarii apocaliptice la care scenariștii hollywoodieni nu s-ar gândi veci, dar asta este altă discuție. Așa că să pui în aplicare un astfel de crez nu este chiar plimbare prin parc, e mai degrabă plimbare pe Everest, fără oxigen și în skecherșii tăi favoriți. Însă, în spiritul încăpățânării mele, am mers cât de departe am putut pe acest Everest metaforic care mi-a adus într-adevăr multe lecții, multe experiențe, iar zona mea de confort a fost față de mine cam cum e Venus de Pluto. Sigur că nu toate au fost bune, fericite, minunate și alte sinonime ceea ce mi-a adus mult zbucium interior și exterior (da, exersez exteriorizarea sentimentelor). „No bun, și atunci care-i faza cu învățatul ăsta cu care tot bați apa în piuă că din ce zici nu mi-e musai să gust…” Mă bucur că ai întrebat pentru că urmează concluzia: TA DAAAAAA

După o viață de adult trăită cu acest motto în minte am ajuns la concluzia că nimic nu bate o bere băută pe canapea la un serial bun. Haha! Să mai încercăm o dată: după o viață de adult trăită cu acest motto în minte am ajuns la concluzia că toate sunt necesare, învățatul, distratul, experimentatul, rutina etc totul este să verifici cu barometrul tău interior. Dacă acționezi în acord cu el, n-o să fie totul roz bonbon, dar cu siguranță că o să treci mai ușor peste denivelările și gropile din drumul tău.

H&N pă educație și experiență.

O prietenă dragă mie mi-a supus atenției mele de vultur un concept complet necunoscut până atunci despre subiectul meu favorit din ultima vreme: relațiile. Prietenia noastră consolidată pe meterezele unui sistem toxic și depersonalizator mi-a hranit sufletul și corpul din adolescența timpurie și îmi doresc s-o ținem tot așa până la adânci adolescențe invernale. Adică are acest obicei să-mi detoneze bombe pline de înțelepciune care explodează în mintea mea neștiutoare și face ravagii prin sistemul meu de valori și credințe, mai rău ca un ransomware într-un program financiar. Cea mai recentă dintre ele zice cam așa: există două categorii de femei, cele cu personalitate de tip „prea mult” și cele cu personalitate de tip „prea puțin”. După scurtcircuitarea inițială, neuronul meu și-a scuturat praful de pe sinapse și piesa de puzzle s-a potrivit perfect. Totul perfect neclar până aici, bănuiesc. Dar nu disperați, nu vă las, așa, în aer. Teoria fără practică este ca machiajul sofistica aplicat unei mâtze. Adică inutil.

Iată cum vede neuronul meu treaba:

Doamna „prea mult” este femeia hotărâtă. Hotărâtă în decizii, hotărâtă să-și formeze părerile cu propriul neuron, își rezolvă problemele singură pe cât poate și conștientă în același timp că persoanele din jurul ei pot ajuta la creearea unei alte perspective. Își trăiește viața după standardele ei care uneori pot fi cu totul altele decât ce impune societatea, familia etc. Doamna „prea mult” este activă, dinamică și desigur blamatul „feministă”. Trăsătura care se remarcă în mod deosebit la ea: limba ascuțită.

Doamna „prea puțin” este femeia delicată, blândă, împăciuitoare și calmă. Armonia primează în relațiile și face eforturi considerabile să o mențină ceea ce presupune, uneori, să pună pe plan secund ce gândește cu adevărat, ce crede în adâncul sufletului și, mai ales, ce-și dorește. Și, cum e mai bine?! Cel mai bine este să fii TU, fie că ești fata bătrână cu 7 mâtze, femeie de carieră, mamă, soție și gospodină. Doar așa o să ai viața pe care ți-o dorești. Nu uita însă: pentru unii vei fi o cafea aromată care-ți aprinde simțurile, pentru alții vei fi o licoare neagră și amară. Alege-ți înțelept haita.

H&N pă feminin, oricum ar fi el.

Perioada personală pe care o traversez m-a adus în punctul de a mă întreba la modul cel mai serios cum ne alegem partenerul. Am tot vorbit despre cum evaluezi o relație, cum îți dai seama dacă îți face anii vieții mai frumoși sau doar să pară mai lungi… Dar, de fapt, ar trebui s-o luăm de la începutul începutului: cum îl selectezi pe Făt Frumos astfel încât să-ți mărești șansele de a nu avea nevoie de cucută pe post de zahăr în cafea la un moment dat. Hm? Ca orice fată crescută în mitul lui Făt Frumos, am vrut la început un tip înalt, blond cu ochii albaștri și situat bine financiar ca să nu trebuiască să fac eu trotuarul pentru o bucată de pită. (a se citi să avem o viață confortabilă cu două venituri, nu neapărat pă bogăție și garderobă Gucci). Fiind o tipă care se străduiește să-și țină neuronul neruginit mi-am dat seama aproximativ repede (amu, vorba aia toți am fost tineri și…neștiutori) că pentru o relație solidă și de durată contează mai puțin culoarea părului și mai mult alte chestii. Condițiile pe care mi le doream să le îndeplinească s-au înmulțit și s-au schimbat de-a lungul timpului ca și mine, de altfel. Am adăugat, pe rând, să fie bun, iubitor de natură, moral, să mă sprijine etc. După cum observați, fizicul a căzut muuuult la coada listei. Sigur că la rândul meu ofeream tot ce ceream, nu mă așteptam doar să primesc. Și, totuși, făcând la ceas de adolescență un ITP al relațiilor pe care le-am avut mi-am dat seama că deși bifau ce-mi doream, inevitabil lanțul se rupea dintr-un motiv sau altul. Ce vreau să zic cu asta? Că deși, nu-mi foloseam doar hormonul ca să-mi aleg partenerul ci mă străduiam să iau o decizie conștientă, rațională și gândită pentru termen lung am eșuat cu brio. Și atunci cu ce rămân? In acest caz, eu cu cine votez?! Păi, dacă așa nu a mers, mi-a rămas doar varianta să aleg cu hormonul. Logic, nu? (ai prins jocul de cuvinte?)

Tot ce pot să declar în fața marelui meu public (toți doi!) în acest punct este că mai cuget și că va urma…

Acest post este dedicat doamnelor și domnilor fierți pe dezvoltare personală și psihologia pentru toți. Aici intru și eu, că și eu le dau cu astea.

Aud de ceva vreme deja fraze și propoziții de genul „să conținem sentimentele….”, să conținem în sus, să conținem în jos. Haideți să ne uităm un pic mai atent la construcția asta că ceva nu sună bine.

Noi, individual, conținem sentimente prin prisma faptului că suntem contaminați de ceea ce se numește firea umană. Așa e scenariul: ești om, respiri, conții sentimente în sinele și în corpul tău. Și eu, la fel, că și eu sufăr de același neajuns, sunt om. Deci toți cei 170 de cm ai mei sunt plini de tot felul de sentimente. Cum? Nu asta înseamnă ? Păi hai să vedem ce zice un dexonline, deși nu este el baza.

• 1. (Despre un recipient) A fi umplut (total sau parțial) cu…; a avea în interior…sinonime: cuprinde
• 2. (Despre cărți, texte) A fi alcătuit din…, a avea în sine.

Deci, se pare că asta înseamnă. Zicem noi în limba română așa ceva? Nu zicem. Atunci care-i șpilul? Păi șpilul e simplu: suntem culți și știm limbi străine și atunci cînd ne documentăm preferăm cărțile străineze că, să fim sinceri, de acolo vin tăte: știința, studiile etc. Și o dăm în furculitioane. Să vedem ce zice Oxford Dictionary ca să ne lămurim:

1. have or hold (someone or something) within.”the cigarettes were thought to contain cannabis”Similar:hold carry accommodate seat
2. control or restrain (oneself or a feeling).”he must contain his hatred”

Se făcu lumină? Să detaliem. Deci când zicem : „She must contain her daughter’s feelings” nu înseamnă că ea, mama, dorește să le transfere la ea că sunt prea grele precum rucsacul de școală. Nu, zice că vrea, ca orice mamă, să-și ajute copilul să gestioneze niște sentimente. De supărare, de exemplu. Colegul ei de grădi, Georgel, i-a smuls păpușa din mână și i-a aruncat-o de toți pereții. Fetiței nu i-a picat prea bine și cum are o vârstă fragedă și nu știe ea ce și cum, are nevoie de ajutorul mamei să treacă prin această criză: s-o înțeleagă, s-o digere și după ce o traversează cu bine, mere la Georgel îi dă două palme și-i zice să meargă s-o aducă înapoi intactă. Se vede că nu-s părinte, așa-i?

În concluzie, da, a conține și to contain seamănă, dar cuvintele „are” ele așa un talent de a avea mai multe valențe sau semnificații, cum se cheamă astăzi „e versatile” și cum zice legea traducerii din și în orice limbă baza e CONTEXTUL. Ne fură furculitionizarea, e drept, că-i ușor, dar nu-i același lucru, iar limba noastră are echivalente destule ca să putem traduce informația dintr-o altă limbă chiar dacă nu sună la fel sau chiar dacă folosim mai multe sau mai puține cuvinte. Așadar, conținem, dar mai ales GESTIONĂM emoțiile.

Să ne fie conținerea și gestionarea ușoare.

H&N intelectuali

Abu Dabhi

Am avut ocazia, pentru prima oară în existența mea verde, să merg pe alt continent. Sunt destul de plimbată, zic eu, în spațiul european, dar atât. Deci eram cu toate prejudecățile unei tinere europene la mine: în buzunar, în rucsac, peste tot. Această ieșire a fost într-un context profesional, dar mi-am aranjat zborurile ca să am un pic de timp și de “joacă”. Am avut 2 săptămâni la dispoziție să mă documentez și cred că l-am extenuat pe google punându-i toate întrebările care au aprins neuronul meu oricând eram trează. Internetul bineînțeles că nu s-a dezis, la fiecare site care zicea una erau cel putin 2 care îl contraziceau. Deci pregătirile au fost distractive. Faptul că mergeam în primul rand ca să-mi exercit atribuțiile profesionale și apoi ca să vad, să miros și să simt orasul a fost un noroc, dar si sursă suplimentară de stres. Adică am avut ocazia să văd și dincolo de strălucirea orbitoare a mallurilor și a soarelui reflectat pe clădirile impresionante. Cu ce am venit acasă? O să pun pe liniuțe ca să nu mă extenuez nici eu scriind, nici voi citind (sunt optimistă și-mi închipui că cineva citește ce scriu eu).

• Oamenii. Sunt foarte calmi și politicoși, chiar si când înțelegi din limbajul lor nonverbal că n-ai voie să fii acolo și că prezenta ta e suspicioasă. Am fost surprinsă și ușurată că am scăpat nepercheziționată. De asemenea, deși sobri, au simțul umorului. (Au râs la remarcile mele!!). Da, iau securitatea extrem de foarte în serios. Și înțeleg că legile lor sunt foarte dure cu privire la comportamentul în public. Nu mă refer aici la a-ți flutura atuurile corporale mai mult sau mai puțin naturale. Nu există așa ceva decât la turiști. Deci iată, încă o dovadă că civilizația se face cu legea și amenda.
• Mâncarea. Trebuia să o pun prima, dar n-am vrut să par fomistă. Eu am stat la un hotel modest (Premier Inn), dar Dumnezeule! (Sau mai bine zis Allah?) cât de gustoasă e mâncarea lor. Micul lor dejun e nemaipomenit. Am bagat ca o olinclusivistă care vrea să-si scoată investiția. Cireasa de pe tava? Fructele! (Get it?) așa gust doar în alte tări decât Romania găsețti!asa cum i-am zis unei prietene: cred că am aflat de ce nu mai avem adevarati pepeni de Dabuleni la noi: sunt toti exportati la ei!Minunat!uriașul minus? Cafeaua!!!dacă vrei să bei și altceva decât apa cu care s-a spălat aparatul de cafea trebuie “umpic” de efort. Iar eu fără cafea sunt agresiva fără pasivă! Sunt și o mare băutoare de apă care din experiența mea e scumpa, mai ales în aeroport și în țările mai secetoase așa. Surpriză: fântani cu apă publice din loc in loc prin aeroport și la hotel aveai sticluțe de jumate cu apă gratis. Mamă, ce lucs!zic eu în capul meu: mă întorc cu bani acasă!!dar am grăit prea repede.
• Orașul. Imaginează-ți ceva uriaș si apoi triplează. Nu există concepul de mic, totul este impresionant, ultimul răcnet și lingi pe jos de curat. (Nu exagerez) arhitectura lor este absolut abisală și cu detalii uluitoare. Deci la superlativ cum ar veni. Minusele? Distanțele si lipsa obiceiului “hai să merem pe jos până acolo” care pentru mine e aproape de habotnicie. Aproape înseamnă 20 de km. Și 40 de km la fel. Am stat la 20 de km distanță de locul unde aveam chestii de făcut și 40 de oraș. Cum am zis, aproape. În virtutea alergiei la mersul pe jos sau în sprijinul ei, am remarcat penuria de trotuare. Deci și dacă m-aș fi încăpățânat eu să merg pe jos (ceea ce aș fi făcut!) n-aveam pe unde. Autobuzele sunt echivalentul de viteză al trenurilor noastre. Ca să ajung unde aveam treaba mi-ar fi luat 2 ore să ajung cu busul! Pentru că aproape, după cum am mai zis. Alternativa e taxi care mi-a topit bugetul pe care nu l-am cheltuit pe apă. Sigur e convenabil dacă îl imparți cu prietenii, dar dacă ești solo, se simte. Rezultatul? 1000 lei în 2 zile doar pe taxi, mâncare, o bere și o cremă de soare. Mi se pare mult, dar eu nu-s șeică.
• Clima. Te ucide soarele și asta în ianuarie. Simțeam cum îmi arde fața că restul era acoperit. (Iata (și) de ce se îmbracă așa!) apoi intri undeva și te ucide frigul. Abuzul de aer condiționat e până la cer. Nu stiu câte grade exact, dar am fost în permanență congelată și nu eram în costum de baie. Drept urmare, ei sunt tot timpul cu ceva simptome de la asta.
• Mirosurile. Poate vi se pare ciudat că pun asta aici, dar eu sunt delicată la capitolul ăsta. Sunt mirosuri care îmi ucid pofta de mâncare pe o lună! Parfumurile etichetate drept arăbești la noi fac parte din motivul disconfortului meu nazal și stomacal așa că eram în gardă. Soc și groază! N-am mirosit nimic din ce mă ucide acasă! Parfumurile și alte mirosuri de-ale lor sunt absolut rai pentru mine. Deci nu știu ce se vinde la noi, dar la ei nici la budă nu se simte așa (ai prins aluzia?! Eau de TOILETTE) care este tot un paradis pentru delicata olfactivă și vizuală care sunt.
• Garderoba. Asta a fost alt motiv de stres pentru mine. Am cititcă sunt înțelegatori cu turiștii că așa e ei de treabă, dar aveam misiune oficială de îndeplinit, deci nu intră în categorie. Mi-am luat ce am considerat potrivit, lucuri obișnuite pentru mine, dar am ales sa port glugă și să-mi iau și o eșarfă. Să fie. Am ajuns să le port și de nevoie cum am menționat anterior. Am primit ceva priviri pe ici pe colo, dar în modestia mea absolută cred ca n-avea legatura cu garderoba. Cred ca am văzut doar 3 sau 4 doamne îmbrăcate ninja style în timpul pelegrinărilor mele la ei. Deduc aici că sunt destul de relaxați la capitolul ăsta. Ceea ce a fost o mare ușurare pentru mine!

În concluzie, a fost o experiență care mi a adus multe pă pozitiv incluziv un buzunar plin de încredere că mă descurc, poate nu întotdeauna în cel mai elegant mod, dar totuși s-o luăm ca pe o victorie. Apoi a fost incredibil să simt pe pielea, ochii, nasul etc din dotare nu doar să citesc pe net. La întrebarea “Aș repeta experiența?” Răspund fără ezitare da, dar mă îndoiesc că pe banii mei sau pe zilele mele de vacanță. Lung și e doar rezumatul. Sper ca ai rezistat si te-a distrat și/sau ți a îmbogățit mintea.